295 matches
-
prin canalul auditiv, undele sonore pun în mișcare membrana timpanică aflată pe intrarea urechii medii. a medie este delimitată spre exterior de membrana timpanică. În cavitatea acesteia se află trei oscioare, fiecare dintre ele cu o formă caracteristică (ciocănaș, nicovală, scăriță). Mamiferele sunt unicele ființe care au trei oase în ureche. Nicovala (incus) și scărița (stapes) provin din oasele maxilarului, și permit o detecție mai delicată a sunetului. Vibrațiile membranei timpanice se transmit mai întâi la ciocănaș, apoi la nicovală și
Ureche () [Corola-website/Science/298009_a_299338]
-
medii. a medie este delimitată spre exterior de membrana timpanică. În cavitatea acesteia se află trei oscioare, fiecare dintre ele cu o formă caracteristică (ciocănaș, nicovală, scăriță). Mamiferele sunt unicele ființe care au trei oase în ureche. Nicovala (incus) și scărița (stapes) provin din oasele maxilarului, și permit o detecție mai delicată a sunetului. Vibrațiile membranei timpanice se transmit mai întâi la ciocănaș, apoi la nicovală și scăriță, iar de acolo la fereastra ovală, situată la limita dintre urechea medie și
Ureche () [Corola-website/Science/298009_a_299338]
-
Mamiferele sunt unicele ființe care au trei oase în ureche. Nicovala (incus) și scărița (stapes) provin din oasele maxilarului, și permit o detecție mai delicată a sunetului. Vibrațiile membranei timpanice se transmit mai întâi la ciocănaș, apoi la nicovală și scăriță, iar de acolo la fereastra ovală, situată la limita dintre urechea medie și cea internă. Oscioarele transmit vibrațiile prin membrana ferestrei ovale în fluidul din urechea interioară. Urechea medie este cavernoasă. Dacă animalul ajunge într-un mediu cu altitudine ridicată
Ureche () [Corola-website/Science/298009_a_299338]
-
degetul în sus. Crezusem că le place să glumească, să mă ia în bășcălie, ce căutam acolo. Aș, tata cocoțat sus pe un cuptor, la cîțiva centimetri de tavan: ajungeai la dînsul numai pe niște pasarele și o mulțime de scărițe metalice, perpendiculare, așa cum sînt la vapoare. Tata: dacă inginerul nu-i în stare să înlocuiască pe oricare dintre lucrătorii săi și să-i facă treaba măcar la fel de bine ca el, e pierdut). A făcut războiul ca ofițer și a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
12 septembrie, cu acceleratul de la Galați de la ora 21,04 (care sosește la Timișoara la ora 22,19). Zilnic se vor realiza drumeții în circuit. Vor fi vizitate următoarele obiective turistice: Cheile Runcului, Cheile Pociovaliștei, Cheile Poșăgii, Mănăstirea Poșaga, Rezervația Scărița - Belioara, Vf. Muntele Plaiului (1 371 m), Vf. Scărița (1 382 m), Izbucul Bujor - toate făcând parte din peisaje de o frumusește rară. Drumețiile vor fi efectuate numai sub îndrumarea conducerii grupului. Masa se va servi din rucsac, cu alimente
Agenda2004-36-04-turistic () [Corola-journal/Journalistic/282852_a_284181]
-
04 (care sosește la Timișoara la ora 22,19). Zilnic se vor realiza drumeții în circuit. Vor fi vizitate următoarele obiective turistice: Cheile Runcului, Cheile Pociovaliștei, Cheile Poșăgii, Mănăstirea Poșaga, Rezervația Scărița - Belioara, Vf. Muntele Plaiului (1 371 m), Vf. Scărița (1 382 m), Izbucul Bujor - toate făcând parte din peisaje de o frumusește rară. Drumețiile vor fi efectuate numai sub îndrumarea conducerii grupului. Masa se va servi din rucsac, cu alimente aduse de acasă. Cheltuielile de transport se vor ridica
Agenda2004-36-04-turistic () [Corola-journal/Journalistic/282852_a_284181]
-
cu restul canalelor, În care acum plutesc șobolani grași și putrezi, suprafața negricioasă ce se zărește În jos prin trapă este de-acum un vestibul al pierderii În noapte: departe de tot e Sena, apoi marea... Prin trapă atârnă o scăriță mobilă prinsă de marginea de sus, iar pe ea, jos, la fața apei, se instalează Luciano, cu un cuțit: cu o mână ținându-se zdravăn de prima treaptă a ei, cu cealaltă strângând pumnalul, cu cea de-a treia gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
pe sute de metri, care păreau să se prăvălească asupra privitorului; versantul cel mai accesibil era o clină accidentată, plină de pietroaie, pe care nici astăzi arheologii nu reușesc să o urce, iar pe vremea aceea era urcată pe niște scărițe secrete scobite În spirală În stâncă, așa ca și cum un măr fosil ar fi fost scobit de miez, și pe care un singur arcaș era de-ajuns ca să le apere. Inexpugnabilă, Învârtejită spre Celălalt Tărâm. Alamuth, fortăreața Asasinilor. Puteai ajunge la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Dintr-o scrisoare privată a lui Mario Salvadori, Columbia University, 1984) Nu mai aveam nimic de aflat În locul acela. Am profitat de Învălmășeală, ca să ajung la statuia lui Gramme. Soclul era Încă deschis. Am intrat, am coborât și la capătul scăriței m-am pomenit pe un mic palier luminat de un beculeț, spre care se deschidea o scară În spirală, săpată În piatră. Iar la capătul acesteia am intrat Într-un coridor cu bolți destul de Înalte, luminat slab. Mai Întâi nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
nu merg. De regulă, nu se deschideau, aveai nevoie de răbdare și-o mână bună; dacă trăgeai brusc, plecai cu tot dulapul după tine. La cele de sus nu ajungeai, trebuia să te milogești la împrumut, să-ți aducă o scăriță. Odată forțate, sertarele se dovedeau fie pe jumătate goale, fie pline de nu puteai să strecori o unghie. Legată cu sârmă de tijele metalice, literatura strângea rândurile. Rebreanu, Renard și Russo zăceau în același catastif, presați ca o lalea uscată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mele de puști răsfățat. Anticarii îmi știau deja nebunia; unii poate o și înțelegeau. Titi și Titu, pe Moșilor, săreau de la jocul de table să-mi deschidă dulapul din spatele biroului. Wittenberg, din Curtea-Veche, mă lăsa-n depozit să forfotesc cu scărița printre teancuri. Matache, de la Universitate, suna noaptea: „Domnu’ Robe, mâine vine un lot!“ (îmi și imaginam revistele aduse cu duba, claie peste grămadă, cu lanțuri la glezne și basmale negre pe ochi, apoi împinse brutal pe raft, la vorbitor). Scurtu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
granular și umbrele negustorilor împrăștiate în particole de zăpadă și mișcare ar fi atras cu siguranță atenția. Dealul Arsenalului, cu ulițele boante și cubice expuse în petrolul felinarelor, s-ar fi vândut mai bine decât Casa Poporului, greoaie și compactă. „Scărița“ cu cincizeci și patru de trepte, care lega străzile Uranus și Izvor, ar fi interesat mai mult decât bulevardele comuniste trântite deasupra, cu nume de panduri și flăcăi. Iar dalele și luneta telescopică din fața Cercului Militar s-ar fi împachetat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nici o fereastră, doar straturi de cărămizi portocalii, rumenite de ploaie și frig. Dacă îți venea vreo idee și vroiai să te-arunci, rămâneai blocat între pereți, cu etajera înfiptă în gât. Cealaltă jumătate arăta ca o balustradă, prelungită printr-o scăriță de incendiu care urca nu se știe unde. Lumina bătea pieziș, în unghiuri deformate, închipuite de cine știe ce arhitecți grijulii. Zidurile supraâncărcate cu trandafiri agățători, uscați sau doar adormiți, filtrau zgomotele străzii: auzeai uneori sunete, dar parcă moi și căptușite cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
scaune plușate, iar cei care nu găseau loc se sprijineau de cotiere și umerașe rabatabile. Efortul era minim, calculat. Garda mașinii fusese coborâtă la sol, ca la Ferrari 360, iar distanța rămasă până la nivelul trotuarului se străbătea călcând pe-o scăriță ajutătoare, care se desfăcea pneumatic, numai când te dădeai jos. Îți venea să intervii: să sari tare pe ea, ca pe trambulină, sau să bagi, să scoți și să bagi iar vârful pantofului în celula fotoelectrică a ușii, împiedicând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de manetă ale vatmanului. Apoi tramvaiul s-a oprit sub balcon, între cele două clădiri apropiate. Trotuarul era minuscul, cât o alee din spatele blocului: n-aveai spațiu decât să te strecori între vagoane și zid. S-au deschis toate ușile, scărița ajutătoare s-a despăturit ca la autobuzul cu grași și vocea robotică ne-a invitat pe toți să coborâm. Deși rămăsesem singurul călător, am ascultat-o, cuminte și civilizat. Mi-am luat elan și, sărind cu toată forța și ura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
s-a despăturit ca la autobuzul cu grași și vocea robotică ne-a invitat pe toți să coborâm. Deși rămăsesem singurul călător, am ascultat-o, cuminte și civilizat. Mi-am luat elan și, sărind cu toată forța și ura pe scăriță, am aterizat pe trotuar. După ce-am reperat cafeneaua, m-am mai învârtit prin zonă. Am omorât cele 30 și ceva de minute libere bântuind printre cârciumioarele cu Heuriger. La noi îi spunea altfel, must sau carcalete (dacă turnai suc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
care scriu aceste rânduri. Mă întorc de la un grădinărit oarecare, undeva la granița dintre cantonul Geneva și Franța. În autobuzul care mă aduce acasă încet-încet (se oprește exasperant de des, din 200 în 200 de metri, iar un soi de scăriță hidraulică se coboară cu un fâss prelung la nivelul trotuarului, pentru ca pensionarii din zonă să poată urca fără probleme, dar operațiunea ia un timp nebun), descopăr un jurnal de anunțuri de mică publicitate, Paru-Vendu, publicat în Franța vecină. Titlul s-
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
și după raza care sălta peste oameni, galbenă și roșie, mi-am dat seama că o mașină a unei patrule își croia drum printre ei. Am văzut ochiul ei mișcător care se rostogolea sus în vârf. M-am răsucit cu spatele la scăriță ca să mă uit, și era așa cum îmi dăduse ghes frica să îmi închipui, Joe Gorman ședea pe bancheta din spate între doi polițiști, cu dâre de sânge pe bărbie care sugerau că probabil încercase să opună rezistență, iar ei îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
a cărui răceală îi făcea rău când sărea în el după luptă, eu ședeam în slipul meu dungat, cu degetele îndoite pe lemnele adunate într-o grămadă, gata să sar după el dacă era cazul. Nu intram o dată cu el. Urca scărița tremurând, căci muștele grase pișcau destul de rău, iar vacarmul carnavalului care se desfășura la marginea apei te asurzea. Îl ajutam să se șteargă; se așeza pe piatră ca un om bolnav. Dar după ce se mai încălzea și începea să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
o cameră din vila în care stătea el. O vreme n-am făcut nimic, n-am făcut decât să zac în celula caldă din piatră de la etajul casei. Urcai scările până se terminau și apoi continuai restul drumului pe o scăriță de lemn. Aici m-am întins pe patul scund și am rămas acolo zile în șir, bolnav. Dacă Tertullian ar fi venit la fereastra cerului să se bucure de priveliștea damnaților, cum a promis, mi-ar fi zărit poate piciorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
sinistră În perfecțiunea ei. — Îmi place la nebunie! Cât de englezesc! Nu, mersi mult. E corect? Adică, așa trebuie să răspund? — Mda, ăăă, oarecum... — Acolo dormi? observă ea, arătând către platforma suspendată aflată În celălalt capăt al camerei. Urci pe scărița aia? Eu aș muri de frică! Mi se părea o persoană destul de amabilă, deși nu puteam nici În ruptul capului să-mi dau seama de ce. Ce naiba cauți aici, mă gândeam, și de ce te ostenești să fii politicoasă? De ce nu ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
aceștia îl văzuseră pe el. Înota și înota, obosindu-se, lăsând ca apa sănătoasă să-i pătrundă în branhii, golindu-se, în singurătatea lui, de amărăciunea vieții. În cele din urmă, vlăguit, se înălță la suprafață și se cățără pe scărița de fier, ieșind din bazin. Marginea de marmură a bazinului era udă și călduță, dar un pas mai încolo, piatra era uscată și sticlea de ger. George își lăsă, penitent, talpa piciorului pe piatra înghețată și făcu câțiva pași, tremurând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
vreo douăzeci și cinci de pași, Poetul și cu Fratele dădură colțul la dreapta și pătrunseră în curticică, apoi ("per me si va nella città dolente, per me si va nell'etterno dolore, per me si va tra la perduta gente...") pe scărița îngustă, dedesubt; în subsolul știut și răsștiut, de-atâția ani, unde-și făcea veacul vitregitul de Boss, locația subterană, în sine, constituind motivul principal și arhi-suficient, pentru care își căpătase acesta supranumele primar, de Vierme. Pe holul întunecat, în jurul becului
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
proastă! Fiecare om, până și tu, și Nae, și ingrata de Coco, până și Sile (deși, pentru canalia ultra-galvanizată, nu garantez!), posedă o fărâmiță de har, un bob, o scânteie de dinainte și de dincolo de zidul lui Planck iar pe scărița asta toți putem urca, cândva, la Creatorul nostru. Excelsior! Plătesc, cu încă zece! anunță Fratele. Dă-mi voie să adaug: Dacă Domnul-Dumnezeu, Logosul, în necuprinsa Lui înțelepciune, a zidit în sufletul omului ideea de Dumnezeire, atunci avem dovada irefutabilă (nu
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
chiar pe Tatăl Sfânt. Intră În spatele altarului baroc. Nici urmă de bărbatul pe care trebuia să-l aibă mereu În fața ochilor. Pe o măsuță din fier forjat străluceau două lumânări. Apoi, În penumbra densă, Îl descoperi. Onorabilul Îngenunchease pe o scăriță incomodă din marmură În fața primei capele de pe stânga. Privea absorbit o pânză Întunecată care ocupa Întreg altarul. Antonio Își desprinse privirea. Se simțea stânjenit invadând intimitatea acelui om care În fața lui nu mai avea nimic intim și nu-i putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]