316 matches
-
exploatând acte ale conciliilor donatiste, epistole interne ale comunității schismaticilor și fapte din istoria recentă. El nu a denunțat doar violența exercitată contra catolicilor, ci și duritatea cu care erau tratați donatiștii dizidenți. Un motiv mai complex era modul cum schismaticii se revendicau de la Ciprian, foarte venerat în Africa; acesta susținuse necesitatea repetării botezului, dacă acesta fusese oficiat de eretici (cf. vol. I, pp. ???-???); Augustin nu ezită să opună autorității lui Ciprian autoritatea Apostolului Petru sau pe cea a Bibliei și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
rătăcească apoi de la o localitate la alta. Mai târziu, Fulgențiu s-a gândit să plece în Egipt ca să se dedice în liniște anahorezei. Însă, ajuns la Siracuza, el a aflat de la episcopul Eulalie că monahii din Egipt erau eretici și schismatici (probabil că această informație atât de imprecisă va fi însemnat că în Egipt era răspândită erezia monofizită), de aceea Fulgențiu a renunțat la proiectul său și în anul 500 se duce la Roma și ajunge acolo o dată cu armatele lui Theodoric
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
încheiat nici în 381, la moartea lui Melețiu, al cărui succesor, Flavian, a fost recunoscut de Alexandria și apoi de către occidentali abia la sfârșitul secolului al IV-lea, și s-a sfârșit abia în 413, deși un mic grup de schismatici inflexibili n-a cedat decât în 482). În 381, Acacius a participat la conciliul de la Constantinopol. În 398, s-a dus la Constantinopol după numirea ca patriarh a lui Ioan Hrisostomul al cărui admirator fusese, dar a considerat că a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
florilegii. Tratatele teologice ale lui Sever sunt toate polemice. Către 507-508, înainte de călătoria la Constantinopol, a scris două Discursuri către Nefalie (din primul au rămas doar fragmente). Nefalie, un călugăr din Alexandria, fusese întâi monofizit extremist, numărându-se printre liderii „schismaticilor (aposchiști)”: îl combătuse pe Petru Mongo pentru că era prea moderat și fusese unul dintre călugării care îi ceruseră împăratului Zenon o interpretare anticalcedoniană clară a Henotikon-ului. Apoi, trecuse în tabăra cealaltă și se mutase în Palestina unde încercase să-i
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Augustin, unde sînt prezente și puternice instanțe eshatologice sau, oricum, perspectiva unei noi societăți creștine, care nu mai era aceea din Imperiul Roman - caracterizat de o anumită ordine - în care se trăise pînă atunci; lupta purtată de el împotriva donatiștilor schismatici a căpătat dimensiuni și aspecte ce prevestesc Evul Mediu, iar cea ulterioară contra pelagienilor a adus în prim-plan problematici legate de mîntuirea omului, de har și de liberul arbitru, care au avut o influență covîrșitoare asupra secolelor următoare. Putem
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
legătură de prietenie cu Aureliu, episcopul Cartaginei, pe care l-a determinat să citească opera lui Optatus din Mileve, Augustin a făcut ca la conciliul din 392 să fie luate măsuri împotriva donatiștilor și a încercat apoi să polemizeze cu schismaticii mai concret, din punctul său de vedere, opunînd literaturii populare a donatiștilor, compusă din imnuri și cîntări, un Psalm contra donatiștilor (Psalmus contra partem Donati), scris în 393. E vorba de o parafrază sau un rezumat al operei lui Optatus
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
decizia luată în cadrul conciliului african din 403 de a trimite la împăratul Honorius delegați care să-i ceară să aplice donatiștilor legile lui Theodosius I împotriva ereticilor. Această decizie a fost importantă în plan juridic deoarece i-a considerat pe schismatici (deși creștini, cum erau donatiștii) niște eretici: donatiștii au fost considerați astfel pentru că acordau un nou botez celor care, abandonînd ortodoxia, aderau la schismă. într-adevăr, de mai multă vreme, situația se înrăutățise. Raporturile dintre cele două comunități, proaste dintotdeauna
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
abandonaseră donatismul pentru a adera la ortodoxia universală. Răspunsul oficial a constat într-o serie de măsuri polițienești instituite în 405; printre alte măsuri coercitive s-a numărat și aceea de a restitui catolicilor toate proprietățile ecleziastice aflate în posesia schismaticilor. Augustin a adăugat acestor măsuri impuse de autoritatea politică o susținută activitate polemică. Putem să facem doar cîteva referiri la unele din numeroasele tratate din acești ani (400-405): cele trei cărți împotriva epistolei lui Parmenianus (Contra epistulam Parmeniani), donatistul care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
erau combătuți chiar donatiștii, care susțineau că ar putea să existe o „Biserică a Sfinților”, a lor, opusă, evident, celei formate din păcătoșii catolici; dată fiind importanța tematicii, aceasta este una dintre cele mai semnificative opere scrise de Augustin împotriva schismaticilor, în care examinează din nou rolul diferitelor taine și al celor care le oficiază și afirmă iarăși că numai la sfîrșitul vremurilor cei buni vor fi aleși dintre cei răi. Mai menționăm: cele șapte cărți Despre botez, împotriva donatiștilor (De
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în mod esențial pe materialul documentar adunat deja de Optatus din Mileve, cum erau actele conciliilor africane, în ultimele Augustin și-a amplificat propria informație, probabil și grație ajutorului unor prieteni, utilizînd acte ale conciliilor donatiste, epistole interne ale comunității schismaticilor și fapte din istoria recentă. El a denunțat nu doar violența exercitată împotriva catolicilor, ci și duritatea cu care erau tratați donatiștii disidenți. Un motiv mai complex îl reprezenta modul cum schismaticii se revendicau de la Ciprian, foarte venerat în Africa
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
acte ale conciliilor donatiste, epistole interne ale comunității schismaticilor și fapte din istoria recentă. El a denunțat nu doar violența exercitată împotriva catolicilor, ci și duritatea cu care erau tratați donatiștii disidenți. Un motiv mai complex îl reprezenta modul cum schismaticii se revendicau de la Ciprian, foarte venerat în Africa; acesta susținuse necesitatea repetării botezului, dacă acesta fusese oficiat de eretici (cf. vol. I, pp. 405-406); Augustin nu ezită să opună autorității lui Ciprian pe cea a Apostolului Petru sau a Bibliei
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
trebuit să rătăcească apoi dintr-o localitate în alta. Mai tîrziu, Fulgențiu s-a gîndit să plece în Egipt ca să se dedice în liniște anahorezei. însă, ajuns la Siracuza, aflînd de la episcopul Eulalie că monahii din Egipt erau eretici și schismatici (probabil că această informație atît de imprecisă însemna că în Egipt era răspîndită erezia monofizită), Fulgențiu a renunțat la proiectul său și, în anul 500, s-a dus la Roma, ajungînd acolo o dată cu armatele lui Theodoric. întors după puțin timp
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
încheiat nici în 381, la moartea lui Melețiu, al cărui succesor, Flavian, a fost recunoscut de Alexandria și apoi de către occidentali abia la sfîrșitul secolului al IV-lea, și s-a sfîrșit abia în 413, deși un mic grup de schismatici inflexibili n-a cedat decît în 482). în 381, Acaciu a participat la conciliul de la Constantinopol. în 398, s-a dus la Constantinopol după numirea ca patriarh a lui Ioan Hrisostomul, al cărui prieten fusese, dar a considerat că a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sau florilegii. Tratatele teologice ale lui Sever sînt toate polemice. Către 507-508, înainte de călătoria la Constantinopol, a scris două Discursuri către Nefalie (din primul au rămas doar fragmente). Nefalie, un călugăr din Alexandria, fusese întîi monofizit extremist, numărîndu-se printre liderii „schismaticilor (aposchiști)”; îl combătuse pe Petru Mongo pentru că era prea moderat și fusese unul dintre călugării care îi ceruseră împăratului Zenon o interpretare anticalcedoniană clară a Henotikon-ului. Mai tîrziu, trecuse în tabăra cealaltă și se mutase în Palestina, unde încercase să
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
anticristul, cel care tăgăduiește pe Tatăl și pe Fiul. Acest fragment este important din mai multe motive. Anticristul se află deja (<¬<) în lume, subzistând în forma numeroșilor anticriști. Ioan se adresează unei comunități creștine afectate de curând de o schismă. Schismaticii sunt identificați cu anticriștii, semn neîndoielnic al „ceasului de pe urmă”. Există deci un Anticrist eshatologic, ce va veni într‑un moment bine determinat, și o mulțime de anticriști „ieșiți dintre noi”, care s‑au arătat deja. Aceștia au fost odinioară
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
odinioară parte a comunității creștinilor, dar la judecată ei s‑au vădit pe ei înșiși, și‑au arătat adevăratul chip. Ioan este un „dualist” în sensul creștin al cuvântului. Cei drept‑credincioși sunt de partea luminii, a adevărului, a iubirii; schismaticii rămân în întuneric, minciună și ură. Cei din urmă se numesc „anticriști”, pentru că „tăgăduiesc că Isus este Cristosul” (2,22). Negând existența Fiului, ei neagă în egală măsură existența Tatălui. Negarea este efectul unui duh înșelător. Autorul va reveni - în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în trup este de la Dumnezeu; 3și fiece duh care nu‑l mărturisește pe Isus nu este de la Dumnezeu; este duhul lui Anticrist, despre care ați auzit că vine, și acum chiar este în lume (6∀ℜ <¬< ƒ< ϑ⎝ 6Φ:∑ Schismaticii neagă, așadar, realitatea Întrupării. Am întâlnit deja, în 2Tes., expresia ƒ<ΞΔ(γ4∀ Β8ς<0Η, care se referă la „un duh” trimis de Dumnezeu ca „mângâiere” pentru cei necredincioși. În epistola lui Ioan, regăsim, amplu dezvoltată, aceeași temă (Β< Β
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mai mulți anticriști”, proveniți din sânul comunității. Aceștia se caracterizează, în primul rând, prin discursurile lor mincinoase, înscriindu‑se astfel pe linia falșilor profeți. Termenul „Anticrist” apare pentru prima dată, și acest lucru trebuie accentuat, pe fondul unor controverse cristologice. Schismaticii, stigmatizați ca atare de Ioan, nu recunoșteau: 1) caracterul mesianic al lui Isus; 2) întruparea; 3) calitatea lui Cristos de Fiu al Tatălui; 4) pe Tatăl. Locul de manifestare al anticriștilor (2,18) sau al Anticristului (4,3) este lumea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cei din jurul său. Așadar, în epistolele ioanice apare pentru prima dată, cu formele de singular și de plural, denumirea „Anticrist”. Folosit la singular, termenul desemnează un personaj metafizic și eshatologic deopotrivă, similar celui din scrierile pauline. La plural, el desemnează schismaticii care se situează în opoziție dogmatică cu membrii „dreptcredincioși” ai comunității. Așadar, „Anticristul” apare cu aceste însușiri: mincinos, fals profet, amăgitor. Spre deosebire de textele mesianice analizate până aici, epistolele ioanice nu sunt caracterizate de o atmosferă de angoasă eshatologică, ci vădesc
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în spiritul comunității respective sentimentul responsabilității imediate. Raționamentul său pare a fi următorul: potrivit unei tradiții pe care destinatarii epistolei o „cunosc foarte bine”, la sfârșitul veacurilor va veni un vrăjmaș al lui Cristos. Având în vedere existența a numeroși schismatici (= anticriști care lucrează deja) ce resping dogma cristologică, se poate afirma că sfârșitul veacurilor, de care vorbește tradiția, a sosit; prin urmare, creștinii trebuie să‑și întărească credința, spre a nu‑și pierde mântuirea chiar în ultima clipă. Apocalipsa lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Sardinia. Credincioșii le vor fi adus trupurile la Roma, Hipolit fiind astfel înmormântat în cimitirul de pe Via Tiburtina. Puțin mai târziu, Damasus, episcop al Romei între anii 366 și 384, afirmă într‑o epigramă că Hipolit ar fi fost un schismatic novațian, reconvertit la dreapta credința în timpul persecuțiilor. Identificarea martirului cu scriitorul apare în două pasaje din Ieronim: o dată în prefața lucrării Comentariul Evangheliei după Matei și din nou în Scrisoarea 36, 16. Iată aproape toate datele furnizate de tradiția creștină
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
celuilalt, fără vreo comunicare reală între ei. Ciprian al Cartaginei În calitate de episcop, Ciprian se arată curtenitor față de stăpânire (preferând chiar să se ascundă în timpul persecuției lui Decius, decât să‑i incite pe credincioși la o revoltă antiimperială), dar intolerant față de schismatici. Îi consideră anticriști pe persecutorii păgâni și în mod special pe schismaticii novațieni. Ciprian vede în persecuții semnele apropierii celei de‑a doua parusii. Cu toate acestea, spre deosebire de Irineu și Hipolit, el consideră această încercare esențială pentru identificarea falșilor creștini
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Ciprian se arată curtenitor față de stăpânire (preferând chiar să se ascundă în timpul persecuției lui Decius, decât să‑i incite pe credincioși la o revoltă antiimperială), dar intolerant față de schismatici. Îi consideră anticriști pe persecutorii păgâni și în mod special pe schismaticii novațieni. Ciprian vede în persecuții semnele apropierii celei de‑a doua parusii. Cu toate acestea, spre deosebire de Irineu și Hipolit, el consideră această încercare esențială pentru identificarea falșilor creștini și pentru mântuirea adevăraților credincioși. Iată ce scrie el preotului Fortunatus (cap
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
asupra Bisericii pământești și cerești), Ciprian pune bazele teoretice (sau, mai bine zis, ideologice) ale puterii episcopale, sub pretextul unei pretinse „unități a Bisericii”. Potrivit acestei logici, orice creștin care nu respectă regula fidei garantată de episcop devine, evident, un schismatic și implicit un Anticrist: „Novațian este și el în afara Bisericii. El lucrează împotriva păcii și a milei creștine, de aceea el trebuie numărat în rândul dușmanilor și anticriștilor. Domnul nostru Isus Cristos, atunci când a spus în Evanghelie că cei care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Paștelui și sărbătoarea Cincizecimii din anul 415. Al III‑lea tractatus a fost rostit, probabil, în ziua de marți din Săptămâna Mare. Comentariul reia trei dintre temele epistolei ioanice: 1) opoziția întuneric‑lumină; 2) dragostea față de frați (inclusiv față de frații schismatici); 3) autenticitatea credinței (opoziția omul lăuntric/omul din afară, cuvânt/ faptă). Regăsim în trama comentariului numeroase teme cu caracter diferit, de la manifestarea credinței, până la iubirea absolută. Contextul istoric este profund marcat de tensiunea dintre catolici și donatiști. Adesea, predicatorul face
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]