288 matches
-
numească felurile de țesătură: cu ițe nomade - purpurii ca rugina -, cu fire luxoase, Bidjar ori gilimuri aspre, din păr de cămilă. Când voiau să prețăluiască un covor fără preț, îl chemau pe Omar să-l calce. Avea tălpile lungi și scobite ca niște luntre ce călătoreau fără vâsle. Păstra sub ele un ochi aparte, care se încuscrea cu urzeala și bătătura. Într-o după- amiază, se trezise vorbind: „Covorul ăsta nu-l da, e al meu!“. Era un kelim Ghashgai, înțepător
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
EminescuOpVI 218} Până bătaia se gată, Fără copârșeu făcut, Numa-n paie - nvăluit, Fără lumină de ceară, Fără om dintr-a lui țară. Când bătaia să găta Pe cătane că-i stringea, Tot în paie - nvăluiți Și de cioare toți scobiți Și cu var îl presăra Să nu se - mpută lumea. 186 Frunză verde de lemn scris, Prunc tânăr rău am ajuns. Câți oameni la noi în sat Tot la mine s-or uitat, Or stat să se sfătuiască Pe mine
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
accese de tuse se încovoia frânt. "De ce nu stai, omule, în pat pe o asemenea vreme ticăloasă?" l-am certat. Tuberculosul a vrut să-mi explice că în pat se simțea la fel de rău, dar se opri, ducîndu-și mâna la pieptul scobit ca să oprească o criză de tuse. Când se liniști, scoase din buzunarul halatului o broșură soioasă, cu horoscoape și, după ce-și fixă ochelarii pe nas, căută o pagină unde scria că luna grăbea procesul bolilor incurabile; deci, bolnavii trebuiau
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
am dat seama că în cursul nopții se petrecuseră lucruri grave. Întâi am aflat că murise Tuberculosul. M-am dus să-l văd și a fost prima oară când un cadavru mi s-a părut mai misterios decât moartea. Pieptul scobit, obrajii supți aparțineau unui om despre care nu știam aproape nimic și alături de care trăisem totuși o vreme; un bătrân, bolnav de plămâni, pe care nimeni nu-l iubise și care se prăpădise în timp ce eu mă culcam cu Marta, pentru că
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
știa numai că asta nu este lucrul cel mai ușor. Nu era ușor, de pildă, să conducă acest spital auxiliar (existau trei acum) de care răspundea. Amenajase într-o încăpere dând în sala de consultații o cameră de primire. Podeaua scobită forma un lac de apă cu creolină, în mijlocul căruia se afla o insuliță de cărămizi. Bolnavul era transportat pe insulă, dezbrăcat iute și hainele lui cădeau în apă. Spălat, uscat, îmbrăcat cu cămașa aspră a spitalului, trecea pe mâinile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
de tuse se încovoia frânt. „De ce nu stai, omule, în pat pe o asemenea vreme ticăloasă?” l-am certat. Tuberculosul a vrut să-mi explice că în pat se simțea la fel de rău, dar se opri, ducându-și mâna la pieptul scobit ca să oprească o criză de tuse. Când se liniști, scoase din buzunarul halatului o broșură soioasă, cu horoscoape și, după ce-și fixă ochelarii pe nas, căută o pagină unde scria că luna grăbea procesul bolilor incurabile; deci, bolnavii trebuiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am dat seama că în cursul nopții se petrecuseră lucruri grave. Întâi am aflat că murise Tuberculosul. M-am dus să-l văd și a fost prima oară când un cadavru mi s-a părut mai misterios decât moartea. Pieptul scobit, obrajii supți aparțineau unui om despre care nu știam aproape nimic și alături de care trăisem totuși o vreme; un bătrân, bolnav de plămâni, pe care nimeni nu-l iubise și care se prăpădise în timp ce eu mă culcam cu Marta, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
l-a făcut să holbeze ochii, după care s-a uitat la noi neîncrezător. - Nu înghit nimic care să nu fi fost gustat înainte, așa că nu e posibil! Furia ce-l cuprindea pe dinăuntru a reușit să-i aprindă obrajii scobiți și galbeni precum ceara. Am stăruit: - Am vorbit și cu un medic evreu din Brescia. El susține că, dacă se pun mici doze de sare de plumb în vinul îndulcit cu miere pe care ești obișnuit să-l bei, celui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
să se ridice. Exclamația tinerei femei răsună Îndelung ca un ecou. Mai Înainte chiar ca lanterna să lumineze locurile, știa deja despre ce era vorba. Se aflau Într-o vastă cavitate naturală și circulară - avînd cel puțin zece metri diametru - scobită chiar În stîncă de apa mării În vremuri imemoriale. În centru se Înălța un altar primitiv, cioplit rudimentar În granit, după modelul dolmenului de la Ty Kern. - Un sanctuar celtic, murmură Marie, uluită. Cripta asta e un autentic templu păgîn, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
zgomot și fără să se gândească, nemișcați. Stăteau În niște trunchiuri scobite de copac ce pluteau pe apa mâloasă... În fiecare trunchi de copac erau mai puțini decât degetele unei mâini, numai că pe apă erau răspândite multe-multe asemenea trunchiuri scobite. Aveau un fel de sulițe cum nu mai văzusem, prinse cu un fel de frânghii din piele petrecute În jurul mâinii. I-am privit și eu, la fel de tăcut. Trebuia să-i Încredințez că nu am gânduri rele, căci așa cum nimerisem În mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am spus cum știam eu mai bine, dar el se plictisi repede. În viața lui nu văzuse munți și nici nu dorea să-i vadă vreodată. Îi părea rău doar după peștii lui. Se aplecă pe fundul trunchiului de copac scobit, dădu la o parte niște lujeri cu un fel de blană În capăt (ei Îl numeau păpuriș) și-mi arătă un pește care abia se mai zvârcolea. Mi-au ieșit ochii din cap. Nu mai văzusem nicicând un pește atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
când iar ne paște urgia, o să avem din nou nevoie de vorbe. De ce a așteptat Moru atât de mult? Între timp, am ajuns la un mal de pământ tare, abia văzut prin stufărișul Înalt și des. Am coborât din trunchiul scobit și am pășit pe iarba moale. Era o asemenea liniște În jur de-mi venea să cred că În afara mea și a uscățivului, nu mai era nimeni În jur. Pe ceilalți nu-i auzeam deloc. Parcă niciunul nu s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
deloc... - Pfuuh. Lasă-i. Toți Vindecătorii care ne tragem din Tatăl știam că așa fac cuvintele. Uite, cuvintele ne-au dat nouă sulițe cum n-au nici un fel de alți oameni, ne-au dat luntrele astea, Îmi arătă el trunchiurile scobite, ne-au dat undițele (nu știam ce sunt undițele), ne-au dat plasele de prins pește și pânzele În care ne Înfășăm. În schimb, am uitat vorbele din minte. Adică, ei le-au uitat, Își arătă oamenii. Eu, nu. Moru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
nu m-ai Învățat cum să trec apa asta! Nici tu, nici fratele tău dintre bălți! - Măi, Krog, cine e Moru ăsta? Enkim se strecurase, neauzit, În spatele meu. - Moru, of, of. Măi, Enkim, măi, știi tu să faci un trunchi scobit cum au oamenii bălților? - Habar n-am, dar dacă vrei să trecem În partea cealaltă, nu e nevoie de trunchi scobit. - Nu știu să calc apa. - Eu știu, Îmi zise el și mă trase după el spre mal. Pentru câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ăsta? Enkim se strecurase, neauzit, În spatele meu. - Moru, of, of. Măi, Enkim, măi, știi tu să faci un trunchi scobit cum au oamenii bălților? - Habar n-am, dar dacă vrei să trecem În partea cealaltă, nu e nevoie de trunchi scobit. - Nu știu să calc apa. - Eu știu, Îmi zise el și mă trase după el spre mal. Pentru câteva clipe, am crezut că dorea să mă ucidă, dar el Îmi strigă În ureche: - Krog e prost! Enkim nu ucide. Începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
De ce nu te scapă de necaz dacă ești parul ăla care i se scoală lui ori de câte ori vrea? - Tată, am strigat, Îngrozit, căci Îmi vedeam Umbra cu ochii. În clipa aceea am auzit strigătele unor oameni și am zărit câteva trunchiuri scobite, Împinse degrabă spre apă dintre copacii pletoși de pe celălalt mal. 7. M-am trezit tremurând din cap până În picioare. Câțiva oameni mă frecau cu ierburi, iar pielea mă ardea și mă ustura de-mi ieșeau ochii din cap. Puțin mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și m-am prăvălit la loc. - Frig! Tare frig, am rostit În minte și una dintre femei se apropie de mine și-mi puse capul În poală. - Hai, hai, mă Îndemnă ea cu cuvinte. Îmi puse la gură o piatră scobită ca un căuș și-mi dădu să beau. Am simțit că iau foc. Limba, gâtul și măruntaiele toate mă arseră până În străfunduri, dar am simțit cum Începeam să mă Încălzesc. Apoi am căzut Într-un somn adânc. Era seară când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
horcăind și fluierând Împreună cu suratele ei. Le auzeam vorbele din minte și mi-am dat seama că râdeau de noi. Una dintre ele veni În casă, luă unul dintre acele fructe și Îl izbi de o piatră largă, cu căuș scobit În ea. Fructul pârâi și se rupse În bucăți. Avea miezul roșu, precum sângele de pasăre, și era mai dulce decât mierea. Răcoros. - Așa, rosti femeia după care se repezi afară, chiuind și sorbecăind Împreună cu celelalte. - Auzisem eu că femeila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de apă. Apoi, ne-a dat din ierburile lui care aduceau somnul și ne-am culcat. Ziua Începuse să se micșoreze. Când soarele prinse să coboare, strânserăm casa din piei și ne pregătirăm de plecare. Aban ne scoase de sub stânca scobită și ne urcă până pe culmea unei dune. Se Înnoptase deja. - Ia-te după Leul Adormit, ține Pruncul mereu deasupra creștetului, Îmi mai spuse Aban, și vei ajunge pe tărâmul Dogonilor. Dar dacă veți fi băut jumătate din burțile astea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
că va obține, pe piața antichităților, un regat. Experții se simt siderați în fața intuițiilor tânărului meseriaș ce, aproape fără experiență și semi-invalid la capitolul cunoaștințelor de specialitate, alege varianta corectă dintre mii de variante, atașează perfect ornamentul scobit lângă ornamentul scobit, incizia lângă incizie, canelura la canelură. Afacerile cu ciobărie se întețesc în preventoriul arheologic și, dacă există șansă, Ulpiu și-o îmbunează, prin seriozitatea sa din acele zile. Destinul îi este favorizat chiar din interiorul echipei de polițiști detașați permanent
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Mai ales când, de pe peretele opus privirii sale de Sinistrat, se descoji, căpătând corporalitate și îndreptîndu-se către el, o tânără femeie necunoscută. De o înălțime amețitoare. Slabă (dar puteai împinge, cu ușurință, cursorul verbal până la gradația de "scheletică"). Cu pieptul scobit. Apropiindu-se într-un soi de prelungă cămașă de noapte. Cu șuvițele părului abundent căzîndu-i dezordonate peste umeri. - A, domnule Sinistrat! spuse, c-o familiaritate politicoasă și stranie, fata. Bună seara! Mama chiar se întreba cât veți mai avea cruzimea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
păros al altcuiva?! 372 DANIEL BĂNULESCU revenit la loc, pe coapsele tale. Readuși de propriile tale mânuțe. Aceleași mânuțe, care, cu puțin înainte, c-o pereche de hamleți, îți acoperiseră goliciunea. - Că ești și-al naibii de frumos! Ai un piept mai scobit ca vasul closetului meu. C-o jumătate de chică neagră și jumătate albă. Cu freza și scofâlceala ta împrăștii zbenga în inima milioanelor de muieri. - Teanc de coli la îndemînă aveai, dar hârtiile pe care să-ți înscrii eventualele revendicări
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
care sunau ca un țambal. - Vine toamna! suspină unul. - Ne strânge, s-a dus binele... Paraschiv auzi glasul bătrânului, domol și cald. Gheorghe turnă mălaiul și începu să mestece mămăliga. Un miros bun se răspândi împrejur. Oacă urcă sub malul scobit, să mai aducă ceva. In mâna lui Bpzoncea străluci o sticlă albă, lunguiață. Ucenicul îl văzu cum soarbe cu sete, dînd-o peste cap. Beregata lui arsă de soare se smucea repede și cămașa subțire de mătase roșie i se desfăcuse
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Dar cu privirea, tot prin curți. Punea geana pe ceva, noaptea se lăsa la baltă, la căpetenii. Dincolo de apa puturoasă nu călca nimeni. Era numai un stufăriș și un pustiu de mărăcini, deși, buboși vara și înalți. Noaptea, sub malurile scobite, ardeau focuri roșii. Nu-i vedeai. Aveau potecile lor ascunse spre marginea sălbatică a gropii. Lui Oprică îi plăcea să se laude, să bage frica în ăilalți. Cum îi vedea că ciulesc urechile, arunca vreo vorbă: - O să vie acu, să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
scărița, care se unesc astfel încât să amplifice rezonanța timpanului. SCHEMĂ Din stânga sus: Ciocan Nicovală Canale semicirculare Melc Cohlee Timpan Scăriță Trompa lui Eustache (asigură egalitatea presiunii) Vibrații sonore (aer sau lichid) Urechea internă este compusă dintr-un os mic și scobit, care, datorită formei sale de cochilie, este denumit „melc” și conține organul nervos responsabil de senzațiile auditive: cohleea. Aceasta e constituită dintr-un perete membranos ce acoperă interiorul melcului și dintr-o membrană ce plutește într-un lichid interstițial (un
Experimente de psihologie pentru dezvoltarea personală by Alain Lieury () [Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]