142 matches
-
ingratitudine inexorabilă pe fața imobilă, așteptând, nepăsător, să îl acopere altcineva și făcându-i, parcă, în ciudă, prin fixitatea privirii. Ca un mai înțelept ce era, Vladimir cedă primul, acoperindu-l cu un colț de plapumă peste pieptul rece și scofâlcit: Să stai așa, învelit, ca să transpiri! porunci el acestui pacient cu bizară, trufașă și plină de neobrăzată comportare. Dintr-odată, aprigă, aspră, barbară, intoleranța față de ingratitudine și față de lipsa de respect îl năpădi pe Vladimir, răbufnindu-l ca un pârjol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
venusiană. Se aflau într-o încăpere care dădea spre o curte și, nu prea departe spre niște masivi de curând iviți. Odaia avea tot confortul, inclusiv livrarea automată de hrană. Privind cu răutate, Gosseyn îl examina pe bărbatul cu obraji scofâlciți. Descoperirea lui Janasen nu fusese anevoioasă. Câteva mesaje interplanetare - fără obstrucții de această dată - un control rapid al roboregistrelor de hotel și ajunsese la capătul drumului. Janasen vorbi primul. - Sistemul acestei planete este, cert, interesant, dar nu mă pot obișnui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
următor? Parchez mașina, îmi iau geanta de pe scaun și mă îndrept spre spital. Italia se ivește pe neașteptate, brusc este foarte aproape de mine. Îmi atinge brațul, îmi caută carnea prin stofa hainei. Mai înainte de a mă surprinde, mă sperie. Este scofâlcită, nemachiată. Nici măcar nu și-a tras părul pe frunte. Are o frunte mare și apăsătoare, îi strivește ochii. Mă uit în jur și, între timp știu că mă apăr de ea, de greutatea pe care o duce în dimineața asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mâna mea, de urechea mea. Nu era acasă la zece. Nu era la prânz. Nu era la șase după-masa. Unde era? Să facă curățenie în vreun birou, să golească vreo hazna. Mergea pe străzile orașului ștergând zidurile cu chipul acela scofâlcit pe care i l-am văzut ultima oară în cafenea, când aspectul ei dezagreabil mi se păruse de nesuportat, umilitor pentru ea și pentru mine. Umilința poveștilor care se îndreaptă spre gunoi. Când amanții ies din silueta lor și pun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
zece palme de orbitele adâncite, unde globii oculari fuseseră reduse la un grăunte de praf. Ce e asta, murmură Cipriano Algor, ce coșmar e ăsta, cine sunt oamenii ăștia. Se apropie mai mult, plimbă încet lanterna peste capetele întunecate și scofâlcite, ăsta e bărbat, asta e femeie, alt bărbat, altă femeie, încă un bărbat, și altă femeie, trei bărbați și trei femei, văzu resturi de legături care păreau că serviseră să le imoblizeze gâturile, apoi coborî lumina, alte legături la picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pernă, fără să facă vreun zgomot sau mizerie pe jos. Duce punga la ușă, se întoarce, ia paharul cu aspirina dizolvată și-l varsă la rădăcina lămâiului. Tot ce face, face în ritmul muzicii de la radio. Mângâie duios singura lămâie, scofâlcită, rămasă în pomișor, care se ambiționează să nu moară. Acum Lionel e în baie. A terminat cu bărbieritul. E într-un maiou gri și poartă niște boxeri gri, mulați. Verifică în oglindă calitatea rasului. Din oglindă îl privește un Woody
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
fix un milimetru de pungă. Ia punga și o duce în debara, după care se întoarce, ia paharul cu aspirina dizolvată și-l varsă la rădăcina lămâiului. Tot ce face, face în ritmul muzicii de la radio. Mângâie duios singura lămâie scofâlcită, care se ambiționează să nu moară. Acum Lionel e în baie. A terminat cu bărbieritul. E în alt maiou gri și poartă aceiași boxeri gri, mulați. Verifică în oglindă calitatea rasului. Din oglindă îl privește de data asta Fred Astaire
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
niște urme invizibile de praf de pe covor. Duce aspiratorul în debara. Se întoarce, ia paharul cu aspirina dizolvată, se uită cu părere de rău la lămâi și dă paharul pe gât. Închide ușa de la balcon, fără să mai mângâie lămâia scofâlcită: soarta lămâiului pare, și ea, pecetluită. Tot ce face, face în ritmul muzicii de la radio. Acum, Lionel e în baie. A terminat cu bărbieritul. Verifică în oglindă calitatea rasului. Din oglindă îl privește de data asta Lionel Frunza, cu care
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
salvatoare. M-am trezit după alt maldăr de timp, uitând și de întrebări, și de mine însumi. Bazinul a secat și eu am putut vedea, auzi, gândi. Dar un segment de viață nu-l trăisem. Acum poți să râzi, deși scofâlcit, m-am reîntors la momentul de dinaintea căderii în apa neagră a bazinului. Și încerc să umplu acel timp netrăit cu văzutul, auzitul, gânditul. Eu sunt acum bazinul cu păcură, amice! C e stai, nerodule! Hai la nuntă! îl îmbrânci un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
putem minți... (Pauză, e neliniștită...) Ei, fleoșc, ai descoperit tu acuma America, asta, despre cuvinte, o știe toată lumea. Cuvintele sunt niște curve, iubito, și curva cea mai bătrână e cuvântul IUBIRE! Ai văzut vreodată cum îi atârnă șuncile, ce gură scofâlcită, adunată ca un cur de găină, cât machiaj întins pe fața ei, ce privire obosită? Ești cinic, iubirea există. Pe dracu’, iubirea, doamna mea, e pentru căței! Dar cățeii sunt fideli. Cățeii sunt fideli oamenilor, nu sunt fideli cățeilor, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
tot el spunea despre cuvinte că sunt niște curve, mai ales cuvântul IUBIRE (pe ecran, imaginea unei femei bătrâne și vulgare, o curvă bătrână, adevărată, așezată la un colț de stradă...), ce curvă bătrână, cum îi atârnă șuncile, ce gură scofâlcită, ca un cur de găină, cât machiaj întins pe fața ei, ce privire obosită are... (Muzică, lumini, se îmbracă din nou pentru curs, a găsit hainele potrivite, funda albastră e acolo, pe încheietura mâinii...) Acuma plec la cursuri, ce păcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
se urăște, nodul de emoție care Îi urcă În gât doar pentru că aerul trepidează de urale, ovații și asfaltul trepidează sub roțile grele, acumacumacumacumacumacum, uite-l! În mașina decapotabilă, În picioare, El salută, nemișcat, cu brațul Întins. Chipul Lui mic, scofâlcit, pe care Îl știe de pe toate panourile, din toate jurnalele de știri, Îi este la fel de familiar ca al lui Walter, al Christei, e bucuroasă să-i recunoască fața mică, micșorată, zvâcnind de ticuri și Încearcă să Îi ghicească mâna paralizată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
venusiană. Se aflau într-o încăpere care dădea spre o curte și, nu prea departe spre niște masivi de curând iviți. Odaia avea tot confortul, inclusiv livrarea automată de hrană. Privind cu răutate, Gosseyn îl examina pe bărbatul cu obraji scofâlciți. Descoperirea lui Janasen nu fusese anevoioasă. Câteva mesaje interplanetare - fără obstrucții de această dată - un control rapid al roboregistrelor de hotel și ajunsese la capătul drumului. Janasen vorbi primul. - Sistemul acestei planete este, cert, interesant, dar nu mă pot obișnui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
în vârstă de patruzeci și șase de ani era mult prea slab. Se păstraseră și acum urme ale băiatului de țăran, sărac și costeliv, din Nakamura. Trupul lui arăta ca un brăduț pipernicit crescut din stâncă sau ca un prun scofâlcit, bătut de vânturi și ninsori - puternic, dar dând semne de bătrânețe. Nu se cuvenea, însă, să i se compare vârsta și fizicul cu cele ale unui om obișnuit. Atât pielea, cât și constituția îi erau pline de vitalitate. Fie că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mahmurelii conduce toată afacerea. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să tripleze toate prețurile, asta a făcut javra aia cu ochi de broască. Nu prea mai auzi nimic despre Lech Walesa, cel cu buze subțiri și pieptul scofâlcit. Danuta a născut fără probleme, dar ea stă deja pe picioarele ei, luptându-se pentru ea și toți copiii ei. Unde-o fi fata asta? Uneori, Georgina trebuie să lucreze până mai târziu, fără să i se plătească ore suplimentare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
pe întuneric, fără a se vedea, deslușește în dreptul ei, de la o vreme, o formă amorfă, ce începe să semene cu o față de om, de om bătrân, cu trăsături de gnom. La lumina unui fulger, realizează că gnomul e un balon scofâlcit. Pătrunsă, în somn, de frig, ea are senzația de a fi ținută, pe la spate, în poziție fetală, ca în copilărie, de către bunică-sa, acum rece țestoasa. Aceeași bunică îi strigă din pământ că nu mai poate de frig. Coșmarul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ști să le dăm un sens sau măcar să le băgăm în seamă, nu ne-am mai bate atâta capul cu nimicuri. Am păși din semn în semn ca pe stâlpii fixați în pământ pe o întindere de ape. Pe fața scofâlcită a gnomului, observ acum niște încrețituri ce urcă și coboară, ca niște buze; gnomul încearcă să-mi vorbească. Ciulesc urechile, dar întunericul e mult prea mâlos ca să transmită semnalele sonore până la mine. Fac un gest sublim de concentrare, simt cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Tot mai mult întuneric, apăsător ca vidul, își face loc prin fereastra deschisă; deodată, un fulger străbate camera, se izbește de oglindă, apoi se întoarce ca un bumerang și străpunge capul gnomului, el se revelează a fi doar un balon scofâlcit ce a pierdut prea mult neon în luptă cu gravitația. Totuși și aceasta poate constitui un semn, îmi spun ducându-mi mâinile la urechi. Unde este tunetul? mă întreb. Fulgerul a trecut deja de-o vreme, dar perechea lui unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
instituției, peste indicațiile venite de sus, care nu îngăduiau așa ceva nici în ruptul capului. Sau măcar să fi văzut cum se alcătuia o proclamație de importanță vitală pentru țară, acolo la etajul 11, de niște generali cu bube pe față, senili, scofîlciți, și puțind ca niște stîrvuri. Ai fi dat pe-afară, soldățelule, la fel cum am făcut-o și eu, ți-ai fi borît mațele peste tot, ai fi căutat în cea mai mare viteză ieșirea, ți-ai fi jurat că
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
om bătrân”. Și a plecat. Afrontul acela Filip nu mi l-a iertat niciodată. Ca un făcut, imediat după aceea m-am pomenit asaltat de Tuberculosul. Era neras, ceea ce făcea ca obrazul lui supt de boală să pară și mai scofâlcit. Avea ochii tulburi, arși de febră și nici halatul nu mai ascundea că trupul scuturat din când în când de accese de tuse se încovoia frânt. „De ce nu stai, omule, în pat pe o asemenea vreme ticăloasă?” l-am certat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
asigura că n-avea nici o importanță. Sorbea din cana cu apă pe care o ținea întotdeauna pe noptieră, înconjurată de armata ei de pastile, îi întorcea spatele și se culca. într-o noapte Vultur-în-Zbor a avut un vis ciudat. Mâinile scofâlcite ale Liviei Cramm erau înțepenite ca o menghină în jurul grumazului lui, iar degetele ei îl apăsau, apăsau... în vis, el dormea și s-a trezit tot în vis, cu senzația că viața îi era stoarsă din trup. Atunci s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
se tragă afară din mașină. Își Încheie gulerul de piele peste beregată și ocoli mașina prin spate. Se proțăpi În spatele Paulei, uitîndu-se sumbru la cheile din mîna mea; În penumbra de culoarea cimentului, obrajii lui pămîntii păreau Încă și mai scofîlciți. — Paula... unde-i Frank? — Nu-i aici. (Mă privi În ochi. Părea calmă.) Trebuie să vorbim cu tine. — Atunci, unde e? În apartamentul lui? Și Cabrera unde-i? — Nu sînt aici. Frank e Închis la Zarzuella, așteaptă procesul de mîine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Și totuși, truda fiecărui vers, a fiecărui rând, o operă cu totul novatoare sunt rodul unui geniu ce țâșnește prin toți porii, În schimbul căruia nu primește decât oprobriu, sărăcie, uitare. La 46 de ani arată ca un bătrân „cu obrajii scofâlciți, cu părul alb”. E văzut purtând Înfășurat după gât un boa de duzină, roșcat, o blană ordinară, râvnită doar de bietele lucrătoare. Exasperarea, ca un ultim strigăt Încărcat de ură, izbucnește Într-o scrisoare către Ancelle, În 1866: „În afară de Chateaubriand
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
continente, mări și oceane, și nu în ultimul rând, mai mult ca sigură, existența vieții și în alte sisteme solare învecinate sau chiar galaxii. Există păreri preconcepute despre cei ce citesc mult. Aceștia ne apar ca niște ființe cu obrajii scofâlciți, glas pițigăiat, puțin aduși din spate și sunt porecliți, pe nedrept, "șoareci de bibliotecă". Concepție total falsă și lipsită de orice temei. Acest, așa-zis, rozător de cărți era un tip curajos, puternic, cu o forță musculară pe măsură. O
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
care clocotea viață reală, nu scoase din poveștile culese de Petre Ispirescu cum ar putea să creadă unii cârcotași! Dintr-un pocal de cristal, le-ar fi sorbit pe toate picătură cu picătură și nu s-ar fi săturat. Zece scofâlcite anemice, cu țigara în colțul gurii, păhărelul de coniac în mână, partenerul de sex în față și început de gheb în spate, nu fac cât una singură cu schiuri sau patine. Oare aceste ființe rebegite vor mai putea face copii
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]