344 matches
-
mei, Cum m-așteptați la poartă. Cu dosul mâinii , lacrimi șterg, Și tristă îmi dau seama. C-oricât de mult aș vrea să merg Spre voi, totu-i degeaba... Urc prispa casei voastre dragi Și lutul se sfărâmă, Privesc pereții scorojiți, Mânjiți cu var și humă. Ferestrele ca doi ochi triști, Mă tot privesc cu lacrimi, S-au tot uscat de dorul meu Pe ei și ploi, și patimi. Ușița se deschide greu, Și-ncet pătrund în casă, E-o liniște
VISURI de GABRIELA MUNTEANU în ediţia nr. 2168 din 07 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382833_a_384162]
-
și cu șase baterii, cît pentru trei camioane, consumul de combustibil și ulei fiind pe măsură. Mai exact, în rezervor intră o tonă de motorină, pe care o consumă în mai puțin de 24 de ore de intervenție! Cu vopseaua scorojită și mîncată de rugină, bunica frezelor ar fi trebuit să fie demult într-un muzeu. A rămas, totuși, utilaj de bază la deszăpeziri. Din cele aproape 80 de freze pe care le deține Compania de Drumuri, 20 au fost fabricate
Frezele lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi „preafericitul” Hollande [Corola-blog/BlogPost/92993_a_94285]
-
an de școală, un fel de debara unde fuseseră depozitate o mulțime de lucruri de prisos, acolo mă retrăgeam să citesc, să scriu și să meditez în deplină singurătate, nederanjat de nimeni, în fața peretelui cu imagini. Acesta era un zid scorojit pe care, în urma desprinderii în bună măsură a stratului de zugrăveală și sub efectul igrasiei, se iviseră reprezentări dintre cele mai puțin compatibile unele cu celelalte în realitatea comună. Astfel, într-o parte a peretelui aceluia mi se părea că
POVESTE DE IARNĂ de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2255 din 04 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383142_a_384471]
-
ei a ars Biblioteca din Alexandria un turn fumegă asemenea unei guri de foc liftul s-a oprit la ultimul etaj nu va mai coborî niciodată În această dimineață pîcloasă mi-aș scărpina creierul ca un porc de toate zidurile scorojite iadul e ferecat raiul are flori de hîrtie oare ajunge să-ți oprești bicicleta cînd trece o căruță pe lîngă tine ca să fii un sfînt ajunge pălăria aruncată În praf și piciorul acela lovindu-te Între buci cu o deosebită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
toată noaptea. Apoi m-am îndreptat spre Randolph Terrace. Făcând mai întâi un duș, bineînțeles. Nu sunt lipsită de maniere. Se lăsase deja întunericul când am plecat de la sală, înfrigurată și singură, lăsând în urmă vestiarul călduros cu pereții galbeni, scorojiți, plin de femei pe jumătate goale care vorbeau aproape toate în același timp. Purtam colanți de catifea, un pulover cu guler și haina mea de blană artificială și căutam orice mijloc de a mă încălzi. Am pescuit din geantă căciula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
ridicate. De atunci s-a apucat serios de treabă, picta neobosit, zile Întregi, tot timpul cu țigara În colțul gurii (cînd era liniște, din plămînii lui se auzea un șuierat ca de foale). Decora cu floricele tot felul de lăzi scorojite, porțelanul abajururilor, sticle de coniac, vaze din sticlă ordinară, borcanele de nescafé, caseta de lemn pentru țigări. Pe un sifon mai mare a Încondeiat pe fundalul acvamarin numele unor cafenele belgrădene, cu caligrafia lui de pe albumașele cu insule: Brioni, Boka
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
tot soiul de arome, Începînd cu cele de bucătărie de la barul de jos și terminînd cu adierea țevilor și conductelor vechi de aproape un veac. Casa aceea zăcea Într-un perpetuu semiîntuneric, un balcon de Întunecimi susținut de niște ziduri scorojite. Mirosea a tutun negru, a frig și a absențe. Nuria Monfort mă privea În timp ce eu mă prefăceam că nu bag În seamă precaritatea locuinței sale. — Cobor În stradă să citesc fiindcă În apartament nu prea e lumină, zise ea. Soțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
tot ce făcea. Îi plăcea grozav să joace table. „Zarul aruncat din podul palmei altfel de la sine pică”, avea obiceiul să spună, frecând zarurile în mână și dându-le drumul pentru a pica, normal, de la sine, în cutia mare și scorojită a jocului cu pricina. Se jucau table peste tot, în turneu, la dus ca și la întors, în pauze, înainte și după spectacol, în cabine și pe holuri, absolut oriunde era un locșor care putea susține cutia miraculoasă. Dacă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
pentru și mai târziu, ca să‑i aibă la ananghie, ceea ce să sperăm că nu va fi cazul. Acum începe în toată casa, ca la comandă, gătitul de seară; mirosuri urâte sau plăcute străbat casa scării și se depun în tencuiala scorojită, unde întâlnesc vechi cunoștințe cu care stau la taclale: varză și conopidă, cartofi și fasole. A doua serie de copii pălmuiți zbiară de se aude în toată casa. Tati e obosit și stă prost cu nervii. Pst, liniște, sau îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
multor situații similare și care acum, în mod excepțional, se dovedește a fi cel corect. Spărtura se găsește în compania altor spărturi de același fel, provenite din acțiuni asemănătoare din trecut, care urâțesc și mai tare peretele și așa destul de scorojit. E straniu, dar ziua mai are și o a doua parte - fiindcă prima a fost așa de bună - iar aceasta se numește după‑amiază. Are loc după masa de prânz, în timpul căreia Rainer îi proorocește tatei, cu multe vorbe, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
crâng, Melc nătâng, Melc nătîng!" III Dintre pene și cotoare Gata nins, Cum mijea un pic de soare Pe întins, Războind cu lunecușul, Din țăpoi săltând urcușul, Înălțat la dîmbii prinși, Îl zării lângă culcușu-i De frunziș. Era, tot, o scorojită Limbă vânătă, sucită, O nuia, ca un hengher, Îl ținea în zgărzi de ger! Zale reci, Aspre benți ce se-ntretaie, Sus, de vreascurile seci Îl prindeau: O frunză moartă, cu păstaie. Și pe trupul lui zgârcit M-am plecat
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Zbucnesc, ca sus în baia albastră să despice Limbi verzi, șuierătoare, prin dinții veninoși. III Dar peste ochi și cuget căzu o deasă sită. Mă tolănii în voie pe caldul gliei sân Și îmi lipii obrazul și tâmpla obosită De scorojita coajă a trunchiului bătrân. L-am alipit. Când, pâcla de gânduri și simțiri Se lămuri deodată în limpezi închegări. Un văl purta deasupra. Din plasa lui subțire Cădea aromitoare năpada de visări, Se prelingea o rouă de umede mărgele Pe
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
DIN SATUL MEU AMORF Autor: Stelian Platon Publicat în: Ediția nr. 1699 din 26 august 2015 Toate Articolele Autorului Din satul meu amorf (Faptul concret) Ne arde pământul, căldura asuprește ogoare Cei rămași își duc optimismul la abatorizare Scrâșnesc inutile, scorojite zăpezi însângerate Iar necredința scutură anii pe morminte uitate Nicicând nu am știut cum că totul va urma să fie Istorie prea scurtă, sorbită-n neagra igrasie Tot merg eroii bravi pe drumul sacru ce nu-l pot măsura Prin
DIN SATUL MEU AMORF de STELIAN PLATON în ediţia nr. 1699 din 26 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/362950_a_364279]
-
un cățelandru negru zburdă sub lună Sejurul era fără cusur. Îmi lipsea totuși ceva, marea mea de altădată, plimbările pe faleză, Cazinoul, Ovidiu privind de pe soclul său de poet exilat la Pontul Euxin. Am plecat să revăd locurile dragi. Pereții scorojiți ai caselor albe și frumoase altădată, nepăsarea omului care trece pe lângă Poetul care a lăsat frumoasele versuri pentru posteritate: „Hic ego qui iaceo tenerorum lusor amorum/ Ingenio perii Naso poeta meo/ At tibi qui transis, ne sit grave quisquis amasti
HAIBUN: TU, DACĂ TRECI PE-ACOLO... de GABRIELA GENŢIANA GROZA în ediţia nr. 392 din 27 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362423_a_363752]
-
Am trecut apoi pe lângă Eminescu, rememorând versurile-i dragi: „Mai am un singur dor/ În liniștea serii/ Să mă lăsați să mor/ La marginea mării” ... Și iată Cazinoul, frumoasa clădire de odinioară! De un bej-gri spălăcit și murdar acum părăsit, scorojit și el la fel ca sufletele celor care trebuiau să-l aibă în grijă ... În vara lui 1967 am dansat aici cu soțul meu. Era o ambianță tinerească minunată! A fost odată ca niciodată ... îmi vine să spun. În largul
HAIBUN: TU, DACĂ TRECI PE-ACOLO... de GABRIELA GENŢIANA GROZA în ediţia nr. 392 din 27 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362423_a_363752]
-
Bunicul, cu părul nins și ochi căprui, străbunica și mâinile ei brăzdate de cute adânci sunt sub pământ. Umbrele lor s-au imprimat în tencuiala zidurilor, în transparența vitrinelor. Le poartă pașii doar covoarele. Iar eu zgârii cu unghiile peretele scorojit și mă ascund sub pielea zbârcită a zugrăvelii, sap labirinturi cu degetele însângerate ca să-i găsesc, să mă regăsesc pe mine, întreagă. Trec din cameră în cameră, încet, cu luminile stinse. Îmi umplu alveolele cu aerul din casa bunicilor. Miroase
CĂLĂTORIE de MIHAELA GHEORGHIU în ediţia nr. 1618 din 06 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/360913_a_362242]
-
mai făcut și o ciorbă de perișoare. Avea Mădălina o poftă de mâncare de parcă nu mai mâncase de când a plecat din țară. Și-a revenit repede. A prins și roșu în obraji. A inspectat toată casa: același mobilier vechi și scorojit, același covor scămoșat din iută, același televizor luat de la second hand care se mai dădea și peste cap; trebuia să-i mai dea cu pumnul ca să-și revină. Aceeași dormeză cu arcurile ieșite din saltea ... parcă nu erau de ea
CÂND TE TRAGE AŢA ... ( 1 ) de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 219 din 07 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360899_a_362228]
-
ca o pânză pictată în nuanțe de gri, creație a unui artist deprimat. De la trotuarul înveșmântat în nuanțe întunecate, la cenușiul albăstrui al cerului... Apar clădiri construite la început de secol, aflate în paragină, fără geamuri sau ferestre, cu pereți scorojiți, din care ți se dezvăluie fără pudoare cărămida stacojie, trecută prin negura vremurilor, rămășițe de ziduri. Distruse... ca după vreun cataclism sau vreun atac armat! Par imagini din Beirut, din timpul războiului! Printre ele și câteva construcții noi: coloși de
„ȘOCUL” de CORNELIA PĂUN în ediţia nr. 1605 din 24 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/367732_a_369061]
-
la mansardă, o bătrână ne privește, spuse Paul. Se uitară amândoi curioși spre fereastră, studiind în același timp, cu atenție clădirea. La parter, termopanele proaspăt montate contrastau puternic cu restul clădirii. Parterul era zugrăvit recent, dar etajele erau cu tencuiala scorojită, într-o stare puternică de degradare. Dacă priveai mansarda, nu-ți trebuia multă imaginație să o vezi spulberată de orice mișcare, produsă în apropierea sa. Pur și simplu te speria! Aveai senzația că în clipa următoare îți va cădea în
„ȘOCUL” de CORNELIA PĂUN în ediţia nr. 1605 din 24 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/367732_a_369061]
-
bouganvillea înviorează atmosfera. Privită în ansamblu sera creează o puternică impresie de exotism, vigoare, bărbăție, rezistență și putere de autoapărare a plantelor. În aer liber se află o altă plantație de cactuși, aparținând unor specii diverse, majoritatea cu trunchiuri bătrâne, scorojite, ce ne amintesc de fața unui bătrân chinuit de vreme, care pare a se afla într-o mare suferință. O întrebare firească ce ne apare în minte este dacă aclimatizarea lor aici, la malul Mării Negre le-o fi fost ușoară
BALCICUL INIMILOR NOASTRE de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1601 din 20 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/367651_a_368980]
-
ca înainte. Lângă ea, o fetiță de vreo zece anișori, slabă, cu niște ochi mari și negri o mângâia pe tâmple, într-o tăcere care acum devenise parcă strigătoare. Copila avu o tresărire.Trase un sertar de la mobila veche și scorojită. Căuta ceva acolo. Găsi. Era o rețetă medicală. Păși în vârful picioarelor spre ușă. Ieși afară. Se gândea în acest timp că tatăl ei n-a mai dat niciun semn de viață de vreun an de zile. Ba nu! Sunt
PUTEREA VOINŢEI de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 205 din 24 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366853_a_368182]
-
forfota și zarva pe străzi aglomerate, Abia dacă se-aud vecerniile în strana, Preocupați de sine, cu inimi cenzurate, Pestrițe furnicare se-ntrec în mare goana. Sunt orbi și surzi, trăiesc, zoriți parcă de viață, Privesc cum umbre-aleargă pe ziduri scorojite, Oameni sârmani și singuri cerșesc stropi de speranță, Dar cine să îi vadă în veac de măști rânjite. Nu-i timp de gingașii și nici de brațe-ntinse, Suspine sunt destule și zilnic se-nmulțesc, Cu toții au probleme și vise
ZORIȚI DE VIAȚĂ de INES VANDA POPA în ediţia nr. 1601 din 20 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/367646_a_368975]
-
deja în inimile lor, căci așa e ea, se-așează unde-i vine. De-atunci, Vlad Țepeș venea mereu la Casa de pe strada Poarta Șchei, casă existentă până și astăzi (la nr. 14), ea fiind acum cu pereții verzi și scorojiți. Prințul îi aducea Catharinei daruri rare și scumpe, îi spunea vorbe aprinse și tăcerile lor căpătau grai; iar ea lăsa țesutul, și-i răspundea cu ochi plecați. Din păcate, cu toate aceste clipe frumoase, suntem martorii unei cumplite drame, căci
DE-A PURUREA AMANTĂ... de RONI CĂCIULARU în ediţia nr. 2065 din 26 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/367706_a_369035]
-
08.15... XI. DIN SATUL MEU AMORF, de Stelian Platon, publicat în Ediția nr. 1699 din 26 august 2015. Din satul meu amorf (Faptul concret) Ne arde pământul, căldura asuprește ogoare Cei rămași își duc optimismul la abatorizare Scrâșnesc inutile, scorojite zăpezi însângerate Iar necredința scutură anii pe morminte uitate Nicicând nu am știut cum că totul va urma să fie Istorie prea scurtă, sorbită-n neagra igrasie Tot merg eroii bravi pe drumul sacru ce nu-l pot măsura Prin
STELIAN PLATON [Corola-blog/BlogPost/368446_a_369775]
-
țara În gestul său năpraznic se răzvrătește incertă vara Căci azi urmași în generația de blugi și celular ... Citește mai mult Din satul meu amorf(Faptul concret)Ne arde pământul, căldura asuprește ogoareCei rămași își duc optimismul la abatorizareScrâșnesc inutile, scorojite zăpezi însângerateIar necredința scutură anii pe morminte uitateNicicând nu am știut cum că totul va urma să fieIstorie prea scurtă, sorbită-n neagra igrasieTot merg eroii bravi pe drumul sacru ce nu-l pot măsuraPrin mii de ani lumină ca
STELIAN PLATON [Corola-blog/BlogPost/368446_a_369775]