966 matches
-
și cu un ziar În cealaltă. Îi dă un bună-ziua plin de respect. Nimic nu ise pare schimbat În Înfățișarea redactorului-șef. Poate că este mai palid ca În alte zile...Femeia Îi Întinde ziarul, după care pune pe birou scrumiera albastră din ceramică, spălată și ștearsă bine. Zgomotul liftului se aude ca zgomotul făcut de ambreiajul unei mașini și, Redactorul-șef Dezideriu tresare de fiecare dată când Îl aude. Femeia de serviciu Își cere scuze că-l deranjează, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
amândoi de patruzeci de ani au intrat În apartament, și s-au grăbit să se așeze pe o canapeaua Îmbrăcată În piele albă pentru a-și aprinde și a savura câte o țigară. Pe măsuța de sticlă din dreptul canapelei, scrumiera primește docilă scrumul și mucul țigărilor. Sunt eleganți, o eleganță citadină, dar rafinată, și par personajele unei piese de teatru. Bărbatul are un chip la atrag trăsăturile bine conturate și ochii cu o expresie somnoroasă, ea Însă seamănă izbitor cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
gestul cât și cuvintele erau minunat de cunoscute. Am binecuvântat-o în gând și m-am așezat la picioarele ei. Georgie ședea în fotoliul verde jerpelit din locuința ei. Lumina rece a după-amiezii învăluia camera dând la iveală patul răvășit, scrumiera plină cu mucuri de țigară, masa încărcată de scrisori deschise, pahare murdare, bucăți de biscuiți și cărți de economie. Georgie purta pantaloni bej foarte strâmți și o cămașă albă și-și strânsese părul într-un coc dezordonat. Era palidă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
picioare. Ea a spus: — Întrucât ne-a dat de știre amândurora, să sperăm că n-a fost o încercare adevărată. Ai găsit pastilele? Nu mă gândisem la asta. Am început căutarea, am mutat din loc cărți și hârtii, am golit scrumiere, am răsturnat grămezi de lenjerie, am deșertat sertare, pășind tot timpul peste picioarele lui Georgie. Am răscolit patul răvășit și am căutat sub perne. Întorcându-mă și văzând-o pe Georgie acolo și zărind pentru o clipă fața concentrată a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
aprins toate luminile. Mă întorsesem în Lowndes Square și nu era decât zece fără un sfert. Toate erau așa cum le lăsasem de dimineață: patul de campanie nefăcut, câteva carpete aruncate strâmb pe podea, țigări, apă și aspirine lângă pat, o scrumieră plină ochi, ziarul de ieri seară. M-am uitat lung la aceste relicve. M-am apropiat de fereastră. Jos, în stradă se vedea procesiunea nesfârșită de lumini de la mașinile care coteau spre Knightsbridge. Lămpile de pe stradă luminau copacii dezgoliți. Trotuarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
fumând Într-unul din scaunele de lângă geam, picior peste picior, astfel Încât soarele care apunea să i se prelingă pe fluierul piciorului și pe pantoful din piele neagră și lucioasă, ca uleiul de motor. Apoi va stinge vârful țigării pe marginea scrumierei și Îmi va rosti Încet numele. Țineam oare aceeași cămașă de noapte violetă cu care am Îmbrăcat-o cândva, trăgându-i cămașa peste mâinile ridicate atât de mult, că puteam să-i zăresc mai Întâi coatele Îndoite și apoi curba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
și am Întors pe toate părțile concluzia la care ajunsesem În timp ce goneam furios spre Apollo: fără alibi, n-aveam cum să ies curat din toată afacerea. Chibritul Îndoit s-a răsucit, s-a Învârtit și și-a dat duhul În scrumieră. După câteva fumuri Încurajatoare am reușit să mă adun. — Else, am zis și am zărit fumul rotindu-se În lumina proiectorului. (Nimeni n-ar fi Îndrăznit să i se adreseze cu „Else Oloaga“. ) S-a Întâmplat ceva și am nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
minette, i-am spus, folosind termenul francez atât de popular În ultima vreme. Descria o femeie dotată cu mâini moi, și nu aspre, empatie și nu bici, care ajuta bărbații să se transforme În lămpi sau scaune pentru picioare, pudeli, scrumiere sau, mă rog, mai știu eu ce - școlărițe, poate. Cel puțin, așa o cunoscusem pe Dora, ca minette. Am sunat-o abia la câteva săptămâni după prima mea vizită din august 1926. Îmi era imposibil să uit toate lucrurile rușinoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
cu femeia misterioasă În rochie roșie, executat de un maestru englez la care Dora ținuse cândva foarte mult. Scaunele erau aranjate la fel cum Îmi aminteam, obiectele decorative de pe rafturile cu cărți păreau neatinse și, cu excepția mucurilor de țigară din scrumieră și a banilor de pe masă, n-am găsit nimic care să fi indicat faptul că primise un musafir - și că vizitatorul acela aș fi fost eu: bancnotele constituiau chiria pe o lună și țigările fuseseră fumate chiar de subsemnatul. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
o pereche de cătușe. Crama Albastră era aproape goală. Rigoberto plecase; cei doi cu care Anton se certase, de asemenea. În colț Molly continua să-și Întrețină partenerul, care Își rătăci o mână bronzată sub bluza ei vaporoasă. Helmut goli scrumierele Într-o găleată, Gertie și Ludmila adunau paharele de bere. Era timpul să plec. Scuze că te deranjez, amice... Fără nici o tragere de inimă, l-am Împins mai Încolo pe Anton. Scoase un geamăt cu iz de alcool, făcând niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
În lături. Înăuntru, nimeni. Probabil că Else plecase acasă - sau poate stătea În sală, laolaltă cu oamenii de știință? Paharele din care am băut ceaiul cu gheață erau tot pe masă. Cineva fumase, dar nu s-a obosit să golească scrumiera. Pe rafturile din colț se aflau canistrele de metal, care conțineau bobinele cu jurnalul de actualități și filmul de joi. Filmul care rula părea ajuns cam la jumătate, pentru că pe taburetul pe care stau de obicei zăcea o cutie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
conțineau bobinele cu jurnalul de actualități și filmul de joi. Filmul care rula părea ajuns cam la jumătate, pentru că pe taburetul pe care stau de obicei zăcea o cutie de carton goală, una desfăcută și Încă una sigilată. Am golit scrumiera, am pus paharele la loc și am confiscat o cutie de chibrituri uitată de un fumător necunoscut. Din când În când Otto ajunge la cinema Înaintea de mama lui, și n-am vrut să se simtă tentat fără rost. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
scot pălăria, până când o pun din nou În cap. Ce fac În timp ce ei se Îmbracă. Pantofii mei sau spatele lor. Drama dintre picioare. Și așa mai departe. Alții se Încordează imediat ce văd oglinda. Dora Își rotunji vârful țigării cu ajutorul marginii scrumierei. Se mai Întâmplă din când În când ca un vizitator să vrea să fie tratat un pic mai dur. Cum bine știi, ăsta nu e stilul meu. Dar dacă insistă, presupun căl pot ruga să se uite mai bine la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
fiindcă el nu era prea Înțelegător, amenințarea ei mi-a fost de ajuns ca să nu-l mai deranjez pe Unchiul Fritz. În schimb, am Început să-mi ridic fusta pentru bucătarii de la tavernă... Zâmbind - trist, mi se păru - Dora luă scrumiera pe care i-am Întins-o. — Treptat mi-am dat seama că goliciunea Îi șoca pe adulți. Poate că reacția lor mă făcea să mă simt mai puternică. Dar, sinceră să fiu, cred că gestul meu avea de-a face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
problema sexuală „În serios“. Apoi, luând poziția unui gangster care se strâmbă, Îmi pusese ziarul În mâini și mi-a propus s-o vizităm pe prietenul ei care lucra la Fundație. Acum, după un an Își stinse țigara pe marginea scrumierei, afirmând calm că nu ne dăm seama mereu de ceea ce vedem. Și fiindcă asta suna ca o propoziție promițătoare, am așteptat-o să continue. Dar Dora Îmi ceruse În schimb să verific poza mai de aproape. — Vezi degetele astea? Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
să fie ultima dată când mai auzim unul de altul. Karp abia aștepta să Înceapă o nouă viață; eu, neavând altă soluție, aveam de gând să mă-ntorc la vechile mele deprinderi. La sfârșit, stingându-și țigara pe marginea unei scrumiere, Îmi mai ceru o ultimă favoare. Acum e deja duminică noaptea, și Îmi termin irizația În câteva clipe. Mă tem că perspectiva mea va rămâne cam distorsionată, dar am Încredere că mințile limpezi Îmi vor Înțelege motivul. În dimineața aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
scoase o cutiuță verde din piele de crocodil de mărimea unui etui pentru ruj. Cutia cu margini de argint conținea două „platine“, cum le zice ea, două țigări Marlboro Ultra Lights. Își aprinse una, apoi o lăsă neatinsă pe marginea scrumierei. —Așa că iată-mă În ținuta mea de divorțată, și Milton zicea Întruna ceva de genul „Trebuie să mergem sus, toată lumea e la etaj“, când de fapt nu era nici naiba acolo, cu excepția lui Beyoncé sau Lindsay Lohan, sau o altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
masă din fundul barului de pe Third Avenue. Barmanul e prăbușit de-a latul barului, cu mâinile încă legănându-i-se deasupra scaunelor. Doi bărbați și două femei zac într-un separeu cu fața în jos. Țigările încă mai ard în scrumieră, fumate doar pe jumătate. Un alt bărbat e întins în pragul coridorului care duce spre toaletă. Altul e mort, întins pe masa de biliard, cu mâna încleștată pe tac. În spatele barului, un radio răsună în gol în bucătărie. Un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
înșurubează din nou adânc. Încet ca limba a unui ceas, apoi mai repede, degetele unse ale polițaiului se înfig în mine, se retrag, se înfig, se retrag. Și, în urechea mea, vocea bătrână a polițaiului, vocea de criblură și de scrumieră zice: — Ia zi, prietene, ai timp de una mică? Și întreg corpul mi se strânge într-un spam. Și polițaiul zice: — Vai de mine și de mine, ia te uită ce ne-am mai strâns! Domnule ofițer, zic. Vă rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
jurat să n-o mai recheme în amintire vreodată pe femeia aceea cu care a stat vreo opt luni în anul întîi de facultate; a cunoscut-o în foaierul unui teatru bucureștean; seara era plasatoare, ziua mătura culoarele și spăla scrumierele. Tot drumul pînă în oraș, retras în spatele cursei, în picioare, rezemat de bara de lîngă fereastră, Mihai încearcă un bilanț al femeilor cunoscute, un fel de retrospectivă pe un ecran aflat undeva în urmă, în care vîntul cu fulgi mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
că-i face ieșirea, ai devenit tot mai agitat. Chiar acum..., uite ce-ai făcut cu țigara.... Ți se pare! Da-da, ți se pare hotărăște Radu, trăgîndu-și furios halatul lăsat pe un scaun, plecînd spre baie. Paula zdrobește în scrumieră țigara lăsată de Radu pe marginea scaunului, ruptă în două locuri de cît a fost rotită între degete, aprinde alta, trage cîteva fumuri, bea din coniacul rămas în sticla răsturnată pe covor, apoi se întinde leneșă de-a curmezișul patului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
o cuvertură asemeni aceleia de pe pat. Oo, dar este de invidiat! izbucnește Maria într-un rîs sincer, domol cînd se așază. Pot să fumez? întreabă, luîndu-și de pe capătul patului poșeta. Mihai coboară de pe etajera fixată în perete, deasupra mesei, o scrumieră, în care sînt urmele creioanelor ascuțite. Astea-s țigările tale preferate? întreabă Maria, arătînd creioanele de pe masă. Te rog, deși mi se pare că nu obișnuiești întinde ea spre Mihai un pachet roșu, "More", din care ies cîteva țigări subțiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
dar, văzînd în mîna Mariei bricheta aurită, vrea să-l stingă. Femeia face semn să-l mențină și-și apropie țigara de la flacără, prelungind aprinderea pînă ce focul ajunge la degetele lui Mihai și-l frige. Chibritul este aruncat în scrumieră. Maria rămîne cu țigara între buze, neaprinsă, așteptînd. Mihai aprinde un nou chibrit și, cînd Maria se apropie cu intenția de a-și aprinde țigara, mîna lui se retrage, obligînd capul femeii să descrie un zig-zag. Chibritul se stinge și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
țigara între buze, neaprinsă, așteptînd. Mihai aprinde un nou chibrit și, cînd Maria se apropie cu intenția de a-și aprinde țigara, mîna lui se retrage, obligînd capul femeii să descrie un zig-zag. Chibritul se stinge și este aruncat în scrumieră. Privirile celor doi se întîlnesc, înfruntîndu-se. Prefer bricheta spune Maria scurt și-și aprinde țigara, apoi menține flacăra pentru Mihai. Doamne, ce comod poate fi! oftează ea cu plăcere, după ce trage cîteva fumuri, cufundată în fotoliu, cu picioarele lipite, ridicate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
fotoliului, se așază dezinvolt, aruncînd piciorul stîng peste dreptul, dezgolind genunchiul ridicat, lăsîndu-l așa, absentă total la prezența lui Mihai. Își scoate o țigară, scoate și pe a doua oferindu-i-o lui Mihai, care arată spre țigara de pe marginea scrumierei, întreagă dar stinsă. Nici ciorba reîncălzită și nici țigara reaprinsă n-au haz surîde Maria, luminîndu-și pentru o clipă clipă sesizată de Mihai ca un fior -, fruntea ei întinsă tot timpul, ca de adolescentă, trădînd ochiului interesat încremenirea pietrei șlefuite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]