131 matches
-
le simtă trupușoarele încinse sub cămășile de noapte, să le mângâie părul și ce mai apuca, înainte de a le culege bonetele din dantele și panglici căzute în iarbă. Totul până într-o dimineață, când apăruse tatăl celor trei grații cu scufia pe cap, mare, gras, mai mare și mai gras în cămeșoiul lui, și îi ceruse lui Herr student Vacarescu să se care definitiv din casa lui. Plecase cu totul vindecat de palpitații și oboseală, având, de atunci, o mare poftă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Dante Negro, instalându-se, cu carnetul lui de desen pe genunchi, într-un separeu alăturat, de unde putea auzi și vedea, la nevoie, fără să atragă atenția nimănui. PAGINĂ NOUĂ 7 Ledoulx se plictisea. Stătea pe scaunul de la birou, avea o scufie pe cap, picioarele bine învelite cu o pătură și căsca. Nici în dimineața asta nu ieșise. Nu scosese nici măcar un deget afară, pentru că nu suporta gerul „siberian” al Bucureștiului. Focul ardea din zori până seara târziu - inimaginabilă cheltuială! -, dar contele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
bine încălzită. Iar perspectiva de a sta câteva ore înțepenit pe un scaun rece, îmbrăcat cu mantaua lui îmblănită și cu bicornul pe cap, îl întrista de-a binelea. Cele trei zgârieturi pe ușa cabinetului consular provocară dispariția miraculoasă a scufiei și a pledului. Valetul își descoperi stăpânul într-o ireproșabilă atitudine consulară. În timp ce îi înmâna hârtiile proaspăt primite, Julien descoperi totuși câteva fire de păr răsucite aiurea pe frunte, care îi dădeau posesorului un aer de chefliu vesel. ― Mai e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
aiurea pe frunte, care îi dădeau posesorului un aer de chefliu vesel. ― Mai e ceva? mârâi Ledoulx. De ce zâmbești? ― Mă bucuram, Excelență. În dimineața asta, arătați... Cum să spun?... Cu totul aureolat de sănătate. Rămas singur, contele își reluă înfrigurat scufia și pledul. Printre hârtii, descoperi și un raport confidențial semnat cu un nume de cod. Respectivul MEN scria negru pe alb și extrem de concis despre lucruri deosebit de importante care, în final, reușiră să-l facă pe conte să uite cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
tot gura. Când își dădu seama, consulul și-o închise repede, pufnind pe nas din cauza furiei și a fricii. ― Bursuc? Vulpoi? Se știe tot! Uitase de pătură și, când dădu să sară de pe scaun, se împiedică în ea. Și, pentru că scufia îi căzu chiar atunci mult în față, dădu cu ea de pământ. Era furios cum nu-și mai amintea să fi fost vreodată. Furios nu numai pe rețeaua lui care se dovedise a fi une grande caca-maca - expresie favorită folosită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
timp, Mi-a ieșit de mult în drum; Nu doară ea, cu alte-n grup, Tot mai multe sunt acum. Ajută-Mă, c-așa-i divin, Că-s încă humă vie Și sunt povară ori un chin, Ori umbră cu scufie! Ajută-Mă, c-așa e drept, Ca-n a durerii noapte, Să vină faptul înțelept Cu dulci și multe șoapte! 9 iunie 2004 EU N-AM ȘTIUT Eu n-am știut a da un rost La ce-am primit cu
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
talpă. Și deasupra tuturora, oastea să și-o recunoască, Își aruncă pocitura bulbucații ochi de broască... Dintr-aceștia țara noastră își alege astăzi solii! Oameni vrednici ca să șază în zidirea sfintei Golii, În cămeși cu mâneci lunge și pe capete scufie, Ne fac legi și ne pun biruri, ne vorbesc filosofie. Patrioții! Virtuoșii, ctitori de așezăminte, Unde spumegă desfrâul în mișcări și în cuvinte, Cu evlavie de vulpe, ca în strane, șed pe locuri Și aplaudă frenetic schime, cântece și jocuri
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
capul oaselor rămânând așezat la marginea patului. Piciorușele lui goale, nici măcar nu atingeau podeaua. Era îmbrăcat cu o pijama de mătase stacojie, mult mai mare decât măsura lui, ale cărei mâneci lungi îi acopereau mâinile micuțe. Pe cap purta o scufie de aceeași culoare, ce îi cădea mereu peste frunte, până la rădăcina nasului. Uriașul Godunov privea pieziș pe lângă el, ca să nu înceapă să zâmbească. Gândul îi fugea la eroul lui Disney, din desenul animat Alba ca Zăpada, piticul Mutulică. Te ascult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
În odaia „modestă de mahala”, o pereche de bătrâni inepți, „două dezastre morale și intelectuale”, Conu Leonida și consoarta discută. Precizarea înfățișării exterioare, foarte rară la Caragiale, accentuează nota de ritual domestic: „Leonida e în halat, în papuci și cu scufia de noapte, Efimița în comizol, fustă de flanelă roșie și legată la cap cu tulpan alb”. După câteva replici, înțelegem că dialogul e mai mult un monolog, că Leonida povestește Efimiței o istorie precum Jupân Dumitrache povestea lui Ipingescu. Cinstea
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
unui pește la pândă - sunt lalele. Frumusețile ale cu câte trei flori de un portocaliu pistruiat: crini indieni. Făpturile roșii cu gâturile ca o volbură de apă sunt trandafiri, așa cum știe toată lumea. Mai sunt și din cei galbeni și roz. Scufiile alea cu tulpini groase și cârcei - sunt amarile. Privită de aproape, apa din stropitoarea ei părea să exprime tot felul de stări ale vremii. Semăna cu ploaia, firește, dar și cu grindina, zăpada, curcubeul. Cu furtuna. Putea umple aerul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
fantasmă dominantă a decadentismului. Avangardismul va fi și el bîntuit de figura sinucigașului. Însă în cazurile mai susmenționate, avem de-a face cu o atitudine comică, estetică, în răspăr cu gravitatea gestului. Arlechinul, Pierrot Lunaire, „paiața cu clopoței” sau „fără de scufie” sînt expresii ale scindării tragicomediei postsimboliste; fascinația futuristă pentru teatrul de marionete nu e străină de ea. „Spînzurat” între două lumi, omul postsimbolist apare ca un homo artifex, manipulat ludic de un Păpușar abstract. Un alt topos al imaginarului decadentist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
felinare, tremurați din gene/țipă deznădejde în sirene,/ Suspinați, supape-n unison,/ sgardă, scutură-te de peron// Gară colorată și pustie/ trenurile pleacă pe vecie.../... Ieși dintr-un sertar melancolie/ cu panglici, cu bucle de hîrtie/ căci paiața-i fără de scufie!”). În comentariul publicat în Manuscriptum, Henri Béhar consideră că „În ciuda invitației de a-l publica, acest poem modernist și languid n-a avut fericirea să placă dadaiștilor aflați în fervoarea exaltării lor, sau încă rezervele lui Marcel Iancu (...) vor fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sarcină era să o arunce, dar Îi era prea lene să Își pună halatul și papucii și să lipăie pe culoar până la WC, pe urmă Înapoi În dormitor, să se bărbierească, și iar până la baie, să se spele. Își scoase scufia de mătase neagră pe care o purta În pat și bluza de pijama, tremurând un pic, căci focul Încă nu Încălzise aerul din Încăpere. Turnă apă În lighean, se spălă și se șterse pe față, după care, cu o bucățică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Te-ai încumeta să ghicești și cum o cheamă pe șuvița mea? Dar băiatul nu mai percuta. N-o auzea și zâmbea obosit. 151 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI iar pe dobitoc, adică pe frunte, îi fusese înfundată o scufie. Nu avu timp nici să înjure cumsecade, fiindcă bufni de dușumea. Azvârli tichia, pentru că se împletici și în tichie. Vărsă o porție dublă de înjurături și, c-un efort supraomenesc, suflecîndu-și poalele cămășoaiei de noapte în față, se deplasă cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
-te. Bune sfaturi. Așadar, începutul. Acum două nopți. Am fost trezit de un zgomot puternic din Camera Trandafirului. Am dat fuga acolo pe cât de repede mi-a permis pântecul. Grimus era deja acolo, cu cămașa lui de noapte ridicolă și scufia la fel de caraghioasă, ca un spiriduș mare și furios, și evalua dezastrul. Trandafirul zăcea pe podea, cu tulpina ieșind din sicriu, care acum era răsturnat peste conținutul lui prețios! Și, amenințător aplecat deasupra lui, acolo stătea Deggle. Simțeam de o vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
reprezintă cauza principală a slabei evoluții școlare a fiului său.) Prinde orbul, scoate-i ochii. (Nu-l poți trage la răspundere pe cel care nu prezintă un discernământ al faptelor sale: „Bate toba surdului, dă oglinda orbului”.) Chelului Îi trebuie scufie de mărgăritar. (Este cunoscută situația prostului, al cărui orgoliu Îl face să tânjească după onoruri care contrastează izbitor cu condiția lui intelectuală. La fel și În cazul altor incompatibilități: „N-are după ce bea apă și se scobește Între dinți”; „După ce că
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
mai ținea șapca pe genunchi. (P2) Ceea ce punea el pe cap era [una din acele]* pălăriuțe făcută cu de toate; foarte ciudată: semăna și a căciulă, și a șapcă, și a pălărie rotundă, și a caschetă de vidră, și a scufie de bumbac; într-un cuvînt, unul din acele sărmane lucruri a căror mută urîțenie este tot așa de profund expresivă ca fața unui imbecil. (P3) Ovală și umflată de balene, ea începea cu trei caltaboși rotunzi; pe urmă, despărțite de
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
curte. Prima variantă aparține cronicilor saxone: "Mai mulți soli occidentali au fost trimiși la curtea lui Vlad. Când au ajuns în fața lui, s-au înclinat și și-au scos pălăriile, dar sub acestea mai aveau un fel de berete sau scufii roșii și maro, pe care le-au păstrat. Vlad i-a întrebat de ce nu și-au scos și scufiile sau beretele. Ei au zis: "Doamne, noi nu avem acest obicei". Și i-au mulțumit Înălțimii Sale, iar el a pus
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
ajuns în fața lui, s-au înclinat și și-au scos pălăriile, dar sub acestea mai aveau un fel de berete sau scufii roșii și maro, pe care le-au păstrat. Vlad i-a întrebat de ce nu și-au scos și scufiile sau beretele. Ei au zis: "Doamne, noi nu avem acest obicei". Și i-au mulțumit Înălțimii Sale, iar el a pus să ia niște cuie mari și a pus să li se bată cuiele în cap, pe marginea scufiilor, astfel încât
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
și scufiile sau beretele. Ei au zis: "Doamne, noi nu avem acest obicei". Și i-au mulțumit Înălțimii Sale, iar el a pus să ia niște cuie mari și a pus să li se bată cuiele în cap, pe marginea scufiilor, astfel încât să nu și le mai poată scoate. Astfel, prințul le-a fixat și mai bine obiceiul 78". Cea de-a doua variantă provine din cronicile rusești, iar relatarea este asemănătoare, numai că ambasadorii sunt de data asta turci, ceea ce
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
poată scoate. Astfel, prințul le-a fixat și mai bine obiceiul 78". Cea de-a doua variantă provine din cronicile rusești, iar relatarea este asemănătoare, numai că ambasadorii sunt de data asta turci, ceea ce ar explica prezența beretelor sau a scufiilor de sub pălării. Naratorul din cronicile saxone ne relatează fapte pe care probabil le-a auzit și el de la alții, ceea ce le știrbește din acuratețe. În schimb, versiunea rusă ne prezintă un personaj la fel de sadic, dar nu atât de nebun, acțiunea
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
mare suveran și m-ați umilit". Ambasadorii au răspuns: Acesta este obiceiul pământului nostru și al suveranului nostru". Și Dracula le-a zis: Atunci vă voi întări în obiceiul vostru. Să fiți cu curaj". Și porunci să li se fixeze scufiile în cap cu cuie mici de fier. Apoi le dădu voie să plece și le zise: "Mergeți și povestiți asta suveranului vostru, căci el o fi obișnuit să accepte asemenea rușine de la voi, dar noi nu suntem obișnuiți. Și să
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
-o foarte pofticios,/ Simțindu-se ca mânzul de zglobiu/ și ca o coțofană guraliu./ În timp ce behăia cântând, la gât/ Guși lungi de piele-i bâțâiau urât.../ Ce-a zis în sine Mai doar Domnul știe,/ Văzându-l în izmene, cu scufie/ Pe cap și cu grumazul scofâlcit;/ Socot că nu i-a prea prețăluit/ Îmbrățoșarea...” 892 Viața domestică pare a urma cursul prefigurat de nunta celor doi, femeia este obedientă și nu își exprimă, în nicio manieră, gândurile, sentimentele, dorințele, cel
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
superioare ale lui Ipingescu și Venturiano, și cu îndrăzneală de către Leonida, care are ca interlocutor pe Efimița. Dar mediul se schimbă, așa cum se schimbă și familia de personaje, trecând de la căpitanul din garda civică la pensionarul în halat și cu scufie. Schimbarea e mai evidentă în Scrisoarea pierdută, când intră în scenă notabilii unui județ de munte, care comunică telegrafic cu „centrul“ și cu miniștrii. Tendința de a lărgi scena socială și de a surprinde tipuri nu se reduce la alternarea
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
lui Pinocchio) (g) "Ce mai chiu și chef prin ramuri / Se-ncinsese-atunci! / Numai frați, și veri, și neamuri / De-ar fi fost umpleau o țară! Dar așa, că se-adunară / Și străini din lunci!" (George Coșbuc, Nunta în codru) (h) "Două scufii cu urechi / Și târligi două părechi, / Mânicere și pieptare. / Mult de lucru nu mai are. // Ghemul când i-l ia pisica, / Iar se supără bunica. / Tocmai pe subt un dulap / Fuge câte un ciorap." (Tudor Arghezi, Darurile) Motivați scrierea cuvintelor
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]