157 matches
-
roluri solicitată (sau, în anumite cazuri, de semnalarea explicită a intenției de cedare a dreptului la cuvânt)56. În timp ce hai(de) exprimă, prototipic, necesitatea și nerăbdarea locutorului de implicare a alocutorului într-o acțiune verbală sau nonverbală în general (vezi semantismul său vag), fiind dependentă, în precizarea semnificației, de forma verbală (de imperativ sau conjunctiv hortativ) care îi este asociată contextual, stai exprimă în sine o semnificație mult mai clar conturată și, în consecință, mai restrânsă (dedusă din sensul prototipic formulat
[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
-
folosire, substantivală și adjectivală - semnifică o „femeie rămasă fără bărbat (prin moarte sau divorț)2: „Mă vede că-s o văduvă sărmană” (I. Creangă). Prin dispariția soțului (sau a soției) de facto sau de jure - „prin moarte sau despărțenie” definea semantismul cuvintelor văduv, văduvă Lazăr Șăineanu 64. La fel Alexandru Resmeriță: Văduvă „femeia care a rămas fără bărbat (prin deces sau despărțwniw)”65. Dicționarele mai noi ale limbii române păstrează doar „absența prin moarte” ca declanșatoare a stării postconjugale. DLRM: „Văduv
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
slovenă și croată, cuvântul se pare că are accepții pozitive ("drăguț, simpatic, cool") sau neutre ("tip", "prieten/iubit"); în sârbă ar exista ambele sensuri. Trecerea de la sensul "logodnic" la acela de "victimă" cere niște lămuriri suplimentare. După Ciorănescu (Dicționarul etimologic), "semantismul pare să se explice prin ideea că logodnicul este totdeauna tras pe sfoară". S-ar putea presupune și trecerea de la sensul "client al unei prostituate" la acela de "victimă", prin scenarii destul de tipice ale asocierii dintre prostituție și jaf. Am
Husen by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7042_a_8367]
-
Imaginarul lui Ion Mureșan are o puternică marcă matricial-rurală. Chiar structura lexicală a poemelor, dar și sintaxa, tonul frazelor, de asemenea, posedă încărcături ale unei memorii existențiale venite din originaritățile copilăriei. Drept e și faptul că oralitatea rurală și memoria semantismelor unor vocabule transmit poemelor forța versetelor. Impresionant e că, deși poemele sînt scrise prin provocarea unor transe metodice, domină senzația de fatalitate. Procesul transei, odata provocat, face din subiectul transei o victimă. Ar trebui sa citez pentru ilustrare aproape întreaga
Un satyr convertit la orfism sau un Orfeu satyric by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/5697_a_7022]
-
și dezavantajele modalității pe care o ilustrează. Biografism, prozaism, accesibilitate, tranzitivitatea dragă lui Gheorghe Crăciun, flexibilitatea sintaxei și ondulatoria de tip prozastic a scriiturii. Pe de altă parte, o figurație săracă și o minimă transfigurare, poeticitate scăzută până la limita debilității, semantism redus, univoc, fără iradiere. Să vedem o mostră de lirică fără lirism, cu o banală gesticulație cotidiană vag amenințată de o întorsătură simbolică: "umblu desculț cu o cană atârnându-mi de degetul arătător/ mai spre seară o să ies în grădină
Lucruri personale by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10290_a_11615]
-
alt capitol dezvoltă înțelesurile vechiul radical grecesc per și vorbește despre simbolismul limitei în artele plastice. Gabriel Liiceanu inventariază patru sfere semantice ale vechiului radical, în aparență contradictorii, și propune termenul de peratologie pentru a desemna ,aura metafizică" a acestui semantism contradictoriu. Va descoperi cititorul în carte o interesantă descifrare a sculpturii lui Brâncuși, făcută din această perspectivă. Ultimele două capitole sînt dedicate momentului Nietzsche și momentului Heidegger. Sînt părțile cele mai ample ale volumului, analiza cunoaște aici nuanțări și precizări
Cele mai bune culori by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11274_a_12599]
-
de iarnă și solstițiul de vară) prin care se definește lumea lui. Două zile diferite de toate celelalte și un erou pe măsură, care le parcurge cu simțurile încordate, cu vigilență mentală și senzitivă, pentru a le epuiza, parcă, întregul semantism. Personaj singular, cu aureolă nu de sfânt, dar de supraom, Antipa îi este înfățișat cititorului secvențial, livrat cu încetul, într-o continuă schiță de portret - și mai mereu ceva scapă desenului, iese din conturul înțelegerii lui. Ziua întâi, a interiorului
Viața e în altă parte (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11723_a_13048]
-
dar nici de revoltă în aceste inedite ale Marianei Marin. De cele mai multe ori atitudinea poetei e de constatare oarecum detașată, nici melodramatică, dar nici comică, de o incredibilă egalitate a tonului. Cuvintele tari din aceste poeme se înrudesc într-un semantism sumbru: moarte, scadență, spital, cavernă, beznă. Din această materie care e în sine una negativă și căreia poezia nu-i exagerează culoarea, apar cîteodată fulgurații de o frumusețe nefirească, izbucniri halucinante, febrile, obsedante: "Trăiesc într-o lume paralelă/ care mustește
Integrala poeziei Marianei Marin by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14997_a_16322]
-
conduce comparația cu o altă expresie, marfă de marfă: "două bătrînele simpatice din Cartierul de Vest al Ploieștiului mă anunță entuziasmate că îmi dau un caz - marfă de marfă, nu altă" ("Național", 552, 1999, 3). Termenul de bază marfă, cu semantism argotic relativ recent, dar de mare succes și răspîndire rapidă, are deja un sens superlativ: se folosește că determinant cu valoare adjectivala, cu sensul "foarte bun, excelent": "o muzică - marfă!". Repetițiile lexicale au fost studiate, în anii '30-'40, de
Un superlativ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17815_a_19140]
-
perspectiva «intrării», dar, pe de alta, să ai precauția de a revela voalând, de a bloca ferm accesul celor opaci” Analitica receptivității (transpusă în plan spațial și simbolic) pe care o întreprinde filosoful exploatează cele două registre distincte care structurează semantismul paradoxal și subtil al parabolelor - un registru al dezvăluirii, al arătării și altul al camuflării: „Fiecare își va lua partea sa, căci parabolele sunt semnal revelator pentru unii și camuflaj prudent pentru ceilalți. Ele ascund dezvelind și dezvăluie acoperind, în funcție de
Adevărul ca parabolă by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3448_a_4773]
-
care mă privește./ Ne întâlnim în lumile încrucișate -/ cei care-mi seamănă voiesc sufletul meu/ zadarnic să-l fure./ Eu știu care din noi e cel adevărat;/ din orice altă imagine a mea/ lipsește imaginea mea despre tine” (Neputința luminii). Semantismul reflectării, al reprezentării corporalității e cât se poate de elocvent în Portret de femeie, desen emblematic al organicului pur, al concreteții carnalului ce adastă, ca într-un palimpsest, dinaintea unor sugestii și irizări ale unei transcendențe abia bănuite: „Ne-am
Scriitura ca depoziție by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3121_a_4446]
-
E mai întîi, în Ieudul fără ieșire, o rotire în cercul propriei condiții, prin abolirea punctelor cardinale și confuzia sus/ jos. Perechile de termeni antinomici (intrare/ ieșire, închidere/ deschidere, interior/ exterior, viață/ moarte) nu mai funcționează, opozițiile configuratoare topindu-și semantismul într-o indistincție, la rîndul ei, „blestemată”. Eroul liric trăiește într-un univers bolnav, dezarticulat logic, cu sensurile sparte: „își sărbătorește ziua. e fericit. pe/ masă lumînări, farfurii, pahare./ e fericit. are treizeci de ani de/ moarte de la naștere încoace
Florile răului by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2636_a_3961]
-
sau groaznic, parțial și în uzul adverbial al substantivelor foc, trăsnet etc. (frumoasă foc, deșteaptă trăsnet), în argotismele mortal, criminal, de comă etc. Sensul negativ al intensificatorului sporește forța expresiei, chiar dacă (sau mai ales dacă) se aplică unui adjectiv cu semantism pozitiv: grozav de bun, teribil de interesant. În cazul adjectivului groaznic, tocirea sensului nu este completă și definitivă: trăsăturile negative persistă, ceea ce face din groaznic de frumos o îmbinare destul de derutantă și contradictorie. Folosirea adverbului rău ilustrează și o altă
Bun rău by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9276_a_10601]
-
The Love Song of J. Alfred Prufrock and Other Observations, în 1917, prin lărgirea ariei limbajului, de la ecouri elisabetane, până la dezinhibatele ritmuri, desprinse din simbolismul francez, ale versurilor lui Jules Laforgue, de pildă. Nicio sugestie culturală nu era refuzată, întreg semantismul moștenit pe hârtie era convocat la un nou festin artistic, cu o superioară „gastronomie” a spiritului asociaționist, căci, așa cum afirma Eliot în eseurile sale, tradiția însemna pentru el foarte mult, o sursă de texte vizionare, un cernoziom fertil al propriei
T.S. Eliot sau aventura poetică totală by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/4252_a_5577]
-
rolului public și a utilității sociale a autorului de literatură. Uniunea socială este însă concepută ca o ființare paralelă cu armonia integrată a rostirii lirice, prin care trebuie să aibă loc, în concepția lui T.S. Eliot, o „transmisie globală a semantismului” specific poeziei (Ștefan Stoenescu), care „se transferă osmotic prin toți porii” (p. 8), iar nu printr-o „mecanică însumare”. O continuă artă poetică îl muncește toată viața pe acest autor străin de sclerozare, de instalarea comodă în habitudini, care visa
T.S. Eliot sau aventura poetică totală by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/4252_a_5577]
-
refuză să accepte ideea că ar putea exista, în cadrul conștiinței, enclave ale inconștientului „care prin ele înșile să fie recunoscute ca atare” - „deoarece cunoașterea inconștientului aparține în întregime spiritului teoretic” - constată prezenta în viață conștientă a unor procese ale căror semantisme se pot clarifica doar printr-o integrare a lor într-o realitate mai largă decît conștiința. E vorba de ceea ce filosoful numește „efulgurațiuni ale inconștientului”. Între acestea, enumeră: ciudate și neașteptate uitări, gesturi intercalate fără noima în momentele de destindere
Personanță și/sau funcție transcendentă by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/4915_a_6240]
-
ceea ce filosoful numește „efulgurațiuni ale inconștientului”. Între acestea, enumeră: ciudate și neașteptate uitări, gesturi intercalate fără noima în momentele de destindere și absența, fapte străine de noi și totuși ale noastre, visul. Există, așadar, la Blaga, o dublă sursă a semantismelor spiritului creator. Fenomenul prin care inconștientul penetrează lumea conștiinței e numit de Blaga, printr-un concept insolit, „personanță”, derivat din etimonul latinesc „personare” (a răsună din toate părțile). Există două modalități de manifestare a personanțelor: una ce ține de nuanțarea
Personanță și/sau funcție transcendentă by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/4915_a_6240]
-
de ață 250... În partea finală a volumului ne întîmpină o serie de utile instrumente de lucru pentru cercetări ulterioare: glosarul (cu unele carențe, de ex. sînt înregistrați termeni comuni ca țuică, rachiu și, în schimb, nu sînt semnalate unele semantisme specifice precum babă "soție", este adevărat, explicat în "comentariile" însoțitoare ale textelor editate, dar credem că locul său era aici, precum al lui tocană "mămăligă" prezent în glosar), indici cu nume proprii și bibliografia selectivă. Admirăm bogăția (totuși am fi
Prima ediție a epitafelor de la Săpînța by Florica Dimitrescu () [Corola-journal/Journalistic/17309_a_18634]
-
claviaturii a atins perfecțiunea nu atât ca eficiență frecvențial-sonoră (dinamică și agogică) propriu-zisă dar mai ales ca manieră de configurare a conciselor metafore muzicale (proprii literaturii vocal- instrumentale camerale). Cum au descoperit, cele două mari artiste, același limbaj, unic în semantismul lui, prin care să poată fi redate undele și vibrațiile cristalelor sonore cu o maximă acuratețe - intonațională, ritmică, expresivă, de tușeu pianistic sugestie vocală?
Vitalitatea speran?ei by Tan?a DIACONESCU [Corola-journal/Journalistic/83847_a_85172]
-
așa-ceva. N-au permis nici denumirea statului nostru cu sintagma Principatele Unite ale Valahilor, ci numai pe cel de România, nume ce, în ultimele trei decenii (prin prescurtările „internaționale“, ori prin „derivatele“, „compusele“ sale), are - pe nenumărate căi mass-media - semantismul „deturnat“ sistematic, spre a se crea „confuzia“ între țigani / rromi și români. Azi, mai mult decât oricând se constată necesitatea revenirii la numele antic al statului nostru, Dacia, renunțându-se la numele de România, impus de imperiile moderne / contemporane... (cf.
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
să aseamănă focului și iaste să meargă sus, în văzduh, unde-i iaste matca..." Ceea ce reprezintă o scădere în plan dogmatic se arată a fi un cîștig pentru literatură, căci deși fragmentul citat conține niște comparații mai puțin reușite, totuși semantismul lor nu este deloc mai puțin generos. Comparînd păcatul cu piatra, sînt textualizate conotațiile "catamorfe" - pentru a ne exprima în termenii lui G. Durand, din Structurile antropologice ale imaginarului - asumate de răul spiritual. Perseverînd inspirat, Antim personifică piatra și "maica
Antim Ivireanul - "Să vă fiu de mîngîiere..." by Gabriel Onțeluș () [Corola-journal/Imaginative/14930_a_16255]
-
la nesfârșit singurul lucru pe care-l știa/ rapsodia română de george enescu". Cea mai potrivită secvență caracterizantă pentru acest gen de poezie este prepoziția fără. Fără rimă, fără ritm, fără tropi, fără o cât de difuză simbolistică, fără alt semantism decât cel, primar, al simplei denotații, fără ortografie și, bineînțeles, fără lirism, ea este o descripție plată a unei existențe plate, o înșiruire anodină de episoade anodine, neînchegate în structura unei povești ori (sub regim textualist) în povestea unei structuri
Minimalism by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11674_a_12999]
-
zice Cel care este Amin, Martorul credincios și adevărat, începutul creației lui Dumnezeu: Știu faptele tale, că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot!" Trimiterea este atât de îndepărtată ca registru și semantism, încît îți taie respirația. Un scriitor mediu ar fi spus ceva ca "Am intrat sub duș, dar pe țeava blestemată venea când apă prea fierbinte, când prea rece, așa că a trebuit să renunț la intenția mea de a face baie
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
natura cu propria lui natură. Este tocmai ceea ce se întâmplă în lirica lui Emil Botta, care imaginează o natură fantastică, pierdută într-un timp mioritic, și totuși reală, adânc implantată în spiritualitatea românească. Botta încarcă natura, prin cuvânt, cu un semantism incredibil, exploziv și frenetic. Este o natură mirifică, la un prim strat al lecturii, dar care hărțuiește poetul, din profunzimi. Oricum, el s-a dovedit a fi dotat cu o percepție tragică a acesteia, deci personaje de basm precum Ileana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
bogată reprezentare psihanalitică, însă o imagine atrage mai cu seamă atenția, prin dubla ei semnificație: imaginea peștelui, a „pescuțului de argint” din nările înecatului, simbol al încastrării, (Durand), al Vieții și al Morții, totodată. Toposul vârtejului, al apelor tulburi, întregește semantismul acvatic nefast, însă îi accentuează componenta heraclitiană. Dinamica spiralată antrenează în sensurile ei toate elementele: focul, aerul (vântul), apa, pământul, mișcărilor stihiilor corespunzând cele interioare, ale personajelor, mai cu seamă ale personajului-emblemă (Teodul, Nona, Ioana): „Facem baie în Styx, prieteni
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Elena Agachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1379]