287 matches
-
demontarea mecanismului de semnificare specific. La nivelul mitului, regăsim aceeași schemă tridimensională: semnificantul, semnificatul și semnul. Dar mitul e un sistem particular prin aceea că se construiește plecând de la un lanț semiologic ce exista înaintea sa: este, deci, un sistem semiologic secund. Ceea ce în primul sistem este semn (adică, totalitatea asociativă dintre un concept și o imagine), devine, în cel de-al doilea, simplu semnificant. 3.2. Eminescu și gândirea indiană Limba sanskrită, sala de marmură neagră anticamera filosofiei indiene. Abordarea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
în virtutea căruia se conturează două tipuri de sacru : sacrul de respect (legat de respectarea interdicțiilor) și sacrul de transgresiune (legat de depășirea interdicțiilor)1. Dionis-Dan optează pentru al doilea tip de sacru. Știm de la Roland Barthes că "în orice sistem semiologic avem de-a face nu cu doi, ci cu trei termeni diferiți. Nu percep un termen după altul, ci legătura care îi unește; avem deci semnificantul, semnificatul și semnul, adică totalitatea asociativă a primilor doi termeni" (Barthes: 1987, 98). Limbajul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
regizat, încât în afara textului nu înseamnă decât efectul înșelător al unui joc de iluzii. La nivelul mitului, regăsim aceeași schemă tridimensională: semnificantul, semnificatul și semnul. Dar mitul e un sistem particular prin aceea că se construiește plecând de la un lanț semiologic ce exista înaintea sa: este, deci, un sistem semiologic secund. Ceea ce în primul sistem este semn (adică, totalitatea asociativă dintre un concept și o imagine), devine, în cel de al doilea, simplu semnificant (Barthes: 1987, pp. 104-105). Revenim la context
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
al unui joc de iluzii. La nivelul mitului, regăsim aceeași schemă tridimensională: semnificantul, semnificatul și semnul. Dar mitul e un sistem particular prin aceea că se construiește plecând de la un lanț semiologic ce exista înaintea sa: este, deci, un sistem semiologic secund. Ceea ce în primul sistem este semn (adică, totalitatea asociativă dintre un concept și o imagine), devine, în cel de al doilea, simplu semnificant (Barthes: 1987, pp. 104-105). Revenim la context. François Rastier propune trei tipuri de context: vecinătatea imediată
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
aferente (Rastier et Pincemin, URL). Pe același model este formulat, pentru un nivel superior, principiul arhitextualității, articulat prin raportarea fragmentelor la corpusul de texte. Mitul operează la rândul lui transformări, dar de o cu totul altă natură: elaborarea unui sistem semiologic secund îi va permite mitului să evite această dilemă: silit să dezvăluie sau să lichideze conceptul, el îl va naturaliza. Ajungem astfel la principiul mitului : transformarea istoriei în natură (Barthes: 1987, 104). În ceea ce privește legătura care unește semnificantul de semnificat, în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
istoriei în natură (Barthes: 1987, 104). În ceea ce privește legătura care unește semnificantul de semnificat, în intertextualitate avem un tip special de relaționare. Semnificatul este el însuși semnificant, astfel încât se produce o situație pe care explicația barthiană asupra funcționării mitului ca sistem semiologic secund ne-a făcut-o familiară: "Știm acum că semnificantul poate fi considerat, în cadrul mitului, din două direcții: ca termen final al sistemului lingvistic sau ca termen inițial al sistemului mitic" (ibidem). Pentru ultimul element al schemei tridimensionale mitice, adică
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
umană fiind o decompoziție, analiză sau abstracție (...)"132. Dintr-o altă perspectivă, Maria Conti îi atribuie scriitorului și capacitatea de cunoaștere productivă a realului, atribuindu-i posibilitatea dea ieși din gramatica viziunii, condiționată de ansamblul de percepții și de coduri semiologice tradiționale. În trecere, fie zis, ne vine greu să nu remarcăm că scriitorul nu are cum să nu fie, în parte, un subiect social. Teritoriul intim al fiecărei făpturi omenești este surprinzător de redus, față de enormul înveliș social, care contribuie
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
interpretări duc la concentrarea atenției spre operația de separare a mesajelor în două categorii: cele pe care le putem scrie și cele pe care nu le putem scrie. O asemenea distincție nu poate fi susținută, deoarece, "din punct de vedere semiologic, écriture este un mijloc de expresie fără limite, un instrument mult mai puternic decât comunicarea orală. Ceea ce sociologia poate să aducă scriiturii este posibilitatea de a sonda rațiunile profunde ale puterii"243. Așadar, studierea cuplului terminologic propus presupune un adevărat
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
termenul de subiect este rar întâlnit, el va apărea apoi în trei timpi: al subiectului distrus (du sujet détruit), al subiectului de iubit (du sujet à aimer), precum și al subiectului dispersat (du sujet dispersé)282. Dacă în lucrările de natură semiologică subiectul este "evacuat", el se va identifica în celelalte scrieri fie cu limbajul, fie cu textul însuși, fie cu tema cu un cuvânt nou pentru a surprinde această ultimă identitate: sujethème. Se pot aici aminti cele două tipuri de scriitură
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
este Străinul lui Camus. Scriitura vorbită se regăsește la Queneau, aici intervenind pluralitatea limbii, diferențele de nivel ale limbajului, astfel încât "fuga scriiturii" poate fi asimilată unei transcrieri a vorbirii 283. 3.2.3.4. Scriitura între lizibil și scriptibil Preocupările semiologice au aruncat o lumină nouă asupra conceptului de scriitură prin tentativa de cartografiere a situației limbajului și a rolului lingvisticii; el este reabilitat complet atunci când, în Critică și adevăr, se susține că totul este scriitură, mai ales când sensul unei
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
284. În această situație, scriitorul este un "experimentator public", condus nu de dezideratul conținuturilor, ci de cel al formelor. Scriitura devine propriul său proiect de a se scrie, astfel încât sensul se constituie doar în urma unui "joc secund". În tradiția nuanțărilor semiologice, Barthes distinge între écrivain și écrivant. Scriitorul face din cuvânt un scop în sine, în timp ce pentru scriptor cuvântul este numai un mijloc în vederea îndeplinirii unei activități. Dacă pentru scriitor cuvântul reprezintă totdeauna o provocare, o ambiguitate, pentru scriptor el este
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Școala de la Frankfurt a evidențiat, de asemenea, importanța mărfurilor și a consumului în reproducerea societăților capitaliste, dar deși punctul de plecare și percepția este similară, opera lui Baudrillard va diferi până la urmă de aceea a predecesorilor săi în utilizarea categoriilor semiologice în explorarea lumii mărfurilor"338. În lucrările care analizează problematica mass-mediei, se observă cu ușurință rolul central al tehnologiei în gândirea lui Baudrillard (tehnocentrism pentru care a fost de altfel criticat). Trebuie remarcat și de această dată că deși studiile
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Baudrillard consumul este o relație și tocmai această relație este consumată și nu doar obiectele în sine. În acest sens, gânditorul francez precizează că obiectele-simbol tradiționale nu erau consumate, deși erau obiecte corespunzătoare unor nevoi sau unor satisfacții; din perspectivă semiologică, doar obiectele concepute ca semne pot fi integrate acestei relații: "de când e lumea, oamenii au cumpărat, au posedat, au cheltuit și s-au bucurat de lucruri dar cu toate acestea nu au "consumat". Sărbătorile "primitive", risipa seniorului feudal, luxul burghezului
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de producere/receptare a obiectului de studiu. În această privință, subscriem ipotezei de lucru formulate de A. Mattelart și Y. Stourdzé: [...] Un anumit număr de factori și de evoluții recente ne permite să întrevedem posibilitatea unei noi dezvoltări a studiilor semiologice în domeniul media. Mai întîi, trebuie remarcată o evoluție foarte profundă a teoriei lingvistice în domeniile enunțării, discursivității și pragmaticii (1982, p. 35). Ne propunem abordarea globală a diverselor practici de prefețe, epigrafe sau reclame. Totuși, principala noastră intenție nu
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
de discurs, explicația"), ca și, între alții, Joëlle Chesny-Kohler, despre aspectele explicative ale parafrazei și Denis Miéville, despre discursul didactic în matematică. Vom cita și articolele acestora din urmă: "Aspecte ale discursului explicativ" (Chesny-Kohler 1983) și "Explicația în argumentație, abordare semiologică" (Borel 1981b). În afara Școlii de semiologie de la Neuchâtel și a cercetărilor finale (Hempel, 1965), au devenit tot mai numeroase în special cercetările din domeniul didacticii. Revista Pratiques a dedicat acestei teme două numere: "Textele explicative" (nr. 51, 1986) și "Discursurile
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
Charolles , J.F. Halté și subsemnatul, tema locului ocupat de către explicație în reflecțiile privind tipologia textuală. Această scurtă trecere în revistă a principalelor publicații surprinde faptul că, în general, se ia în considerare discursul și nu textul explicativ. Astfel, din perspectiva semiologică, explicația este gândită în termeni pe care i-am putea numi pragmatici. M.-J. Borel își propune "să analizeze indicii care, în text, îi permit celui care interpretează să repereze o explicație, sau printr-o dinamică inversă, cu toate că asimetrică, să
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
gen" și fiecărei situații de interacțiune). C. Schematizarea descriptivă 1. Ancorarea și atribuirea unei teme-titlu Pentru a aprofunda analiza reprezentării descriptive, poate că ar fi util să lăsăm la o parte, pentru moment, aria pur lingvistică, acordînd atenție cîtorva lucrări semiologice 5. Din această perspectivă, D. Apothéloz (1983) a încercat să delimiteze micro-activitățile specifice ce stau la baza schematizării descriptive. Să ne amintim, mai întîi, că însăși noțiunea de schematizare prezintă interesul de a semnala, în același timp, un proces (pentru
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
de elemente avînd ca punct comun faptul că toate au legătură cu denumirea generică a clasei". El desemnează aceste elemente ca fiind aspecte ale obiectului care, luate împreună, constituie un "fascicul". Acest ultim punct, ce se regăsește în centrul reflecției semiologice, a fost evidențiat și de M.-J. Borel și C. Wulser-Péquegnat, pentru care obiectul discursului "se prezintă sub forma unui fascicul de aspecte în centrul cărora, din punct de vedere noțional, el se plasează" (1983, p. 3). Abordînd, în acest
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
compus pentru a evita o confuzie între tema semantică (temă + remă, fr. propos) sau tema în progresia tematică (tema + tranziție + remă). 4. H. Hermann, J. F. Cier, Système nerveux central, Masson, vol. III, p. 381. 5. Caietele Centrului de cercetări semiologice de la Neuchâtel, nr. 51, 52 și 54 țin seama de o cercetare făcută în cadrul FNRS elvețian sub direcția lui M.-J. Borel, J.-B. Grize și J.-M. Adam. 6. Les Mathémathiques et la Réalité, Alcan, Paris, 1936. 7. În
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
ca să înghită lumea. 2. Aspectualizarea Este vorba de operația descriptivă cea mai des întîlnită, manifestă în toate portretele citate mai sus, și prin intermediul căreia sînt introduse diferite aspecte ale obiectului. La modul foarte general și permițîndu-și cîteva libertăți în raport cu conceptul semiologic de aspectualizare, D. Apothélez o definește astfel: "Prin această noțiune înțelegîndu-se, în sens foarte larg, și desemnîndu-se atît părți concrete fizic izolabile cît și proprietăți, calități, dar și amintiri, dorințe, pe scurt, tot felul de conotații" (1983, p. 8). În
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
secvențe descriptive. Punct care trebuie teoretizat. C. Suprastructura descriptivă Trecerea operațiilor de limbaj postulate la ceea ce noi definim ca fiind suprastructura descrierii nu poate fi făcută decît simplificînd în continuare și plecînd de la macro-operații mai mult de natură lingvistică decît semiologică: aspectualizarea, pe de o parte, limitată, așa cum s-a mai spus, la dezvoltarea proprietăților și părților; intrarea în relație, pe de altă parte, ce cuprinde asimilarea despre care am discutat și punerea în situație menționată doar în analiza de la (26
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
legile descoperite de semiologie vor fi aplicate și lingvisticii. Limbajul, mai bun decât orice altceva, oferă o bază pentru înțelegerea problemei se-miologice. Dacă descoperim adevărată natură a limbajului, trebuie să învățăm ce are această în comun cu alte sisteme semiologice. Prin studierea ritualurilor, a obiceiurilor etc. că semne, cred, că vom aruncă o nouă lumină asupra faptelor și vom punctă nevoia de a le include într-o știință a semiologiei, si le vom explică pe toate prin legile ei"51
Semiotica limbajului nonverbal în relația părinte adolescent by Livia Durac () [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
Settings, New York, Holt, Rinehart și Winston, 1976). Li se cere, cel mai adesea, subiecților să producă o serie de desene sau de simbolizări pe care apoi sînt rugați să le comenteze. Se procedează apoi la un codaj și o analiză semiologică și cantitativă a conținuturilor reprezentate prin imagini și a expresiilor verbale raportate la producțiile iconice. 12. Reprezentarea socială a radioactivității și evoluția ei la copiii din ciclul primar din Napoli " Imediat după difuzarea în Italia a știrilor despre explozia de la
Reprezentările sociale by Jean-Marie Seca () [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
totalitare. Ca să conchidem, vom spune că aceste proceduri de pervertire a adevărurilor esențiale ale conștiinței sînt specifice tuturor societăților nedemocratice, constituind un "nucleu dur" al trecerii istorice de la o etapă la alta. *** Din considerațiile de mai sus rezultă că alternativei semiologice a "paradoxului mincinosului" i se poate asocia și o variantă sociologică. Căci, dacă toată lumea minte, înseamnă că nu mai minte nimeni. Un "privilegiu" extins la scara unei colectivități dispare implicit așa cum observă istoricul Arnold Toynbee la nivelul fiecăruia dintre membrii
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Aranguren, "pentru a înțelege bine limbajul comun, vorbit sau scris, trebuie să recurgem la "modele" mai simple și mai construite cum ar fi limbajul științei, limbajul matematicii și al logicii matematice, limbajul telecomunicării de mesaje strict codificate" [1967:48-50]. Limbajul semiologic el însuși deformator, cum am văzut se află la intersecția celor două tipuri de act mincinos, natural și artificial, întrucît îl descrie pe primul (structurile sale de suprafață, formele aparente, sensibile) cu ajutorul celui de-al doilea (modele logico-formale, mai mult
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]