773 matches
-
mai convingător decât o poate face verbalul!); astfel, potrivit opiniei unora dintre cercetătorii comportamentului nonverbal, acesta ar fi chiar reflectarea expresiei emoționale a individului. Laurențiu Șoitu formulează observația că mobilitatea corpului uman este "considerată derivație poziționala", întrucât, având calitatea de semnificant, acesta "este tratat că o configurație". Autorul argumentează: "Conținuturile apar numai sub formă de cuvinte, fraze sau interjecții. În comunicarea gestuala verbul este implicit, este natura lui "a fi", nu "a face". Enunțul apare că un enunț atributiv, calificativ și
by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
ne distruge convențiile de percepție. În poezia contemporană a fost emis un concept asemănător, cel de metaforism, care descrie o poezie În care metaforele nu mai sunt folosite la nivelul semnificatului, așadar nu mai construiesc sensuri alegorice, ci la nivelul semnificantului, ca simplu material figurativ. Poezia, proza sau teatrul anarhetipic utilizează imaginile, simbolurile, personajele, situațiile, miturile ca un material reciclat, ale cărui cărămizi nu mai păstrează planul arhitectural al clădirii de origine, dar nici nu intră În compoziția unei clădiri noi
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Între absența specifică semnului (el conține În absență promisiunea sau memoria unei prezențe) și prezența căutată, vie a ființei cu Înțeles (calul ca accident de suflet) legătura nu e una convențională, chiar dacă ea e, mai Întâi, discursivă. Între semn/cuvânt/semnificant și ființă/ Înțeles/semnificat e o credință. Discursul trebuie perceput ca o binevestire. El e trăit ca o formă de credință. Iar ceea ce leagă urma potcoavei de potcoavă și de cal e o vedere: o vedere ce stă În mine
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
că propunerea ta merită rescrisă. E prea mult să-l ai pe „contra”, un prefix negativ, și pe „re”, un prefix repetitiv, Într-un singur concept din familia „educării”. În primul rând sună „șchiop”, năucitor, mută interesul de pe conținut pe semnificant, iar În al doilea rând, aș mai atrage atenția că, de regulă, termenii compuși cu prefixul „contra” nu capătă realitate conceptuală decât atunci când desemnează altceva decât derularea Înapoi a procesului desemnat prin termenul de bază, adică atunci când realitatea pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
și adepți ai sodomiei? Sau barbelognosticii, talentați bucătari, excelenți în prepararea pateului de fetuși? Ce se mai știe azi despre fibioniți, acești numerologi ai sexului? Ori despre atâția alții cărora le-a rămas uneori doar numele sau numai câte un semnificant disociat de conținut... - 2 - Logica învingătorilor. Fragilitatea suportului manuscriselor, vindicta creștină, odată adepții intoleranți ai lui Hristos ajunși la putere, migala copiștilor plătiți de mănăstiri, soarta tristă a acestor doctrine categorisite ca eretice de către Concilii și de Biserica triumfătoare, destinul
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
începutul secolului al XII-lea. Etimologia din dicționarul Littră trimite la verbele „a implora, a cerși” - activitatea principală, de la origine a acestor comunități. Alții trimit la o omofonie cu albigenzii. Nimic sigur, în această privință... Dacă originea cuvântului pare incertă, semnificantul desemnează o comunitate de bărbați - pentru begarzi - sau de femei - beghinele -, adunați laolaltă de opțiunea pentru sărăcie voluntară practicată în grupuri laice deși parțial creștine. înflorirea beghinajului în Țările de Jos, unde bogăția unora are drept consecință sărăcia altora, exprimă
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
pentru a-ți lua locul tău în lume? Răspuns: ca ființă a limbajului. Ca individ care crede în puterea verbului. Montaigne nominalist știe că, cuvântul nu reprezintă altceva decât un mijloc, o tehnică pentru a comunica. Semnificatul evoluează separat de semnificant, dar cele două instanțe țin de aceeași lectură imanentă a lumii. Om al cuvântului și al oralității, al verbului și al schimbului, al conversației și al cuvintelor, el se însuflețește întotdeauna când este vorba de a apăra adevărul trădat, uitat
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
în sensul unei discipline care ar fi studiat proprietățile limbilor naturale: nu se punea problema grupurilor nominale, a determinării, a aspectului, a tematizării..., nici măcar a dialectului, a variațiilor, a intonației etc. Se manipulau în special noțiuni precum "paradigmă", "sintagmă', "conotație", "semnificant", "actant"... De fapt, "imperialismul lingvistic" a fost cu precădere un imperialism semiologic, care privilegia noțiuni comune diversității materialelor semiotice (cinematografiei, benzilor desenate, imaginii, teatrului, literaturii scrise...), evitând să pună accentul pe specificitatea limbilor naturale. De aici și situația relativ paradoxală
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
desemna aceeași zi dacă a fost pronunțat pe 15 ianuarie 1601 sau pe 17 martie. Pentru a surprinde funcționarea acestor elemente cu referință deictică, se cuvine să o comparăm cu funcționarea semnelor lingvistice obișnuite, în cazul cărora se vorbește de "semnificant" și de "semnificat". Ar fi fals să pretindem că deicticele nu au un semnificat, o valoare semantică stabilă în toate utilizările lor. Astfel, ""eu" îl desemnează pe destinatorul (iar "tu" pe destinatarul) mesajului din care face parte", după cum explică Jakobson
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
tulburară pe André, pe care jocurile pisicilor îl amuzau. Învățase cuvintele "a circumscrie" și "a castra", însă nu le cunoștea exact sensul 168. Aici, cuvintele "a castra" și "a circumscrie" sunt puse între paranteze deoarece ele desemnează semnul lingvistic, cu semnificantul și semnificatul său. Contrastul dintre întrebuințarea autonimică și întrebuințarea în modalizare autonimică apare net în următorul exemplu luat din același roman: Deși nu-i iertase niciodată "doctorului" îngrozitorul cuvânt "sifilis", ea avea multă simpatie pentru el169. "Sifilis" este luat aici
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Mi-a spus că brrr! Mi-a spus că așa om! * Mi-a spus că Jean este cel mai ... Imposibilitatea reiese tocmai din proprietățile fiecărei strategii de citare: doar DD pretinde că redă discursul citat sub dubla lui ipostază de semnificant și semnificat. (II): fie replica lui Arlequin din Jocul dragostei și al întâmplării de Marivaux: Un servitor de-acolo mi-a spus să intru aici și că socrul meu, care era cu soția mea, va fi anunțat (I, VIII). Interpretarea
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
a întârziat din pricina tatălui său; având același semnificat: Cartea preferată a lui Julien este viața lui Napoleon. A mea este "Roșu și Negru". Aici sensul de "carte preferată" este anaforizat, nu referentul (nu este vorba de aceeași carte); având același semnificant: dacă vom spune: "Floare" este un cuvânt frumos; el are șase litere, pronumele el nu reia nici referentul, nici sensul cuvântului floare, ci cuvântul în sine. Anafora sau catafora pe care le numim segmentale reiau o unitate inferioară frazei (de
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
lingvistică generală 79 despre ,,reflecția logică". Durand se referă la ,,arbitrarul semnului lingvistic", în general și în particular la una dintre clasele subordonate acestuia simbolurile. În ceea ce privește simbolurile, teoreticianul demonstrează că nu există arbitrar, caracteristica acestora fiind ,,omogenitatea dintre semnificat și semnificant". Durand nu propune o definiție a simbolului din perspectivă lingvistică, lineară deoarece premisa de la care pornește este aceea că simbolul este "plin". Acest fapt se datorează, în mare parte, ,,omogenității dintre semnificant și semnificat", ,,naturii lor identice". Susținând ideea conform
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
arbitrar, caracteristica acestora fiind ,,omogenitatea dintre semnificat și semnificant". Durand nu propune o definiție a simbolului din perspectivă lingvistică, lineară deoarece premisa de la care pornește este aceea că simbolul este "plin". Acest fapt se datorează, în mare parte, ,,omogenității dintre semnificant și semnificat", ,,naturii lor identice". Susținând ideea conform căreia semnificantul și semnificatul ar avea o ,,geneză comună", Durand definește semnul ca ,,monadă" în care cele două fețe sunt "strivite" una de cealaltă. Motivația care ordonează simbolurile este "masivă", ea constituindu
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
nu propune o definiție a simbolului din perspectivă lingvistică, lineară deoarece premisa de la care pornește este aceea că simbolul este "plin". Acest fapt se datorează, în mare parte, ,,omogenității dintre semnificant și semnificat", ,,naturii lor identice". Susținând ideea conform căreia semnificantul și semnificatul ar avea o ,,geneză comună", Durand definește semnul ca ,,monadă" în care cele două fețe sunt "strivite" una de cealaltă. Motivația care ordonează simbolurile este "masivă", ea constituindu-se într-un sistem, ,,într-o rețea de rețele", de
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
în proză. Poezia nu este o formă de scriitură bine adaptată dispozitivului pornografic; în schimb, ea este preferată pentru a reprezenta erotismul și obscenitățile, cum vom vedea în continuare. Prin natura ei, poezia pune, într-adevăr, în prim-plan materialitatea semnificantului verbal, în timp ce scriitura pornografică privilegiază tranzitivitatea limbajului, presupus a-și pierde din importanță în fața spectacolelor pe care le lasă să se întrevadă. Desigur, această tensiune este variabilă în funcție de genurile și curentele de poezie (epopeea este funciar narativă, dar nu și
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
spirituale"153) devine o figură paradigmatică, grație căreia autorul poate amenda nu prin ceea ce spune, ci prin ceea ce lasă să se înțeleagă. Gândită, din perspectivă semiotică, drept semn distinctiv în discursul polemic, litota traduce, în fond, o autocenzură scriptică a semnificantului, în favoarea libertății de mișcare a semnificatului, ceea ce face din lectorul avizat o instanță activă, co-participantă la dialogul polemic. În Scrisoare deschisă domnului A.C. Cuza, intenția polemică evidentă nu este disimulată, ci acompaniată permanent de instrumentația pamfletului ironic. Apelativul emfatic "Ilustre
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
pătrunde în universul psihologic al glumei și de a pune în lumină contrastul dintre termenul obișnuit, banal și cel deviant (neprevăzut, surprinzător, extravagant sau excentric). Modalitățile infinite de a stârni râsul relevă abilitatea locutorului de a jongla cu semnificații și semnificanții, în producerea sensului comic, fie prin joc de cuvinte, calambur etc. la limita de jos a esteticității, fie de a crea paralelisme și comparații subtile prin aluzii, analogii, metalepse etc. la un nivel superior de comunicare artistică. Dar inteligenței și
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
boemă, tânără, o limbă orală, schimbătoare, concisă, rapidă, nepăsătoare, dialectală, transversală, cosmopolită. Este o limbă a cărei inteligibilitate este constituită de către germană, dar care, paradoxal, este intraductibilă în germană (dar este traductibilă în alte limbi) pentru că sub cuvinte aparent asemănătoare semnificanții sunt radical diferiți. Faptul cel mai remarcabil în acest discurs al lui Kafka este că idișul este prezentat aici ca o limbă intuitivă, comprehensibilă numai prin intuiție și prin sentiment. O limbă care este în noi: Rămâneți tăcuți și vă
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
14, 1976, p. 16. 473 Rosolato, ibid. 474 Christian Lacassagnère scria referitor la Poe că a accede la secret pentru subiectul poesc înseamnă a dispărea și adăuga: "Secretul să fie oare un imposibil de spus, un Real pe care ordinea semnificantului nu ar putea să o reprezinte? Și în acest caz, poveștile lui Poe ar amplifica în felul său defectul ordinei simbolice, limitele unui limbaj care nu ar putea merge mai departe decât marginile propriului sistem. Sau mai degrabă secretul ar
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
în prezent de un asemenea prestigiu, încât toate imaginile vor să fie semne. Nu se va bucura de considerație, mântuire ori înălțare cel care artist, videast ori saltimbanc vrea să dea ceva de văzut, dacă nu articulează cel puțin niște semnificanți, o scriitură, o gramatică. În secolul al XII-lea, la Paris, știința nobilă era teologia și în umbra ei discursul încerca să înnobileze "imagierul". La sfârșitul secolului XX, teologia noastră poartă numele de semiologie, iar lingvistica, știință-pilot, are autoritate în
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
decizie a spiritului. În epoca multimediei interactive și a colecțiilor numerizate pe ecran, evaporarea texturilor, a reliefurilor și paletelor promite un viitor și mai frumos transformării figurilor în ideograme. Metaforă totuși fără rigoare și metamorfoză fără substanță. Noul academism al semnificantului, ca și modul mai vechi de a asimila vizibilul lizibilului, fotografia unei scriituri, cinemaul unei limbi universale, trece dincolo de proprietățile inerente sistemului formal care este orice limbă. De exemplu, încercările de a sistematiza imaginea cinematografică pe modelul lingvistic n-au
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
de a le stiliza. Aceste "lecturi" ne spun mai mult despre epoca respectivă decât despre tablouri. Sunt tot atâtea simptome câte analize. Imaginile ne fac semn, dar nu există și nu poate exista, în cinema sau în altă parte, un "semnificant imaginar". O înlănțuire de cuvinte are un sens, o secvență de imagini are o mie. Un mot-valise poate avea un fond dublu sau triplu, dar ambivalențele lui sunt reperabile într-un dicționar, enumerate exhaustiv: putem da de capătul enigmei. O
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
naștere, e chemat șamanul. Înțeleptul vine în coliba ei, cântă, psalmodiază la căpătâiul tinerei câteva cuvinte care au virtutea de a-i explora și dilata vaginul. "Trecerea la această expresie verbală [...] este ceea ce provoacă deblocarea procesului fiziologic"36. Relație de la semnificant la semnificat, bineînțeles, nu de la cauză la efect. Credința în magie, împărtășită de vrăjitor, pacientă și întreaga comunitate, este cea care dă eficacitatea actului magic. Iar dacă nu credem în virtuțile psihanalizei înainte să ne întindem pe divan, ce efect
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
reacționa Plotin, în secolul al II-lea d. Ch., printr-un soi de întoarcere la un arhaism epurat, reînnodând oarecum contactul cu lumea de dincolo, dar sub o formă intelectualizată, spiritualizată, debarasată de încărcătura magică a originilor). Semnificatul este diminuat, semnificantul îngroșat. Referentul divin, care la început era un sacru sumbru și de temut, capătă încetul cu încetul chip uman. Trecerea de la numen la lumen. Dar, în același timp, din simplă legătură cum era la început, imaginea mediumnică dobândenște consistență și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]