712 matches
-
Organizația pentru Eliberarea Ahwazului (cu baza în Olanda; este un grup secular pan-arabist care dorește independență față de Iran; este alcătuit din rămașițele a trei mari grupuri separatiste sprijinite de Irak). Frontul Democratic al arabilor din Al-Ahwaz este un grup separatist a cărei activitate este dedicată obținerii independenței provinciei Khuzestan față de guvernul iranian și întemeierii unui stat arab cu guvernare de influență marxistă. Grupul activează în prezent din Londra, fiind expulzat în trecut din Iran de către guvernul iranian și este considerat
Comunitatea arabă din provincia Khuzestan () [Corola-website/Science/335365_a_336694]
-
ceilalți români din regiunile de la est de Nistru. Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului ale Republicii Moldova sunt locuite de români transnistreni și incluse în arealul etno-lingvistic al românilor transnistreni. Cea mai mare parte a teritoriului aceste formațiuni administrativ-teritoriale este sub controlul separatiștilor transnistreni. Minoritatea românească din Ucraina este presărata pe tot teritoriul ucrainean, în special în regiunea Odessa , existând comunități românești la est de râul Nipru , și chiar la est de râul Don (ca urmare a colonizărilor realizate în timpul domniei lui Dimitrie
Românii de la est de Nistru () [Corola-website/Science/319524_a_320853]
-
austriece. Dar mișcarea revoluționară propriu-zisă pleacă din regatul Neapolelui, mai precis din Sicilia. După exemplul locuitorilor din Palermo, populația principalelor orașe din insulă, cu ajutorul populației rurale, alungă garnizoanele napolitane. Mișcarea se extinde apoi în sudul peninsulei, pierzându-și treptat caracterul separatist pentru a se transforma într-o mișcare a revendicărilor liberale. Înspăimîntat, regele Ferdinand al II-lea promulgă la 10 februarie 1848 o Constituție inspirată de Carta franceză. Revoluția se întinde și, la 14 martie, Pius al IX-lea, la rândul
Revoluția de la 1848 în Italia () [Corola-website/Science/314320_a_315649]
-
va constitui una din ultimele etape majore în reglementarea juridică a diferendului transnistrian. Principalii indicatori demografici pentru anul 2013: Populația regiunii la recensământul din 1989 era de 546.000 de locuitori (fără orașul Tighina și celelalte localități basarabene controlate de separatiștii transnistreni). Ca urmare a situației economice și politice din zonă, recensământul din 2004 făcut de autoritățile separatiste din Tiraspol a arătat o scădere a populației cu aproximativ 150.000 de persoane (pe întreg teritoriul separatist, inclusiv zona Tighinei). Populația regiunii
Transnistria () [Corola-website/Science/297748_a_299077]
-
celelalte localități basarabene controlate de separatiștii transnistreni). Ca urmare a situației economice și politice din zonă, recensământul din 2004 făcut de autoritățile separatiste din Tiraspol a arătat o scădere a populației cu aproximativ 150.000 de persoane (pe întreg teritoriul separatist, inclusiv zona Tighinei). Populația regiunii la recensământul din 2004 era de 555.347 locuitori (incluzând municipiul Tighina): Din punct de vedere administrativ, Transnistria este împărțită în 5 raioane: și un municipiu: De asemenea are 69 comune și 68 sate. Teritoriile
Transnistria () [Corola-website/Science/297748_a_299077]
-
a desprins o altă grupare, care a format "Marea Lojă a Transilvaniei". În ianuarie 2009 s-a încercat divizarea organizației, de către Anca Nicolescu si Andre Szakvary, care au înființat o organizație separată. Cele două grupuri au ajuns în instanță, grupul separatist pierzând procesul. În anul 2010, din MLNUR este redenumită în " (MLNR 1880)". În luna iunie 2013, la București, sub impulsul Marii Loji Naționale Române 1880, s-a semnat Actul de creare al "Uniunii Mondiale Masonice Tradiționale", care regrupează în prezent
Marea Lojă Națională Română 1880 () [Corola-website/Science/326415_a_327744]
-
și liniștea au revenit în oraș, a cărui populație descrescuse în deceniile precedente, dar care a crescut din nou în mod important în anii construirii centralei hidroelectrice. În timpul conflictului din Transnistria, sovietul orășenesc al Dubăsarilor s-a declarat de partea separatiștilor din Tiraspol (cu 49 voturi din 86), în timp ce sovietul raional s-a declarat de partea autorităților Republicii Moldova. De atunci, raionul Dubăsari este împărțit între aceste două autorități, orașul Dubăsari fiind capitala părții separatiste. Din păcate, această situație are un efect
Dubăsari () [Corola-website/Science/297404_a_298733]
-
ruși și 792 (17.52%) ucraineni. Conform recensămîntului sovietic din 1989 (ultimul recensămînt înaintea conflictului din Transnistria) orașul avea o populație de 35.800 locuitori, din care 15.414 moldoveni (români), 10.718 ucraineni și 8.087 ruși. Datorită regimului separatist din Transnistria, populația a scăzut dramatic, la recensămîntul făcut de autoritățile separatiste transnistriene în noiembrie 2004 înregistrîndu-se doar 23650 locuitori.
Dubăsari () [Corola-website/Science/297404_a_298733]
-
de către căpitanul John Smith. Așezarea, care a servit drept capitală a coloniei, este astăzi modernul oraș Plymouth. În perioada sa cea mai înfloritoare, se întindea în cea mai mare parte a sud-estului actualului stat Massachusetts. Fondată de un grup de separatiști și de Anglicani, care împreună vor fi cunoscuți sub numele colectiv de "Pilgrims" ("Pelegrinii" în Statele Unite) sau "Pilgrim Fathers" ("Părinții Pelegrini" în Marea Britanie), Colonia Plymouth a fost, alături de colonia fondată în jurul orașului Jamestown, Virginia, de azi, una din primele colonii
Colonia Plymouth () [Corola-website/Science/322553_a_323882]
-
socialiștilor (partidul său, având 26 deputați), ai liberalilor și ai conservatorilor. Guvernul a cuprins 13 miniștri, inclusiv Di Rupo, dintre care 6 reprezentanti ai comunității francofone și 6 ai comunității vorbitoare de flamandă. Partidul cel mai mare din parlament, partidul separatist de dreapta Alianța neo-flamandă cu 27 deputați, în frunte cu Bart de Wever, nu a aderat la coaliție. Elio Di Rupo se consideră ateu și este membru într-o lojă francmasonă. Vorbește curent franceza și italiana. De când a preluat conducerea
Elio Di Rupo () [Corola-website/Science/331727_a_333056]
-
au fost reprofilate pe producția de armament (tancuri și avioane de luptă), Kazan devenind un centru al industriei militare. La sfârsitul anilor ’80 și în anii ’90, după dizolvarea URSS-ului, Kazan a redevenit centru al culturii tătare și tendințele separatist s-au intensificat. Din anul 2000, orașul a cunoscut o perioadă de renovări capital. O linie de metrou a fost inaugurată pe 27 august 2005; metroul are 5 stații, însă există planuri ca această linie să fie extinsă. Cel mai
Kazan () [Corola-website/Science/297975_a_299304]
-
ani, Partidul Republican a fost înfrânt la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2005. Mărăcuță și-a păstrat mandatul de deputat, însă partidul său a pierdut majoritatea în parlament iar Mărăcuță a trebuit să renunțe la funcția de președinte al parlamentului separatist. În decembrie 2005, a fost ales ca președinte al Parlamentului politicianul Evgheni Șevciuk, membru în Partidul Reînnoirii („Obnovlenie”). În decembrie 2005, deputatul a fost ales în funcția de reprezentant special al Sovietului Suprem pentru relații interparlamentare. Pentru merite în sprijinirea
Grigore Mărăcuță () [Corola-website/Science/307836_a_309165]
-
tras concluzia că Serbia nu reușise să împiedice violențele din Novi Sad și nici nu i-a despăgubit pe proprietari. Guvernul sârb a denunțat public violențele din Kosovo. Prim-Ministrul Vojislav Koštunica a ținut un discurs acuzându-i pe albanezii separatiști:"„Evenimentele din nordul Kosovo-Metohia au arătat adevăratul caracter al separatismul albanez, caracterul său violent și terorist ... [Guvernul va] face tot ce poate pentru a opri terorismul în Kosovo”". Acesta a descris atacurile ca fiind „planificate și coordonate... aceasta a fost
Revoltele din Kosovo din 2004 () [Corola-website/Science/314066_a_315395]
-
000). Însă în ultimii ani, datorită migrării, numărul lor a scăzut până la 248 000 de persoane (5,7% din populația țării). Războiul din Abhazia nu i-a afectat, deoarece minoritatea armeană din autonomie a sprijinit într-un mod clar pe separatiști. Provincia Samțhe-Djavahetia include 6 raioane, având o suprafața de 6 400 km2 și populație de 270 000 de locuitori (în 2002) și se învecinează cu provincia Kvemo Kartli (în est) și Turcia și Adjaria (în vest). Majoritatea armenilor din Djavahetia
Turcii din Georgia () [Corola-website/Science/304346_a_305675]
-
2000, după o ofensivă militară pe scară largă. Însă, mișcarea de rezistență militară de pe tot întinsul regiunii Caucazului de Nord a continuat să producă pierderi grele rusești și să submineze controlul politic asupra Ceceniei mulți ani după terminarea conflictului. Unii separatiști ceceni au comis și atacuri teroriste împotriva civililor din Rusia. Aceste atacuri teroriste, precum și violările pe scară largă ale drepturilor omului, comise de forțele ruse și de cele separatiste, au atras condamnarea internațională. Până în 2009, Rusia a incapacitat sever mișcarea
Al Doilea Război Cecen () [Corola-website/Science/323690_a_325019]
-
din Cecenia a luat oficial sfârșit. În timp ce grosul armatei ruse a fost retras, povara luptei cu nivelul mai redus al insurgenței a căzut în special pe umerii forțelor de poliție locale. Trei luni mai târziu, liderul în exil al guvernului separatist cecen, Ahmed Zakaiev, a făcut apel la oprirea rezistenței armate împotriva forțelor de poliție cecene cu începere de la 1 august, declarând că speră că „începând din această zi, cecenii nu vor mai trage niciodată unul în altul”. Numărul exact al
Al Doilea Război Cecen () [Corola-website/Science/323690_a_325019]
-
lupte sângeroase, în care zeci de mii până la 100.000 de oameni au murit, s-a ajuns la acordul de încetare a focului din 1996 de la Hasaviurt, iar trupele rusești au fost retrase din republică. După primul război, controlul guvernului separatist asupra teritoriului republicii era slab, mai ales în afara capitalei în ruine Groznîi. Zonele controlate de grupările separatiste erau din ce în ce mai mari, iar țara se adâncea pe zi ce trecea în anarhie. Ravagiile războiului și lipsa oportunităților economice au lăsat un număr
Al Doilea Război Cecen () [Corola-website/Science/323690_a_325019]
-
dus la lupte deschise precum confruntările din iulie 1998 de la Gudermes, în care circa 50 de oameni au murit în schimburile de focuri dintre Garda Națională Cecenă și milițiile islamiste. Alegerile din 1997 l-au adus la putere pe liderul separatist Aslan Mashadov. În 1998 și 1999, președintele Mashadov a supraviețuit câtorva tentative de asasinat puse pe seama serviciilor rusești de informații. În martie 1999, generalul Ghenadi Șpigun, trimisul Kremlinului în Cecenia, a fost răpit pe aeroportul din Groznîi, iar ulterior găsit
Al Doilea Război Cecen () [Corola-website/Science/323690_a_325019]
-
Pe 16 noiembrie 1996, în Kaspiisk (Daghestan), o bombă a distrus un bloc de apartamente aparținând forțelor rusești de grăniceri; 68 de oameni au murit. Cauza exploziei nu a fost niciodată stabilită, dar în Rusia atentatul a fost pus pe seama separatiștilor ceceni. Trei oameni au murit pe 23 aprilie 1997, când o bombă a explodat în gara rusească din Armavir (Regiunea Krasnodar). Alți doi oameni au murit pe 28 mai 1997, când altă bombă a explodat în gara din Piatigorsk (Regiunea
Al Doilea Război Cecen () [Corola-website/Science/323690_a_325019]
-
de acțiune a lovit piața centrală din Groznîi, ucigând peste 140 de oameni, inclusiv multe femei și copii, și rănind alte câteva sute. Un purtător de cuvant rus a declarat că piața aglomerată a fost țintită deoarece era folosită de separatiști ca târg de armament. Opt zile mai târziu, un aparat de zbor rusesc a efectuat un atac cu rachete asupra unui numeros convoi de refugiați care se întreptau spre Ingușetia, ucigând cel puțin 25 de civili, inclusiv reprezentanți ai Crucii
Al Doilea Război Cecen () [Corola-website/Science/323690_a_325019]
-
locali, frații Iamadaiev, au trecut în tabăra federală; rușii au pătruns de asemenea și în Asinovskaia, fostul sat căzăcesc. Luptele din și în jurul localității Kulari au continuat până în ianuarie 2000. Pe 17 noiembrie 1999, soldații ruși i-au dislocat pe separatiștii ceceni din Bamut, simbolicul bastion separatist din primul război; zeci de luptători ceceni și mulți civili au fost uciși, iar satul a fost ras de pe fața pământului prin bombardamente cu bombe termobarice. Două zile mai târziu, după o încercare ratată
Al Doilea Război Cecen () [Corola-website/Science/323690_a_325019]
-
tabăra federală; rușii au pătruns de asemenea și în Asinovskaia, fostul sat căzăcesc. Luptele din și în jurul localității Kulari au continuat până în ianuarie 2000. Pe 17 noiembrie 1999, soldații ruși i-au dislocat pe separatiștii ceceni din Bamut, simbolicul bastion separatist din primul război; zeci de luptători ceceni și mulți civili au fost uciși, iar satul a fost ras de pe fața pământului prin bombardamente cu bombe termobarice. Două zile mai târziu, după o încercare ratată cu cinci zile anterior, forțele rusești
Al Doilea Război Cecen () [Corola-website/Science/323690_a_325019]
-
aflat la sud de Groznîi. Apărătorii ceceni și străini au pricinuit numeroase victime în rândurile trupelor rusești, ucigând, conform unor relatări, peste 70 de soldați ruși înainte să se retragă, dar suferind la rândul lor pierderi grele. În aceeași zi, separatiștii ceceni au început să execute o serie de contraatacuri împotriva trupelor federale în câteva sate, precum și la periferiile orașului Gudermes. Luptătorii ceceni din Argun, un orășel aflat la cinci kilometri est de Groznîi, au opus cea mai puternică rezistență trupelor
Al Doilea Război Cecen () [Corola-website/Science/323690_a_325019]
-
contraatacuri împotriva trupelor federale în câteva sate, precum și la periferiile orașului Gudermes. Luptătorii ceceni din Argun, un orășel aflat la cinci kilometri est de Groznîi, au opus cea mai puternică rezistență trupelor federale de la începutul ofensivei militare a Moscovei. Și separatiștii din orașul Urus-Martan au opus o rezistență îndârjită, utilizând tactici de gherilă pe care Rusia ar fi dorit să le evite cu orice preț. Pe 9 decembrie 1999, forțele ruse încă bombardau Urus-Martan, deși comandanții ceceni anunțaseră că luptătorii lor
Al Doilea Război Cecen () [Corola-website/Science/323690_a_325019]
-
kilometri sud-est de capitală, unul din ultimele bastioane separatiste rămase. Primul pas al trupelor federale a fost capturarea celor două poduri care legau Șali de capitala Groznîi, iar din 11 decembrie 1999 militarii ruși încercuiseră complet Șali, obligându-i pe separatiști să înceapă să-și retragă forțele. În a doua jumătate a lunii decembrie, armata rusă și-a concentrat atacurile în sudul Ceceniei, pregătindu-se să lanseze altă ofensivă dinspre Daghestan. Între timp, ofensiva împotriva orașului Groznîi a fost declanșată la
Al Doilea Război Cecen () [Corola-website/Science/323690_a_325019]