205 matches
-
medieval fusese sfântul: bipedul vertical, cu aripi de heruvim și nostalgii orbitoare, dar realizate. Arhetipul antropologic al postmodernității este larva fără memorie: un ins inițiat în mistica neputinței, în arta plictisului și retorica ignoranței. Semn al sfârșitului, el este apoteoza sfârșelii. Omul recent a încetat să mai creadă în lucrurile care au făcut istorie timp de cinci milenii, fie că acestea înseamnă vigoarea sacrului, cosmologia ritului, chemarea politicului sau imperativul estetic. Singurul lucru moștenit din etica modernității este exercițiul utilitar al
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
-i transmită din partea principelui. Dacă o fi adevărat. — Hai totuși mai repede, că am treabă, îl zorește. Tonul sună însă neconvingător, așa că Pusio nu-l bagă în seamă, atent la ce se întâmplă în arenă. Cuprins de un fel de sfârșeală, Rufus se lasă să alunece încet pe pământ și se sprijină de zid cu un oftat de mulțumire. Tare l-au mai durut șalele zilele astea! Și umezeala de aici din subsol nu-l ajută cu nimic, din contră. Vittelius
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
s-a gândit că destinul său avea să se schimbe. Pe atunci nici nu-i trecea prin gând că lumea este atât de largă. Însă, acum, după ce văzuse lumea largă la care nici cu gândul nu gândise înainte, simțea doar sfârșeală. Era sfârșit de oboseală până în adâncul inimii. — Nu credeți că senior Tanaka se temea și el de ce ne așteaptă după aceea? — Ce vrei să spui? De ce anume se temea? — Se temea ca nu cumva Stăpânul și oamenii de seamă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
liniștească pe cei trei. Nopțile din vale erau și ele pline de miros de pământ, de copaci. Curând... o să putem respira din nou aerul acela! După glasurile certărețe de adineauri ale celor trei, samuraiul își dădea prea bine seama că sfârșeala și nervii îl cuprinseseră nu numai pe Nishi, ci se răspândiseră și printre supuși. Își zise în sinea lui că el trebuia să-și învârtoșeze inima. A doua zi de dimineață plecară din Córdoba. Iarăși aceleași câmpuri sălbatice și dogorâte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
miasme grele, de beci plin cu prune putrede. Simțind primejdia, Bătrânul încercă să rezite, ținându-și respirația, dar aerul greu și material îi atacă mucoasele. Abandonă, în cele din urmă, lupta inegală cu narcoza, lăsându se biruit de o amețitoare sfârșeală tranchilizantă. Chipul spân al grafului era încadrat de două urechi ascuțite de liliac și de pielea căzută a obrajilor. Nasul turtit făcea vizibile nările mari și negre, dinăuntrul cărora plecau două mănunchiuri de păr, îngrijit trecute peste buza superioară și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
miasme grele, de beci plin cu prune putrede. Simțind primejdia, Bătrânul încercă să rezite, ținându-și respirația, dar aerul greu și material îi atacă mucoasele. Abandonă, în cele din urmă, lupta inegală cu narcoza, lăsându se biruit de o amețitoare sfârșeală tranchilizantă. Chipul spân al grafului era încadrat de două urechi ascuțite de liliac și de pielea căzută a obrajilor. Nasul turtit făcea vizibile nările mari și negre, dinăuntrul cărora plecau două mănunchiuri de păr, îngrijit trecute peste buza superioară și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de vis: acest oraș, construit pe pământurile acelea neroditoare, părea că nu avusese nicicând o altă soartă în afară de reculegere; în centru, Nobila Moschee, locuința lui Avraam; iar în inima moscheii, Kaaba, impunătorul edificiu în jurul căruia doream să mă învârt până la sfârșeală și ale cărui colțuri poartă fiecare câte un nume: Colțul Irakului, Colțul Siriei, Colțul Yemenului, Colțul Negru, cel mai venerat, îndreptat spre răsărit. Acolo este încastrată Piatra Neagră. Mi se spusese că, atingând-o, atingeam mâna dreaptă a Ziditorului. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Îmbrățișați În tăcere. Se lăsa seara și umbrele apartamentului ardeau de purpură. În depărtare s-au auzit niște Împușcături izolate, ca În fiecare noapte de cînd Începuse războiul. Julián plîngea la pieptul meu și am simțit cum mă năpădea o sfîrșeală ce nu Încăpea În cuvinte. Mai tîrziu, după ce s-a lăsat noaptea, buzele noastre s-au Întîlnit și, la adăpostul acelei bezne apăsătoare, ne-am scos hainele ce miroseau a frică și a moarte. Am vrut să mi-l amintesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
la Black Door dacă nu vă deranjează să mă așteptați. Stop. Respiră adânc. Ignoră privirea ucigașă a Penelopei. Îmi pare rău! m-am tânguit suficient de tare ca să-mi atrag privirile câtorva chelneri. Am reușit cumva să ignor senzația de sfârșeală din stomac, expresia surprinsă a lui Michael care stătea la câțiva metri de mine și privirea plină de reproș a tatălui Penelopei, pentru că agitasem spiritele. Când trebuie să pleci? Întrebă calm Penelope, cu o expresie impenetrabilă. În jumătate de oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
Lui, căruia nu-i era teamă nici de o pușcă îndreptată spre el. Atunci se baza pe iuțeala cu care putea mânui cele două pistoale sau flinta... Acum, însă... În acea clipă, pe poartă a intrat feciorul hangiului. Cu toată sfârșeala care îl cuprinsese și durerea din umăr, într-o clipă a fost în fața lui. Acesta nu s-a speriat, ci a dus mâna la jungherul de la brâu. „Fii pe pace, băiete. Eu sunt. Cine mai este în han?” „Nu mai
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Dunării. Nici Țara Românească, unde Vlad Dracula nu fusese Încă Înscăunat. Singura mișcare de trupe putea fi a Ungariei. Iar generalul armatei ungare era, Încă din octombrie, Vlad. Și apoi toate acestea se năruiseră În starea de rău și de sfârșeală, care se transformase din nou În leșin. Când deschise din nou ochii, era seară și nu se auzea decât fâșâitul saniei pe zăpada Înghețată. După o vreme sania se opri, iar chipul doctorului apăru din nou, ceva mai Îngrijorat. Izbucni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
se vede stând întins pe terasa unei case mari, ascultând fășâitul măturilor cu care fac servitoarele curățenie. Cu toate acestea, trupul lui continuă să înregistreze. Ritmul roților de tren, densitatea piureului de linte, senzația unei vechi tăieturi pe frunte, durerea, sfârșeala și goliciunea săptămânilor pe care le-a zăcut într-o celulă: toate acestea i se strecoară în minte, bat la ușă, îl invită să facă un pas mare spre prezent. Este seară, spre noapte. Într-o stație, li se întind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
zice d. Lefter cu vorba răspicată, avem o dată zero-șapte-zeci-și-șase-de-mii-trei-sute-opt-zeci-și-patru la Universitate-Constanța. ― Nu, răspunde bancherul! una-sută-și-nouă-mii-cinci-sute-două-zeci. ― Dă-mi voie, nu mă-ncurca: una-sută-și-nouă-mii-cinci-sute-două-zeci ― București-Astronomie. ― Ba pardon, zice bancherul. București-Astronomie zero-șapte-zeci-și-șase-de-mii-trei-sute-opt-zeci-și-patru. D. Lefter nu-și dă bine seama de ce, dar simte o sfârșeală și cade, alb ca porțelanul, pe un scaun lângă contor, întinzînd machinal mâna cu biletele. Bancherul le ia; se uită bine la liste, la bilete, la posesorul lor, și, zâmbind și el fără afectare, zice d-lui Lefter, care asculta
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
domnu’ Aizic. - Ei, dac-a vorbit, nu te băga, îl apostrofă altul pe cel ce făcuse oferta. Mărunt și chel, Berl Aizic ședea turcește pe divan. Cosea, ținînd între dinți un fir de ibrișin. Când primi vestea, păru cuprins de sfîrșeală. - În viață omul se întîlnește numai o dată cu răul, zise el căzând pe gînduri. Atunci cînd moare. Moartea asta este așa un rău mare de care nimeni nu poate scăpa. Toate celelalte trec. Și, cu cît au fost mai rele, cu
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
conserve și cu mărunțișuri ce le-ar fi putut folosi. În spatele barăcii, așezat pe pământ și cu spinarea lipită de perete, soldatul Cătănuță plângea. Nu știa nici el prea bine de ce și deocamdată nu ținea să se lămurească. Avea o sfârșeală În suflet, i se părea că pierduse ceva de care nu mai putea avea parte până la sfârșitul vieții. Se simțea singur și fără rost. Nimic din ceea ce-și imagina că-l aștepta nu-l Îndemna să se scuture de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Împreună, n-a făcut mofturi când am lipit-o strâns de mine și nici când am rugat-o să mergem la ea - locuia Într-o garsonieră două etaje mai jos - să-mi facă o cafea care să mă scuture din sfârșeala care mă cuprindea. Au urmat trei zile În care nu am ieșit de acolo. Atâta furie se strânsese În mine, atâta putere, Încât și astăzi păstrez amintirea ușor Înfricoșată și aproape ireală a acelei stări care mă ducea vijelios la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nou să se Împletească: toaca, scârțâitul chingilor, gemetele Înfundate din gulerul tău și clipocitul ce străbate dinspre bețivanul care se ușurează pe zidul bibliotecii. Amintindu-mi toate acestea și Încă altele, stam ca un bou În mijlocul curții, nedumerit și cu sfârșeala din suflet apăsându-mi amarnic plămânii și inima. Cândva uriaș, locul de joacă mi se părea acum de mărimea unei batiste pe care o capeți la Înmormântare, cu un bănuț de metal cusut Într-un colț. Iar zidurile Între care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mai multe prilejuri Într-o zi să facă drumul acela. În fiecare dintre călătorii, se lăuda el, Își făcea timp s-o călărească Îndelung și istovitor pe nărăvașă, care cu greu se lăsa potolită și care iute Își revenea din sfârșeala de după Împreunare. De câte ori se Întorcea cu butea, tractoristul avea grijă să le vestească de departe, prin semne, celorlalți că Încă o dată se dovedise bărbat și domolise, chiar și vremelnic, pornirile de iapă nărăvașă și-n călduri ale apăresei: Își proptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
lemn de sânger. Bătrânul Înălță capul, simțind că se Îndrepta cineva către el. Lui Repetentu i se strânse o gheruță pe inimă. Înghiți În sec, privind ochii care Îl țintuiau goi, ieșiți nefiresc din găvane și lăcrimând Întruna. Își Învinse sfârșeala și rosti cu glas tare și vesel: „N-ai treabă, nea Mitule! Stai frumușel la poartă, te uiți după vreun cur de muiere, mai o vorbă, mai alta, te odihnești și mata, ce să faci...!”. Bătrânul nu zise nimica, părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cea mai vagă idee. — Pentru distracție, dragule, pentru distracție la maximum! Fără mine ai fi murit de plictiseală. Cu mine ai parte de distracții. Cu mine spargi monotonia vieții. Da, mi-o sparg în cap. Gaskell se ridică, cuprins de sfârșeală, și începu să urce scările. în momente ca astea se întreba de ce oare se căsătorise. Wilt merse pe jos până acasă, agonizând. Durerea pe care-o simțea nici măcar nu mai era fizică. Era agonia umilinței, a urii și a disprețului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
roșcata rabiată. Cadența pustiului, dom rina, domirina, dum dom ri rina, domiri, până la stingere. Letargici apoi, pacificați, întinzându-se unul lângă altul și depărtându-se unul de altul, goliți, obosiți, sătui. Dorul de Irina reveni, cu adevărat, abia acum, în sfârșeala separării. Noaptea isterică, sălbăticind sufletul și mintea și sângele, în hazardul morții și al eliberării, cum se cuvenea morților încă vii, ar fi trebuit să fie a regăsirii. Pentru oricât de scurt răgaz, fie și pentru minima secvență dintre două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
-mi spună că acum i-a uitat și pe guru, și pe arbore, că nu mă iubește decât pe mine, că celelalte dragoste n-au fost așa. Rămăsei mut, cu o sfâșietoare durere în suflet; se năruise ceva, simțeam o sfârșeală și o furie împotriva mea, necunoscute până atunci. Asta e gelozie? mă întrebam. ― Dacă nu te-aș iubi numai pe tine, n-aș avea curajul să-ți spun toate acestea, plângea Maitreyi. Trebuie să-mi spui și tu toate fetele
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Firesc ar fi să renunț atunci, mai ales că îmi văd gestul cât e de inutil și de ridicol, pentru că fâșâitul roților trăsurii se aude tot mai estompat, de parcă s-ar depărta. Mă încearcă deodată o lehamite și senzația de sfârșeală crește. La ce bun să continui lupta cu ușa înțepenită ? în timp ce o continui, însă, îmi amintesc o veche scenă : maman, între două servitoare, trecând în revistă sâmbătă seara lenjeria proaspăt spălată a casei și alegând ceea ce avea să dreagă ea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de o strachină plină cu plăcinte poale-n brâu. „Aha! Care va-săzică asta-i coaja de azimă?” m-am gântit eu. „Nu-i rău. Da, da. Nu-i rău deloc.” Era chiar foarte bine dacă stăteam să socotesc starea de sfârșeală în care m am trezit în acea dimineață. Bucuros ca un copil, m-am așezat pe scăunelul mititel, dar potrivit pentru stat la masă. Am cătat mai atent la cele ce se aflau pe masă și nu mică mi-a
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
În timp ce doctorii îi coseau venele, ar fi țipat ca din gură de șarpe că fusese înșelat: "M-a mințit! Mi-a vorbit despre moartea lui Seneca și a lui Petroniu, m-a asigurat că e o moarte dulce, ca o sfârșeală, fără dureri, dar m-a mințit. Ce, nu știa ticălosul că o să am crampe îngrozitoare?" Altul ar fi strâns somnifere, câte să omoare un bărbat în putere, dar într-o dimineață le-ar fi aruncat în mare, să doarmă peștii
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]