176 matches
-
înalță ca niște aburi grei peste mlaștina vieții românești. Pungi, gunoaie, alcool, hălci sângerânde, seringi, plouă și e frig fără binecuvântarea zăpezii, îngeri cu aripioare always, avortoni și aurolaci fără aripioare. Morții Domnicăi Drumea plâng în adâncul mormintelor cu lacrimi sfărâmicioase (imagine demnă de Bacovia sau Ileana Mălăncioiuă, iar la Ruxandra Novac, ochii tăi morți, ochii mei morți văd o lumină în dimineața cheală înfiptă ca o seringă în trotuar. Orașul București, în viziunea Ruxandrei, începe ca un șobolan mort în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
lege de ceva nu putea. Nu putea nici ea s-o gândească rău pe soacră-sa. Soarta. Asta le era soarta: să se îngăduie una pe alta. Zilele erau fierbinți. Simțea cum sufletul i se usucă, desfăcându-se în zgrunțuri sfărâmicioși, ca o țărână aprinsă de secetă. Sângele fierbea în ea. Aștepta ploaia. Aștepta vântul. Aștepta noaptea. Răcoarea și acalmia din zorii de cenușă o linișteau. Vântul se pornea să sufle, răcorind valurile de uscăciune. Extenuată de așteptare, extenuată de lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Urechile-i vâjâiau. Un compresor gonea în el și-un fierăstrău electric îi despica țeasta. Cu fața-n jos, zdrelit până la sânge, buimăcit, se simți apucat de mâini și de picioare, ca un buștean, și aruncat într-o prăpastie neagră, sfărâmicioasă, cu pietre multe, o avalanșă, explodând într-o lumină orbitoare, care se prăvăliră peste el. Undeva, departe, parcă pe alt tărâm, cântau cocoșii de ziuă. CAPITOLUL 5 Bătrâna se trezi gemând, cu oasele grele. Toată oboseala lumii se cuibărise în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Iustin, dar ce i-ar mai fi putut spune? L-ar fi informat asupra celor petrecute în ultima vreme? Iustin însă detesta informația, nu, greșit, el nu detesta nimic, dar refuza tot ceea ce nu avea consistență, tot cea ce era sfărîmicios și implicit, intrînd în mintea omului, o făcea pe aceasta sfărîmicioasă. Pe Teofil în schimb, îl atrăsese mereu varietatea lumii, culorile ei ca o formă de libertate pentru a face timpul suportabil. Altfel cum să reziști teribilei sale apăsări? În
Marea debusolare by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11249_a_12574]
-
fi informat asupra celor petrecute în ultima vreme? Iustin însă detesta informația, nu, greșit, el nu detesta nimic, dar refuza tot ceea ce nu avea consistență, tot cea ce era sfărîmicios și implicit, intrînd în mintea omului, o făcea pe aceasta sfărîmicioasă. Pe Teofil în schimb, îl atrăsese mereu varietatea lumii, culorile ei ca o formă de libertate pentru a face timpul suportabil. Altfel cum să reziști teribilei sale apăsări? În momentul în care rîdea avea convingerea că adună toată risipa și
Marea debusolare by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11249_a_12574]
-
să îți dea de pomană acoperișul acela, ci ți-a cerut ceva care stă în puterea voastră să dați: țiglele vechiului acoperiș. Nu știi ce vrea să facă din ele, nu înțelegi la ce i-ar putea folosi tăblițele acelea sfărâmicioase de vreme ce El are asemenea minunate materiale. De aceea crezi că nu vrea să te jignească, că vrea să îl simiți aproape, ca pe unul din voi, că participarea lui binevoitoare la zidirea Templului nu face decât să unească un cerc
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
vedere, polata poate fi interpretată și ca un muzeu al vechii case. Pentru că acolo se mai află și țigle marca „Leu“ fabricate în anii ’30, perioada în care a fost construită casa bătrânească. Mai găsim și cărămizi foarte vechi și sfărâmicioase care nu mai pot fi folosite decât eventual în tratamente medicale obscurantiste pentru a remedia durerile de burtă. Polata poate fi interpretată ca un spațiu de trecere. Nimic nu se aruncă pur și simplu la gunoi. Sunt niște etape intermediare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
cu multe luni în urmă. N-avea nici un motiv să n-o facă. Poate doar iubirea reziduală față de fratele ei. Sau doar grija pe care o arată față de orice ființă. Probabil că o consideră hidoasă, disperată, o cochilie măruntă și sfărâmicioasă de nevoi. N-are cum s-o dorească și niciodată n-a dorit-o cu adevărat. Și totuși se încăpățânează să rămână decent față de ea, deși o face pe tăcute. Fratele ei a fost la un pas de moarte, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
lume pe scări și Între vagoane și se Întorcea de la ștrandul Lacul Tei. Jetul flăcării, Întâi roșie și apoi albastră, aproape invizibilă, lovește vâjâind peretele rece. Scântei mici, ca niște funigei incandescenți, apar din când În când În trupul cărămizii sfărâmicioase. Instalatorul apasă cu năduf pistonul mașinii de lipit. Mașina funcționează cu benzină. De obicei cu mașina asta lipește țevile de plumb de prin casele oamenilor sau În canal. Acolo, lângă ceasul de apă, umed și mereu plin de limacși. Întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
scobit la un moment dat un măr de cotor, am observat cu uimire (ajutat și de obsesia mea) cam cu ce aduce și am fugit în pădure să mi-o înfig în orificiul fructului, imaginându-mi că gaura răcoroasă și sfărâmicioasă se află, de fapt, între picioarele făpturii aceleia mitice care mă alinta mereu cu Voinicule și spunea că n-a fost fată pe lumea asta care să fi avut vreodată parte de-o bucurie mai mare ca a ei. „Ah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
le smulgea mama ciorchine, galbene și cleioase, din interiorul întunecat al vreunei găini ale cărei mațe tocmai le arunca la gunoi. Și dacă o să-nceapă să-mi crească și sâni? Și dacă penisul o să mi se usuce și-o să devină sfărâmicios și într-o bună zi, în timp ce o să fac pipi, o să mi se rupă și-o să rămân cu el în mână? Te pomenești că mă transform în fată? Sau, și mai grav, într-un băiețel pentru care, din câte înțelesesem eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
orele după amiezii doar atâta lumină cât să fie puțin mai multă decât într-un amurg al zilei. Gerul aspru, care pare că a cuprins chiar și cerul cenușiu, transformă umezeala fulgilor apoși în cristale minuscule ce modelează un așternut sfărâmicios și rece pentru soldații așezați care pe unde îi găsise ordinul de oprire. Frânți de oboseală, oamenii suflă din greu, scoțând lungi vălătuci de aburi din gură. Adânc infiltrați în teritoriul inamic, într-o misiune de cercetare, ultimele două zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pupitrului, pe care îl apucă și îl fixează pe căpățâna rasă. Imediat, un beculeț începe să clipească. * Ultima oară văruiseră și acum trebuiau să vopsească. Mobilele fuseseră împinse în mijlocul camerelor și acoperite cu bucăți de hârtie. Încă nu măturaseră fragmentele sfărâmicioase, căzute din tavan odată cu răzuirea, și Margareta, râzând, se străduia să le identifice drept țări, insule și contururi de animale. „Aici e Petka! Uite Java! Cipru! Un bizon! Fluturi! Și Arhipelagul Bonarp, cu vulcanii și atolii! Vezi, Samuel, nu?” Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
treci de panourile din tablă ruginită pășești pe un strat gros de moloz, vezi excremente întărite, pungi de chipsuri, boturi umede de câini care se retrag imediat în tainițele lor. Între zidurile dărăpănate dai peste cornete de hârtie și cărbunii sfărâmicioși ai focurilor aprinse de vagabonzi. Aici trag eu nădejde să descopăr ceva, habar n-am ce anume. M-am plimbat mult printre gunoaie, însoțit de privirile curioase ale câinilor, răscolind cu un băț rămășițele. N-am putut ghici prea bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
prezența aceasta botanică Însuflețită, Capitolul Unsprezece a tras cutia de sub pat și a deschis-o. Înăuntru erau două coronițe de nuntă făcute din frânghie și, Încolăcite ca șerpii, două șuvițe lungi de păr, legate fiecare cu câte o panglică neagră, sfărâmicioasă. A Împuns una dintre șuvițe cu degetul arătător. Chiar În acel moment un papagal a țipat, iar fratele meu a sărit, a Închis cutia, și-a vârât-o sub braț și a coborât cu ea la parter, la Desdemona. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
a mesei. Cutia era acum atât de ticsită cu amintiri, că nu se mai Închidea. Înăuntru erau fotografii, scrisori vechi, nasturi prețioși, mătănii. Undeva sub toate acestea știam că se află două șuvițe lungi de păr, legate cu funde negre, sfărâmicioase, și o cunună de nuntă din parâmă de vapor. Voiam să mă uit la toate, dar când am pătruns În cameră, atenția mi-a fost atrasă de spectacolul măreț de pe pat. Desdemona stătea În capul oaselor, ca o regină, sprijinită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ceru-leum, iar acum eram cu totul al lor. "Păianjenii îmi caută inima", auzeam în tot acest timp în urechi: "Păianjenii îmi caută inima..." Pluteam în întunericul dens, mumificat în plase de păianjen, supt de toate lichidele din corp, cu oasele sfărâmicioase de vechime, transparente de otravă. Eram în spațiul deschis și fără limite. Nici stele nu se vedeau. Deodată am devenit conștient că țeasta mea e plină, deși creierul îmi fusese de mult devorat. Cineva 95 îmi locuia țeasta, era repliat
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
Lăsați-mă dracului în pace!" strigam pe coridoarele pustii și în sălile înghețate în plină vară. Am ieșit, căci mă înăbușeam, pe ușa principală și am coborât scările înghiocate și maiestuoase. Cobo-rînd treptele, mângâiam cu palma spinarea balustradei: cât de sfărîmicioasă! ce încrustată de licheni! Totul era putred în conacu-ăsta de țărână aglutinată. Șobolani, libărci, urechelnițe săpaseră milioane de galerii și pori în lemnărie și-n stucatură. Fețele heruvimilor erau mâncate de lepră și scrofuloză. Amforele din capul scărilor erau atât
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
am dezamăgit-o și nu pot da vina pe alții Mă duc la telefon, da iau hotărârea să n-o fac. Încerc să aprind focul și-mi tremură mâinile. O bucată mică din manuscrisul lui Toal s-a păstrat intactă, sfărâmicioasă și uscată. În biroul lui BILL TEALE [ANDERSON] Psihopatu ăsta, crezi că o să mai lovească o dată? [TEALE] De ce ești atât de sigur că e bărbat? [ANDERSON] Haide măi Bill. De obicei așa e. [TEALE] Cred că doamna noastră cea misterioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
scăpăm din mână și cădem, nu mai avem timp să ne pregătim de impact și ne prăbușim peste ceva care ne amortizează căderea, căci se sfâșie și se rupe peste tot În jurul nostru, iar noi ne afundăm Într-un mormânt sfărâmicios verde și jegos, unde În sfârșit ne odihnim, În gardul ăsta viu de rahat și nu suntem În stare să ne mișcăm. Gardul viu crește peste un gard cu țepușe, iar o țepușă a trecut la câțiva centimetri de capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
o invadează o nedeslușită emoție ? Oare inima ei presimte că acest plic neînsemnat conține un "ceva" care o va ajuta la deslușirea enigmelor care o frământă ? Nu poate dezlipi plicul și mâna, de regulă îndemânatecă, tremură când sfâșie hârtia devenită sfărâmicioasă cu anii și care, odată îndepărtată, lasă să se ivească două fotografii neclare, îngălbenite de vreme. Dora le privește cu atenție. Una din ele înfățișează un grup de șapte bărbați ce par a nu avea în comun decât obiectivul unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
congestionare a feței, saliva care i se cernea printre dinții tociți până la gingii, ochii mici, verzui, tulburi, în care cu greu mai pătrundea lumina, pleoapele umflate, roșietice, zbătându-se rar, rar. Tu mai înveți sau ce faci? Se simțea uscată, sfărâmicioasă, ceva se fisurase într-însa și la orice mișcare bruscă avaria își țesea pânza. Bucăți, bucăți din interior se prăbușeau în interior. Era o seară de mai înmiresmată și arțăgoasă, o seară când poți gândi sâcâitor că n-ai pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pustietate... Unde-or fi fiind casele cucoanei Roza?... Apoi zice că nu se văd... Așa-i, nu se văd... șopti doctorul, căscând plictisit. Tăcură multă vreme. În urmă-ne se deșirau miriști și lanuri pustii. Treceam prin ținuturile de pământ sfărâmicios, negru, al Botoșanilor, „prin partea câmpului“, și zările parcă ardeau, tremurau într-o flacără alburie. Nici arbori, nici case nu se zăreau cât bătea ochiul. În ierburile care începeau să se usuce, în țepile gălbii ale miriștilor, sfârâiau cosași. Vântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în casă pentru bufnițe. Și cerul nesfârșit. Zach a ocolit copacul și a luat-o în jos, pe-o cărare înfiorător de abruptă. Jina l-a urmat cu trupul contorsionat într-o parte: cu o mână se agăța de solul sfărâmicios de deasupra, iar piciorul și-l întindea în jos, tremurând, în încercarea de a-l ancora de coasta muntelui. Jina n-a observat aburul decât atunci când a ajuns aproape de marginea apei. Zach a râs triumfător. Sub ei, cocoțată pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
lucrurile moarte. Pârâurile de munte care curg deasupra liniei copacilor arată curate ca lacrima, dar sunt lipsite de viață. Sunt albastre și reci. Pe de altă parte, pârâurile care se nasc în păduri acolo unde în apă cad copaci, bucăți sfărâmicioase de lemne și frunze putrezite - sunt pline de viață. Insectele sapă în buștenii doborâți. Mucegaiul se întinde, ciupercile înmoaie lemnul, viermii se hrănesc pe pofta inimii și, într-un final, copacul se transformă în pământ gras, un festin pentru șarve
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]