114 matches
-
ESA). Hubble este singurul telescop spațial conceput pentru a fi întreținut în spațiu de către astronauți. Până în prezent au fost executate cinci misiuni de întreținere. Prima misiune de întreținere a avut loc în decembrie 1993, când a fost corectată aberația de sfericitate a oglinzii telescopului. A doua misiune de întreținere a fost efectuată în februarie 1997 când au fost adăugate două noi instrumente. A treia misiune de întreținere s-a efectuat în două etape: SMA3A din decembrie 1999 când la telescop s-
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
a dat la sol o formă greșită. Deși a fost probabil cea mai precisă oglindă făcută vreodată, oglinda a fost prea turtită pe margini. Greșeala a fost de numai 2,3 micrometri, dar urmările au fost catastrofale: o aberație de sfericitate mare, adică un defect prin care lumina reflectată de marginea oglinzii focaliza în alt punct decât cel în care focaliza lumina reflectată de centrul oglinzii. Impactul defectului oglinzii asupra observațiilor științifice varia în funcție de subiectul acestor observații. Partea centrală a oglinzii
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
în funcție de subiectul acestor observații. Partea centrală a oglinzii era destul de precisă ca să permită observații reușite de înaltă rezoluție asupra unor obiecte luminoase, iar partea de spectroscopie nu era practic afectată. Însă pierderea de lumină datorată haloului produs de aberația de sfericitate a redus drastic utilitatea telescopului în cazul observării obiectelor slab luminoase sau a imaginilor cu contrast mare. Ca o consecință, aproape toate programele prevăzute erau imposibil de derulat deoarece ele necesitau observarea unor obiecte foarte puțin luminoase. NASA și telescopul
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
incorect asamblate. Astfel, lentila de câmp a acestuia fusese plasată greșit cu o abatere de 1,3 mm. În timpul șlefuirii oglinzii, cei de la Perkin-Elmer îi analizaseră suprafața cu alte două corectoare, ambele indicând, corect, că oglinda suferea de aberații de sfericitate. Aceste teste fuseseră gândite anume pentru a elimina posibilitatea apariției unor aberații optice majore. În ciuda instrucțiunilor scrise privind asigurarea calității, compania a ignorat aceste rezultate ale testelor, întrucât credea că cele două corectoare erau mai puțin precise decât dispozitivul primar
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
CCD, din cauza termenelor limită și constrângerilor bugetare). Însă celelalte instrumente nu mai aveau alte suprafețe intermediare care puteau fi modificate în acest fel, pentru corectarea lor era nevoie de dispozitive de corecție externe. Sistemul proiectat pentru a corecta aberația de sfericitate pentru lumină focalizată la FOC, FOS și GHRS s-a numit ""Corrective Optics Space Telescope Axial Replacement"" (COSTAR - "înlocuitor axial pentru corecție optică pentru telescopul spațial") și a constat în esență din două oglinzi intercalate în drumul optic, din care
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
acest univers oniric pentru că, după cum spune C.G. Jung figura geometrică a cercului apare în vis sub forma unui șarpe de cele mai multe ori, șarpe care descrie un cerc in jurul persoanei care visează. Sufletul lumii ("anima mundi") posedă, după Platon, o sfericitate armonioasă . În paranteză fie spus, recunoaștem multe din reflexele psihologiei jungiene oglindite în ““, în special cele legate de problematica onirică. Visul, pentru Jung, este un fenomen cu totul natural, și nu se poate discerne nici un motiv care să ne facă
Povestea fără sfârșit () [Corola-website/Science/304814_a_306143]
-
naturală pentru oamenii din timpurile respective, deoarece ei cunoșteau o mică parte din suprafața terestră. Ne putem imagina că Anaximandru, pornind din punctul central Delfi și măsurând distanțe în toate direcțiile a ajuns în final la acea formă circulară. Ideea sfericității Pământului a fost susținută de către Pitagora și Herodot și a fost dovedită de către Aristotel (secolul al IV-lea î.e.n.) și Eratostene (secolul al III-lea î.e.n.) prin executarea unor măsurători asupra arcului de meridian în Egipt. Tot din această perioadă
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
hărți pe care nu apare Lumea Nouă. În fine, trebuie să menționăm mapamondul lui Martin Behaim, primul care reprezintă Pământul sub formă de sferă (1492) după concesii ce au durat aproape 30 de ani, timp în care a fost demonstrată sfericitatea Pământului (circumnavigațiile lui Magellan, 1519-1521). Hărțile de tip TO au ajuns în sec. al XIII-lea într-un impas, deoarece nu se pretau prelucrării instrumentale (măsurătorilor). Cu toate acestea, considerăm că ele au avut un aport considerabil în dezvoltarea cunoștințelor
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
în cazul Lunii, Pământul). Termenul "planetă minoră" ar fi fost abandonat, înlocuit fiind de categoriile "corp mic al sistemului solar" (Small Solar System Body, SSSB) și o nouă clasă de "plutoni". Prima ar fi cuprins acele obiecte sub pragul de sfericitate, iar cea de a doua, pe acele planete cu orbite puternic înclinate, cu excentricități mari și cu o perioadă orbitală de peste 200 de ani (adică acelea de dincolo de Neptun). Pluton ar fi devenit prototipul acestei clase. Termenul „planetă pitică” ar
Definiția planetelor conform UAI () [Corola-website/Science/323538_a_324867]
-
și asteroizilor Vesta, Pallas și Hygiea. În ziua de 18 august, Divizia de Științe Planetare din cadrul American Astronomical Society, cea mai mare societate profesională internațională de oameni de știință și cercetători ai planetelor, a susținut propunerea. Conform UAI, condiția de sfericitate are în general ca rezultat necesitatea ca masa să fie de cel puțin 5 kg, sau un diametru de cel puțin 800 km. Mike Brown susține însă că aceste cifre sunt valabile doar pentru corpuri pietroase, ca asteroizii, și că
Definiția planetelor conform UAI () [Corola-website/Science/323538_a_324867]
-
călugărul bizantin geograf Cosmas Indicopleustes, și nici măcar Isidor din Sevilia nu poate fi exclus dintre adepții Pământului plat, căci deși era un teolog care dispunea de numeroase surse păgâne, va compila enciclopedii pe baza lor rămânând prea confuz în chestiunea sfericității Terrei, pentru a putea trage azi o conlcuzie certă. De altfel, Sfinții Părinții ai bisericii creștine timpurii nu s-au înșelat atunci când au interpretat Biblia ca fiind o scriere a cărei cosmologie este geocentrică și a cărei opinie despre forma
Geocentrism () [Corola-website/Science/327319_a_328648]
-
o imagine plană, perpendiculară pe axa optică, a unui obiect plan, perpendicular pe axă. Pentru fasciculele paraxiale această condiție este, în general, îndeplinită, dar în cazul unor fascicule largi nu este realizată întotdeauna, chiar dacă sistemul este corectat pentru aberația de sfericitate. Este necesar ca mărirea liniară să rămână constantă pentru orice punct al obiectului plan perpendicular pe axă și pentru orice înclinare a fasciculului care formează imaginea. Condiția de aplanetism poate fi exprimată matematic prin condiția Abbe a sinusurilor.
Aplanetism () [Corola-website/Science/331616_a_332945]
-
tripleta pitagoreică (a, b, c), care erau folosite la construcția unghiurilor drepte. Armonia raportului dintre numere în triunghiul dreptunghic 3 - 4 - 5 stă la baza construirii aproape tuturor orașelor istorice ("Campus Initialis"). În Școala lui Pitagora a fost emisă teoria sfericității Pământului. Această teorie a fost explicată mai târziu de Aristotel, elev al lui Platon, prin vestitul exemplu al dispariției la orizont a catargului unei corăbii. Hippodam din Milet (498 î.Hr. - 408 î.Hr.) a fost un arhitect grec, urbanist, fizician, matematician
Istoria geodeziei () [Corola-website/Science/333025_a_334354]
-
n-ar fi fost în cerc, i s-ar fi arătat fără îndoială mai apropiate la un moment dat; iar dimensiunuile și volumele lor aparente ar fi diferite, fiind în apropiere mai mari și în depărtare mai mici. Nefiind așa, sfericitatea îi părea neîndoielnică. Continuă să cerceteze mișcarea Lunii, văzând că e dirijată dinspre occident spre orient, ca și mișcarea tuturor planetelor; ajunse cu încetul să cunoască o mare parte din știința cerului. Descoperi că mișcarile astrelor nu se pot explica
Cosmologia islamică () [Corola-website/Science/336301_a_337630]