1,492 matches
-
dată de Breton unei capodopere spunând că este un rezultat al spontaneității minții fără a analiza valoarea estetică a operei. Breton îi răspunde că „foarte puțin îl interesează ierarhia operelor suprarealiste - chiar dacă am făcut o ierarhie a operelor romantice și simboliste.” În timpul războiului Breton a scris trei poeme epice în care a tratat tema exilului. După cel de-al doilea război mondial el a călătorit în sud-vestul și în vestul Indiei, întorcându-se în Franța în 1946. La scurt timp după
André Breton () [Corola-website/Science/297543_a_298872]
-
un punct galben de aceleași dimensiuni. Contopirea acestor două culori realizează în ochii privitorului, de la o anumită distanță, culoarea verde. Aceste principii sunt cel mai bine ilustrate în opera lui Seurat care, spre deosebire de Signac, se simțea atras și de mișcarea simbolistă. Deși mai în vârstă, Camille Pissarro a utilizat și el un timp tehnica pointillistă. Alți pictori, care au adoptat acest procedeu, au fost Maximilian Luce, Henri Cross, Lucie Cousturier.
Pointilism () [Corola-website/Science/299350_a_300679]
-
ca un mecanism amenințător și inuman. Imaginea grotescă și de coșmar a orașului este descrisă în ultimele poeme ale lui Pușkin, în povestirile lui Gogol, în romanele lui Dostoievski, în poeziile lui Alexandr Blok și Osip Mandelștam și în romanul simbolist "Petersburg" de Andrei Belîi). "Articol principal: Lista oamenilor din Sankt Petersburg" Numeroși aristocrați ruși și din întreaga lume, politicieni și oameni de cultură sau de știință s-au născut sau au trăit în Sankt Petersburg. Printre ei se află împărații
Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/296896_a_298225]
-
portughezi. În același timp, contemporanul sau Eugénio de Castro (1869-1944) încearcă, cu încăpățânare și sârguința, să introducă în poezia portugheză tehnică stilistica simbolista printr-o serie de opere dintre care primele sunt "Oaristos" (Convorbiri intime), apărute în 1891. Marele poet simbolist portughez a fost în realitate Cămilo Pessanha, contemporan cu António Nobre. El a murit la Macao înainte de a-și vedea publicate versurile și poate fi considerat omologul lui Verlaine. Una dintre figurile proeminențe ale criticii numite structuraliste, Român Jakobson, a
Literatura portugheză () [Corola-website/Science/308701_a_310030]
-
care, în afară de cărțile sale de povești, a publicat volumul de poeme "Dispersăo" (Dispersare, 1914) și a lăsat unele poezii inedite din care s-a alcătuit un volum intitulat "Indicios de Oiro" (Semne de aur). În arta să există multe aspecte simboliste, dar există și preocuparea febrila pentru „celălalt”, dincolo de „eu”: Cel mai tânăr membru al acestui grup este scriitorul și pictorul José de Almada Negreiros (1893-1970). Opera să poetica, publicată în reviste și numai de curand strânsă într-un volum, pare
Literatura portugheză () [Corola-website/Science/308701_a_310030]
-
Râul Brandăo, autor al pieselor "O Doido e a Morte" (Nebunul și moartea), "O Gebo e a Sombra" (Ghebosul și umbră), scrise în stilul său caracteristic. Din grupul de la "Orpheu" trebuie menționat Almada Negreiros, care poate fi socotit un autor simbolist prin "Antes de Começar" ( Înainte de a incepe), "Deseja-se Mulher" (Se caută femeie), "Pierrot e Arlequim". Din grupul de la "Presença" mai face parte José Régio, care se dovedește a fi, după cum am văzut, un talentat autor dramatic în romanale și în
Literatura portugheză () [Corola-website/Science/308701_a_310030]
-
Бори́ сов-Муса́тов) (n. 14 aprilie 1870 - d. 8 noiembrie 1905 ) a fost un pictor rus, cunoscut pentru stilul său postimpresionist unic ce combina simbolismul, stilul decorativ și realismul. Împreună cu Mikhail Vrubel este considerat ca fiind fondatorul picturii simboliste ruse. Victor Musatov s-a născut în Saratov, Rusia (a adăugat ulterior numele de Borisov). Tatăl său era un lucrător la calea ferată care s-a născut iobag. În copilărie Victor a suferit un accident la coloana vertebrală care l-
Victor Borisov-Musatov () [Corola-website/Science/329681_a_331010]
-
1902). Pictura reprezintă cele mai importante femei din viața sa: sora sa Yelena Musatova și soția sa Yelena Alexandrova. O altă lucrare celebră este "Fantome" (1903) ce înfățișează fantome pe scările unui conac vechi. Tabloul a fost lăudat de poeții simboliști contemporani Valery Bryusov și Andrey Bely. În 1904 Borisov-Musatov a avut o expoziție de succes în mai multe orașe din Germania iar în primăvara anului 1905 a avut o expoziție la "Salon de la Société des Artistes Français", mai târziu devenind
Victor Borisov-Musatov () [Corola-website/Science/329681_a_331010]
-
în rima versurilor 1, 4 și la cezura versului 2. Cuvântul cheie repetat astfel nu sugerează descompunerea materiei - element definitoriu pentru poezia bacoviană - ci împietrirea, presiunea fiind prea mare, eul liric se pietrifică necondiționat.<br> Poezia “Plumb” este o poezie simbolistă, nu numai prin corespondente din lumea minerală ci și prin muzicalitatea versurilor realizate cu ajutorul cezurei.<br> Versul este iambic în exclusivitate, iar tonul este elegiac. Prin repetiția obsedantă a cuvântului cheie, poezia devine o elegie asemănătoare cu bocetele populare.<br
Plumb (George Bacovia) () [Corola-website/Science/302262_a_303591]
-
este un artist și designer român, specializat în sculpturi în stil modernist din metal, cunoscut pentru stilul său unic ce îmbină elemente simboliste și de design industrial, combinate cu motive fantastice și sci-fi. a absolvit Universitatea de Arhitectură din București în 2008 iar ulterior, după descoperirea înclinației spre arte plastice și design acesta își continuă studiile la Universitatea de Arte din București pentru
EugeneX () [Corola-website/Science/336826_a_338155]
-
în revista Liceului Sanitar din Bacău, pe care l-a absolvit în 1984. Aici i-a fost îndrumător profesorul și eseistul Ioan Neacșu, care l-a introdus în mediile literare ale orașului lui Bacovia și la cenaclul cu numele poetului simbolist, unde a cunoscut poeți precum Ovidiu Genaru sau Sergiu Adam. Până în 1989 a publicat câteva poeme în revista Amfiteatru, susținut de poeta Constanța Buzea , în revista "Familia", unde în 1988 a fost prezentat de poeta Ana Blandiana (sub numele „Corespondent
Vasile Baghiu () [Corola-website/Science/306864_a_308193]
-
o intervenție chirurgicală survenita în anul 1890, se apucă de desenat, descoperind astfel lumea artei. Pleacă la Paris și se înscrie la Academia Julian. Adevăratele lui experiențe artistice vor fi însă legate de École des Beaux-Arts, unde urmează cursurile pictorului simbolist Gustave Moreau, în atelierul căruia începe să meargă cu regularitate începând din 1895. Leagă numeroase prietenii, printre care Albert Marquet și Theodor Pallady. În anul 1899, Matisse începe să studieze pictură în atelierul lui Eugène Carrière, unde îl va întâlni
Henri Matisse () [Corola-website/Science/297979_a_299308]
-
este o poezie a lui George Bacovia, publicată mai întâi la Iași, pe 23 februarie 1904 în revista „Arta” (anul I, nr. 16, p. 5) și reluată apoi în volumul „Plumb” în 1916. Temele și motivele simboliste din această poezie, publicată în volumul „Plumb”, se identifică ușor: orașul părăsit, cu plopi singuratici, simboluri ale solitudinii, sporind sentimentul de însingurare, rarefierea cadrului, în care apar siluete incerte sau mulțimi indistincte, apoi fantome năvălind pe câmpuri, predilecția pentru o
Amurg violet () [Corola-website/Science/299384_a_300713]
-
devine simbol prin efectul straniu al generalizării ei. Totuși există și interpretări simbolice preexistente, culturale ale violetului - violență, fast, precum și artificialitate. Fiind considerată o culoare care înghite lumina, violetul este o culoare de doliu, culoare a secretului. O altă imagine simbolistă este aceea a monotoniei orașului, populat de o lume leneșă, sortită pieirii, din cauza absenței idealului. Burgul sau cetatea se definește, astfel, ca un spațiu închis, unde toate evenimentele sunt prestabilite, într-o monotonie de neînvins. Tendința de evaziune din acest
Amurg violet () [Corola-website/Science/299384_a_300713]
-
într-o monotonie de neînvins. Tendința de evaziune din acest spațiu limitat se manifestă prin prezența singulară a unui turn, ce deschide parcă spațiul, îl lărgește, orientându-l către misterele unui orizont fantomatic. Fantomele se înscriu într-o altă temă simbolistă, putând deschide calea către spațiile onirice, către visare. De aici, vor apărea „voievozi cu plete” și „străbuni în pâlcuri violete”, posibilă sugestie a unei Judecăți de Apoi, a unei apocalipse inevitabile. Se observă că poezia are două versuri cu valoare
Amurg violet () [Corola-website/Science/299384_a_300713]
-
copii în versuri: 4.Traduceri: Shlonsky a tradus din creațiile lui Pușkin, Cehov, Gogol, de asemenea ale lui Shakespeare. Împreună cu Lea Goldberg a selectat și tradus versuri într-o antologie a poeziei ruse מבחר שירת רוסיה , mai ales din poeții simboliști și futuriști - Alexandr Blok, Esenin, Maiakovski, care a avut o influență însemnată asupra poeților israelieni moderni. (Cartea Penguin a poeziei ebraice - în redacția lui T.Carmi - ediție bilinguă ebraică - engleză) cu introducere de T.Carmi
Avraham Shlonsky () [Corola-website/Science/321014_a_322343]
-
(născut Bertrand-Jean Redon la 20 aprilie 1840, Bordeaux - d. 6 iulie 1916, Paris) a fost un pictor simbolist și litograf francez. s-a născut la Bordeaux în 1840, în același an cu Claude Monet și cu un an înaintea lui Degas și Renoir. Cronologic, face parte din generația impresioniștilor. Dar faptul rămâne doar o coincidență biografica, pentru că drumul
Odilon Redon () [Corola-website/Science/318325_a_319654]
-
îmbrățișat stilul expresionist. Culorile puternice de roșu-albastru-alb conturate cu negru (Sfântul Sebastian, Violoncelistul) îl apropiau mai degrabă de influențele expresioniste decât de post-impresioniștii școlii franceze. Portretele sale tematice, deosebit de elegante, de inspirație istorică le-a așternut pe pânză întro manieră simbolistă sugerându adesea o atmosferă mistică-legendară. Seria de „Profeți”, „Apocalipsa” iar mai târziu „Aratul greu” transmiteau mesaje mult mai grave și prefigurau lucrările monumentale care îl caracterizau pe viitorul artist matur. Cele două mari personalități - cu cariere întrucâtva asemănătoare - Ioachim Miloia
Muzeul de Artă din Timișoara () [Corola-website/Science/305279_a_306608]
-
1957, New York) este pseudonimul lui Lucila de María del Perpetuo Socorro Godoy Alcayaga, poetă din Chile, premiată cu Premiul Nobel pentru literatură în anul 1945. Creația sa este profund feminină, meditativă, de înaltă emoție lirică și tonalitate postromantică și uneori simbolistă, în care transfigurează natura aspră a ținutului natal, valorile naționale, copilăria ca vârstă a fragilității, exuberanța tinereții și iubirii, durerea solitară, meditația asupra morții. ""... pentru poezia ei, care, inspirată de emoții puternice, i-a transformat numele într-un simbol al
Gabriela Mistral () [Corola-website/Science/299374_a_300703]
-
Skeletti a debutat la București, expunând la Tinerimea artistică o serie de peisaje realizate în Franța, în special la Paris, Port-Neuf, pe Sena sau Cheile Luvrului. De România îl leagă și apartenența la Cenaclul Idealist, un cenaclu literar-artistic cu caracter simbolist, fondat în anul 1915 de Alexandru Severin și Ignat Bednarik, sub patronajul principesei Elisabeta și a principelui Carol. În 1924 a debutat la Salonul Oficial. În anul 1938, cu prilejul sărbătorii „Luna Bucureștilor”, sub egida Primăriei Capitalei a fost editată
Alexandru Poitevin-Skeletti () [Corola-website/Science/329214_a_330543]
-
Olga Haselbeck, la pupitrul dirijorul aflându-se Egisto Tango, proza introductivă a fost recitată de către Imre Pallo. După pauză a fost prezentat baletul „Prințul cioplit din lemn”. Criticii au lăudat muzica lui Bartók, dar nu au fost mulțumiți de libretul simbolist al lui Balázs. Kodály a luat apărarea ambelor, în revista „Nyugat”. După opt reprezentări, opera a fost scoasă din program, și până în 1936 nu a mai fost jucată în Ungaria. Reluarea din 1936, regizată de Kálmán Nádasdy, dirijată de Sergio
Castelul Prințului Barbă-Albastră () [Corola-website/Science/332027_a_333356]
-
și Frederic Storck construiesc în colaborare cu arhitectul Alexandru Clavel imobilul de pe Str. Vasile Alecsandri, nr.16, care devine căminul familiei. Construcția este încheiată în 1911, iar între 1913 și 1917 artista decorează interiorul cu numeroase picturi murale de inspirație simbolistă având ca subiect figuri feminine și o vegetație luxuriantă. Alege să picteze în encaustică, nu în tradiționala frescă, deoarece culorile obținute sunt mai calde și vibrante. Cuțescu-Storck își creează în această casă un impresionant atelier a cărui intrare este străjuită
Cecilia Cuțescu-Storck () [Corola-website/Science/308694_a_310023]
-
alegorică în format tondo se intitulează "Apologia artelor românești". În 1937 este invitată să participe la decorarea Pavilionului Românesc la Expoziția Internațională de la Paris cu compoziția "Petru Cercel și curtea sa". În afară de compoziții murale, Cuțescu-Storck a creat compoziții de factură simbolistă și peisaje pe pânză, în ulei și în pastel. Un exemplu important este tripticul "Țigăncile", intitulat si "Bucuria vieții". Pictat în 1911, însă din păcate distrus în timpul războiului, tripticul măsura aproape 3 x 7 metri și înfățișa personaje feminine înconjurate
Cecilia Cuțescu-Storck () [Corola-website/Science/308694_a_310023]
-
un văzduh înalt, frizând absolutul, când coborând larg și razant asupra pământului și a apelor. Iubitorii de etichete, pătimași a găsi fiecărui poet o unică încarcerare definitorie, s-ar arăta pierduți față de această poezie, care ar putea fi catalogată când simbolistă, când romantică, ba chiar și suprarealistă. Acest polimorfism, departe de a mărturisi o irosire, oglindește o unitate diversificată, supusă fericit suflului originar al Poeziei. - Alexandru Lungu Leo Bordeianu își vede satul ca pe o pasăre Phőnix, ca pe o arenă
Leo Bordeianu () [Corola-website/Science/307770_a_309099]
-
tendințe stilistice. Numărul mare de portrete din prima perioadă a creației sale corespunde dorinței sale de a exprima prin pictură structura personalității modelelor sale. Unele din aceste tablouri dezvăluie influența exercitată asupra stilului său de către Arnold Böcklin, a cărui creație simbolistă încearcă să exprime cu mijloacele picturii idei, stări de spirit și dispoziții afective ale personajelor reprezentate. În 1907, în timpul vizitei la Paris, are primul contact direct cu arta impresioniștilor francezi, fapt care a dat un impuls creației sale. Începe să
August Macke () [Corola-website/Science/318489_a_319818]