11,710 matches
-
mai văd doar mîinile zburînd prin aer. Pleacă de lîngă ei, ajunge la poartă, se uită la dansul ciudat al ființei de pe stradă, se întoarce, le șoptește ceva și îi mîngîie. Și rupe blînd tăcerea lor, tăcerea din ea și singurătatea actriței. "Înveți, doamnă, și viața trece pe lîngă dumneata. Acu ai să vezi că s-a dus și n-ai înțeles nimic din ea. Te plimbi de-o oră, în sus și-n jos. Degeaba. Într-o oră ai pierdut
Actualitatea by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15157_a_16482]
-
îmi cerea, la clătinarea amicițiilor, în pragul inevitabilelor despărțiri și lîngă peretele invizibil prin care, unul cîte unul, sîntem aspirați de sistem, să ne adunăm pentru prima și - poate - pentru ultima oară într-un portret de grup. Grup în care singurătățile ireductibile ale fiecăruia se vor fi descoperind, cîndva, survolate de o aură comună". Aura comună pare a fi prietenia, nu zona. Cu un spirit aproape hip-hop, cîțiva scriitori din Iași și-au adunat prietenii, celebri sau nu, valoroși sau nu
Iașiul subteran by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15241_a_16566]
-
joacă însă în jurul acestei foi albe pusă pe o masă sau ținută între mîini, foaie ce, evident, capătă sensul unei legături cu celălalt, partenerul absent căruia mesajul îi e adresat sau de la care el provine. Scrisoarea e un remediu contra singurătății, un dialog continuat în context privat, o tentativă de a nu întrerupe contactele, de a nu uita și, simultan, de a exista. La ora curierului electronic „materialitatea” scrisorii evoca o altă lume: pene de gîscă, sigilii, petece de hîrtie, cerneală
O zi la Dublin by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13403_a_14728]
-
rezumă în formulări pertinente: O moarte care nu dovedește nimic, „cartea unei crime psihologice”, sau Ioana - carte a iubirii și a morții sintetizate în aceeași experiență. Dintre cele trei romane, Nicolae Florescu are o slăbiciune pentru Jocurile Daniei, roman al singurătății, „parabolă narativă a disoluției în pragul definitivului întrezărit”. Deși nu contestă părerea generală a criticii care vede în Holban scriitorul cel mai proustian din perioada interbelică, Nicolae Florescu nuanțează diferența de optică care îi separă pe cei doi scriitori: dacă
Oglinzi fidele și contrafăcute by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/13410_a_14735]
-
pe banda de magnetofon, așa cum lui Narcis îi place să-și privească chipul în apă. Un Krapp vorbește. De mult. Clar, sonor, răspicat. Altul ascultă. Acum. Buimac, răvășit de propria-i viață și amețit de băutură, dezabuzut, mofluz, negativist. Cîtă singurătate... Și atunci, și acum. Eu citesc. Dar cine este Krapp? Un personaj al lui Samuel Beckett, ar fi răspunsul promt și corect. Sau una dintre ipostazele pe care le putem întîlni, uneori, în noi înșine. Firește, nu obligatoriu. Dar se
Krapp versus Krapp by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13441_a_14766]
-
Calea Victoriei, și îl poți vedea pe Krapp în versiunea lui Marcel Iureș și a lui Alexandru Dabija. În primele minute ale spectacolului, aproape că nu l-am recunoscut pe protagonist. Mi s-a părut modificat întru totul, marcat profund de singurătatea personajului său, de chinul lui de a fi, de experiențe, de continua confruntare cu sine și cu trecutul încărcat. Mi s-a părut că metamorfoza uluitoare cuprinde trei chipuri, trei contururi perceptibile, amestecate unele în celelalte: Iureș, Krapp, Beckett. Intrat
Krapp versus Krapp by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13441_a_14766]
-
sine și cu trecutul încărcat. Mi s-a părut că metamorfoza uluitoare cuprinde trei chipuri, trei contururi perceptibile, amestecate unele în celelalte: Iureș, Krapp, Beckett. Intrat parcă la apă, împuținat la trup, cu obrajii supți de băutură și de mestecarea singurătății între aceleași fălci osoase, aproape inert și inexpresiv, Krapp face cam aceleași lucruri, aceleași gesturi, aceiași pași. Are aceleași trasee, fixe, într-o încăpere uscată ca și el. Mănîncă ticăit două banane, mereu două, trage cîte-o dușcă, sau două, după
Krapp versus Krapp by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13441_a_14766]
-
devenit dependent. Așa cum este dependent și de conținutul benzilor, de inflexiunile propriei voci, de ce a reținut ea în observații și analize. Krapp își provoacă singur rău vîrîndu-și la infinit în urechi erorile, ororile, adevărul, minciuna, concluziile vieții. Cumplită pedeapsă. Băutura, singurătatea și dependența de ce păstrează în ele benzile de magnetofon l-au redus la un număr fix de senzații, de gesturi, de reacții. Acum, numărul și succesiunea lor îl dau la iveală, în interpretarea lui Marcel Iureș, pe Krapp. Niciodată treaz
Krapp versus Krapp by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13441_a_14766]
-
anume aderență cu literarul și să nu mai realizeze îndepărtarea. Andrei Peniuc scrie simplu, direct, din doar câteva versuri, fără volute retorice, fără prea mulți tropi, de fapt, niște notații continue a unor gesturi, gânduri, stări decupate astfel din cotidian. Singurătatea, tristețea, frica, lipsa și nevoia de comunicare cu ceilalți sunt stările acestei poezii scrise în cheie minimalistă, cu un lexic redus și fără pretenția de a explora, necum a epuiza, starea respectivă. De aceea poemele se succed scurt, aproape identice
Noi poeme de dragoste by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13485_a_14810]
-
Interesant e că încercarea de refacere a legăturii cu literatura română seamănă cu felul în care a intrat în literatura franceză în 1983 (cu volumul „L’Ailleurs”): prin reluarea unor poeme mai vechi pentru a putea regăsi unitatea. Antologia Mulțimea singurătate (Editura Albatros, București, 2003) e și ea un asemenea început prin recuperare, prin reconfigurare a unei activități poetice care se vrea continuată. Unitatea a fost însă pierdută în momentul cînd ruptura de literatura română s-a produs. A avut loc
Unitatea pierdută by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13507_a_14832]
-
și delicată în textele lui Ilie Constantin. Într-o asemenea textură au loc arhetipurile, dar și o lume desubstanțializată, neînfăptuită („Zeul cel singur umblă prin univers,/ se fecundează lacom pe sine/ înghițindu-și sămînța de constelații” - Cosmogonie), o lume a singurătății în care „totul e patimă și nepereche”. Suspendată „între cer și pămînt” într-un echilibru stagnant, ființa „de apă și lumină” își caută de fapt un dezechilibru. Un salt. Fie în Lethe, fie în lumea palpabilă și nerotitoare. Ieșirea din
Unitatea pierdută by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13507_a_14832]
-
țară. Confesiunea, biograficul și chiar anecdoticul au luat locul abstracțiunilor. Mirările, uitarea, insomnia au dispărut, pacea și „netedul” sînt de-acum protagoniste, „vălul lui Isis” a pierit. Va fi altfel lirica lui Ilie Constantin? Judecînd după textele noi din Mulțimea singurătate probabil că da. E chiar posibil ca ea să fie mai aproape de sensibilitatea cititorilor de astăzi, pentru că înlocuiește nonfigurativul modern cu figurativul din postmodernitate, mai pe gustul contemporanilor, firește. Rămîne însă de văzut dacă se va ridica la înălțimea poeziei
Unitatea pierdută by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13507_a_14832]
-
de zăibărel/ roșu în oglinzi de cristal./ Vor așeza răcnind m-a făcut mama/ oltean dantele de argint, spumoase// pe fesele bătrîne/ scofîlcite/ ale istoriei municipale” (Fesele istoriei municipale). Partea visătorului e solitudinea, care e doar un început al punițiunii: „Singurătatea e-o pedeapsă/ prea blîndă pentru cel exilat/ între hărți, între cărți,// pentru stihuitorul pe cont propriu,/ departe de larma gîngavă/ a istoriei literare” (Să mă alătur turmei?). Anonimatul constituie corolarul explicabil al izolării celui ce se simte „poet neînsemnat
Feminitate versus provincie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13509_a_14834]
-
cu cronicarul său, cu asemănătoare opinii și puncte de vedere, dintr-un mediu destul de bine cunoscut, poate fi, în variabile proporții, o norocoasă lovitură, precum și/sau o capcană la adresa spiritului critic, acela care pune nota reușitei artistice, în primul rând. Singurătatea alergătorului de cursă scurtă, romanul d-nei Gina Sebastian-Alcalay, apărut la Editura Albatros, este, la doar simpla ochire, un titlu polemic, răspunzând altuia, de largă circulație, dar cu grăuntele său enigmatic. La lectură, romanul se dovedește un amplu dosar al existenței
Pe portativul a trei meridiane by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13613_a_14938]
-
New York din zilele noastre se fixează fruntariile unei narațiuni având în prim-plan o eroină evreică prin naștere, româncă prin darul graiului, stăpânit în toate cutele sale, o eroină intelectuală, scriitoare de asemenea, - de aici și ezitarea de a considera Singurătatea alergătorului de cursă scurtă o autobiografie sau un dar al ficțiunii - problemă secundară, în fond! „Multă vreme am fost convinsă că mie nu mi se poate întâmpla nimic special - mărturisește vocea care spune eu - care să mă scoată din mediocritatea
Pe portativul a trei meridiane by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13613_a_14938]
-
Doamna Stoicescu mi-a încredințat amintirile dumneaei. Cu bune și rele, cu momente și întâlniri spectaculoase sau cu dezamăgiri și pierderi dureroase. Adică viață. Deși dezamăgită de oameni (fusese deposedată prin fals de un apartament cu 10 camere), obișnuită cu singurătatea, după moartea unicului fiu și aproape oarbă, nu-și pierduse umorul și interesul pentru tot ceea ce o înconjura și mai ales pentru amintirile care o însoțeau mereu. O memorie ieșită din comun și un talent înnăscut de povestitor s-au
Enigmatica doamnă R... by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13594_a_14919]
-
să ajungă unul dintre cei mai apreciați absolvenți ai acestei facultăți. După anii ’60, Profira Stoicescu a călătorit mult, la prietenii din străinătate. Avea să fie singura consolare, după pierderea soțului și a fiului. Ultimii ani au însemnat mai mult singurătate și dezamăgiri, dar și participarea la viața culturală și actele filantropice pe care le-a făcut (sponsorizarea colțului francofon de la Facultatea de Chimie din București; donarea de cărți prețioase Bibliotecii Academiei, Institutului “Sergiu Al-George” și Colegiului Național “Spiru Haret”). Poate
Enigmatica doamnă R... by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13594_a_14919]
-
Cristian Măgura Curcubeie, cartea autobiografică semnată de Matila Ghyka, este rodul unor momente de fecundă singurătate, căutare vreme de doisprezece ani (1940-1952), un tête-à-tête cu sine, în fond, un dialog dintre eul său temporal și eul permanent. ~ncă de pe primele pagini se simte o sensibilitate din zona celei mai vii memorii culturale, vorbind totuși despre realitățile
Lumea, scoica lui Matila Ghyka by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/13638_a_14963]
-
plictis și/ Surpare?” (Cuvintele ș3ț). Ca și: „Acum pot spune: sînt ostenit/ Tot mai străină-mi pare urma/ Pașilor, cresc semne de-ntrebare” (Tu treci neiertătoare). Ca și: „Între respirația a două cuvinte/ O formă atît de perfectă/ Pentru biciuirea singurătății/ Deși după o sută de ani de așteptare/ Orice paznic chiar prea credincios/ Începe să cadă din picioare” (Facerea). Gnoseologia provincialului se arată sabotată, la rîndul său, de îndoială și plictis: „Iar urc scara mohorîtei provincii/ De glezne îmi atîrnă
Dincolo de provincie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13640_a_14965]
-
cafeaua, am ascultat/ știrile de dimineață și am așteptat/ să sune telefonul/ Dar nu s-a întîmplat nimic/ Am închis ușa, am tras storurile/ și am încercat să-mi amintesc ceva amuzant/ o întîmplare roză și oricum bună de/ potolit singurătatea/ Numai că dintr-odată ochii mi s-au împăienjenit/ și mi s-a făcut milă de mine/ ca și cum aș trece pe strada mare/ și toți trecătorii m-ar izbi cu pietre” (Aniversare cu pietre). Poetul nu ezită a-și mărturisi
Dincolo de provincie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13640_a_14965]
-
joc de noi? Joacă teatru? Cred că nu juca teatru. Cred că, într-adevăr, din oboseală o supapă sărise și din egoul în ebuliție țîșniseră lacrimile sincere, autentice, singurele sincere și autentice, ale înduioșării de sine. Cîtă putere și cîtă singurătate, aici sus, înconjurat de mulțimi în delirul iubirii, acesta trebuie să fi fost gîndul care-i stricase supapa, făcînd să țîșnească lacrimile. Ce mi-a spus totuși, Adrian Păunescu, înregistrat pe o casetă, niciodată ascultată pînă acum, în primăvara anului
Afacerea „Meditația transcendentală” by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/13582_a_14907]
-
conduceam mașina și aveam un mic sentiment de fericire. Soarele era sus, pe cer, cerul era frumos, înalt... D.P.: Astea sînt stări de reverie, Marta, nu de fericire... M.P.: Nu era reverie, eram chiar fericită, era un mic sentiment al singurătății și al fericirii în pielea proprie. D.P.: "Și eu am fost aici. ș...ț În miezul stelei al insomniei al lipsei de rost/ ș...ț În inima dorinței de-a pieri/ ș...ț În inima refuzului de-a fi", spui
Marta Petreu by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13691_a_15016]
-
s-o împrumuți). l Revista HIPERION - CAIETE BOTOȘĂNENE nr. 2 are o secțiune dedicată scriitorilor români din New York (doar cîțiva dintre). Pe lînga altele, sînt publicate și niște fragmente de proza. Primul aparține Mirelei Roznoveanu și face parte din nuvelă Singurătatea Femeilor Minunate. E vorba despre un jurnalist, Paul Larson, care se duce la un restaurant "de pe Trei Avenue frecventat de scriitori și ziariști, se așează la o masă și își zice în sinea lui așa: "Ficțiunea, că arta a creării
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13759_a_15084]
-
propriei dvs. firi. Cu acei pași morți și pași vii cu care spuneți că vă strecurați către sine, dar împreună cu clovnul, care e firesc să vă deruteze și să vă falsifice, călcați-l în picioare pe el, și singură în singurătate, gândiți-vă la un plural etern spre care să vă îndreptați cu adevărat, așa cum sugerați în versul final din Oglinda. Povestea firului de iarbă ( dar fără grijuliu, fără țâșnească și mai ales fără sufrageria lui Dumnezeu) face dovada că pledoaria
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13781_a_15106]
-
lasă perplex. Sentimentul inutilității dublează întotdeauna acest tip de blocaj. Paul Doru Chinezu scrie o poezie pe care o vrea concisă, de tip haiku în care 10-15 cuvinte apar cu predilecție în mai toate combinațiile: timp, întuneric, oglindă, infinit, umbră, singurătate, ploaie ș.a. Se vede că autorul mizează pe încărcătura semantică a cuvintelor și crede cu naivitate că asta e de-ajuns. Nu orice alăturare face din cuvintele generoase la capitolul semnificație ( dar și, nota bene, tocite prin supralicitare) un vers
La o primă și ultimă lectură by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13764_a_15089]