191 matches
-
culegerile latine se găsesc și traduceri ale unor scrisori, uneori într-o formă mai completă decât cea păstrată în greacă. Doar puține epistole ne-au parvenit din surse independente de documentele sinodale. Versiuni ale unor scrisori s-au păstrat în siriană, armeană, etiopiană, coptă (în documentele conciliului de la Efes; autenticitatea lor e foarte îndoielnică). Amintim aici doar unele dintre ele, cu o semnificație particulară. Scrisoarea adresată călugărilor din Egipt (Epist. 1, în PG; ACO I, 1, 1, pp. 10.23), de la
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Eluros și Sever din Antiohia (despre care cf. aici, pp. ???-??? și ???-???), însă, în țările unde se vorbea greaca, succesul lui Chiril ca și realizarea și răspândirea traducerilor textelor sale au fost adesea stimulate de răspândirea tendințelor monofizite. Astfel, traducerile în siriană au început chiar din timpul vieții lui Chiril, cu colaborarea lui Rabbula din Edessa; și din aceeași epocă, sau dintr-o epocă puțin mai târzie, datează versiunile armene, legate de trecerea Bisericii armene la concepția monofizită. Succesul lui Chiril în cadrul
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în apărarea lui Nestorios compusă de Irineu din Tyr; așa cum a arătat Loofs, Irineu trebuie să fi reutilizat pur și simplu titlul operei lui Nestorios (cf. aici, p. ???). În scrierile lui Sever din Antiohia, ne-au rămas unele fragmente în siriană din Teopaschit, un dialog între un ortodox (care apără opinia lui Nestorios însuși) și un teopaschit, adică un teolog din tabăra lui Chiril care, potrivit punctului de vedere al lui Nestorios, admite că Dumnezeu însuși a suferit în patimile lui
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
d’Alexandrie, Lettres de Nestorius aux habitants de Constantinople, Letouzey et Ané, Paris 1910 (retip. Farnborough 1969), 5-332. Omilii grecești despre ispitirile lui Cristos: ibidem, 335-358 (în greacă și latină). Epistolă către locuitorii din Constantinopol: ibidem, 370-377 (trad. fr. din siriană). Studii: L. Abramowski, Untersuchungen zum Liber Heraclidis des Nestorius (CSCO 242), Secrétariat du CSCO, Louvain 1963; L. Scipioni, Nestorio e il concilio di Efeso. Storia dogma critica (Studia patristica Mediolanensia 1), Vita e Pensiero, Milano 1974. CAPITOLUL AL XVII-LEA
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
multe ori și de tot atâtea ori s-a întors sprijinit de mulțime. Într-adevăr, în Siria, triumful monofiziților n-a fost complet; și aici căpăta implicații politice: pentru calcedonieni, a fost folosită denumirea de melchiți care îi desemna în siriană pe partizanii împăratului, în timp ce, dimpotrivă, monofizismul era cu mult mai bine primit de masele populare. Era răspândit în special printre călugări chiar dacă, în Siria, într-o măsură mai mică decât în Egipt; importante mănăstiri din Palestina, precum cele din Eutimio
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
doi patriarhi de Constantinopol (Eufemiu, 490-496; Macedoniu al II-lea, 496-511) au fost destituiți pentru că, deși acceptaseră edictul de uniune, erau prea filocalcedonieni. În Siria, unde în fruntea monofiziților se afla Filoxen din Mabbug (care și-a scris opera în siriană), patriarhul Flavian de Antiohia a sfârșit prin a fi depus în 512 și înlocuit cu monofizitul moderat Sever, unul din cei mai importanți reprezentanți ai anticalcedonismului (aici, pp. ???-???). Când a fot nevoit să se refugieze în Egipt după ce a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și Iulian din Halicarnassus Avem informații despre viața lui Sever din trei biografii: prima aparține prietenului său Zaharia Retorul și ajunge până la anul numirii sale ca patriarh de Constantinopol (512); a fost scrisă în greacă, dar s-a păstrat în siriană; a doua, compusă de Ioan, abate de Beith-Aphthonia, a fost scrisă probabil la puțin timp după moartea lui Sever în greacă, dar s-a păstrat în siriană; și o a treia în etiopiană. Născut prin 465 la Sozopolis în Pisidia
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de Constantinopol (512); a fost scrisă în greacă, dar s-a păstrat în siriană; a doua, compusă de Ioan, abate de Beith-Aphthonia, a fost scrisă probabil la puțin timp după moartea lui Sever în greacă, dar s-a păstrat în siriană; și o a treia în etiopiană. Născut prin 465 la Sozopolis în Pisidia, a urmat întâi studii literare la Alexandria și de drept apoi la Beirut unde, și datorită îndemnurilor lui Zaharia care l-a pus să citească autori creștini
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lui Justinian (6 august 536) prin care Sever era expulzat, iar operele sale condamnate la distrugere. Sever s-a întors în Egipt și a murit la Xois la 8 februarie 538. Operele lui Sever au început să fie traduse în siriană încă din timpul vieții sale (din 528, la Edessa, de către Pavel din Calinice); acest lucru a permis păstrarea multora dintre lucrările sale după ordinul de distrugere promulgat de Justinian în 536, în timp ce în greacă a rămas doar o omilie (nr.
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
tratatului Philalethes, compusă de Sever pentru a combate tentativa adepților lui Iulian de a folosi afirmațiile din Philalethes ca probe în favoarea opiniilor proprii. Toată desfășurarea acestei controverse se situează înainte de 528, an în care întregul dosar a fost tradus în siriană de Pavel din Calinice (câteva fragmente au fost recuperate din manuscrisele catenare exegetice). În mod tradițional, i se atribuia lui Iulian o poziție eutihiană potrivit căreia Logosul, prin actul unirii ipostatice, își transformase propria umanitate, făcând-o inalterabilă. Acuzându-l
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ulteriori ai lui Iulian să-l eticheteze drept eutihian și docetist. Contestată la început, această interpretare a lui Draguet pare astăzi acceptată de mai toată lumea. Cât despre scrierile lui Iulian, în afară de scrisorile inserate în dosarul controversei cu Sever, traduse în siriană, și în afară de pasajele citate de adversarul său, n-au supraviețuit din ele decât fragmente risipite ici-colo. Ne-au rămas de la Sever 125 de omilii de amvon, adică rostite din amvonul episcopal din Antiohia între 512 și 518; au fost traduse
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în afară de pasajele citate de adversarul său, n-au supraviețuit din ele decât fragmente risipite ici-colo. Ne-au rămas de la Sever 125 de omilii de amvon, adică rostite din amvonul episcopal din Antiohia între 512 și 518; au fost traduse în siriană întâi de Pavel din Calinice către 530 și a doua oară de Iacob din Edessa cam prin 700; a ajuns până la noi cea mai mare parte din aceste două traduceri. Conform clasificării din studiile lui A. Baumstark, predicile sunt repartizate
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
numele lui Grigorie de Nyssa și Esihie din Ierusalim; însă numeroase fragmente în grecește s-au transmis prin florilegiile și manuscrisele catenare exegetice. Două omilii s-au păstrat și în versiune coptă. Separat de această culegere, ne-au rămas în siriană alocuțiunea pronunțată de Sever după numirea sa ca patriarh de Antiohia și un fragment dintr-o omilie consacrată Urcării la Cer a lui Cristos, citat de Sever însuși în a treia epistolă către Iulian; apoi, în coptă, o predică despre
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
exilul); mai târziu a fost alcătuit un extras (Eklogai), în mai multe cărți și acesta, cuprinzând circa 700 de scrisori din perioada patriarhatului. A șasea carte din această selecție, conținând un număr de 123 de scrisori, a fost tradusă în siriană în 669 de către presbiterul Atanasie din Nisibi și s-a păstrat până azi. Pe baza altor manuscrise siriene de proveniență monofizită s-au putut publica încă 118 scrisori sau fragmente de corespondență, iar alte câteva au fost găsite și editate
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
au putut publica încă 118 scrisori sau fragmente de corespondență, iar alte câteva au fost găsite și editate recent. Firește, trebuie adăugate cele deja menționate, adresate lui Sergius și lui Iulian din Halicarnassus. Unele scrisori s-au păstrat, tot în siriană, în Istoria bisericească atribuită de obicei lui Zaharia Retorul (în realitate, acesta nu e decât unul din izvoarele operei); printre ele, autoapărarea adresată împăratului în ajunul întoarcerii la Constantinopol, după exil. Puține epistole s-au păstrat în coptă și în
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în Gal. 3, 13 Cristos este numit „blestem”; de ce a fost poruncită circumcizia; care este interpretarea anumitor cuvinte ale lui Isus...). O culegere cuprinzând 366 de imnuri liturgice în greacă, între care 295 atribuite lui Sever, a fost tradusă în siriană între 619 și 629 de către Pavel, episcop de Edessa, care a inserat în text, din rațiuni de ritm, numeroase modificări și adaosuri; în 675, Iacob din Edessa a revizuit culegerea, semnalând interpolările și inserând traduceri literale ale originalului. Cum imnurile
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pentru dimineață și seară), categoriie sociale din comunitate (clerici, călugări, fecioare, văduve) și altele. În general, imnurile au ca punct de pornire o frază luată din Scripturi. În sfârșit, sub numele lui Sever s-au mai transmis câteva liturghii în siriană a căror autenticitate, însă, nu e deloc sigură; e vorba în speță de o Anafòră (liturghie euharistică) și de două liturghii de botez (una mult mai scurtă decât cealaltă). Liturghia coptă a iacobiților conține câteva rugăciuni atribuite lui Sever. Talent
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de Antiohia în Philalethes, însă această idee s-a dovedit a fi falsă. Împotriva lui Ioan - chiar dacă autorul n-a vrut să-i pomenească numele - e îndreptată însă o altă operă a lui Sever, Contra gramaticului nelegiuit, păstrată doar în siriană (aici, p. ???). Pe de altă parte, se știu foarte puține lucruri despre activitatea lui Ioan: era preot și gramatic la Cezareea, însă nu se știe precis dacă e vorba de Cezareea din Capadocia sau de cea din Palestina. O adnotare
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
colecții sistematice foarte vechi, anterioară adaosurilor succesive, care nu s-a păstrat în greacă și a fost realizată de diaconii romani Pelagius și Ioan în secolul al VI-lea (cărțile 5 și 6 din ediția Rosweyde). Există totodată culegeri în siriană, armeană, coptă, georgiană, etiopiană, arabă, slavă veche și sogdiană. Bibliografie. Precise indicații despre edițiile în greacă și în celelalte limbi în CPG III, n. 5560-5615. Colecția alfabetico-anonimă: PG 65, 71-440. O ediție a colecției sistematice grecești a început abia cu
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a spus că ar fi vorba de fapt de o scriere a lui Rufin, însă Festugière a demonstrat că textul grec e cel original și că versiunea latină a lui Rufin este o traducere. Istoria a fost tradusă și în siriană; unele părți s-au păstrat și în armeană, coptă, georgiană și slavă veche. Din majoritatea manuscriselor și din Istoria Bisericii a lui Socrate (IV, 23) rezultă că autorul Istoriei Lausiene se numește Palladius; o parte din manuscrise o atribuie lui
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Draguet a editat și studiat diverse versiuni siriene din care unele, în opinia lui, nu ar fi dovezi ale autenticității Istoriei lui Palladius, ci, dimpotrivă, ar atesta existența unei surse (la origine, coptă, apoi tradusă în greacă și ulterior în siriană) de care acesta s-ar fi folosit fără s-o divulge. Corespodențele la nivelul formei și al conținutului confirmă faptul că Dialogul despre viața Sfântului Ioan Hrisostomul a fost scris de Palladius, așa cum susține și Fotie (Biblioteca, codex 96) și
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
succes printre cercetători. Opera lui Isaia apare în manuscrise sub forma unor Discursuri (logoi) ascetice, însă ordinea și compoziția lor variază foarte mult în manuscrisele grecești și în celelalte versiuni. Dintre acestea, cele mai importante sunt cele cinci variante în siriană, editate de R. Draguet, unde apare un strat al textului mai vechi decât cel grecesc; varianta coptă e fragmentară; mai sunt apoi diverse variante în arabă, armeană, latină, etiopiană, gerogiană. De fapt, nu e vorba atât de un text sau
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
text sau de o culegere de texte, cât mai degrabă de o „materie mobilă” (Draguet) ale cărei componente pot fi atribuite unor autori diferiți în diverse manuscrise. Cele mai vechi variante, înrudite între ele, una în greacă și cealaltă în siriană, sunt cunoscute doar în mod fragmentar și cuprind doar 15 discursuri, varianta siriană similară cuprinde 26, din care primele trei nu apar și în textul grecesc și nu aparține lui Isaia; anumite manuscrise conțin până la 32 de discursuri. Chiar și
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
baza versiunii în grecește a lui Ioan Cassian care nu e anterioară secolului al VII-lea. Clarificarea situației operelor lui Nilus nu a fost însă terminată și este complicată de textele lui Nilus transmise în alte limbi, în special în siriană, pentru că s-au păstrat astfel culegeri de maxime și o versiune a Discursului despre asceză care prezintă afinități, dar și diferențe sensibile, în raport cu textele grecești. Operele câtor autori au ajuns să fie reunite în corpusul lui Nilus? Bibliografie. Ediții: Textele
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Ancyranus. Narratio, Teubner, Leipzig 1983; și pentru Comentariul la Cântarea Cântărilor (în curs; a apărut vol. I) sub îngrijirea M.-G. Guérard, Nil d’Ancyre. Commentaire sur le Cantique des cantiques I (SChr 403), Cerf, Paris 1994. Pentru scrierile în siriană, ed., introd., trad. de P. Bettiolo, Gli scritti siriaci di Nilo il Solitario, Peeters, Louvain-la-Neuve 1983. - Trad. it. a Discursului despre asceză de C. Riggi, Nilo di Ancira. Discorso ascetico, Città Nuova, Roma 1983. - Studii: e important încă K. Heussi
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]