563 matches
-
nu putea fi acuzat de înfumurare. Și, numai pentru că nu putea găsi nici un motiv de a-l cenzura pe Hideyoshi, Katsuie arăta extrem de nemulțumit. — Vă rog să vă duceți la altar în ordinea cuvenită, mârâi Katsuie la Nobuo și Nobutaka, smucindu-și bărbia. Vorbea cu glas scăzut, dar fierbând de indignare. — Scuză-mă, te rog, îi spuse Nobuo lui Nobutaka, ridicându-se primul. Acum era rândul lui Nobutaka să fie nemulțumit. Părea să considere că, dacă stătea în spatele lui Nobuo în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
deja cu respect în fața lui Samboshi, Katsuie nu prea putea fi neglijent în această privință. Simțind, foarte probabil, că era inevitabil, își înghiți mândria și se înclină. Hideyoshi părea și el să dea din cap probator la adresa lui Katsuie. Acesta își smuci într-o parte gâtul scurt și gros și se întoarse, într-un foșnet de haine, la locul său. După aceea, arăta destul de furios ca să scuipe. Niwa, Takigawa, Shonyu, Hachiya, Hosokawa, Gamo, Tsutsui și ceilalți generali își aduseră omagiile. Apoi, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
ai mei ce dracu` se întîmplase, dar nu mai avui timp, Matilda sări din fotoliu și se apropie de mine. "Unde-ai fost? Și nu așteptă răspunsul: unde ai fost, strigă și își înfipse mâna în părul meu și îmi smuci capul de astă dată țipând neîncetat: Spune unde-ai fost, unde-ai pierit, spune..." într-o fracțiune de secundă gândii că mâna ei în părul meu e un simplu gest nestăpânit care putea să însemne și dragoste furioasă și care
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Calistrat țopăia de repulsie ferindu-se de ceilalți șobolani, care, căutând prin toate părțile vreo gaură de scăpare, se urcau pe pereți, reveneau peste mesele goale, săreau chițcăind și într-adevăr unul îl atacă și el scoase un țipăt și smuci din fundul lui mare cu o mișcare abjectă, urlând către Bacaloglu: "Du-te, mă, în bida mă-tii și omoară-i odată!" Vintilă se apropie și el și îi trase cu sete un șut în fundul lui trivial (și în clipa
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
și acum, fiindcă și acuma suspini după ea, ești mai rău decât un gunoier, fiindcă tot n-o uiți..." Sării în sus, copleșit de teribila ei înstrăinare de mine, mă așezai lângă ea pe pat, îi apucai mâinile care se smuciră într-un violent spasm să se degajeze, îi căutai privirea atât de dragă în care lucise totdeauna pentru mine extrema devoțiune și îi șoptii: "Mamă oprește-te, nimic nu e adevărat din tot ce spui, te-am iubit tot atât de mult
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
de zăpadă în rostogolire, acumulările succesive fac ca textul să ia o întorsătură cum nu se poate mai fantezistă, Cărtărescu arătându-se neîntrecut ori de câte ori este vorba de a provoca vertijuri ale limbajului și ale imaginației: „...l-am apucat, l-am smucit pân-a ieșit din pioneze cu tencuială cu tot, am tras de el până am început să apropii metru cu metru cartierul tău de al meu turtind farmaciile, cofetăriile, pleznind țevile de canalizare încălecând asfalturile, presând atât de mult stelele
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
îi povesti cu lux de amănunte scena la care asistase îngrozită. Mulțumesc mult, mulțumesc, scumpa mea, îți mulțumesc... și Simona, luându-și rămas bun de la colega ei, porni cu băiatul de mână spre casă. După felul în care-l ținea, smucindu-l din când în când, după pașii nervoși, largi, nesincronizați cu cei ai copilului, se intuia starea unei cumplite enervări, o ieșire din matcă datorată acestei vești care o descumpănise. Și spuneai că ești băiat mare, mai zise ea, zgâlțâindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
-i dea Inelul lui Frodo. Știa că trebuie s-o facă dar, când a venit momentul, n-a fost în stare. Codependentul era prea speriat să rămână fără aer chiar și câteva secunde. Apărându-și cu o mână tubul, a smucit-o pe cealaltă în sus: „Urcă“. Spre groaza mea, a început să înoate în direcția opusă, apărându-și încă rezerva de oxigen. Ceilalți erau mult înainte, îi vedeam cum se pierd în zare. Nimeni nu mă putea ajuta. Nu mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Întoarcă unde făcuseră pauza pentru mers la toaletă. —Mai știi unde era? Șoferul Își trecu degetele prin păr cu un gest nervos. Da, da, sigur că da. La patruzeci și cinci de minute de aici, În direcția aia. Și-și smuci capul În direcția drumului Înghițit de Întuneric. Walter se gândea că Harry căzuse pe undeva. Poate era beat. I se mai Întâmplase asta și cu alte grupuri. Sau poate Îi era și lui rău ca și celorlalți, poate era prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
mai exact?“, am întrebat-o pe Maria. Părea singura în măsură să rezolve ceva. Nu mi-a răspuns. M-a alergat pe culoar, trecând de la un tablou la altul, când pe stânga, când pe dreapta. „Asta!“, a izbucnit ea, aproape smucindu-mi mâna din încheieturi. Ne-am oprit lângă un tablou cât un dulap. Am cercetat întâi ramele groase, negre, înspăimântătoare. Apoi am citit ce scria dedesubt, pe plăcuța metalică: „Garoafe albe și roșii“. Și mai jos, anul: 1943. Abia după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mai plângi de frații «Brothers»...“ L-am ignorat. Încuietoarea părea șubredă, n-avea nici yală, nici mecanism de blocare. Doar un zăvor, prins într-o pereche de nituri. Le-am spart imediat, scobindu-le cu cheia de la catedră. Apoi am smucit zăvorul, cu tot cu lacăt: a culisat pe loc, eliberând ușa. Când am tras de ea, după un clănțănit, au sărit bucăți de praf și moloz, pe care Mihnea s-a repezit să le prindă în brațe. Cu grijă, am crăpat ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
tramvai vechi, un soi de 21 de pe strada Lânăriei, înainte să demoleze casa din Vitejescu. Neîncălzită, tabla alb-roșie trăgea frig pe dedesubt. Urcam acum spre Grinzing, clănțănind din toate șuruburile și osiile; în curbe, vagonul din față părea că se smucește de rest, ca în desenele cu Placid și Muzo, când intră-n pom cu motocicleta și-i cad în cap lui Placid vreo douăzeci de mere. Circulam cu un soi de-ataș gigantic, care la cotituri se desprindea de corpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
putea să...“ „S-a stins din viață.“, am continuat, ignorându-l. „A plecat dintre cei vii. Vezi câte resurse are limba română?“ Prizonierul trepida. Aproape m-am lipit de el, făcând zgomot, să știe. „Prietene...“, a încercat scriitorul să sară, smucind scaunul cu ultimele puteri. „După cum ai spus, prietenia nu există, e-o stare, o senzație. Iar, de stările neplăcute, care ne sâcâie sau nu ne mai folosesc, ne debarasăm. La revedere.“ M-am întors spre ușă. Calm, fără nici o remușcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a Siretului. - O să avem năcaz cu polonezii, Măria Ta... suspină vornicul Isaia. Și cu tătarii, că o să se Întoarcă asupra noastră cu mai mare mânie... La ce păcatele ne trebuie palănci și Întărituri la Soroca? Voievodul sări asupra vornicului, Îl smuci de barbă și strigă: - La ce? La ce, vornice Isaia? Ca să nu mai dormi Domnia Ta la moșiile Brăneștilor, din apropierea Dunării, liniștit că te apără cetățile din Țara de Jos, ca să-ți amintești că s-a terminat cu supușenia Moldovei sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Nimic, căpitane! spuse Modruz, Întorcându-se cu cei zece călăreți. Am răscolit tot. Nimeni În corturi, căruțele goale, În rest, leșuri, sânge și moarte. Nici un copil. O ceată de tătari apucară să scape din Încercuirea moldoveană, gonind spre răsărit. Modruz smuci frâul, gata să se repeadă În urmărirea lor. - Lasă-i, spuse Oană. Oricum, câțiva dintre ei au să scape. Nu-i putem ucide pe toți și nici nu putem lua prizonieri. Mai caută o dată. Modruz se Întoarse. Lupta Încetase În mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Își puse la spate arcul și tolba, Încălecă și porni la trap ușor, mângâind coama armăsarului. În spate se afla marea, dar În față s-ar putea afla munții. Lovi ușor cu călcâiele În burta calului, iar acesta Înțelese. Se smuci deodată și se aruncă Într-un galop nebun. Copilul era o greutate neînsemnată pentru el, iar dorința de a fugi, după cine știe câte zile petrecute În grajd, era imensă. După două ceasuri de galop, Ștefănel Începu să simtă frigul. Era aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Nu e nevoie. Sunt cel care sunt. Femeia tresări și se ridică repede În picioare. Cuvintele prizonierului nu fuseseră un simplu răspuns. Fuseseră o parolă. - Dezlegați-l imediat! strigă femeia. Este unul dintre Apărători! - Jovanka, treci imediat aici! porunci căpetenia, smucind-o cu mâna teafără. Femeia se Împiedică și căzu. În aceeași secundă, Oană se rostogoli, ajungând cu mâinile legate În față, seceră cu piciorul doi dintre haiducii care Îl păzeau, scoase sabia celui de-al treilea și o lipi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
care scoteau cadavrele spahiilor din mica escortă a lui Ali beg ca să le Îngroape În pădure. Fierul se apropie de umărul prizonierului, așteptă o clipă, apoi se lipi de rană, cu un sfârâit. Fără să vrea, Oană Încercă să se smucească. Durerea Îl cutremură. În sală se răspândi mirosul de carne arsă. Fierul se Îndepărtă, apoi se lipi iarăși de umăr. Partea sensibilă a trupului i se Încordă, iar ascuțimea durerii Îl duse până la leșin. Dar nu leșină. Rămase În starea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
și m-ai recunoscut drept fiu. Îți mulțumesc pentru iertare. Din această clipă orice dușman al tău este și dușmanul meu. Mongolul se Întoarse Încet spre Ogodai și spuse: - Vom lupta după legile cele vechi ale Asiei. - Nu!! strigă Ogodai, smucindu-și mâinile legate. Legile Asiei nu sunt valabile aici! Nu e drept! Ești cel mai mare arcaș al lumii de la Răsărit! Am dreptul la egalitate de arme! Alexandru făcu câțiva pași la o parte, eliberând calea luminată de făclii dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
mai puteau Îndura povara. Nimeni nu făcuse mai mult decât ei, iar tot ce făcuseră ei era acum zero. Pierduseră. - E ultimul meu ordin, spuse Ștefan, la fel de liniștit. Iar ultimul ordin trebuie respectat. E o datorie de onoare. Căpitanul Pietro smuci frâul, dar rămase pe loc. Totul era nou. Inimaginabil, imposibil. Erau Înfrânți. Erau totalmente Înfrânți. Fără șansa unei noi bătălii. Voievodul avea dreptate. Moldova nu mai exista. Imperiul Otoman atinsese crestele munților Carpați. - Bine, măria ta... supuse Pietro, șovăielnic, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
era teamă că vrei să știi lucruri tainice despre organizarea oastei sau despre Apărători. - Nu mai e cazul. Oastea Moldovei nu mai există. Iar Apărătorii au trecut munții În Transilvania. Oană tresări atât de puternic Încât umărul stâng i se smuci involuntar. Apărătorii, plecați din Moldova? Așa ceva era de necrezut. Dacă sultanul spunea adevărul, atunci Ștefan era mort. În clipa În care acest gând Îi răsări În minte, auzi un sunet cunoscut și Îndepărtat. Atât de Îndepărtat Încât nu putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
repede. Rugul corăbiei ștersese urmele vizibile ale măcelului, Însă nu și dreptul acelor ființe de a fi răzbunate. Trebuia să găsească responsabilul, omul care fugise după comiterea acelei crime atroce. În fața lui se legăna sacul cu fragmentele mecanismului. Calul se smucea nervos Într-o parte atunci când Încărcătura gemea cu glasul ei metalic, ca și când ar fi fost conștient că transporta frânturi din infern. - Deschideți poarta pentru autoritatea Florenței, strigă cu ultimele puteri către santinela din turn, care Încerca să se uite În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
până-n ora a treia. Trage-te cu pungașii tăi departe de ziduri, că de nu, ies cu straja să-ți mângâiem ciolanele. - Blestemat fecior de cățea, urlă Dante descălecând mânios, cu repeziciune. Mișcarea neașteptată și strigătul speriară calul, care se smuci Într-o parte brusc, făcându-l să piardă sprijinul scării. Ateriză cu toată greutatea În noroi, ridicând stropi și abia mai izbutind să se țină pe picioare. În spatele său izbucniră râsetele pizmașe ale străjerilor, care se solidarizau cu tovarășul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În numele legii Comunei! strigă el cu voce tunătoare, Înșfăcându-l de umăr pe unul din combatanții care i se rostogolise printre picioare și Îndepărtându-l din cale cu un șut În dos. Simți o mână ținându-l de cot. Se smuci din strânsoare, răsucindu-se ca o furie. Omul din spatele lui ridică mâinile În semn de pace, schițând un zâmbet. - Iartă-mă, messer Durante. Încercam doar să te ajut, exclamă el, aplecându-se să ridice de jos bereta poetului, care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
despuiat, Fabio dal Pozzo se clătina Îndoit de durere, cu Încheieturile de la mâini legate la spate, cu o funie care urca până la un inel Înfipt În tavan și cobora apoi până În mâinile unuia dintre cei doi călăi prezenți. Omul mai smuci odată cu putere, smulgându-i prizonierului un țipăt ascuțit și disperat, sub privirile mulțumite ale șefului gărzilor, care contempla scena cu brațele Încrucișate, rezemat de un stâlp. Căutând să Își Învingă durerea, sărmanul se aplecase și mai mult, aproape atingând pardoseala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]