69,339 matches
-
care unul i-ar fi revenit portărelului îndrăgostit de vița de vie. Cîștigător este, în acest context, cine citează primul! Comedia va fi o cursă contra cronometru, "cine pe cine citează", în care soția cu portărelul ei îl vînează pe soțul fugitiv ca să-i înmîneze o citație, în timp ce portăreii soțului o vînează pe soția fugitivă ca să-i înmîneze altă citație! O cursă cu obstacole, cu capcane, cu încurcături. Situația e amuzantă și generoasă, cinematografic vorbind; ne putem imagina ce comedie nebună
Servicii complete (pentru Sara și Tinu) by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14258_a_15583]
-
vița de vie. Cîștigător este, în acest context, cine citează primul! Comedia va fi o cursă contra cronometru, "cine pe cine citează", în care soția cu portărelul ei îl vînează pe soțul fugitiv ca să-i înmîneze o citație, în timp ce portăreii soțului o vînează pe soția fugitivă ca să-i înmîneze altă citație! O cursă cu obstacole, cu capcane, cu încurcături. Situația e amuzantă și generoasă, cinematografic vorbind; ne putem imagina ce comedie nebună ar fi putut ieși de aici, cu un regizor
Servicii complete (pentru Sara și Tinu) by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14258_a_15583]
-
și se mișca iute, duduiau podelele sub ea și se loveau cu clinchet dulce țurțurii de cristal ai candelabrelor; când pășea prin odăi, toată casa era un clinchet de clopoței..."), dominatoare și împătimită de avere, ca și Blagu de altfel, soțul molâu și supus în toate, Sida este o Mara, într-adevăr, ajunsă însă în faza decăderii și a oribilei decrepitudini trupești. "Molohul de grăsime" e doborât de boli, femeia clocotitoare de odinioară e țintuită la pat de paralizie și moare
La o reeditare by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/14281_a_15606]
-
pe balconul apartamentului bavarez: "... de mai multe zile mi-am descoperit locatarul de pe balcon. E «un păianjen ca un neg& lucru a scriitoarei. A doua categorie de însemnări o constituie relatarea vacanțelor petrecute în țară (și nu numai) în compania soțului ei, filozoful Mihai Șora. Este partea solară a jurnalului, în care tonul este entuziast, viața redevine o sărbătoare o dată cu revederea rudelor și prietenilor dragi, băile de mulțime de la tîrgurile de carte și reuniunile de la Neptun ale scriitorilor de limba română
Casa cu pereții de sticlă by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14303_a_15628]
-
scriau o "romană" care "arăta barbar la culme pentru oricine știa bine limba lui Cicero." în contra grămăticilor care țipă, autorul vorbește despre realitatea apariției românei vernaculare sau vulgare sau neo-românei, o limbă care va arăta cam așa: "iam dat lu soțu cămașa care iam călcato". Dacă nu e doar un vis urît, "Nu peste multă vreme, cînd româna va fi predată doar ca limbă moartă în cîteva universități cu ștaif, neo-româna își va inventa o literatură originală. Și cine știe? Contrar
Rafinament și umor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15043_a_16368]
-
povestea), e totuși important cum intri în ea. Dacă în calitate de mireasă te comporți ca o (scuzați precizia cuvântului) curvă, nu prea sunt șanse ca o dată măritată să fii tratată ca o doamnă, oricâte eforturi de a te revirginiza va depune soțul obsedat de onorabilitate. Și mai e o chestiune: neavând curaj să spună deschis că nu le convine intrarea în N.A.T.O., extremiștii români au inventat, șmecherește, un concept: integrarea demnă. De parcă cineva ne-ar fi cerut să intrăm fără demnitate
Între celular și celulită by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15060_a_16385]
-
seama că e vorba de o confuzie, dar cît de mult semănau cei doi, mai ales priviți din spate! Altă variantă: "Venim să vă luăm cu mașina. Cînd auziți claxonul, coborîți". Altă variantă: soția a intrat în magazin, după cumpărături. Soțul, impacient, o cheamă afară printr-un cod familial auzit de toți profanii, dar înțeles doar de cuplul de inițiați. 3. Ambuteiaj. Șirul de mașini e atît de lung, încît nu i se mai vede capătul. La început, automobiliștii profită de
Actualitatea () [Corola-journal/Journalistic/15073_a_16398]
-
oferind partituri, lecții, cursuri de măiestrie, donații în bani, recomandări la instituții muzicale prestigioase unde este cunoscută și respectată, premii pentru tineri talentați etc. împărtășind cu generozitate din experiența ei. Și ce experiență! adunată în zecile de ani când împreună cu soțul ei Ernst Wallfisch, strălucit violonist au străbătut continentele și, ca apropiați ai lui George Enescu, Yehudi Menuhin, Pablo Casals au trăit în Olimpul muzicii. În primăvara aceasta prezența pianistei în România a coincis cu aniversarea a 80 de ani; este
Tinerețe fără bătrânețe by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/15116_a_16441]
-
vreunui necunoscut în întuneric/ să nu scrii prescurtat numele Domnului/ să nu te adăpostești în umbra copacilor izolați/ să nu intri în morile învîrtite de cai/ să nu bei apă în nopțile de miercuri și sîmbătă/ să nu fie cu soț cei care primesc darurile tale, ș.a.m.d.". Poruncile sînt altele, căci ceea ce a rămas este lumea îngerului, celelalte întrupări ale divinului s-au retras: "introduci moneda aceea în telefonul public automat/ cu speranța că vei auzi adevărul din gura
Poezia și asfaltul by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15128_a_16453]
-
o carieră scenică memorabilă, se relua la Teatrul radiofonic, de câte ori împrejurările festive o impuneau. E vorba despre eroismul în muncă de la un combinat siderurgic (unul din acelea care astăzi nu-și găsește cumpărător) și în scena aleasă acum pentru lectură, soțul și soția discutau despre calitatea șamotei 1, reproșându-și unul altuia lipsa de preocupare, dacă nu chiar și intenția de sabotare a producției. De câte ori se rostea cuvântul șamotă - sala pufnea în râs, probabil găsind că are o rezonanță exotic pornografică
Însemnări disparate by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/15159_a_16484]
-
care fusese, din cîte se spune, ultima pasiune a lui Paul Zarifopol. Toate trecuseră prin vremuri grele cu vitejie grațioasă. Din cuvîntul de adio, rostit de Alecu Paleologu, aflam că doamna Logadi, vreme de vreun an, cît îi fusese arestat soțul, dormise pe jos în propria ei casă, în semn de solidaritate cu soarta deținutului: "Măcar atît pot să fac" răspundea ea tuturor celor ce-o sfătuiau să renunțe la gest. O poveste din epocă, spunea că și ea fusese chemată
O amintire în anul Caragiale by Tita Chiper () [Corola-journal/Journalistic/15178_a_16503]
-
importanți ai regizorului). Spectacolul a început. În acordurile acestui prolog. Ne aflăm cu o oră și patruzeci și cinci de minute înainte de sfîrșitul Regelui. Și cu un sfert de oră înainte ca el să afle verdictul din gura primei sale soții, cinica și revanșarda Marguerite. Nu e doar declinul, ci finalul lui, al regatului, al ideilor. Totul se crapă, se prăbușește, se chircește, intră la apă, se stafidește și moare. Ca și Regele. Este apocalipsa. Deocamdată a lui Béranger și a
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
cântat de vreo douăzeci de ori. De obicei, eram invitați la Mănăstirea Carmelitelor - mai târziu a dominicanilor - care se afla la ieșirea din sat și fusese fondată la sfârșitul secolului al XIX-lea de un oarecare Forton, locuitor din Calanda, soțul unei aristocrate din familia Cascajares. Era o familie foarte credincioasă, care n-a lipsit de la slujbă nici măcar o dată. Mai târziu, la începutul războiului civil, toți dominicanii din acea mănăstire au fost împușcați. Calanda avea două biserici și șapte preoți, pe lângă
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]
-
pericol. Fără îndoială că, din această pricină, unii prelați și Sfântul Toma d'Aquino s-au dovedit a fi extrem de severi în privința acestui subiect tulbure și amenințător: carnea. Sfântul Toma mergea până acolo încât considera că actul de iubire dintre soț și soție este aproape întotdeauna un păcat venal, căci e imposibil să înăbuși cu totul concupsicența. Or, senzualitatea este, prin natură, rea. Dorința și plăcerea sunt necesare, căci Dumnezeu a orânduit asta; dar ar trebui alungată orice urmă de concupiscență
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]
-
o sfîntă, a plîns la moartea lui Stalin, deși doar moartea lui a salvat-o de la un proces cu rezultate imaginabile, și a crezut pînă în ultimul moment în comunism și în triumful ideii; nu și-a denunțat însă niciodată soțul și a refuzat să-l critice în public cînd i s-a cerut s-o facă. Pentru a nu știu cîta oară în istoriografia comunismului românesc, se pune problema relațiilor dintre evrei și PCR, cît de sus și cît de
Ana Pauker, nici sfîntă, nici diavol by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/15262_a_16587]
-
sau încă rămași cu un picior pe podiumul acesteia), sînt și ei antinăiști nu o dată cu o suspectă înverșunare, improprie distingerii nuanțelor. Firește, Nae Ionescu a fost un om complex (de tip renascentist, nota cineva): "Rînd pe rînd: filosof de catedră, soț și tată, cap de școală, director de bancă, negustor, ziarist, căpitan de industrie, om politic, curtean, filosof de casă, îndrumător spiritual, amant, eminență cenușie, victimă politică, martir, totdeauna curios, totdeauna în curs de așezare" (Mircea Vulcănescu). Dar nu contează, mai
Despre Nae Ionescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15244_a_16569]
-
romanul intitulat Jurnal, centrat pe Misty Mary Wilmot, o pictoriță însingurată, și pe sinistra familie în care a intrat prin căsătorie, un clan de insulari cu sînge albastru. Misty își relatează povestea sub forma unui jurnal pe care-l adresează soțului ei, Peter, aflat în comă după o tentativă de sinucidere. Impregnat de climatul de angoasă și paranoia al insulei, plin de detalii ciudate, Jurnalul poartă marca stilistică a lui Chuck Palahniuk - fraze scurte, repetitive, ce degajă autentica forță a personajelor
Întâlniri în jurul lui Benjamin Fondane by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13404_a_14729]
-
din scris, pentru a-și imagina destinatarul, unii sunt singuri, alții sunt înconjurați de indiferența partenerilor insensibili la misterul scrisorii. Scrisorile nu sunt toate sentimentale și, ici sau colo, vedem negustori care scrutează atent detaliile, evident comerciale, ale misivei, sau soții grase care primesc informații familiale. Totul se joacă însă în jurul acestei foi albe pusă pe o masă sau ținută între mîini, foaie ce, evident, capătă sensul unei legături cu celălalt, partenerul absent căruia mesajul îi e adresat sau de la care
O zi la Dublin by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13403_a_14728]
-
vară și voia să iasă câteodată, se duceau împreună la cofetăriile de pe Rivadavia sau să stea pe o bancă în Plaza Once. Mario împlini nouăsprezece ani, Delia așteptă fără nici o petrecere - era încă în doliu - să facă douăzeci și doi. Soții Mañara găseau că doliul pentru un logodnic n-avea nici un rost, până și Mario ar fi preferat o durere doar lăuntrică. Era neplăcut să vezi zâmbetul ascuns al Deliei când își punea pălăria în fața oglinzii, atât de blondă și toată
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
-și dea seama, Mario aduna frânturi de episoade, se trezea urzind explicații paralele față de atacul vecinilor. Niciodată n-a întrebat-o pe Delia, aștepta vag ceva de la ea. Uneori credea că Delia știa probabil întocmai ce se bârfea. Chiar și soții Mañara păreau ciudați, cu felul lor de a-i pomeni pe Rolo și pe Héctor cu blândețe, de parc-ar fi fost plecați într-o călătorie. Delia tăcea, ocrotită de înțelegerea aceasta prevăzătoare și fără rezerve. Când Mario li s-
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
să se așeze lângă fereastra din salon și-i explica modele de cusături sau broderii. Nu-i spunea niciodată nimic despre dulciuri sau bomboane, Mario era surprins dar punea acest lucru pe seama delicateței, temerii ei de a nu-l plictisi. Soții Mañara lăudau lichiorurile Deliei; într-o seară au vrut să-i servească un păhărel, dar Delia spuse cu bruschețe că erau lichioruri pentru femei și că vărsase aproape toate sticlele. „Lui Héctor...” începu maică-sa pe un ton plângăcios, și
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
-și inventeze un mod special de a suna la ușă, toți știau că era el. În decembrie, pe o căldură umedă și blândă, Delia reuși să termine lichiorul concentrat de portocală, și-l băură fericiți într-un amurg cu furtună. Soții Mañara n-au vrut să-l guste, convinși că le va face rău. Delia nu se simți jignită, dar era parcă transfigurată în vreme ce Mario sorbea cu apreciere din micul degetar bătând în violet plin de lumină portocalie, cu parfum arzător
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
degetar bătând în violet plin de lumină portocalie, cu parfum arzător. „O să mă facă să mor de căldură, dar e delicios”, spuse o dată sau de două ori. Delia, care vorbea puțin când era mulțumită, declară: „L-am făcut pentru tine”. Soții Mañara o priveau dornici parcă să-i afle rețeta, alchimia minuțioasă a cincisprezece zile de lucru. Lui Rolo îi plăcuseră lichiorurile Deliei. Mario aflase acest lucru din câteva cuvinte spuse în treacăt de Mañara când Delia nu era de față
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
de sprijin în masa aceea dulce și ciudată. Delia era mulțumită de rezultat, îi spuse lui Mario că felul în care descrisese aroma se apropia de ceea ce așteptase ea. Mai era nevoie de încercări, trebuia să echilibreze niște lucruri subtile. Soții Mañara îi spuseră lui Mario că Delia nu se mai așezase la pian, că petrecea ore întregi pregătind lichiorurile, bomboanele. N-o spuneau cu reproș, dar nici nu era mulțumiți; Mario bănui că risipa Deliei îi necăjea. Îi ceru atunci
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
a rămas liniștit și pasiv, degustător al Deliei în penumbra salonului. Ea cânta la pian, ca mai niciodată până atunci, și-l rugă să vină iar a doua zi. Nicicând nu-și vorbiseră cu vocea aceea, nicicând nu tăcuseră astfel. Soții Mañara bănuiră ceva pentru că apărură fluturând ziarele cu știrea că un aviator se pierduse în Atlantic. Pe vremea aceea mulți aviatori rămâneau la jumătatea Atlanticului. Cineva aprinse lumina și Delia plecă supărată de lângă pian, lui Mario i s-a părut
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]