707 matches
-
de cultură, iar viața e crâncenă. Generozitatea mea devine lipsă de vlagă în acest plan. Daniel Vighi: „Henry Wald, un cunoscut filozof și semiotician român, spune că ne îndreptăm spre o cultură de fotoliu. Aș zice mai mult: una de sofa”. N-are dreptate Vighiloiu sau, dacă a avut, nu mai are. De zile bune, m-am retras de pe canapea. Nu ca să mă instalez la „masa de lucru”, să nu exagerăm! În fotel. Vighiloiu citează, via Montaigne, o vorbă a unui
Însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/4632_a_5957]
-
nu-l covârșesc, e mereu vesel, și maică-sa îl iubește foarte mult. Dar nu e mai puțin nedrept, pe lângă faptul că e absurd“. A rămas pe gânduri câteva clipe, mângâindu-și genunchii cu amândouă mâinile, se așezase pe marginea sofalei, în dreapta mea, abia se întorsese acasă și încă nu-și scosese haina, lăsase jos pungile pline de cumpărături, nu se dusese direct la bucătărie. Genunchii ei mi-au plăcut întotdeauna, cu sau fără ciorapi, și din fericire puteam să-i
Javier Marías - Chipul tău, mîine. Dans și vis () [Corola-journal/Journalistic/5747_a_7072]
-
cavalerii Sfântului Graal se dovedesc a fi ocupanți ai unui cămin de nefamiliști care folosesc un spălător comun, cu chiuvete „la vedere”. Marea scenă a seducției lui Kundry asupra lui Parsifal se petrece în hall-ul unui veritabil bordel înzestrat cu sofale de piele roșie și lampioane la modă în cazinourile mijlocului de secol XX; ...iar celebra spadă vindecătoare este sugerată de un banal tub de neon aprins. O astfel de abordare apropie, oare, legenda Graalului de înțelegerea omului contemporan? Mă îndoiesc
La Viena, opera iese în stradă by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5562_a_6887]
-
imediat că era pictat de fratele său, Dimitrie, dispărut cu aproape zece ani în urmă. Fascinat de alte lucrări pe care mi le-a arătat mai apoi, în special, de cele trei pânze ce-i vegheau camera de lucru și sofaua pe care se odihnea sau medita la scrisul său, am iscodit-o pe mai vârstnica mea călăuză în lumea Sadovenilor, dornic să aflu cât mai multe despre acest neștiut artist. Pictorul Dimitrie Sadoveanu, Miti, cum i se spunea cu nume
Un fiu al lui Mihail Sadoveanu - în istoria picturii românești by Virgil Lefter () [Corola-journal/Memoirs/16035_a_17360]
-
nu mor este și pansarea acestor inimi de tîrg, abstracție făcînd de blocurile dimprejur, ca-n încercarea de-a recupera, în scris, tipicul pierdut al omului de interior. De salon interbelic, poate - toate detaliile acolo trimit - dar în care picioarele sofalei sînt rupte și proptite, iar eticheta pavează un abis: , Încă de atunci știam că ceea ce voi purta mereu după mine va fi o galerie lungă, fără legende, a tuturor morților și disperărilor mele, galerie pe pereții căreia începusem să agăț
Doi, trei, cîte cîți vrei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11069_a_12394]
-
întrebări, nu-și răspunde. Se simte sleită ca o fântână din bărăgan. Mâine, da. Mâine va merge la doctorul Damian, singurul tămăduitor în care are încredere oarbă. El este mai mult alchimist decât psiholog, dar o va invita totuși, pe sofaua aia verde și cu flori de levănțică mov. O va lăsa să vorbească în voie, să se „psihanalizeze” dacă asta dorește. Apoi, sobru, trăgându-se de vârful mustății cănite, doctorul își va da verdictul: Tipic! Ai fost sigur molestată în
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
doar nouă ani, când, într-o noapte, a fost trezita de cineva care plângea. Somnoroasa, a coborât scările pentru a merge în living, de unde venea zgomotul și mare-i fu surpriză când a văzut-o pe mama ei chircita pe sofa, cu fața plină de lacrimi. - Mami, de ce plângi? a întrebat-o Carol, cu vocea ei de clopoțel. - Am primit o veste proastă, draga mea, spuse Diana trist, ștergându-și repede lacrimile, dar nu pot să-ți povestesc acum. - E o
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383533_a_384862]
-
doar nouă ani, când, într-o noapte, a fost trezita de cineva care plângea. Somnoroasa, a coborât scările pentru a merge în living, de unde venea zgomotul și mare-i fu surpriză când a văzut-o pe mama ei chircita pe sofa, cu fața plină de lacrimi.- Mami, de ce plângi? a întrebat-o Carol, cu vocea ei de clopoțel.- Am primit o veste proastă, draga mea, spuse Diana trist, ștergându-și repede lacrimile, dar nu pot să-ți povestesc acum.- E o
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383533_a_384862]
-
o cuminte izolare. Un timp, el făcuse naveta între Arad și Timișoara, cei de la spațiul locativ lăsându-l pe aparent modestul personaj uitat pe listele lor de așteptare. Uneori își petrecea noaptea chiar în incinta Universității, folosind pentru odihnă o sofa aflată în cabinetul lui Victor Iancu, o încăpere minusculă, având permanent expus pe perete un disproporționat de mare afiș verde ce anunța sărbătorirea a 700 de ani de la nașterea lui Dante Alighieri. Reabilitatului arădean i se repartizase să predea istoria
ŞĂGALNICUL DELIU de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1717 din 13 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383138_a_384467]
-
că atrag - zâmbi Cosette respirând adânc - știu că provoc în voi emoții de nedescris, indiferent de obârșie. Ce n-ai da tu acum, de exemplu, să vii aici lângă mine, pe asta... cum îi zice... zi-i pe nume... pe sofaua asta... nu? Așa-i? Am dreptate? Broanteș încuviință mașinal. — Nu fi fleț - spuse rece Cosette. Nu merit. Sunt o fată ca oricare, n-am nimic deosebit. încearcă să te detașezi de senzații, să le controlezi. Gândește-te că nu ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cui guri? șopti el uitându-se peste umăr. — Guri ale Dunării - îi suflă, din spate, Metodiu. — De la guri ale Dunării, cer permisiunea unei întrevederi - spuse Piotr. în același timp eu cer permisiunea unei retrageri. — Cu mare plăcere! - sări sprintenă de pe sofa doamna Potoțki. Era îmbrăcată într-un capot vișiniu de casă, decoltat, ce-i punea în valoare biblioteca de nuc maroniu, înțesată de volume legate în piei. Primul care păși în salon fu Metodiu. Aruncă o privire blândă, dar scurtă doamnei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
la barbari. în ființa noastră sălășluiește astfel acest paradox: scăldându-ne în Dunăre, înotăm de fapt în Tibru. — Din păcate - oftă doamna Potoțki - râurile noastre nu comunică și au debit mic. Nu poți înota de pești. Tăcură câteva clipe. Pe sofa, pe bibliotecă, pe șemineu, pe genunchii grăsuți ai lui Metodiu, pe decolteul doamnei se lăsă tăcerea. — O, cum am uitat! - tresări doamna Potoțki. Cu ce să vă servesc? O dulceață, un gem, o cafea, o..., dacă îndrăznesc, votkă? — Cel mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
a așezat solemn la masa lui de lucru, spunând că acum și-a făcut datoria aici, pe pământ. După aceea scosese coniacul Napoleon din spatele cărților, servindu-i pe toți. El însuși bău plin de satisfacție licoarea aurie, așezându-se pe sofa alături de Charlie. Cu mâna dreaptă apăsă rând pe rând mâinile celor de față, spunându-le: „Vă iubesc!“. Apoi se aplecase ușor către Charlie și se stinse brusc, cu un surâs enigmatic pe buze. Cei de față au fost atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
eliberat de multe păcate care-i îngreunau conștiința. În fiecare dimineață, Beppo urca scările tipografiei, acordând acestui „signore“ un gând pios. În acest fel se întărea în spirit, pentru că se simțea mereu obosit, vrând mai degrabă să se arunce pe sofaua albastră decât să muncească. Nu-l mai țineau puterile. La începutul activității sale avusese cinci angajați. Acum era numai el și fiul său, Benedetto, care încerca să țină toate activitățile în echilibru. Edith, soția lui Beppo, venea în fiecare zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
de nevoie cu imagini pornografice, cade dintr-odată într-un somn ciudat. Somnul lui Oblomov. Somnul inimii. Slavă Domnului că Benedetto e mereu în tipografie pentru a se îngriji de mersul lucrurilor. Când îl vede pe tatăl său moțăind pe sofa îi șoptește încetișor într-o ureche: - Grație acestor pornografii vom călători și anul ăsta la Oceanul Indian. Tatăl mai mult se preface că doarme ca să nu-i răspundă nimic fiului, mai ales despre speranțele pe care și le-a pus în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
explică Benedetto mândru. - Aldrovandi? Ce mai e și asta? Un nume vechi pentru o nebunie nouă? explodă Edith cu ochii ei negri în flăcări. Benedetto n-a mai spus nimic și nici Beppo, care s-a așezat din nou pe sofaua albastră, gândindu-se la Gian Galezzo Visconti. El fusese îndeajuns de nebun ca să construiască domul din Milano. Fără îndoială, acel minunat bărbat avusese multe necazuri cu muierile, chiar mai multe decât avusese el cu Edith a lui de când se căsătoriseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
imediat rucsacul lui Benedetto. Era fericită, ca în transă, și nu-și putea ascunde bucuria. Dar Beppo era ca lovit de fulger. După câteva minute a dispărut pe ușă, îndreptându-se glonț către tipografie. Se trântise ca un balot pe sofaua albastră. Gândurile i se roteau prin cap ca un vârtej de apă. „Fiul meu m-a trădat!“ bombănea el. „El, inima inimii mele!“ În viață nu mai era nimic în care să mai creadă. Ani de-a rândul plănuise pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
niciodată nu vor mai călători la Oceanul Indian. Jacopo fusese angajat la tipografie și afacerile mergeau bine. În apropierea vacanței de vară, toată familia se hotărâse să meargă la munte. Cu două zile înaintea călătoriei, Beppo ațipise ca de obicei pe sofaua albastră din tipografie și nimeni nu-l mai putu trezi niciodată. Toți au fost șocați de moartea lui Beppo. O moarte fulgerătoare. - Era sănătos, de ce o fi murit atât de repede? - Dorul de apa oceanului, a spus Jacopo. Și n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
aceea cum bea apă cu acel gest grațios al păsărilor, ridicându-și capul ca apa să-i alunece pe gât în corpul extrem de fin, tremurând ușor de fericire. Ca și cum, în sfârșit, atinsese pământul țării lui natale. M-am așezat pe sofa și l-am privit îndelung, până când am căzut în somn de mulțumire. Când soțul meu s-a întors, m-a luat în brațe și m-a dus în patul nostru. Ziua următoare am dus înapoi „palatul“ lui Sucki la magazinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
un abajur purpuriu punea În lumină portretul Doamnei, ca-n maeștrii flamanzi, În ambianța unui interior violaceu, unde paravanul pictat cu stînjenei decadenți, eflorescențe licențioase, adăpostea misterioasa intimitate (care atrăgea prin discreția sa tot așa cum atrag faldurile ori croiala rochiei): sofaua dură la fel ca și pupa vaporului, tapițată-n brocart - oh, dar Bandura știa bine rînduiala chiar Înainte s-o Întîlnească pe Marieta! - un lavabou de faianță de un alb sclipitor și un bocal falnic cu toarta alungită. Lumina rozalie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Înainte s-o Întîlnească pe Marieta! - un lavabou de faianță de un alb sclipitor și un bocal falnic cu toarta alungită. Lumina rozalie a lămpii se reflecta În lustrul țesăturii paravanului, Încît irișii păreau cenușii, ca și brocartul vișiniu al sofalei din centrul vitrinei pe care ședea Doamna. Era așezată spre privitor În semiprofil, iar În faldurile rochiei se reflecta lumina purpurie a lămpii. Ținea picioarele Încrucișate, iar În mîini avea o Împletitură. Andrelele erau Înfășurate În Împletitură. Văpaia părului lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
A fost numai o zi proastă? Am dat din nou din cap, zîmbind. — Nu s-a Întîmplat nimic, don Federico. Aveți grijă de dumneavoastră. — Și tu la fel, Daniel. CÎnd am ajuns acasă, l-am găsit pe tata adormit pe sofa, cu ziarul pe piept. Am lăsat deșteptătorul pe masă, cu un bilet pe care scria „din partea lui don Federico: aruncă-l pe cel vechi“, și m-am prelins pe furiș spre camera mea. M-am Întins pe pat În semiîntuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Întreprinzi ceva. — Cum porunciți dumneavoastră, domnule Sempere. — Dar Pepita cum a suportat? — Cu o prezență de spirit exemplară. Vecinele o țin dopată pe bază de duști de brandy, iar cînd am văzut-o eu căzuse răpusă de toropeală pe o sofa, unde sforăria ca un ciocan pneumatic și Împrăștia niște bășini care perforau tapițeria. — Năravul din născare... Fermín, am să te rog să rămîi dumneata astăzi În prăvălie, că eu mă duc să-l văd puțin pe don Federico. Mai apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
importanți, urmărindu-i pe singuratici cum trec În pas grăbit și invidiind securitatea fericită a grupurilor formate pe școli. Suntem afurisita de burghezie, asta este! i se plânse el Într-o zi lui Kerry, Întins cât era de lung pe sofa și consumând, cu precizie contemplativă, o Întreagă familie de fatimas. — Păi, de ce nu? Am venit la Princeton tocmai ca să putem avea acest sentiment față de colegiile mai mici - să ne simțim superiori, mai elegant Îmbrăcați, mai Încrezători, să facem figură bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
dar se temea de el, fiindcă era un erudit. Kerry, care știa să-i vadă, dincolo de flecăreala poetică, adâncimile solide, aproape respectabile, ale ființei, se amuza imens și-l punea să recite poezie cu orele, În timp ce el stătea Întins pe sofaua lui Amory, cu ochii Închiși, ascultând: „Dar adormită e sau trează? Gâtul ei De-aproape sărutat, ai are-o urmă purpurie Acolo unde sângele Îndurerat e-mpiedicat să iasă; Blând, blond, trup Înțepat mai palid cu o pată.“ — Grozav, spunea Kerry
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]