305 matches
-
noutăți" fiind măștile. La Nietzsche și la postmoderni, în schimb, măștile ar fi aceleași, iar "piesa" alta. Dacă ar fi așa, nu s-ar mai putea vorbi de o ratare, postulată și de Lyotard. Acest viciu de gândire vine din sofistică, din falsificarea cântarului adevărului. Eminescu nu cade în asemenea capcană. El vede limpede de unde se ivește ratarea revoluțiilor. Se datorează tocmai eternei reîntoarceri din care lipsește fructul încercării, ca devenire întru ființă. Exprimându-mă paradoxal, dar în spiritul răspunsului eminescian
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
delimiteze de repetiția ca parodie, care a făcut carieră în postmodernism, compromițând conceptul însuși de postmodernism. Cu asemenea argument, Lyotard ne reamintește șubrezenia întemeierii culturii pe simulacre. Și asistăm la o nouă punere în ordine a lucrurilor, riscând aceleași artificii sofistice, căci de astă dată nu se mai recunoaște noutatea revoluției postmoderniste: "Postmodernitatea nu este o epocă nouă. Este rescrierea câtorva caracteristici revendicate de către modernitate și mai ales a pretenției sale de a-și întemeia legitimitatea pe proiectul de emancipare a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de epigonii lor din România. E vorba, în definitiv, de o gândire în antiteze monstruoase, fiind ca și cum ai lăuda omenirea ca întreg (cosmopolitism), dar ai ucide individualul, deși crezi că militezi pentru libertatea individului. Aceste slăbiciuni ale gândirii se manifestă sofistic întotdeauna, fiindcă, așa cum am atras atenția în alte pagini, e la mijloc nu doar o ciupeală la cântarul adevărului, ci e vorba de falsificarea însăși a cântarului. Niciodată, atâta vreme cât va dura omenirea, națiunile nu vor dispărea, deși unele dintre ele
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
care a cuprins ca un cancer elitele Europei. Deosebirea esențială dintre Constituția Americii și cea a Noii Europe aceasta va fi: America se recunoaște, în legea fundamentală, o creație creștină, pe când Europa Nouă instituie, din capul locului, echivocul, după logica sofistică a postmodernismului: e și nu e creștină. Dacă elitele Europei nu vor reuși să-și dea seama de partea diavolului pe care au strecurat-o în textul Constituției, ele se vor face, într-o bună zi, responsabile de înghițirea micii
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
lui Michael Graves, al romanelor lui Pynchon și Rushide, al poemelor lui Ashberry și O'Hara, al diverselor tipuri de muzică pop și rock, al scrierilor lui Heidegger și Derrida etc. Postmodernismul, crede Rorty, complică artificial lucrurile și periclitează (prin sofistica diferanței) avantajele câștigate prin cercetările lui Darwin, prin filosofia lui Nietzsche, a lui Wittgenstein sau Dewey. El găsește trei răspunsuri la modul cum să ne raportăm la filosofia occidentală tradițională: husserlian ("scientist"), heideggerian ("poetic") și pragmatist ("politic"). Evident că preferă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
se întemeiază pe roman, ci pe mit, care traduce "regulile de conduită ale unui grup social sau religios"186. De aceea, mă tem că, după atâtea disocieri ingenioase, Rorty, citindu-l în felul său pe Kundera, sfârșește într-o nouă sofistică, al cărei preț este deformarea, la fel de ingenioasă, a gândirii lui Heidegger și a teologiei, pe care o reduce la o ideologie. Iată de ce mi se pare că Rorty rămâne chiar acolo de unde crede că s-a smuls: în simulacrele postmoderniste
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
credință e șansa omului, că acesta "nu va mai da naștere în mod necesar unei condiții insuportabile, nici unui vid, nici unui abis". (Ne găsim în plină confuzie dintre credință și cultură, deși pragmatismul ar fi trebuit să se ferească de ispitele sofisticii postmoderniste!). Orice centralitate va dispărea într-o pluralitate de opțiuni: galerii de tablouri, cărți, filme, concerte, muzică etc., o toleranță culturală fără margini. Dacă ne menținem în planul strict al culturii, teza se poate valida. În asemenea atmosferă pragmatică, instituțiile
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
o tentativă de a evada din postmodernism, care se probează, în primul rând, prin încercarea de reabilitare a "categoriei profundului", cum i-a zis el, "categorie" pe care o ridiculiza la Eminescu. Dacă n-ar fi la mijloc o "cotitură" sofistică, ar trebui, de aceea, să asistăm, simultan, și la o revizuire a atitudinii față de Eminescu, cerându-și scuze opiniei publice pentru rătăcire. Însă așa ceva nu s-a produs și nu se va produce, căci Patapievici, după ce a falsificat cântarul adevărului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
involuntară ironie stă înscris în canon. Lucian Sârbu, neutru în fața celor două tabere, subliniind atât meritele, cât și defectele gândirii lui Patapievici, nu poate ocoli impresia că ne aflăm în fața unei filosoficării care se vrea filosofare. Eu i-am zis sofistică. În fine, o categorie aparte a lepădărilor de postmodernism o constituie cea a moldovenilor, înclinați, prin natura lor, spre deosebire de sudicii de cartier, spre profunzime și gravitate. De aceea, după opinia mea, Moldova (și chiar Ardealul) n-a produs un veritabil
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
care să-i reprezinte în fața elevilor și profesorilor. Argumentul introducerii este, totuși, unul modernist: progresul pe care l-ar constitui postmodernismul în istoria formelor literare, deși ideologia postmodernistă neagă atât istoria, cât și ideea de progres. Ciudățenia reflectă iarăși propensiunea sofistică și afinitățile cu materialismul dialectic și istoric. În definitiv, postmodernismul se lasă explicat cel mai bine de critica marxistă prin corelația cu dezvoltarea stadială a capitalismului (vezi, bunăoară, lucrările lui Ernest Mandel, pe care se sprijină unul dintre cei mai
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
spirituale. La drept vorbind, feminismul ține de un tardoromantism mistic, pe care l-a surprins în pomenita lucrare Denis de Rougemont. Cu cât raționamentele lui Dan Brown, Lynn Picknett și Clive Prince par mai corecte, cu atât sporește substanța lor sofistică. Dacă admitem că Iisus Hristos a fost căsătorit cu Maria Magdalena, într-un scenariu noncreștin, cu atât acesta ar legitima familia creștină, departe de a o submina, de vreme ce și în atare context căsătoria ar fi valoarea supremă. În asemenea caz
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
puțin de cel de al treilea sex al lui Michel Foucault. Familia homosexuală, pentru care se duce azi o bătălie câștigată în multe locuri, este, prin excelență, anti-familia. O umanitate care ar evolua spre cel de la treilea sex este una sofistică în absolut, căci înseamnă familie pentru moartea speciei, epuizată într-o iubire narcisiacă, cel mult pasională. Căsătoria între bărbați și între femei, în măsura în care nu poate avea ca resort decât iraționalitatea pasiunii, nu este, in concreto, o căsătorie, ci o "condamnare
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Matematica poetică, răspunzându-i parcă lui Mallarmé, Nichita Stănescu zice polemic: "Matematica s-o fi scriind cu cifre / dar poezia nu se scrie cu cuvinte". Dar cu ce se scrie? Răspunsul este binecunoscut: cu necuvinte. Pare o găselniță de ordin sofistic. Opinia s-a și exprimat. Însă poetul e consecvent până la capăt: antimetafizica duce, în plan poetic, la necuvânt. În varii contexte, dar mai ales în eseul Cuvintele și necuvintele în poezie, atrage atenția că poetul folosește cuvintele din disperare, adică
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
formă mai lungă, în 515-516); traducerea și comentariul Analiticelor; redactarea unui tratat Despre silogismele categorice și a altuia Despre silogismele ipotetice; traducerea Topicelor lui Aristotel, redactarea unui comentariu al acesteia și a unui comentariu la Topicele lui Cicero; traducerea Argumentelor sofistice și compunerea unui tratat Despre diferențele topice. După cum se poate vedea, e vorba despre un ansamblu consistent de tratate de logică, pentru care îi indicăm cititorului interesat să consulte lucrările de specialitate. c) Operele teologice Boetius este și autorul unor
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
poveste, un aspect ilustrativ implicit. Ele au nevoie de o intermediere vizuală, dar funcția lor literară legată de elementele formale nu poate avea valoare primară ca scop al picturii. Pentru ceea ce cuvintele pot descrie n-ar mai fi necesară pictura. Sofistic vorbind să invalidezi orice pictură figurativă prin subiectul abordat este o mare greșeală. Pentru că forma picturii prezintă viziunea artistului și atunci mixtura este doar un vehicul care păstrează expresia viziunii devenind un medium pentru conținutul literar. Arta este o reprezentare
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
Răspicat!"13. Textul lui Nae Ionescu referitor la semnificația pastoralei patriarhale nu a rămas fără ecou, fiind atacat de ziarul "Universul", care îi face filosofului român un adevărat proces de intenție, acuzându-l că ar fi recurs "la o interpretare sofistică a pastoralei, spre a ajunge la concluzii ciudate". Răspunsul lui Nae Ionescu nu întârzie să apară, demontând cu argumente critica preopinentului său de la "Universul". Filosoful reia teza sa cu privire la comportamentul Patriarhului, reducând-o la două argumente esențiale: 1. Patriarhul Miron
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
Țuțea, Tratat de antropologie creștină. Filosofie și teologie, Iași, Timpul, 2001, p. 126: "Constanța omului este oglinda omului revelat sau a aparentului în același fel. Față de această poziție realistă, împotriva căreia se situează și Kant, conștiința teoretică, practică și tehnică sofistică se crede plăsmuitoare de ficțiuni care operează asupra aparentului, logica omului autonom îndepărtându-se de Real și înlăturându-l ca fiind inutil și incognoscibil... Realul depășește speculațiile dialectice ale rațiunii presupus autonome, fiind transcendent în esență și îmbrăcând dogmatică a
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
încheierea unei vieți de fecioară nasul este de ajuns, pentru că atomii solicită atât simțul olfactiv, cât și vederea - formele și înlănțuirile decid. Se mai spune și că (iar anecdota contează pentru stabilirea filiațiilor filosofice, mai precis între materialismul atomist și sofistica ateniană) Democrit a remarcat, într-un port la Mediterana, inteligența, aura ori sagacitatea unui hamal deosebit de înzestrat. L-a cumpărat, iar apoi l-a promovat secretar. Mai târziu, acesta va deveni un filosof reputat răspunzând la numele de Protagoras, cel
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
bani condiția fericirii, nici măcar o posibilă cale de acces la ea. Fericirea înseamnă viața în armonie cu tine însuți, pacea, seninătatea, liniștea sufletului care nu știe ce-i aceea tulburare. De fapt, să extrapolăm puțin: dacă banii câștigați prin activitatea sofistică îți permit să scapi de dureri, necazuri sau suferințe, iar apoi să accezi la acea stare în care trăiești în acord cu tine însuți - expresia îi aparține -, atunci de ce nu? Această faimoasă concordie se obține atunci când ești condus doar de
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
modern, hedonismul anarhist și umanismul egalitarist. Sunt tot atâtea manifestări ale geniului care justifică în mod cert uitarea totală pe care autorii de istorii ale ideilor, dar și filosofii de profesie au lăsat-o să învăluie această figură majoră a sofisticii, indiscutabil, dar și a filosofiei grecești în totalitatea ei... Ansamblul acestor afirmații se articulează în jurul unei idei cât se poate de clare și precise: natura și legea - physis și nomos - se opun într-un mod absolut antinomic. Cele două se
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
serii de genul întâi, al doilea și al treilea, atâtea detalii asupra speciilor și a caracterelor - încât este de înțeles tăcerea lui Protarh, care asistă la un curs emfatic, sub forma unei demonstrații de putere verbală formală și de eficacitate sofistică. Tâmp, naiv, prost și tăcut, Protarh trebuie să se împace și cu apărarea - virtuală! - a unei teze reducționiste și caricaturale. El reprezintă imperativul categoric hedonist: plăcerea se identifică cu binele. Astfel încât el depune mărturie în favoarea vieții fericite. Aici, plăcerea apare
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
despre lăcomia lui de bani! Prodicos scrie un text în care putem găsi un elogiu adus Virtuții - și asta e de-ajuns! Pot fi citite aceste pagini și ca un simplu exercițiu de stil, un suport retoric, un exercițiu de sofistică? N-are nicio importanță - să lăsăm deoparte asemenea detalii și să-l înrolăm pe filosof în ceata profesorilor de virtute, a negustorilor de morală. De această reputația nu va mai scăpa... Nimic din rândurile rămase nu ne autorizează să conchidem
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
discurs - Boethius își va aminti de toate acestea. Aici, două femei care reprezintă și simbolizează Plăcerea și Virtutea; iar alegorismul exploatează procedeul până la producerea unui ansamblu coerent. În aceste pagini sunt puse în joc retorica și procedeele sale dragi tradiției sofistice, îndeosebi lui Prodicos, cunoscut ca excelând în acest gen de exercițiu. Textul s-a bucurat de un succes considerabil în perioada antică și chiar mai târziu. Prodicos se exprimă simplu și clar, în alb și negru, el reduce complexitatea și
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
ori alta: ori te bucuri de plăcerile vieții, ori suferi în drum spre perfecțiune. Nu și una, și cealaltă: nu există o jubilație sigură pe care să o practici având ca scop virtuțile. Exercițiul retoric luat ca atare, fără discuția sofistică ce-l însoțește în mod cert, nu lasă loc argumentației, el impune adoptarea unei anumite poziții, alegerea. Cum stau lucrurile cu cele două femei presupuse a încarna niște idei-forță? Una, Virtutea, are o alură semeață: ținută nobilă, o reală grație
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
artele liberale (artes liberales) i-a acordat o importanță foarte redusă în formarea și dezvoltarea morală a omului (ep.ad Lucilium 88). Mai multe epistole (ep.20, 45, 48, 49, 82, 88, 109) condamnă cu severitate subtilitățile, discuțiile și argumentele sofistice (cavillationes)5 ale dialecticienilor considerate de filozof drept inutile, sterile, provocatoare de confuzie. Seneca, în Ep.89, crede că filozofia poate fi divizată în trei părți: știința Morală, Naturală și Logică. Cea din urmă are drept finalitate decelarea adevărului, eliminarea
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]