204 matches
-
care-mi pare esențială: „Mihail Sadoveanu descoperă acel fel de conflict și spațiu pe care l-am numit convențional londonian, deschizând prin revelarea unei geografii umane, nesesizată de precursori, largi porți unei proze eliberată de ticurile intrigii sentimentale și ale solilocviilor psihologice” (subl. n.). Stilul lui M. Ungheanu e un stil rezistent și dur, fără suplețe, dar cu ascuțișuri de silex. UN PEDAGOG DE ȘCOALĂ NOUĂ Cu ce ton de superioritate, cu câtă suficiență îl expediază Nicolae Balotă pe Albert Camus
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
au păstrat fragmente), lua asupra sa ceva din acest duh sarcastic, incisiv. Lirismul și tendința psihologizantă domină și în prozele antologate, în 1940, în Vulturul albastru (efuziunile, locvacitatea fiindu-i amendate autoarei, în revers). Pagini de monolog sau dialog, lungi solilocvii în care autoscrutarea nu contrazice darul de a privi iscoditor în jur închipuie o partitură adecvată pentru eroii săi contemplativi ori pentru eroine ce despică firu-n patru, disimulându-și, sub un aer de bravadă, sfiala, vulnerabilitatea. Stigmatizați de boală sau
FARAGO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286957_a_288286]
-
lui Dumnezeu; două cărți Despre ordine (De ordine), în care se discută despre ordinea care domnește în univers și despre semnificația răului în cadrul acestuia. Dialogul cel mai important prin fericita fuziune dintre cercetarea filosofică și spiritualitatea creștină este cel intitulat Solilocvii (Soliloquia), un cuvânt folosit pentru prima dată și de Augustin; opera are drept scop cercetarea celor două realități fundamentale: Dumnezeu și sufletul. Augustin a completat-o, pentru a discuta în mod mai riguros o problemă specifică, cu un tratat mai
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și profan. O altă operă interesantă care a fost foarte cunoscută în Evul Mediu este cea intitulată Cele două cărți cu sinonime (Synonimorum libri duo) care e construită sub forma unui dialog între omul păcătos și rațiunea lui, asemănător cu Solilocviile lui Augustin; în această operă a lui Isidor, gramatica devine instrument de educare morală, fără să-și piardă însă funcția sa retorică. Și aici, cultura clasică filtrată prin Ciprian și Lactanțiu, se îmbină cu meditația asupra unor cărți din Sfânta
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sociologie empirică ș.a.), G. a ilustrat și genul eseistic. Scrierile, adunate în volumele Mărul lui Paris (1980) și Nepoții lui Anton Pann (1986), sunt în general de mică dimensiune - uneori, ca în Nepoții..., aproape „tablete” sau note -, reprezentând schițe de solilocvii ideatice sau, mai frecvent, literaturizări, prin comentariu inteligent și stabilire de conexiuni revelatoare, ale unor crâmpeie de viață reală. SCRIERI: Fata și bătrânul, București, 1968; Condotierul, București, 1970; Iubiri rele, București, 1973; Magdalena, București, 1975; O vacanță atât de lungă
GIUGARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287283_a_288612]
-
Perpessicius), „Vitraliu”, „Viața cărților” „Spirale”, (Eugen Barbu), „Arte-spectacole” (Valeriu Râpeanu, Dinu Săraru ș.a.), „Biografia debuturilor” (interviuri cu tineri scriitori), „Cartea de debut” (Nicolae Ciobanu), „Biblioteca «Luceafărului»” (grupaje masive din creațiile tinerilor), iar după 1990, „Promoția reformată” (Laurențiu Ulici), „Povestea vorbei”, „Solilocvii” ș.a. În primii ani de apariție L. se dorea a fi și o școală de creație, oferind tinerilor scriitori „lecții” de poetică (Mic dicționar de poetică, Măiestria literară). Importantă este editarea pe parcursul câtorva ani, începând cu 1962, a unui Dicționar
LUCEAFARUL-9. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287875_a_289204]
-
2000): având în centru figura lui Ulise, împletește analiza textelor homerice cu „filarea” posterității personajului (la James Joyce, Jean Giraudoux sau Eyvind Johnson, de pildă), comparatismul cu problematizarea etică și erudiția cu decolările ficționale (capitolul final imaginează chiar un ipotetic solilocviu al lui Odiseu). Fascinația homerică se observă și în Orbul și dintele de aur (2002; Premiul Asociației Scriitorilor din Arad), un „roman” compus din douăsprezece „cânturi”, unde protagonistul, părintele Gavrilă/Iosif, este orb și se întoarce acasă după douăzeci de
STEF. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289897_a_291226]
-
de suflet a „fiilor Craiului Amurg” din Punta Europa cu adoratorii lui Zalmoxis (Pendul ibero-dacic), altul evocându-l pe Lumânărică al lui Costache Negruzzi (Lux Caucaniae), câteva bucolice dezvoltând reflecții pe teme ca elementele, infinitul, veșnicia etc., și tot astfel Solilocvii, în timp ce două compuneri, Twist 1963 și Computer 1967, semnalează critic aspecte ale lumii contemporane. Curios este că verva sarcastică denunță situații caracteristice mai ales modului de existență occidental, categorii umane degradate aparținând societății capitaliste. Cei pecetluiți sunt, între mulți alții
STAMATU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289850_a_291179]
-
cunoașterea lui Dumnezeu; două cărți Despre ordine (De ordine), unde se discută despre ordinea ce domnește în univers și despre semnificația răului în cadrul acestuia. Dialogul cel mai important prin fericita fuziune dintre cercetarea filozofică și spiritualitatea creștină este cel intitulat Solilocvii (Soliloquia), un cuvînt folosit pentru prima dată și de Augustin; opera are drept scop cercetarea celor două realități fundamentale: Dumnezeu și sufletul. Augustin a completat-o, pentru a discuta în mod mai riguros o problemă specifică, cu un tratat mai
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
reorganizează un material tradițional, creștin și profan. O altă operă interesantă, foarte cunoscută în Evul Mediu, este cea intitulată Cele două cărți cu sinonime (Synonimorum libri duo), construită sub forma unui dialog între omul păcătos și rațiunea lui, în maniera Solilocviilor lui Augustin; în această operă a lui Isidor, gramatica devine un instrument de educare morală, fără să-și piardă însă funcția retorică. Și aici, cultura clasică, filtrată prin Ciprian și Lactanțiu, se îmbină cu meditația asupra cărților din Sfînta Scriptură
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în romanul Mărturisirile unui neisprăvit (1999), în volum fiind reluat și Rătăcire. Aici, un „prieten” al autoarei, defunct, își anunță repetat intenția de a-și povesti viața, dar în loc să o facă, formulează mereu felurite reflecții, privind îndeosebi condiția insului neînseriabil. Solilocviul cuprinde și amintiri: din adolescența locutorului și mai ales din perioada terorii naziste, când oamenii erau încărcați în vagoane, ca vitele, și duși la moarte. Covârșitoare numeric în bibliografia lui Ș. sunt totuși cărțile tălmăcite. Printre transpunerile în românește din
SORA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289792_a_291121]
-
cu reminiscențe din scrierile unor autori moderni, cum ar fi Lucian Blaga, Georg Trakl și mai ales Saint-John Perse, la care trimit titlul volumului, formula versetului și unele sintagme sau simboluri. Tehnica citatului autentic sau fals este folosită și în Solilocvii (1989), carte precedată de un preambul în care S. descifrează titlul ales: pentru autor, cuvântul compus din solus și loquor semnifică mai degrabă dialogul interior de tip augustinian decât monologul solitar. Cu un stil criptic, dat de alegorismul uneori excesiv
SAV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289515_a_290844]
-
în elaborarea migăloasă a frazei poetice. S. realizează primele ediții bilingve integrale din operele lui Tibul (1988) și Properțiu (1992), precum și o ediție bilingvă din scrierile lui Augustin, din care au apărut primele șase volume (2002-2003). SCRIERI: Elogii, Cluj-Napoca, 1986; Solilocvii, Cluj-Napoca, 1989; Catulliene, București, 2002. Ediții: Alexandru Todea, Luptele mele, un strigăt în pustiu vreme de un pătrar de veac, Cluj-Napoca, 2003.Traduceri: Albius Tibullus și autorii Corpusului tibullian, Elegii, ed. bilingvă, îngr. și introd. trad., București, 1988; Properțiu, Opera
SAV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289515_a_290844]
-
și colajele devin panouri luminiscente. Unele sunt citate de toți comentatorii: „imnul” închinat în Ulise „veacului mediocrității”, lauda ceaiului, a cartofului cu „față de Hristos” tot de acolo, orația-reportaj despre tipografii din Brățara nopților (1929), unele secvențe din Plante și animale, solilocviul îndurerat din Petre Schlemihl intitulat Hemoragie, ascensiune. Asamblând - sau răsturnând din „coșuri” - imagini disparate (Ov. S. Crohmălniceanu), V. nu le învestește pe nici unele cu funcții simbolice. Dacă în alte privințe poetul și-a călcat cu seninătate principiile atât de bătăios
VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
copt strugurii. S-au copt viile./ Soare de toamnă. Culegem viile./ Lăsați copiii să vină la mine/ Cu sutele și cu miile,/ Să plece toți cu coșurile pline”. Apare, totuși, și o notă distinctivă, ilustrată de tenta reflexivă a unor solilocvii („De când oamenii umblă pe lună,/ Îngerii nu mai vor să zboare”) și mai ales de melancolia insinuată discret în rememorări („Negri erau caii, negri erau,/ La mine nici nu s-au uitat”). Exuberanța naturistă e săgetată intermitent de sentimentul efemerității
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
De Anima. Parva Naturalia Theophrast (372-287 î. Cr.) Grecia Caracterele L.A. Seneca (55 î. Cr.-39 d.Cr.) Roma Tratate filozofice (De ira, De tranquillitate animi) Plutarch (50-125 d.Cr.) Grecia Opera morală (Despre mânie și liniștea sufletească) A. Augustin (345-430 d.Cr.) Hippona Confesiuni. Solilocvii Avicena (980-1037) Persia Canonul medicinei Constantinus Africanus (1020-1087) Cartagina Melancolia H. Kramer și J. Sprenger (secolul al XIII-lea) Germania Malleus Maleficarum D. Erasmus (1467-1536) Olanda Moriae Encomium Paracelsus (1493-1541) Austria Teza conform căreia bolile cauzate de demoni sunt tulburări
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
însuși le desemnează drept „textúle”, „texticule”, note și „notúle”, „eseuri explodate, cogitațiuni intemperante, aluviuni moldovinești, ghiveciuri bahluvioase, anamneze desferecate”, „lucrături frontaliere” etc.), diferite prin tematică ori structură, însă izbitor de asemănătoare între ele, ca segmente ale unui continuum, ale unui solilocviu virtual infinit și atotcuprinzător. Definitorie este identitatea lor stilistică, inconfundabilă. Scriitorul combină erudiția cu spiritul ludic, cultivă un vocabular neologistic și tehnicist (cu alimentare copioasă din terminologia științelor limbajului, în special a poeticii, semioticii și retoricii, discipline în vogă în
PIŢU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288830_a_290159]
-
lanț la picioarele mele / din graiul izvoarelor / mi-am făcut inele”. În contrapunct cu această comuniune apare, începând cu Dor albastru (1991), meditația fulgurantă a solitarului pentru care tăcerile par a fi mai elocvente decât cuvintele. Poezia tinde să devină solilocviu elegiac, vorbind despre iubita dispărută, despre tristețea „iernii / care ne-a trădat” și a golului. Această evoluție validează opinia critică potrivit căreia aici s-ar revela un poet ce „își devoră singurătatea” (Eugen Simion). Activitatea istoricului literar N. s-a
NEGRILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288410_a_289739]
-
cortegiul lor de evenimente tragice (ororile stăpânirii horthiste și szalasiste în Transilvania de Nord, pogromul de la Iași, catastrofele și suferințele provocate de războiul propriu-zis pe frontul de Răsărit sau în alte împrejurări). Fresca epică e focalizată prin personaje-reflectori, ale căror solilocvii și dezbateri lăuntrice sunt esențiale pentru motivarea narațiunii. Nu vigoarea epică este însușirea de căpetenie a prozei lui P., ci arborescența și profunzimea comentariului. „Carnația” existențelor individuale în istorie este restituită plauzibil, cu arta mânuirii elementelor de culoare. Romancierul practică
PACURARIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288604_a_289933]
-
curgător, ele alcătuiesc, la un loc, un fel de tratat de morală, ale cărui precepte sunt ilustrate tot prin istorioare morale (Petre și Cristina, Prințul dezamăgit, Puterea religiei ș.a.). Printre alte povestiri, o meditație intitulată Gloria (Slava) omului este un solilocviu, de tip preromantic, pe tema soartei omenești, privită sub spectrul deșertăciunii. A. a fost un traducător ambițios și nu lipsit de iscusință, ale cărui realizări au ca trăsătură comună o deosebită fidelitate față de original. Este, mai întâi, cazul versiunii românești
ARISTIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285453_a_286782]
-
colorate afectiv de vagi neliniști sau de satisfacții neeuforice. De regulă succinte, poemele sunt deseori salvate in extremis de platitudine prin menținerea unui miez inefabil (semnalat uneori printr-o difuză „poantă” concluzivă) și prin decența rostirii. Poetul schițează adesea mici solilocvii pe teme morale, cochetează fără exagerare cu tonul gnomic. Tabloul general e al unei cronici a înțelepciunii eului liric prin acomodare cu contingentul. „Peisagistica lăuntrică” și cea exterioară intră în comunicare și reverberează în același registru, de regulă fără picturalitate
BALAJ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285567_a_286896]
-
fără nume, tinde să încropească o stare de poem. Dar încețoșarea persistentă și sintaxa abruptă, eliptică proiectează aceste „vecernii” în vag și în nedeslușit. O disperare care nu urcă pe culmi, o frământare izbucnind în emfază și în irațional agită solilocviul din Cartea întunerecului (1940). Este, cu spasmele unui epic hipernevrotic, jurnalul unui sceptic, torturat de incertitudini, absorbit de reverii, glorificând „tensiunea astrală a nopții” care declanșează resorturile profunde ale vieții, dar și ațâță, demonic, instinctele. Romanul Avram Iancu (1940), cu
BALANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285576_a_286905]
-
Poemele din Laguna, conforme esteticii poetice din anii ’60-’70, propun peisaje „absurde”, pseudoalegorice, precum pictura unor Magritte sau Dali. Metaforele, numeroase, se succed fără a se articula în edificii semnificante la nivelul ansamblului. În placheta următoare, Nisipuri mișcătoare (1979), solilocviul liric înregistrează un spor de autenticitate și legitimitate artistică, captând vibrațiile afective în contextul unei domesticități blânde. Nostalgia copilăriei, melancolia îmbătrânirii, crepusculul sunt evocate prin metafore în mare parte tributare manierismului epocii, uneori prețioase, însă adesea nu lipsite de forță
ALMOSNINO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285309_a_286638]
-
cursuri ținute ca Visiting Professor pentru "Haskell Lectures" (1956-1957), acceptă postul de profesor titular și de coordonator al Catedrei de istoria religiilor (din 1985, Catedra "Mircea Eliade") a Universității din Chicago. Cronologia operei științifice și filozofice (prima ediție a volumelor): Solilocvii (1932); Oceanografie (1934); Alchimia asiatică (1935); Yoga. Essai sur les origines de la mystique indienne (1936); Cosmologie și alchimie babiloniană (1937); Fragmentarium (1939); Mitul reintegrării (1942); Salazar și revoluția în Portugalia (1942); Insula lui Euthanasius (1943); Comentarii la legenda Meșterului Manole
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ca despre un poet serios, dacă totuși catadicsesc să îl pomenească. Bunădispoziția mea lăuntrică neîntreruptă, pe care cred că am numit-o pe drept, și în mod repetat, fericire, amenință, îmi dau seama, să transforme această întreagă compoziție într-un solilocviu de nebun. Cred, totuși, că nici măcar eu nu am curajul de a încerca să spun ce-l face pe poetul chinez sau japonez să fie minunea și încântarea care este. Cu toate acestea, (oare nu știți?) ceva îți vine întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]