143 matches
-
existenței unui lucru care nu a putut veni de la mine, pentru că eul ce rezultă dintr-o trecere inferențială de la act la res, era lipsit, privat de toate lucrurile care sunt “în afara mea”. Dacă e normal să se vorbească despre un solipsism la începutul Meditației a III-a, el nu va fi la fel de evident în restul scrierii, pentru că Meditația a II-a revine constant asupra acestei exteriorități asemănătoare ideilor pe care le avem. Exterioritatea corpurilor și de asemenea cea a corpului meu
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
dacă problema era de a examina conținutul gîndurilor noastre sprijinite pe lucrurile sensibile, nu ar fi fost de reținut înclinația eului. Din contra, am fi fost prinși în contemplarea spectacolului obiectelor intenționale ale fenomenologiei trăite și în ceea ce Husserl numea solipsism transcedental.) Nu este vizat exteriorul, nu căutăm să-l atingem ca pe un obiect pol aflat la orizont; raportul pe care eul îl întreține cu el este de o natură diferită, pentru că el traversează eul și într-un anume fel
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
raporturilor cu celălalt În care a excelat filosofia secolului XX. Perceperea alterității celuilalt Jean-Paul Sartre scria, În 1943, În Ființa și neantul: „Se pare că filosofia secolelor al XIX-lea și XX a Înțeles că nu putem să scăpăm de solipsism câtă vreme ne concepem mai Întâi pe noi Înșine și pe celălalt ca pe două substanțe separate: orice unire a acestor două substanțe trebuie, Într-adevăr, considerată imposibilă. De aceea, studierea teoriilor moderne ne relevă un efort de a distinge
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
trecând prin Berkeley și Leibniz, lăsase moștenire filosofilor spinoasa problemă a legăturii intersubiective dintre două „substanțe” concepute rând pe rând ca niște corpuri Întinse (automatele cu pălării pe care le zărește Descartes de la fereastra sa) și ca monade izolate. Tentația solipsismului Însoțea În mod necesar constituirea carteziană a faimosului Cogito. Reluarea de către Husserl a gestului cartezian, În Meditațiile sale din 1929, relansează problema, deschizând În același timp un nou câmp de cercetare: ego și alter ego sunt Întotdeauna și În mod
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
necesar date Într-o Împerechere originară. Această Împerechere (Paarung) definește o experiență naturală referitoare la celălalt, considerat imediat ca un alt eu, pe când gestul cartezian, apoi cel husserlian, de reducere fenomenologică la un ego transcendental ar risca să ducă la solipsism. Pentru a contracara această obiecție, Husserl este obligat să distingă și apoi să izoleze regimuri particulare ale percepției, de la senzația propriului corp până la „perceperea asimilantă” care Îmi oferă cuplul ego/alter ego. Acum, problema nu mai este cea a „existenței
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
că teroriștii kamikaze au găsit o cale pe care, din nefericire, o impun în mod criminal și altora. Dintr-un egoism camuflat sub hijab-ul26 jihadului, teroriștii vor ca lumea să se sfârșească odată cu ei. Probabil toți sunt afectați de sindromul solipsismului. Oricât ar încerca partizanii sfârșitului să-l impună, oricâte pseudoprofeții apocaliptice ar răsuna în cele patru zări, istoria își urmează cursul ei firesc. Iar orice tentativă de a afla sau calcula ultima zi este sortită eșecului. Poate vom fi surprinși
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
vii, interacțiunile lor și pentru a acționa asupra lor, dar este în același timp și imposibil de comunicat, deoarece totul depinde de subiectivitatea noastră. Rămîne o linie subțire de creastă: limbajul conotativ cu imagini, aproximativ, analogic, prin care scăpăm de solipsism creînd între noi, observatorii, o comunitate de observații. Noi sîntem deci reduși la experimentarea așa-numitei knowledge knowing 53, o știință la puterea a doua, care constă în cunoașterea procesului nostru de cunoaștere proces care se dezvoltă în intimitatea gîndirii
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
este construită în mod relativ, conform anumitor circumstanțe. Observatorul are o influență determinantă asupra a ceea ce el pretinde că observă. Intervine, așadar, principiul relativității în cunoaștere. B) Dar nici subiectivitatea nu are ultimul cuvînt. În caz contrar, am intra în solipsism. Subiectivitate deci, dar relativă. Observatorul nu este singur, în măsura în care el se cunoaște ca observator, avînd același statut cu ceilalți observatori. El se știe observat tot atît cît observă el însuși. Putem numi această poziție "intersubiectivă" sau "subiectivitate asociată". Într-adevăr
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
vor fi situate la același nivel descriptiv ca aplicațiile domeniului în el însuși, care conservă structura sa reprezentînd operatorii și procesele. Operatorii și operanzii au devenit de nedistins"84. Nu ar mai exista realitate obiectivă? Am fi oare în plin solipsism? La această întrebare, F. Varela răspunde prin a se apăra de acuzația că ar fi gîndit vreodată contrar teoriei autopoiezei. Avem o noțiune locală, nu o teorie. O noțiune care servește la punerea unor întrebări particulare. Întotdeauna este o surpriză
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
hazard și de lege. Luat ca referent obiectiv al unei structuri interne a spiritului, calculatorul influențează puternic definirea proprietăților stării mintale și a reprezentării. Ciudat compromis între mecanismul simplu și pozitivist al lui H. Simon și bogata complexitate care frizează solipsismul a unui Varela, cognitivismul se află la intersecție. Nici unul, nici celălalt, și amîndouă în același timp, sfidînd criticile venite de pe margini. Vrînd să acopere toate disciplinele care se ocupă de mintal de la biologie la lingvistică, de la filosofie la logică știința
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
confereau identitate, ca națiunea, suveranitatea și, element foarte central, egalitatea. Comunicarea nu este legătura între doi subiecți egală? Fără îndoială, numai că, în autism, egalitatea lipsește la apel și mașina tautistă nu comunică interminabil decît cu ea însăși, într-un solipsism circular perfect. C) Tautismul: teologie totalitară. Totalitar, tautismul. Pentru că pretinde să aducă lumii, foarte simplu, cunoașterea, egalitatea (?), fericirea, munca-loisir pentru toți, prin mașina slujitoare-stăpînă: acestea sînt cuvintele dominante ale discursului inaugural al responsabilului suprem al proiectului japonez al celei de
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
două trenuri sosite, glume întoarse pe vorbe alandala și fără perdea, discursul tău ca lucrurile în constituire, se știu pe sine fără să se cunoască nici atunci, ce ajungi determinat de împrejurări e nimic față de ce ajungi rupt de ele, solipsism din lipsă de încredere în ce-ți asumi, se cere violența în manifestările verbale și gestuale, o fac pentru ceilalți, tragoi, țap ispășitor, închise într-o sală de așteptare sînt alcătuirile minții și nu ies vreodată călătorii, ci au format
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
ea are o funcție determinată în actul cunoașterii; și nu se poate decide cu toată certitudinea, dacă nu cumva Kant a acceptat ca fiind necesară această ipostază a noumen-ului tocmai pentru a scăpa de sensurile posibile ale unui soi de solipsism (de nuanță empiristă), observat de unii exegeți chiar și după publicarea celei de-a doua ediții a Criticii rațiunii pure (1787); și e drept că sensibilitatea, așa cum o înțelege Kant, poate fi luată ca sursă a unui "văl al aparenței
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de noblețe, în comportament de paradă. Dacă o face, rămâne, în cel mai bun caz, un teoretician al autenticității. Cât despre înțelegerea autenticității ca strictă „armonie cu sine“, ea nu e lipsită de riscuri. Autenticitatea nu e o formă de solipsism. Autenticitatea care îi demite pe cei din preajmă e pură egolatrie. Nu mai spun că, dacă se întâmplă să fii Smerdeakov, e preferabil să nu abuzezi de „autenticitatea“ ta... Câteva note despre demnitate Nu știu de ce, dar am impresia că
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
autenticitatea, prospețimea, relevanța existențială. Cele mai fascinante epistolare sunt acelea în care viața, trăitul glisează insesizabil în ficțiune, devenind mare literatură. De aceea, cred, avea întrucâtva dreptate Livius Ciocârlie să considere că "lectura corespondențelor poate contribui la ieșirea literaturii din solipsism, tocmai pentru că obligă la mișcarea repetată între viață și text"2. Din acest punct de vedere, corespondența lui Ion D. Sîrbu reflectă o evidentă unitate de substanță și stil cu restul operei, alcătuind, împreună cu Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, un
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
cele două cauze aflându-se într-o relație de permanent transfer, un transfer care în final are loc în spațiul în care operează jurnalismul literar narativ în mod deschis subiectiv, ceea ce duce în extrem la riscul de a aluneca în solipsism și o subiectivitate ascunsă direcționată în afară, aspirând să redea o narațiune despre fluiditatea experienței fenomenologice. Pentru Garlad rolul subiectivității se vede în următorul pasaj: "Arta, trebuie să insist, este un lucru individual - o problemă a unei persoane singure față
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
fost portretizată în In Cold Blood pentru că aceste fapte sunt martorii "statutului fenomenologic concret al experienței transcrise". Alegerea este între admiterea faptului că avem de-a face cu un statut fenomonologic concret sau cu alunecarea în zona de siguranță a solipsismului conștiinței. În același timp, așa cum presupune implicit Zavarzadeh, statutul fenomenologic al experienței transcrise nu neagă subiectivitatea implicată în toate actele percepției umane. Încă o dată, jurnalismul literar narativ este structurat de această quadratură a cercului. Connery recunoaște existența, în anul 1890
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
viața interioară pe care nici o altă existență nu o poate cunoaște. Hearn este aproape de finalul călătoriei de pe spectrul dintre obiectivare și o subiectivitate splendid afirmată. Este, desigur, un final care nu trebuie atins, pentru a nu permite instalarea completă a solipsismului. În acest sens, Hearn anticipează fluxul conștiinței. Jurnalismul literar timpuriu al lui Hearn este în general mai accesibil sub formă de realism convențional decât sub forma scrierilor mistice de mai târziu. Un exemplu de acest fel este "A Child of
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
ne întrebăm unde se produce separarea dintre cele două, întrucât subiectivitatea este prezentă în orice obiectivizare. Mai mult, obiectivizarea este prezentă în orice comunicare, oricât ar fi aceasta de subiectivă. Altfel, ea nu ar mai fi comunicare, ci doar un solipsism extrem, incoerent și, încă o dată, înstrăinat. Ce e drept, există excepții discutabile, cum ar fi cartea lui Lowell Thomas, With Lawrence in Arabia (Cu Lawrence în Arabia, n. trad.), ce se aventurează într-un fel de pseudojurnalism literar, prins în
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
ego. Identificarea Ego-ului cu punctul de sprijin al universului transformă omul din creație finală în creație inițială. Omul devine centru a universului punct de sprijin pentru restul creației. Chiar dacă ego-ul este sprijinul central al creației, nu putem vorbi despre un solipsism radical. Construcția care se realizează în jurul omului este singura care poate asigura certitudinea. Dar aceasta este căutată în lumea cunoașterii și de aceea putem vorbi despre un solipsism moderat. După ce a identificat certitudinea în ego, urmează pașii de descriere a
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
Chiar dacă ego-ul este sprijinul central al creației, nu putem vorbi despre un solipsism radical. Construcția care se realizează în jurul omului este singura care poate asigura certitudinea. Dar aceasta este căutată în lumea cunoașterii și de aceea putem vorbi despre un solipsism moderat. După ce a identificat certitudinea în ego, urmează pașii de descriere a acestuia și implicit de reconstrucție a universului metafizic. Putem concluziona că "tăria" (firmament-ul) se manifestă prin ego, iar ego-ul prin cogito. Intre cele două există o relație
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
rolul ei fiind acela de a crea legătură între lumea sensibilă și cea a cogitatelor. Concluzionând putem spune că: atunci când gândesc, sinele devine autoreflexiv, pe când în momentul imaginativ sinele este proiectat spre exterior. Aici se poate observa cel mai bine solipsismul cartezian: în lumina adevărului stau lucrurile centrate în eu, pe când cele exterioare sunt foarte greu de adus în lumea certitudinii. Faptul că aceste imagini sunt deținute de către mine nu este suficient pentru a le considera și adevărate. Ideile despre lucrurile
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
unui plus de umanitate ce nu se poate comprima". O astfel de lume creată de provincial este deopotrivă efectul unei imposibilități de a se închide în sine în mod etanș și rodul tendinței de a transcende realul. Numai că acest solipsism îl transformă pe provincial doar într-un visător ce își contemplă eul mizer și ireductibil, acceptînd una din cele două soluții posibile: "aceea individualistă a claustrării în eu". Același provincial însă, ispitit de mirajul singularizării, mai are la îndemînă celălalt
Cel de-al treilea sens by Ion Dur () [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
nenumărați dintre ei, credincioși fără credință. Nici nu consider că putem afla în societatea civilă românească atît cît este ea constituită acum factori mai catalitici decît acei oameni care lucrează cu și asupra ideilor. Fără să fie cumva robii vreunui solipsism, vom spune fără ezitare că în intelectuali ne este salvarea. Desigur că vorbim exclusiv de intelectualii autentici (rămîne, evident, să găsim criteriile trierii, ale selecției). Ei sînt cei dintîi care pot echilibra relațiile dintre adevăr, putere și sinele unei etnii
Cel de-al treilea sens by Ion Dur () [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
Constantin Noica (1976). Ca și cum Goethe și goetheanismul au constituit vreodată o preocupare majoră, apăsătoare, obsedantă, a culturii noastre. Răfuiala cu Goethe (care a contaminat și pe alții), oricât de inteligentă și adecvată ar fi ea, rămâne doar un caz de solipsism filozofic. Ea pune, în orice caz, alături de alte texte, nu lipsite de unele contraziceri (într-un mod aproape involuntar) dilema esențială a culturii noastre: deschiderea spre universalitate, dar s-ar înțelege din subtext și regretul, imposibilitatea, fatalitatea de a nu
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]