138 matches
-
a sfinți victimele la sacrificii. Arată spre masa principală. După cum vezi, aici - ca și la voi acasă, ca și în cele lalte gospodării - solnița ocupă locul de frunte... — Tata spune că fiecare masă e consacrată zeilor... Are dreptate, acceptă Occia. Solnița nu e neapărat ne ce sară pentru a da gust mâncării, ci ca vas de sacrificiu, ca să aducem ofrandă zeilor. — Și a noastră e tot din argint, se mândrește fetița. Îngâmfarea vibrează în vocea ei. Bombează pieptul și adaugă: — Ca
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de superioritate batjocoritoare. Cum pot fi de un pragmatism atât de josnic? Germanicus s-a apucat să împrăștie sare peste altar, iar copiii le oferă larilor platouri încărcate cu alimente. Cărnuri roșii și vin. Pe măsuța sacră, în afară de vin și solniță, se află prăjiturele din alac, o pâine de orz și felurite trufandale. Ofrande ce nu trebuie consumate, ci doar consacrate. Câtă risipă! suspină evreul, cu ochii nu la mâncare, ci la picioarele din bronz ale mesei acoperite în întregime cu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
o sinceritate Îngrozitoare, de parcă ar fi fredonat Într-un microfon În fața unei orchestre. La auzul vocii lui, bărbații de pe tot coridorul Începură să se plîngă. Închide aparatul! Miller, cretinule! Vecinul lui Duncan, Quigley, Începu să bată cu ceva - probabil cu solnița lui - În podeaua celulei. Taci, urla el, Împuțitul naibii! Miller, curvă nerușinată! Te-am visat ca pe-un astru... Dar Miller continuă să cînte, peste toate vociferările, peste mugetul depărtat al raidului, și partea cea mai proastă era că, inițial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
să cînte, peste toate vociferările, peste mugetul depărtat al raidului, și partea cea mai proastă era că, inițial, acest cîntec era, de fapt, foarte melodios. Unul cîte unul, oamenii tăcură de parcă l-ar fi ascultat. Chiar și Quigley Își aruncă solnița și nu mai urlă. Îți aud vocea, vreau să te ajung, Buzele ni se-ating, brațele-mi te cuprind. Dar pleci și mă trezesc visînd. Și Fraser se liniștise. Își ridicase capul să audă mai bine. — La naiba, Pearce, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Mint 400“, dar și în căutarea visului american, înarmați cu toate drogurile posibile: „Portbagajul mașinii arăta ca un laborator mobil al curcanilor de la Narcotice. Aveam două pungi de iarbă, șaptezeci și cinci de pilule de mescalină, cinci bucăți energizante de sugativă, o solniță pe jumătate cu cocaină și o întreagă galaxie de pocnitoare, zăpăcitoare, năucitoare și behăitoare în toate culorile curcubeului... și, de asemenea, un sfert de galon de tequila, o ladă de bere, o juma’ de eter neprelucrat și două duzini de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]
-
borș grecesc. Un sunet plăcut, un zvon ușor de linguri căutând bucățile de carne se înălța spre uriașul tavan boltit sprijinindu-se pe pilaștri de marmură construiți cu sudoarea poporului. Cu glas scăzut, cuviincios, invitații schimbau între ei impresii, informații, solnițe, ardei iuți. Lângă bi-vel-vornicul Drăguțescu, mărunțica sa nevastă mânca grijuliu, abia deschizându-și gurița spre a primi lichidul călduț, delicios, din lingură. înghiți cu gingășie și-și întoarse frumoșii ei ochi spre soț: — Ce frumos a vorbit Vodă! - șopti ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Stăteau toți cu privirile plecate, cu mâinile în poală, ba vreo doi-trei își trecură rușinați săbiile la spate și râcâiau încetișor cu unghia paharele goale, ca și cum paharele ar fi fost niște obiecte cu totul neînsemnate, întâmplător aflate acolo, ca niște solnițe. Stânjeneala lor, rod al unei profunde credințe atât în Cel de Sus, cât și în formele particulare de manifestare ale autorității acestuia prin Cei de mai Jos nu trecu neobservată de Metodiu, care grăi: — Frate Vasea, văd că tovarășii dumitale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
fost deocheată, a spus mătușa Feride cu un aer sincer Înspăimântat. — Mulțumesc că-mi ridici moralul, a spus Asya. Însă zâmbetul ei s-a preschimbat rapid În Încruntare când a observat la ce căsca acum gura mătușă-sa cea nebună: solnițele În formă de oameni de zăpadă, un băiat și o fată. Nu mai departe de ieri Asya le ascunsese Într-un dulap În speranța că nimeni n-avea să le găsească cel puțin o lună. Perechea de ceramică nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
se transforma automat În totalitarism pur. Asya a oftat uitându-se În jur cu o privire aproape disperată. Apoi, fără să știe de ce, Însă Îndemnată oarecum de nevoia bruscă de a-și turna piper În mâncare, a pus mâna pe solnițele de ceramică. O nehotărâre fugară a trecut peste chipul ei când l-a refuzat pe omul de zăpadă cel urât și a apucat femeia de zăpadă cea urâtă și cu ea a presărat prea multă sare pe ultimele guri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
arcurile învârtindu-se în aer, roți de biciclete fără spițe, monitoare cu ecranul spart, zaharnițe ciobite, rochii de mireasă, ghiozdane tăiate cu lama și fără mânere, mingi de cauciuc împunse cu cuțitul, penare cu Harry Potter, tablouri vechi de familie, solnițe de ceramică, fețe de masă pătate, cizme roase, Barbie fără cap și globuri sparte. În momentul în care ai văzut mașina așteptând într-o rână, aproape ai sărit de pe pod și ai alergat s-o conduci. Volanul era înțepenit, iar
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
aruncate pe sub sprâncene în semn de reproș, cu atât mai puțin cuvintele. Voia să fie detașat, sau măcar să dea impresia că nimic nu-l mai poate atinge, nici măcar prezența sau amintirea ei, care erau același lucru. Întinse mâna stângă, ridică solnița și o mută în partea dreaptă a mesei, gesturile îi erau simple, egale, fără să-i trădeze nici o idee sau vreun sentiment. Cineva îi spuse încet, abia perceptibil, un mulțumesc ce nu-și mai avea sensul în acest context, dar
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
împărate, M-ai poftit la tine Să-ți bați joc de mine Cu astfel de bucate? Împăratul 2 Dar ce-au bucatele-mpărate? Împăratul 1 -Cum ce au? Sunt nesărate. Fripturile sunt cu miere Și cu zahăr împănate. Nici în solniță nu-i sare Ce zici de-asta, împărate? Fata cea mică: Bucatele eu le-am pregătit Pentru cel ce s-a supărat. Și dacă aici l-am poftit E pentru c-acest împărat Odată, el trei fete avea Dar numai
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
mare, potrivit de bogată, cu oameni harnici, muncitori, nebuclucași, soțiile fiind mai religioase, pe când, soții, mai mult bețivi decât credincioși. Dar, una cu alta, se acopereau de minune. Care minune se va vedea și În finalul povestirii de față. Localitatea Solnița nu avea și nici nu avusese vreodată biserică. Un amărât de cimitir, acolo, o Încropeală, fără garduri și porți, fără pază, prin care umblau vitele și câinii, niciodată legați, ai satului. De Îndată ce Mateuță Pârâș a pus piciorul În sat, ca
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
În clipă veselia nevestei să se transforme Într-o furie greu de potolit. Vesela din dulap deja dădea semne de neliniște. Cuțitele se mișcau de la locul lor și lingurile așijderea. Farfuriile trepidau În dulap de parcă le-ar fi apucat strechea. Solnița plină acum de mucuri stinse de țigară creștea pe masă ca un aluat, luând proporții neobișnuite. Toate acestea Ippolit le și vedea zburând prin Încăpere și izbindu-i pe musafiri În ochi. Însă nevasta continua să-și păstreze calmul. Acoperindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
îl interceptează: — Bună dimineața, domnule Lionel. Totul e-n ordine? Lionel, fără să-i arunce o privire, își continuă drumul spre ușă. Înainte să iasă, îi spune sever: — Sunt cam multe pânze de păianjen în acest hol. Iese. Agnès scapă solnița în cușcuș. Nevenindu-i să-și creadă urechilor, mormăie pentru ea: — Nu e grav. E ora 9.00. Gérard Clément intră pe ușa consulatului României. Este condus de o secretară - care-l privește suspicios și îmbietor - în biroul lui Anghel
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
spus că sunt în concediu? Ce concediu, domnule inspector? Hai să fim serioși! Cine vine în concediu aici la noi? Iaca, eu am venit! Rămas fără replică, Maricel tăcu. Își mai făcu de lucru pe la celelalte mese, aranjând scrumierele și solnițele de pe ele. Din când în când, îi mai arunca câte o privire întrebătoare lui Cristi, care însă îl ignora complet. Ajunsese la a treia halbă pe care, trebuia să recunoască, o savura întocmai cum îi spusese chelnerul la început. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pat peste care se vedea așternută o saltea cu paie peste care era întins de asemenea un lăicer și unde se mai aflau o pernă și un ogheal. Urma o sobă în a cărui hogeag era încastrată ocnița cu scăcița, solnița o cutie de chibrituri și o lumânare. În spatele sobei se vedea un cuptor îngust, pe șparhat era un ceaun în care se afla un culișăr, un polonic, o lingură din lemn și lângă el o căniță, iar în fața sobei câteva
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
fereastră cu un petic de sac pe post de geam, fluturând în vânt. O ușă acoperită în același fel. Era locuința unui sălbatic, a unui naufragiat. Virgil Jones se integra în acea încăpere la fel de bine ca un elefant într-o solniță. Indul stătea așezat îndatoritor pe podea, având pe el un costum închis la culoare și învechit. Purta un melon pe cap și un lanț de aur pus de-a curmezișul vestei. îNu avea însă nici un ceas de aur la capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ochit de la ceva distanță și ceasul spânzurat de perete. Un ceas de mână uriaș, galben - auriu, dintr-un plastic ordinar. Acum i-am aterizat o flegma ”la fix”, pe cifra 12. Esteee...! Sunt cu adevărat bun. Am Încercat să lovesc solnița Înaltă, cu capătul de sus bombat, dar am nimerit lângă, pe calendarul creștin - ortodox. M-am apropiat să mă uit mai atent. Am lovit un sfânt: Sfântul Prooroc Elisei. Ha, ha, ha! Probabil și-a proorocit lovitura aceasta. Pă-că-tosul de
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
că mă amuza. Continuam să-i vorbesc. I-am povestit aventura mea În Hășmașul Mare, când puteam să mor Înghețat Într-un cort troienit de zăpezi și ne-a salvat (eram trei aventurieri) ceasul de masă al lui Filip, o solniță din vremea lu’ mamaie, care, când a Început să sune, s-a auzit până departe, la cei care ne căutau. După aceea, i-am vorbit despre Duța cea din copilărie, fata vecinilor pe care am poreclit-o „fetița cu chibriturile
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
dejun, copilul reproduce perfect toate cântecele din Mica sirenă, adăugând la sfârșit că versiunea de pe DVD are un cântec În plus. La masă, presimt un alt motiv de dispută când Îi amintesc lui Emily să nu se mai joace cu solnița. — Emily, bunicul te-a rugat să pui solnița jos. Nu, nu asta am făcut, spune Donald pe un ton blând. I-am spus să o pună jos. Asta e diferența dintre generațiile noastre, Kate: noi le spuneam, voi Îi rugați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
sirenă, adăugând la sfârșit că versiunea de pe DVD are un cântec În plus. La masă, presimt un alt motiv de dispută când Îi amintesc lui Emily să nu se mai joace cu solnița. — Emily, bunicul te-a rugat să pui solnița jos. Nu, nu asta am făcut, spune Donald pe un ton blând. I-am spus să o pună jos. Asta e diferența dintre generațiile noastre, Kate: noi le spuneam, voi Îi rugați. Câteva minute mai târziu, stau lângă aragaz amestecând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
fără Îngrijire și să vrea să Înalțe una din acele minunate clădiri, admirația noastră de astăzi și disperarea bugetelor moderne, În vreme ce un curtean cu veșminte scumpe ar fi fost deosebit de stânjenit chiar și să fie gazda a două femei. O solniță de Benvenuto Cellini, cumpărată cu prețul răscumpărării unui rege, se regăsea adesea pe o masă În jurul căreia te așezai pe banchete. În sfârșit, dacă trecem de la viața materială la viața morală, un nobil se putea Îndatora, putea să-și ducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
formația. Am o chestie solo de trei minute și șaișpe secunde de face infarct ambasadoru’. Rămâi mut. Uite-așa, paca-paca-poc-poc, paca-poc-poc-paca, pum-poc-paca-pum-pum-paca.“ Bătea ritmul cu cuțitul și furculița, atingând pe rând, într-o ordine numai de el știută, farfuria, paharele, solnița, sticla, frapiera, coșul de pâine. „Iar la sfârșit fac și așa.“ Și începu să pocnească din limbă, profesional. Ieșeau niște sunete de parcă desfunda, una după alta, sticle de șampanie. Fascinat, am dat să-l imit și eu, prins de ritmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cam prindă noaptea pe drum. După plecarea curățitorilor, domnul expulzat a vrut să măture, dar, toate măturile și măturicile, luaseră calea containelelor gunoiere. Câteva scaune, taburete și schimburile pregătite pentru a fi duse la curățătorie, de asemenea. Săpuniera, de la baie; solnița din debara, cu sare cu tot, la fel. Dinspăruseră. Pijamalele? Nici urmă de ele! Niște îmbrăcăminte, niște încălțăminte, niște cămăși, niște, ce, niște, că, prosoapele, erau, în totalitate, aruncate la gunoi! Niște așternuturi, de pe jos, de asemenea. O canapea, un
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]