318 matches
-
prepozițiile descriu, prin trăsăturile lor semantice proprii, diferite aspecte ale spațialității, temporalității etc. Aceste aspecte condiționează compatibilitatea (sau continuitatea) regent-prepoziție - termen dependent. Termenul caracterizat prin autonomie lexicală poate introduce în câmpul sintactic al regentului (verb, substantiv) o dimensiune semantico-sintactică generală - spațialitatea, de exemplu; conținutul semantic deplin, bine determinat, al funcției sintactice este asigurat de raportul semantic prepoziție - substantiv (adverb) etc.; interpretarea lingvistică a realității extralingvistice este orientată de caracterul polisemantic al prepozițiilor, care vin în aceeași relație sintactică cu un fascicol
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în structura enunțului, prepoziția este dependentă, în primul rând, în mod relativ, de cele două categorii principale impuse de regent: atribut/complement (inclusiv circumstanțial). În dezvoltarea relației de dependență care generează cele două categorii de funcții, în exprimarea sintactică a spațialității și temporalității, termenul atribut este precedat de o prepoziție compusă, formată din prepoziția simplă de și prepoziția proprie termenului circumstanțial: A așezat cărțile pe masă. / Cărțile de pe masă sunt ale tale. A sădit un tei între doi stejari. Teiul dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de prepoziții) concomitent rolul de element relațional și diferite funcții sintactice (mai ales circumstanțiale) în propoziția pe care o introduc. În enunțul „Căci unde-ajunge nu-i hotar,/ Nici ochi spre a cunoaște.” (M. Eminescu), adverbul unde introduce o circumstanțială de spațialitate în structura căreia realizează funcția de circumstanțial spațial. În stil direct, când relația de dependență nu este de tip atributiv, adverbele relative devin mărci distinctive ale tipului de circumstanțială pe care o introduc; identitatea funcțional-sintactică a propoziției este determinată de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
În stil direct, când relația de dependență nu este de tip atributiv, adverbele relative devin mărci distinctive ale tipului de circumstanțială pe care o introduc; identitatea funcțional-sintactică a propoziției este determinată de planul semantic al adverbului: • încotro, unde - circumstanțial de spațialitate: „Atunci ai să te poți duce unde n-au putut merge frații tăi.” (I. Creangă) • când - circumstanțial de temporalitate: „Când am plecat, un ornic bătea din ceață rar, Atât de rar că timpul trecea pe lângă oră.” (T. Arghezi) • cum și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Numai unele verbe (locuțiuni verbale) cer cu necesitate un circumstanțial (așa cum verbele tranzitive cer complement-obiect), prin care să se descrie o coordonată (spațială, cel mai adesea, sau temporală) a câmpului semantico-sintactic pe care îl deschid. Astfel, în absența circumstanțialului de spațialitate la marginea pădurii, enunțul Casa lui se află șla marginea păduriiț. ar rămâne incomplet, și structural, și semantic. Enunțul El a mers. se împlinește, semantic și structural, printr-un circumstanțial, de timp: El a mers la un an. (însemnând El
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
marginea păduriiț. ar rămâne incomplet, și structural, și semantic. Enunțul El a mers. se împlinește, semantic și structural, printr-un circumstanțial, de timp: El a mers la un an. (însemnând El a început să meargă la un an.) sau de spațialitate: El a mers prin pădure. În absența circumstanțialelor, asemenea verbe (care cer un circumstanțial) își absolutizează conținutul semantic, care devine expresie a unei caracteristici dinamice a regentului: Mihaela merge deja dar Dan încă nu. Prin dezvoltarea circumstanțialelor, are loc o
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
realitate. Cele mai multe dintre raporturile în care se înscriu „obiectele” realității extralingvistice sunt simultane. În interpretarea lor lingvistică, însă, subiectul vorbitor poate detașa doar pe unele, care primesc astfel poziții distincte în structura enunțului introducând informații semantice prin diferite coordonate (temporalitate, spațialitate etc.) ale desfășurării acțiunii verbale: Mircea a plecat la mare., Mircea a plecat ieri., Mircea a plecat ieri la mare. ș.a.m.d. Numai uneori aceste raporturi rămân fără o identitate sintactică precisă sau, mai exact, univocă. Amalgamarea lor în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
exact, univocă. Amalgamarea lor în plan extralingvistic primește expresia sintactică a unor circumstanțiale nespecifice; trăsătura semantică pe care o introduc aceste circumstanțiale în enunț este circumstanțialitatea în general. Ele sunt expresia unui cadru situațional care interesează ca atare; coordonate precum spațialitate, temporalitate, cauzalitate etc. se interferează până la suprapunere: „El își apropie scaunul de fereastră, pe care o deschise, și, la lumina cea palidă a lunei, el întorcea foaie cu foaie uitându-se la constelațiunile ciudate.” (M. Eminescu, O.P.L., 36), „Pe
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de termeni) prin care se realizează și cu planul semantic al relației de dependență, marcat cel mai adesea de elementul relațional, funcția de circumstanțial dezvoltă mai multe variante concrete, expresie sintactică a raportului care predomină în interpretarea realității extralingvistice: • de spațialitate • de temporalitate • de modalitate • consecutiv • de progresie • instrumental • de cauzalitate • de finalitate • condițional • concesiv • referențial Observații: Mai ales în dezvoltarea unor variante ale funcției de circumstanțial, relația de dependență nu implică un regent identificabil într-o unitate lexico-gramaticală; acesta poate
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
termenilor relaționali: „S-au spart din cauza frigului.” $circ. de cauză$$; • planul semantic al relației de dependență: „Ai carte, ai parte.” $circ. cond.$$ și este, adesea, fixată definitiv prin alte semne lingvistice din enunț, mai ales adverbe corelative. CIRCUMSTANȚIALUL SPAȚIAL (DE SPAȚIALITATE)TC "CIRCUMSTAN}IALUL SPA}IAL (DE SPA}IALITATE)" Are ca regent: • verbe (locuțiuni verbale): „Ar trebui să tai iarba pe unde ai trecut.” (L. Blaga, 94), • expresii impersonale: „Ascultă, e mai cald aici ca-n pisc și ceață.” (T. Arghezi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
I., 69) b. dezvoltat; circumstanțialele care exprimă limitele sau lungimea unui parcurs: „Zadarnic se plimbă de la un capăt la altul al digului, așteptând să apară cineva cu care să intre în vorbă.” (M. Eliade, 86) c. propozițional (propoziția circumstanțială de spațialitate): „De-unde ești, revino iarăși, Să fim singuri!” (M. Eminescu, I, 122) d. multiplu: „De acum înainte loviturile împotriva dacilor nu vor mai pleca numai din Macedonia ci și din Italia, pe Sava la vale.” (V. Pârvan, 136), „Și unde
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dacilor nu vor mai pleca numai din Macedonia ci și din Italia, pe Sava la vale.” (V. Pârvan, 136), „Și unde sunt eu și de unde a venit el situația e aceeași.” Marcarea identității specificetc "Marcarea identit\]ii specifice" Circumstanțialul de spațialitate cunoaște două modalități de marcare a identității sale specifice, adesea interferente: una de natură semantică și alta, situată în planul expresiei. 1. Marca este de natură semantică, în enunțurile în care circumstanțialul se realizează prin adverbe (locuțiuni adverbiale); ea este
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
specifice, adesea interferente: una de natură semantică și alta, situată în planul expresiei. 1. Marca este de natură semantică, în enunțurile în care circumstanțialul se realizează prin adverbe (locuțiuni adverbiale); ea este implicită în chiar conținutul lexical al adverbelor de spațialitate, expresie a interpretării lingvistice a coordonatei spațiale din care se constituie cadrul situațional, obiectiv, al unei realități extralingvistice sau subiectiv, al raportului dintre subiectul vorbitor și realitatea-obiect al comunicării lingvistice: „Iubirea noastră a murit aici / Tu frunză cazi, tu creangă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
M. Isanos, 37) 2. a. Când se realizează prin substantive (pronume), relația de dependență se desfășoară prin prepoziții (locuțiuni prepoziționale). Prin planul lor semantic, oscilând între abstract și concret, unele prepoziții (locuțiuni prepoziționale) (mai ales cele formate de la adverbe de spațialitate, dar și altele) marchează prin ele înseși identitatea de circumstanțial spațial a termenilor pe care îi însoțesc (bineînțeles în interiorul relației de dependență cu regent verbal, interjecție, adjectiv, adverb): (de) (pe) lângă, deasupra, dedesubtul, dinspre, de-a lungul, de-a latul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
funcția de circumstanțial ci pe aceea de complement indirect: „Brațele ei albe și goale se întinseră spre dânsul.” (M. Eminescu, P.L., 49) Alte prepoziții, mai abstracte, nu marchează decât identitatea funcțională de circumstanțial, ele putând însoți deopotrivă un circumstanțial de spațialitate și unul de temporalitate sau chiar alte variante: în, din , la, de la... până la, după, spre, către etc. Distincția între spațialitate și temporalitate se întemeiază atunci pe corelarea elementului relațional cu conținutul semantic-lexical al termenului prin care se realizează funcția de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
P.L., 49) Alte prepoziții, mai abstracte, nu marchează decât identitatea funcțională de circumstanțial, ele putând însoți deopotrivă un circumstanțial de spațialitate și unul de temporalitate sau chiar alte variante: în, din , la, de la... până la, după, spre, către etc. Distincția între spațialitate și temporalitate se întemeiază atunci pe corelarea elementului relațional cu conținutul semantic-lexical al termenului prin care se realizează funcția de circumstanțial: • circumstanțial spațial: „În pădurile țării mele / Trăiește balaurul.” (M. Isanos, 141); • circumstanțial temporal: „Marea-n fund clopote are care
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
În interferență, uneori, cu conținutul lexical al verbului (care impune prezența anumitor prepoziții: iese din/de la; intră în/la; se duce spre/vine dinspre etc.), prepozițiile au cel mai adesea rolul principal în fixarea diferitelor coordonate semantice ale circumstanțialelor de spațialitate: • sensul desfășurării acțiunii: către, spre, înspre: „Acea grindin-oțelită înspre Dunăre o mână.” (M. Eminescu, I,148) dinspre: „Dinspre pădure vine un pâlc de călăreți.” • locul desfășurării acțiunii, situării obiectului, manifestării unei stări sau însușiri: sub, la, în, din, lângă, dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Sălcudeanu, 273) • parcursul desfășurării acțiunii, manifestării stării sau însușirii: de la... (până) la; din... (până) în: „De la Nistru pân’la Tisa Tot românul plânsu-mi-s-a.” (M. Eminescu, I, 182) Pentru exprimarea parcursului și a termenilor limită ai desfășurării acțiunii, cele mai multe adverbe de spațialitate sunt precedate de aceleași prepoziții (locuțiuni prepoziționale): „Mai e mult până acolo?” Prepozițiile (locuțiunile prepoziționale) impun termenului prin care se realizează circumstanțialul spațial situarea în cazurile: • genitiv: deasupra, în jurul, în spatele etc.: „În fața hotelului tocmai se oprise o mașină și Emanuel
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
circumstanțialului spațial: • încotro și oriân(din)cotro introduc circumstanțialele spațiale care exprimă direcția desfășurării acțiunii verbale: „Și, hotărându-se astfel, a zis doamne-ajută! și a pornit încotro a văzut cu ochii.” (I. Creangă, 159) • unde și oriunde introduc circumstanțiale de spațialitate care exprimă locul desfășurării acțiunii: „Unde un cântec este e și pierdere / zeiască, dulce pierdere de sine.” (L. Blaga, 415) „Și m-am întors printre timpuri, pe unde-am scoborât, Și în odaia goală din nou mi-a fost urât
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Prestigiul mitului cosmogonic stabilește timpul sacru și cel real. Măștile, dansurile și gesturile sunt aspecte ale structurii acestui mit. Acest înțeles se poate extinde la instrumentele care sunt utilizate în ritual. Un spațiu și un timp centrează simbolurile care definesc spațialitatea ființelor umane în termeni ontologici și empiric prin așezarea unui decor. Limba utilizată pentru comunicare e o continuitate a limbajului mitului cosmogonic. Lumea nu apare în același fel tuturor comunităților umane. De aceea și diferitele aspecte ale aceluiași mit. De la
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
-o într-o înălțare divină, el însuși devenind apoi o lebădă astrală. "Iar steaua legănându-se-n pahar/ A îndurat în veșnicii pustiuri...". De aceea i-am dedicat în prima mea carte poemul Daneb (steaua principală a constelației Lebăda). Această spațialitate pe care o întâlnesc în rare cazuri poetice, aici, în acest poem petrescian se desăvârșește mai sublim decât parfumurile decantate de Emil Brumaru sau ironia sumbră, ancombrată a lui Bacovia: "Prin căi lactee ananas adie/ Și crinii au parfum de
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
socială a unui echivalent general, asupra metalelor prețioase"447. Dincolo de faptul că este subsumată propriei sale teorii a valorii, discutabilă într-o viziune modernă, a ceea ce știm acum despre om și economie, observația lui Marx pune în evidență o anume spațialitate și complexitate a schimburilor bazate pe metalele prețioase, chiar dacă în context el consideră valoarea ca fiind determinată în mod fundamental de munca omenească. Pentru a detalia dezbaterea, vom spune că valoarea în general, dar și valoarea economică este un concept
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
metalice nu erau crize care să preocupe în mod constant instituții specializate. Lumea economică a monedei metalice nu este o lume a instituțiilor, a birocrației și a mecanismelor economice însușite. Crizele monedei metalice erau crize reduse sub aspectul teritorialității și spațialității geografice. Caracteristicile economice ale unei zone geografice determinând în mod permanent tipul de economie și natura problemelor acesteia. Moneda metalică are un impact cu totul diferit în economie față de moneda de hârtie. Ea a funcționat ca un corset economic, dincolo de
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
poate considera că noi controlăm teritoriul și prin procesul oarecum invers: ne împăcăm cu atributele lui, dintre care multe asperități, ne atașăm și îl iubim (stare denominată și ca „topofilie”), ba mai mult, nu de puține ori, crâmpeiul nostru de spațialitate fizică ne apare unic și de o frumusețe inedită, fenomen pe care l-am numit „iluzia localismului” (Iluț, 2000). Cât despre interacțiunile grupuri - mediu social, vom face unele precizări: făcând parte concomitent din mai multe grupuri și organizații, membrii unui
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
sau cea care gesticulează etc. Trebuie să extindem calitățile și funcțiile psihomorale ale mâinii la trup În totalitatea sa. Trupul are o semnificație psihologică extrem de importantă. El este structura spațială, somatică, a sufletului. Dreapta și stânga sunt structuri orientate ale spațialității carnale. Se poate vorbi, În sensul acesta, de caracteristici spațiale ale trupului, și anume: aă spațialitatea unei persoane este legată esențialmente de trupul acesteia; bă incarnarea individului sau somatizarea acestuia reprezintă modul fundamental prin care persoana se exteriorizează pe sine
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]