102,196 matches
-
diverse popoare. Ideea a fost că popoarele puternice înjură mai puțin și mai tern. Nu e cazul nostru, desigur. O părere diferită a exprimat dl Octavian Paler: nu avem nici polemici reușite, nici pamflet reușit, acesta din urmă fiind o specie literară extrem de dificilă și în care cei mai mulți eșuează. Românul este bine dotat, în schimb, pentru bîrfă, ranchiună, bășcălie și nu are vocația dialogului. Sîntem prea pătimași ca să fim buni polemiști, nu duelăm cu floreta, ci lovim cu parul, avem mentalitate
Etica disputelor literare by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14191_a_15516]
-
le știți pe cele despre oameni din biblioteca regală, atît doar că nu la fel de bine alcătuită și de departe nu atît de informată cum sunt ale noastre. Ar fi acesta primul motiv de liniște. Să iau un exemplu. Doar unsprezece specii de zmei cataloghează enciclopedia. Și iarăși veți rîde dacă vă spun cîteva nume: Zmeul sur de văgăună, Animicștiutorul, Zombalul (ceea ce se crede aici că ar fi totuna cu zmeul asiatic)... Cît despre descriere, aceasta pică în fantezie pură. Iată ce
Șase critici în căutarea unui autor () [Corola-journal/Journalistic/14161_a_15486]
-
întrebare ar fi și aceea dacă istoria literaturii române numără mai multe polemici decît pamflete sau invers. N-am ținut o socoteală, dar pamfletele mi se par de departe mai numeroase. Pînă la un punct e normal. Pamfletul e o specie literară. Polemica seamănă cu o instituție literară. Unul poate fi spontan, cealaltă are nevoie de condiții precise ca să se producă. Polemica însoțește de obicei epocile fierbinți, cînd au loc bătăliile canonice. Maiorescu este cel care a inaugurat polemica literară românească
Polemică, pamflet by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14189_a_15514]
-
și distincții naționale, universitare și academice, înfrățite cu premii și distincții internaționale. După aceea vine, desigur, și rândul societăților științifice, toca și toga dobândite, de la o țară la alta, din partea ilustrelor comunități, de bună seamă tot universitare și academice, sub specia vibrantă a lui honoris causa. Și iată că deodată, într-o bună zi, știrea incredibilă despre plecarea dintre noi, în plină energie și omagiere creatoare, a savantului, își face loc, însoțită de mii de regrete, în jurnalele de seară ale
Gramatopoliana by Liviu Franga () [Corola-journal/Journalistic/14212_a_15537]
-
sfert din drumul parcurs cu sprijinul ei. - În Epistolar, Gabriel Liiceanu face câteva reflecții asupra criticii: "Critica literară (...), foarte adesea, nu pune în joc decât un model de autoritate exterioară (...)". În altă parte: "(...) eu nu cred în reușita criticii ca specie a teoreticului...". Sau: "(...) critica este o față a adevărului, o specie și nu adevărul însuși...". Sigur că m-ai putea acuza că scot din context, dar nu cred că greșesc prea tare cu această scoatere atâta vreme cât și azi, după 20
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
face câteva reflecții asupra criticii: "Critica literară (...), foarte adesea, nu pune în joc decât un model de autoritate exterioară (...)". În altă parte: "(...) eu nu cred în reușita criticii ca specie a teoreticului...". Sau: "(...) critica este o față a adevărului, o specie și nu adevărul însuși...". Sigur că m-ai putea acuza că scot din context, dar nu cred că greșesc prea tare cu această scoatere atâta vreme cât și azi, după 20 de ani, lucrurile se pare că stau la fel. Ce părere
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
critica nu se putea ridica la "etajele" silogismelor și conceptelor). Se vorbește, acolo, de o critică literară mare, și se dă ca exemplu strălucita Istorie a lui G. Călinescu. Prima "judecată" pe care o citezi se referă la o anumită specie a criticii: la cea curentă, de întâmpinare. Vizați sunt mai degrabă cronicarii literari, a căror autoritate în anii '80, la noi, putea într-adevăr să-l irite pe orgoliosul discipol al lui Noica. Celelalte două judecăți sunt mai "largi" și
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
anii '80, la noi, putea într-adevăr să-l irite pe orgoliosul discipol al lui Noica. Celelalte două judecăți sunt mai "largi" și se poate discuta mult și bine pe marginea lor. Rezumativ: de ce ar trebui să fie critica o specie a teoreticului și să aibă reușite sau nereușite în acest sens? Teoria criticii se încheagă din însăși materia ei, din concretul literar asupra căruia ea se apleacă, și pe care aspiră să-l introducă într-o anumită structură. Despre acest
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
Chiar dacă, personal, mizez mai mult pe obiectivitate (și cred în existența unor structuri obiective), propozițiile șocante ale lui G. Călinescu au întemeierea lor. Am ajuns la al treilea reproș adus criticii literare. Că este numai o "față a adevărului, o specie, și nu adevărul însuși". Firește. Opera literară se legitimează printr-un adevăr estetic; unele cărți îl au, altele nu. Criticul caută acest adevăr estetic și, acolo unde îl găsește, se oprește și se bucură; îl înconjoară și îl raționalizează. Criticul
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
ăsta și acum, la moment aniversar, pot spune că așa e: Cea mai minunată imagine teatrală, la care nu mă mai satur să mă uit, este un actor bun. La mulți ani, domnule Victor Rebengiuc! Mihai Măniuțiu: Victor Rebengiuc aparține speciei campionilor. El a făcut dintru început un pact sever și benefic cu energiile lui, care nu l-au trădat și pe care nu le-a trădat. De aceea e un mare actor și un spirit atât de viu. Nu întâlnești
VICTOR REBENGIUC, sărbătorit by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14288_a_15613]
-
în joc: dacă ar fi să găsești un "Chopin al jazz-ului", la cine te-ai gândi? A răspuns fulgerător, dând dovadă de o intuiție muzicală bună: "Petrucciani!" M-am bucurat de acest răspuns. Există totuși comunicare între cele două specii muzicale, mi-am spus. Esențialul este să vezi legătura, de la înălțimea talentului. De unde vine această preferință pentru consolare? Fără îndoială, din zona muzicii de divertisment. Prin translație, caracteristicile perceptive ale acestei muzici - delăsarea sufletească, abandonul vremelnic în brațele unei percepții
Absența lui Bach by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/14289_a_15614]
-
arată inferioară modelului. "Metafora cognitivă" e o "metodă critică" la care am contribuit alături de prestigioșii autori occidentali ce au practicat-o, prin contribuția lui Blaga. Și "cu ce este mai puțin operativă o reprezentare a timpului havuz decît «cascada» parazitării speciilor din Le Parasite de M. Serres?". Tot în raport cu autorul Laudei somnului, n-am putea aplica oare teza structurii mitului ca ars combinatoria, emisă de același Michel Serres, asupra eseurilor și poeziilor acestuia? Patul lui Procust e în măsură a ilustra
Postmodernismul între Est și Vest by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14306_a_15631]
-
unor impecabile cravate semnate de către creatori de modă celebri, omul cu bani pare a evalua lumea, rumegînd cîte un interminabil trabuc, doar în intervalul ritmat de muzica înfundată a portierelor. Așadar, două entități distincte, două posibile forme de manifestare a speciei umane care exclud, din principiu, orice șansă a convergenței. Numai că lucrurile nu stau tocmai așa, iar imaginea grotescă nu este decît un simplu exercițiu stilistic. Și omul de artă și omul de afaceri sînt supuși unui joc subtil în
Un moment aniversar by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14983_a_16308]
-
a amintirilor din copilărie (ale mele, respectiv a mea). Primul impuls a fost să spun gluma aceea: mi-amintesc că am început să scriu de la stânga la dreapta și, ciudat, și azi scriu la fel. Dar asta ține de amintirile speciei. De amintirile personale ține imaginea unui copil de vreo 4-5 ani luat de sora sa din clasa a doua, probabil, și dus cu ea într-o clasă de școală de țară - satul copilăriei mele, Mureșenii de Câmpie -, clasă unde învățau
Ioan Moldovan "Nu sunt un fan al ideii de generație" by Mihai Vakulovski () [Corola-journal/Journalistic/14980_a_16305]
-
Elțîn și ale lui Jirinovski, la redesenarea geografiei și la resemnificarea istoriei. Vedem revoluții în direct, privim catastrofele naturale și dramele sociale ca pe niște simple ficțiuni și ne implicăm înfiorați în construcții fictive îndoielnice. La televizor vedem o nouă specie de porci care mănîncă bare de fier și granule de beton, populații de cîini apatici și hămesiți, schelete de pui care, aduse în gros plan, par monumentale rămășițe de brontozaur. Dar indiferent de ce am vedea și dincolo de intențiile și de
Alte crochiuri by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15033_a_16358]
-
și aspirația eternității, căutarea tihnei și dezmățurile megalomaniei. Și, într-un anumit fel, lucrurile sînt explicabile: arhitectura este o exprimare directă, explicită și incapabilă să se autoprotejeze prin ambiguități și prin penumbre. Iar cine și-ar propune să inventarieze comportamentul speciei, de la omul troglodit și pînă în zilele noastre, nicăieri nu va găsi o asemenea densitate de fapte, evenimente și modele ca în arhitectură. Iar întregul patetism al acestui mod exemplar de a fi este concentrat, la rîndul lui, într-un
Alte crochiuri by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15033_a_16358]
-
meschin, să recunoaștem că de fapt sâmburele lui ascuns este întrebarea pe care oamenii - ieri, azi și mâine - și-o pun necontenit: cine suntem și încotro ne îndreptăm? Iar plângerea sorții înșelătoare, cât timp vom exista sub determinările implacabile ale speciei, va rămâne la fel de universală și proaspătă. De fapt și aici "poetul național" va pune punctul pe i: oare nu e păcat ca să se lepede clipa cea repede ce ni s-a dat?
Visul român by Manuela Tănăsescu () [Corola-journal/Journalistic/15089_a_16414]
-
grijă a ne informa, infidelitatea, risipa, dezorientarea, în ultimă instanță "neadevărul", dar absolutoriu prin coerență, prin verosimilitate. E o idealizare în răspăr, cu miză estetică: "De la începutul secolului, la numeroși autori, jurnalul a încetat să fie intim. A devenit o specie literară, ca o provocare: a te expune așa cum ești în fundul sufletului, adică rău. Impulsurile primare ale individului sînt agresive. Individul devine om în măsura în care lucrează asupra lor. Prin artificiu - specificul care-l desparte de animal -, el deturnează dinspre manifestarea imediată impulsul
Pornind de la un jurnal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15132_a_16457]
-
ocult, de factură kafkiană), autorul își asumă (dacă nu și exagerează!) slăbiciunea sub varii chipuri. Își îngroașă cu insistență postura defectuoasă, dezarmată. Își atribuie, cu demoniacă voluptate, fel de fel de neputințe, limite, infirmități. Însuși jurnalul i se pare o specie slabă, "indiferent de nivel" (o autominimalizare ce se extinde primejdios, contaminînd conceptul), spre deosebire de autobiografie, care ar fi o specie tare ce a dat un Saint-Simon (ca precursor), un Chateaubriand, un Goethe, un Céline, un Henry Miller, un Thomas Wolfe, un
Pornind de la un jurnal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15132_a_16457]
-
postura defectuoasă, dezarmată. Își atribuie, cu demoniacă voluptate, fel de fel de neputințe, limite, infirmități. Însuși jurnalul i se pare o specie slabă, "indiferent de nivel" (o autominimalizare ce se extinde primejdios, contaminînd conceptul), spre deosebire de autobiografie, care ar fi o specie tare ce a dat un Saint-Simon (ca precursor), un Chateaubriand, un Goethe, un Céline, un Henry Miller, un Thomas Wolfe, un Proust. La umbra acestor stejari ai organicității creatoare, diaristul nostru se percepe fragmentat, supus începuturilor ratate și mereu repetate
Pornind de la un jurnal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15132_a_16457]
-
dezascundere". Martin Heidegger, Parmenide. Traducere din germană de Bogdan Mincă și Sorin Lavric. Ed. Humanitas, 2001. Biblioteca de literatură catalană Scriam cândva despre nevoia de "lingvistică ecologică", în consens cu strădaniile Uniunii Europene de păstrare, prezervare a limbilor mărunte, așa cum speciile rare trebuie salvate de la pieire, oricât de mic ar fi numărul exemplarelor în lume. Editura Meronia continuă această "serie ecologică", începută prin biblioteca de literatură cipriotă, cu un număr de volume consacrate literaturii catalane. Catalana - limbă neromanică care a avut
Lupta dintre neascundere și acundere by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15119_a_16444]
-
ce încerca și el să facă, numai că fiecare înțelegea în felul lui căutarea cu pricina: activiștii ca reproducere de clișee, iar Tudor, ca viziune individualizată. Aceeași diferență dintre semnificarea diadică și semnificarea triadică, la fel de adâncă precum diferența dintre două specii. Revoltat împotriva platitudinilor, Tudor crede că și cei care o cultivă sunt tot autori, ca și el, indivizi dotați cu însușirea de a judeca, fie și prost, dar pe cont propriu: "Oameni ca dumneata fac ziarele imposibile, pentru că plecați de la
Despre interpretare by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/15133_a_16458]
-
de spirit proteic. Și mai energică moralmente. Din nefericire, nu știm ce s-ar fi întîmplat în anii ce vin. În plină putere, Doinaș scria la optzeci de ani mai mult decît oricînd înainte. Unele semne de reclasicizare nu lipsesc. Speciile fixe îl atrăgeau din ce în ce mai vizibil. Nimeni nu știe dacă și cînd s-ar fi închis bucla. Doinaș a luat cu sine în mormînt acest secret. Dumnezeu să-l aibă în paza lui pe Poet!
A murit Poetul by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15144_a_16469]
-
operei lui Bartók asupra lui Fowles: Castelul lui Barbă Albastră, versiune modernă pentru Ariane et Barbe Bleu, ou la délivrance inutile, de Maurice Maeterlinck). Cei doi nu reușesc să se cunoască unul pe altul - cei "aleși" și cei "mulți" sunt specii diferite - dar se cunosc pe sine și evoluează către finalul implacabil de tragedie grecească. Cheia forței lui Fowles stă în mânuirea inteligentă a arhetipurilor dar și, cum spuneam, în perfecțiunea limbii literare. La un moment dat, Miranda îi spune lui
Cuvintele sub cristal by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15160_a_16485]
-
Ernst Wagner. Istoria sașilor ardeleni. Traducere de Maria Ianus. Cuvânt înainte de Thomas Nägler. Editura Meronia, București 2000. Viața personajelor ideea lui Patrick Pesnot de a scrie despre viața în sine a marilor personaje literare este asemănătoare cu studiul unei noi specii. Personajele celebre au fost imaginate pornind de la un model a cărui viață a fost chiar mai plină de aventură decât rezultatul literar. De pildă, născocind profesorul Tournesol, Hergé s-a inspirat din profesorul Picard, savant și inventator de renume, primul
Cuvintele sub cristal by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15160_a_16485]