218 matches
-
doi. I-ar place de tine. Ar zice: „Hei, băiete, ești taman un negru prost ca pe vremuri, cum am cătat eu toată viața.“ Ar zice: „Hei, ce drăguț ești, ce-ai zice să-mi freci podelele și să-mi spoiești pereții? Ești așa de treabă, ce zici să-mi cureți closetu’ și să-mi lustruiești pantofii?“ Și tu ai zice: „Da, doamna, da, doamna. S’t cuminte.“ Și ți-ai rupe fundu’ căzân’ cân’ ștergi prafu’ de p-o lustră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Kazanci treji la ora asta e Armanoush. S-a trezit devreme și a intrat imediat pe internet, dornică să le povestească membrilor de la Café Constantinopolis despre incidentul șocant de ziua trecută. Le-a povestit despre cercurile boeme din Istanbul și spoi despre ceartă, rezumând fiecare personaj și fiecare detaliu pe care Îi observase la Café Kundera. În momentul ăsta le face o descriere detaliată a Caricaturistului Alcoolic, adăungând că acesta găsise o nouă utilitate vinului de la masă. Caricaturistul pare amuzant, scrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
mijloace de direcționare e destule, să priceapă și unul ca Ioachim că gata, a căzut comunismu, am dat jos ateismul, ce mă tot freacă cu Duminica Domnului? Io să nu respect Duminica Domnului?! La câți bani ți-am dat să spoiești catedrala și să-ți faci și casa aia de rugăciune și odihnă de la Obancea, unde-i pădurea mai pădure, să-mi zică popa ăsta că nu respect Dumninica Domnului?“ Irineu nici nu apucase să se așeze. Se trase mai spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
sub picăturile imense de ploaie nesfârșită. Un Scriitor înfrigurat (de ce nu și înfricoșat?) care pășea cu pași din ce în ce mai mici către momentul în care reflectoarele aveau să fie aprinse din nou, iar măștile aruncate de pe fețe. Fețe ridate, hidoase, inumane. Fețe spoite în culori cenușii, cu ochi holbați, apoși, aproape morți. O sală de spectacol în care moartea scrijelea cuvinte obscene pe toți pereții, iar spectatorii aplaudau doar atunci când Iepurele era chinuit suplimentar. Un Magician care mergea de-a lungul unor ziduri
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
lângă care, dacă nu manifestai destulă mlădiere de spirit, o dată îți deschiau burta și-ți înădeau, din măruntaie, coadă de zmeu? Nu lângă cei care, pricepîndu-se să-ți ridice tot Bucureștiul- ntr-o mână, ți-l țineau acolo și ți-l spoiau în aceleași culori 161 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Plesnitorile, târfele, obligate prin natura profesiei lor să colinde și să bucure la client, navighează acum doar la ore școlărești, pictate în culorile vii ale fricii. Agenții de filaj se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
unitate de muncă. În iarna aceea, la Mociornița ninsese pe sponci, iar curțile sanatoriului se înfățișau sărăcite și văduvite de zăpadă. Fiecare Gogo pornea înarmat cu cîte-o bidinea cheală și-o căldărușă de apă cu var, cu care trebuia să spoiască (pe jumătate da, pe jumătate ba) fiecare copăcel. Fiecare bordură. Fiecare pietricică. Fiecare tulpină de brusture înghețat ce i se ivea înainte. Pe pajiști, supraviețuiseră mustăți de ierburi scrumite. Preschimbate în țurțuri. Pe care aceiași Gogo trebuiau să le pieptene
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
atârnau, nu cârpe, ci garnituri gălbui de tramvai, paralele cu terenul chelbos al Parcului Tineretului. Și, din pișcătura cu pricina, Doru se desprinse să zboare mai cumpănit, pe la vreo 16 metri deasupra solului, cam prin dreptul etajului patru al blocurilor spoite în gri, verzui, bej și cărămiziu. De jos, oamenii de treabă chiuiau, căutând probabil să-l avertizeze cu privire la harta curenților ascendenți (pe care el însuși, cu pielița sa subțire, îi palpa, săltîndu-se cu toracele asupra lifturilor lor de aer, troncănind
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de găini roșcate, gâște cu ciocurile late, rațe leșești, încenușate și călcând într-o parte, cu gâturile pline, grase și oloage, curcani negri-albăstrii, cu pene bătând în roșu, porumbi pe acoperiș, iar lingă poartă gâfâia un porc creț. Casa, albă, spoită cu var și împodobită cu preșuri, totul lună, să nu te-atingi! La început fură stingheriți și unii, și alții. Aglaia vorbea pentru toți: c-o fi, c-o păți, că boul bălții. Se vedea bine că mai cununase oameni
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
bălegar de pe rampă, se uita la vecini, speriată, îl amesteca în apă cu lut și lipea chirpiciul pe pereții de scânduri subțiri pe care bărbatul îi potrivise în grinzi. Au ridicat două odăi acoperite cu carton și muierea le-a spoit cu albastru. Pe urmă au sosit ceferiștii. Chirică, acarul, Spiridon, fochistul, și Ilie, de umbla și el cu trenurile. Aveau mai mulți copii decât lucruri, în camioanele care-i aduceau ar mai fi încăput. Se umpluse maidanul de plozi. Stere
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ei pricopsiți, cu bani mulți. Umblau cu mașini și aveau droaie de servitori. Între gardurile acelea de gresie, acoperite cu trandafiri urcători, se deschideau străzi pavate, cu tei pe margini. Casele rare, temeinice și mândre, aveau caturi și balcoane. Zidurile spoite cu var, în culori dulci, străluceau în soare și pomii din curțile umbroase erau tunși cu îngrijire. Pe aleile acoperite cu pietriș, alergau dini mari, cenușii, călcând pe picioarele lor lungi, ca ale berzelor. De la scările de ciment se deschideau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la fel? Dacă le place, că n-o să cânte cocoșul tău pe gardul lor! N-ai să te duci să le ceri. Fă cum îți spun! După vreun ceas, Stere plecase. Afară, soarele ardea puternic. Privise casele din centrul orașului, spoite cu var trandafiriu și împodobite cu flori de piatră. Ici-colo se ridicau clădiri noi, cu mai multe etaje. Bucureștiul era plin de schele și el știa lucrurile de preț din 87 fiecare odaie, urcase pe scări tăinuite, umblase, bătuse la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și ascuțită, se învîrtea o zi și-o noapte, dac-o lăsai. Băiatul doar o mângâia cu coada biciului, privind mândru împrejur. Se uita Petre, se uita Beghe, frati-său, fetele lui Chirică nu-și mai luau ochii. Ene o spoise pe deasupra cu vopsele; când se învîrtea ziceai că-i curcubeu, nu altceva. La mijloc îi potrivise și un punct roșu, care se micșora și se mărea, după cum juca ținta de sub ea, mai repede sau mai încet. În fața cârciumii, negustorul întinsese
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
A dat sfoară în mahala să-i caute cineva un chiriaș, că-și adusese aminte de-o odaie pe care o ținea degeaba în fundul curții. Ar mai fi scos sărăcia din casă. A pus-o deci pe coana Marioara să spoiască din nou pereții, că se scorojiseră, a băgat o sobă, să aibă chiriașul iarna la ce se-ncălzi, și cu câteva trențe și lucruri de-i prisoseau, se numea că poate să ia ceva bani. Într-adevăr, la vreo două
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și o spuzeală verzuie de igrasie. Mucegaiul urca pe neștiute. Iarna aceea degeaba au ars zidarii focurile. În odăi rămăsese un frig ascuns și un miros de putregai. Pereții nu mai prindeau varul, care se fărâmița și cădea. Cârciumarul își spoise casa pe afară, să nu se mai cunoască urmele prăpădului. - Uite ce face banul! spunea acarul lui Spiridon. Parcă pe casa lui n-a plouat! Și privea la odăile lui. Acestea aveau pe afară dungi albăstrii ca floarea de oțet
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și datinele străbunilor lor, decât inimi care să iubească caracteristica cea espresivă a poporului nostru, minți ocupate cu cestiunile de viață ale acestui popor, căruia îi scriem pe spete toate fantasmagoriile falsei noastre civilizațiuni. Divorțul... adulteriul îmblă cu fețele bolnăvicioase, spoite din gros, măști vie, pe stradele noastre: zâmbind femeilor le stârpește, zâmbind bărbaților îi usucă și cu toate astea noi le dăm serbări și le sacrificăm nopțile iernelor noastre, ne cheltuim tinerețea, care - ar trebui să aparțină lucrului spre realizarea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
n-a fost femeie?... - Femeie, ea? zise el, surâzând amar - ea, femeie? Aiurezi! Un înger a fost, un înger cum îl cugetă Dumnezeu numai o dată în mijlocul eternităței sale fără marăgine. Ce e femeia? Acest om ce trăiește pentru a-și spoi fața cu colori, vorba cu minciună și ochii cu lacrimi înșelătoare? O sfinx ce plânge când te tradă, ce râde în inima ei când ochii ei sunt plini de lacrimi. O, ea n-a fost o femeie... Protest în contra numelui
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
peste scaune, mese culcate cu picioarele-n sus pe canapele, oglinzi întoarse cu sticla spre perete, scoarțe învălătucite, rechizite aruncate una peste alta, și-n stânga, și-n dreapta cabinete de scândură numite garderobe, în care se-mbracă și se spoiesc actori [i] și actrițele. Intrai și eu pe scenă, printre mulțimea cea foitoare de mașiniști cari se-njură unii pe alții, și m-apropiai de una din cabinele de scândură în care știam că se-mbrăca ea. Printre spărturile scîndurei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în vro grădină publică, unde fețe roșii și vesele chicoteau împregiur, pierzîndu-se pin arbori, eu credeam că sunt răutăcioase duhuri efemere, cari-și râdeau de durerea mea. Or mi se părea cumcă-n juru-le râdeau morți a căror fețe galbene erau spoite cu roșu, ceea ce le făcea și mai înfricoșate, și mai moarte, prin contrastul între adevărul morții și-ntre simularea cea spoită a vieței. Altă dată mă pomeneam că mă uitam ore întregi în oglindă și mă strâmbam la mine singur
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
anima, venea noaptea, străzile sfârâiau ca sifonul, să fim tandri, loz necâștigător, să fim tandri, bătător de covoare, să ne iubim, robinete, să facem excursii, mapă de plicuri! în rochii de moloz și nuiele verzi, de mezeluri și de brânzeturi, spoite cu vodcă și motorină, emoțiile ieșiseră la agățat. prin ganguri și pasaje acoperite cu geam colorat câte un pisoi zgâria în lădița unui dafin și în berării ospătarele se lăsau deșurubate de vii contra cost. Ceea ce ne atrage atenția în
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
imagine publică și publicitară prin care autorii ilustrează ce înseamnă prostituția unor întreprinzători într ale publicațiilor. "Lingareții" cu pricina, luptând greu, greu cu logica și mai ales cu rânduielile gramaticale fac un fel de literatură de rahat cu care-i spoiesc pe fruntași politici sau administrativi care acceptă să plătească din gros (ori să-i pună pe alții să le suporte) hachițele imagistice. Textele cu pricina, clișee aplicate unor persoane publice înjosesc pe autorii, adulații și publicul cititor. Cine acceptă să
MERIDIANUL by Dumitru V. MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1703_a_2970]
-
în ceea ce are mai semnificativ. Astfel, din punct de vedere administrativ, inspectorii menționau: "cea d'antăia preocupațiune a noastră a fost de a inspecta alimentațiunea bolnavilor", ceea ce i-a dus la constatări ca "bucătărie întreținută în bună stare, vasele sunt spoite și curate... am examinat mâncarea și o am găsit în calitate și cantitate satisfăcătoare și că se distribuie după Prospectul eliberat de medicul respectiv". Cămara, în stare bună, cuprindea alimente suficiente: mazăre, cartofi, orez, porumb etc., etc., toate cântărite, în
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
aculturație, căci tendințele expansioniste s-au acutizat sub masca unui misionarism creștin: Astfel misiunea istorică de care se face atâta vorbă nu-i o misiune care-și are originea în afară, ea e rezultatul unui gol sufletesc, a unei barbarii spoite cu frac și mănuși, a unui deșert care, de-ar stăpâni pământul, tot nu s-ar umple. / Cerul deasupra-l schimbi, nu sufletul, marea trecând-o." Semnele deșertului sufletesc se arată în aceea că marea Rusie n-a dat, de
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
bisericii ortodoxe. Vecinătățile au și atribuții administrative. „Tatăl de vecini” poate convoca ședințe la care trebuie să participe câte un membru al fiecărei familii. Solomon Trâmbițaș: „Ședințele le facem chiar în mijlocul străzii. „Tatăl de vecini” anunță că trebuie să se spoiască gardurile sau să se măture în uliță. Toți trebuie să execute. Dacă unul nu execută, atunci vecinătatea ia măsuri să-l forțeze să-și facă treaba”. Aceste inițiative administrative par a fi totuși foarte rare. Lavinia Rogozea: „Din păcate, tații
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2157_a_3482]
-
din familie. Se crede că dacă a fost cineva la înmormîntare trebuie apoi să-și spele mînile, căci la din contra, va muri cineva din casa lui. La casa unde a murit cineva, nu se spală rufele și nu se spoiește o săptămînă, fiind rău de moarte pentru cei rămași în acea casă. Cînd se duc să dreagă mortul (înfig mestecăul în mormînt, pun acolo tărîțe, aprind cîlți), se duc și se întorc muți, ca să nu moară ăi de-acasă. Cînd
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
tine roș și să nătos!“ Femeile dacă au fost introduse în biserică, întorcîndu-se acasă, calcă pe vreun fier ce stă pus în prag, ca să se facă așa de tare și sănătos ca fierul. Săptămîna Mare Săptămîna Mare să nu prea spoiești, căci e rău de boale. Săpun De săpun, cînd îl faci, să nu te miri, că-ți curge sînge din nas. Să nu iei săpun de la nimeni din mînă, că te cerți cu cineva. După ce faci săpunul și-l pui
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]