355 matches
-
firmei, ca apoi să revină după alte șapte zile la hotelul din Venus unde erau cazați, pentru alte trei săptămâni de alergat în ținuturile Dobrogei. Trenul se mișca în noapte, când alene de parcă era o mocăniță de munte, când alerga sprințar spre destinația finală. Undeva, prin nu știu ce gară, sensul de mers s-a schimbat, de parcă mecanicul de locomotivă a uitat ceva în ultima gară abia părăsită și ne întoarcem spre locul de plecare să-l caute. Am înțeles de la vrâncean că
SUB TEIUL LUI EMINESCU, A RĂSĂRIT IUBIREA. de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1195 din 09 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383438_a_384767]
-
Vaslui. Doar răcoarea mai persista și aceea nu era răcoarea dimineții, ci cea a emoțiilor pe care o simțeam amândoi ca niște adolescenți. Lângă mine pășea o doamna elegantă, cu un chip luminos, un ten fin, zâmbitoare, cu mersul drept, sprințar, un pic jenată, chiar dacă încerca să-și ascundă starea emoțională. M-am lăsat condus spre stația de tramvai refuzând de a fi ajutat la bagaje. După cât era de subțire la trup așa cum se distingea prin pardesiul din stofă fină, asortat
SUB TEIUL LUI EMINESCU, A RĂSĂRIT IUBIREA. de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1195 din 09 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383438_a_384767]
-
freamăt tuturor, De asemeni mă cuprinde un fior, Dar repede din cale îmi dispari. Aș vrea să fiu mult mai înțelegător, Ca pașii să mă poarte mult mai rar, Spre țelul meu îndepărtat și arzător, Gândul să-mi rămână mereu sprințar. Baia de Arieș 1964 Referință Bibliografică: 237 ADEVĂR / Mihai Leonte : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2266, Anul VII, 15 martie 2017. Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Mihai Leonte : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este
237 ADEVĂR de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 2266 din 15 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383515_a_384844]
-
apă le-am crescut Cu sufletul mereu nemuritor... Rămâneți consternați în trup de lut, Fragmente de-androgin rătăcitor! E plină floarea-albastră de mistere, De cratere și pietre negre, tari, Ne-ntoarcem fiii ei, pierduti prin ere, Ca florile și fluturii sprințari. Și-n țărmuri arcuite de dogoare, Prin dune aurite și pustii, În locul unde pasul e lentoare Și niciodată n-ai dori să fii Stă mândră în splendoarea-i înnegrită, Altar de prosternare și mister, O piatră din tărie prăvălită, Ce
NEOCOSMOGONIE de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1381 din 12 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383540_a_384869]
-
se răreau și se topeau încet, încet, transformându-se într-o pânză vrăjită de liniște. Autobuzele sfâșiau din ce în ce mai rar pânza subțire a liniștii, iar tramvaiele pluteau pe deasupra acesteia, precum corăbiile pe pânza apei. Numai Zefirul o tremura ușor, jucându-se sprințar cu florile de cais, scuturându-le petalele delicate și fragile. Și cum savuram dulceața liniștii, lăsându-mi visele să plutească în starea de imponderabilitate creată de aceasta, deodată aud niște șoapte: - Hei , Don Juan de baltă, mai ușor cu sărutatul
CAP.1 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2252 din 01 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382849_a_384178]
-
se duce la ea, o ridică de pe scaun și o îmbrățișează. Se apropie și Violeta, care o mângâie pe păr și pe umeri. Maria oprește televizorul...De la blocul vecin se auzeau acordurile unei sârbe săltărețe și chiote de veselie, sunete sprințare ce răzbăteau prin geamul de la ușa balconului. Dar, în atmosfera glacială din sufragerie, chiotele se transformau în țurțuri ascuțiți, ce se-nfigeau în timpanele celor patru femei tăcute. Poate de aceea mâinile Mariei se duseră instinctiv la urechi, să nu
CAP. 10 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2237 din 14 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383083_a_384412]
-
amintit mereu «stinsul amor». Azi mulți au uitat că iubirea poate avea înălțimea și lumina stelei chiar și în cădere. Balta: „Nu mai sunt înfrumusețată de o «lebădă murindă». Îmi ascult colcăielile șoptite ale celor cu inima ascunsă”. Trestia: „Răsărea sprințară iubita dintre multele-mi verticalități. Azi, omul, în general, nu se mai vrea «o trestie gânditoare», vrea o verticalitate doar în a-și atinge ținta.” Părul de aurși obrazul ca mărul: „Purtam în plete flori albastre, flori de tei și
EMINESCU S-A VRUT TROIENIT «CU DRAG DE ADUCERI-AMINTE. AZI MULŢI VOR SǍ AIBǍ AMNEZIE, FIINDCǍ ÎŞI AMINTESC PREA DES DE LUCRURI NECUGETATE! de RODICA ELENA LUPU în ediţia nr. 1992 din 14 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385319_a_386648]
-
ceilalți, cu ochii sticlind de lăcomie. Și “domnul”Dode a aruncat “banul pe păr”. Cred că vă închipuiți ce a urmat. Toți s-au repezit ca hăbăucii după moneda blestemată, păruindu-se, mușcându-se, dându-și pumni ca turbații. Moneda sprințară îi fugărea prin curtea școlii ca matca fugărită de trântori. Și toată scena asta sub privirile satisfăcute ale “domnului” Dode, care îi încuraja: - Pe el, mă, pe el! Nu-l lăsați să fugă cu banul! Așa, dați-i, dați-i
DOMNUL DODE de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1888 din 02 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383077_a_384406]
-
mă poartă, Spre bătrâneștile nevoi. Am în suflet o mare grădină, Aici am plantat multe prietenii, Iar în viitor prefer să vină, Doar flori, ai prieteniei copii. Să se știe că în primăvară, Natură ce frumoasă ești, Tu apari mereu sprințară, Vrei totul să cucerești. Prieteni faceți un popas, Veniți în magicul Parnas, Că lumea ar vrea să știe, Căci totul este vasta poezie. Referință Bibliografică: POPAS ÎN PRIMĂVARĂ / Mihai Leonte : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2312, Anul VII, 30
POPAS ÎN PRIMĂVARĂ de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 2312 din 30 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383238_a_384567]
-
se răreau și se topeau încet, încet, transformându-se într-o pânză vrăjită de liniște. Autobuzele sfâșiau din ce în ce mai rar pânza subțire a liniștii, iar tramvaiele pluteau pe deasupra acesteia, precum corăbiile pe pânza apei. Numai Zefirul o tremura ușor, jucându-se sprințar cu florile de cais, scuturându-le petalele delicate și fragile. Și cum savuram dulceața liniștii, lăsându-mi visele să plutească în starea de imponderabilitate creată de aceasta, deodată aud niște șoapte: - Hei , Don Juan de baltă, mai ușor cu sărutatul
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
se răreau și se topeau încet, încet, transformându-se într-o pânză vrăjită de liniște.Autobuzele sfâșiau din ce în ce mai rar pânza subțire a liniștii, iar tramvaiele pluteau pe deasupra acesteia, precum corăbiile pe pânza apei.Numai Zefirul o tremura ușor, jucându-se sprințar cu florile de cais, scuturându-le petalele delicate și fragile. Și cum savuram dulceața liniștii, lăsându-mi visele să plutească în starea de imponderabilitate creată de aceasta, deodată aud niște șoapte:- Hei , Don Juan de baltă, mai ușor cu sărutatul
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
joace, aruncând în calea lor pulbere argintie de stele. L-au pudrat pe căciulă, pe palton și pe față, făcându-i mustăți caraghioase și sprâncene colilii. Lunișoarei i-au pudrat razele aurii, îmbrăcând-o cu o magică rochie de mireasă. Sprințarele stele argintaseră și nuiaua de alun care fulgera în razele aurii ale lunii, când șerpuia ca un steag dacic în spatele lui Tudorel. Văzând minunata pereche, toți copacii și tufișurile din drum ovaționau, scuturându-și clopoțeii de argint : Să ne trăiască
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
joace, aruncând în calea lor pulbere argintie de stele. L-au pudrat pe căciulă, pe palton și pe față, făcându-i mustăți caraghioase și sprâncene colilii. Lunișoarei i-au pudrat razele aurii, îmbrăcând-o cu o magică rochie de mireasă. Sprințarele stele argintaseră și nuiaua de alun care fulgera în razele aurii ale lunii, când șerpuia ca un steag dacic în spatele lui Tudorel.Văzând minunata pereche, toți copacii și tufișurile din drum ovaționau, scuturându-și clopoțeii de argint : Să ne trăiască
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
și totuși mâna i se oprește, privirea-i cade-n depărtare, ochii se închid, capul greu cade pe masă și, dacă nu doarme, nici mare lucru nu face în clipele acelea. Și nu doară că i-ar fi lene ori sprințara muză ar fugi sastisită de dânsul, ci altceva se-ntâmplă atunci: o sfială, o reținere, mai pe românește o jenă. Urmându-și pas cu pas făpturile, împărțind cu ele bucuriile și necazurile, frigul, foamea, setea, marșurile lungi, umezeala, șicanele, bătăturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
până deseară la ospăț, n-ai vrea să mergem să facem nani? — Nani? - ganguri Ruxăndrița. Ba da, vreau, vreau! - și bătu din palme ca un copil, sărind cu putere în picioare. Episodul 81 MÂHNIRI Pe când Vodă, întovărășit de tânăra și sprințara sa Doamnă, ieșea pe ușă, papagalul se desprinse lin de pe umărul stăpânului său și zbură înapoi, așezându-se în jilțul proaspăt părăsit de domnitor. Câteva clipe fu liniște. Se auzeau doar strigătele slabe ale prostimii de-afară, ce venea zilnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
reprezentațiile, ceilalți s-au mai rotit, au mai plecat, noi am rămas acolo, la datorie. Adevărul era că ar fi fost și greu fără noi, eu aveam, orice s-ar zice, rolul cel mare, iar Jeni, frumoasă tare, talentată și sprințară, era tonică și dădea reprezentației un fel de bonus pe care spectatorul îl percepea imediat. Ne-a plăcut, ne-a plăcut grozav și am jucat-o peste tot, de la Cetatea Histriei până la Festivalul Nebunilor de la Amsterdam. Doamne, ce de povești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
Reacție, furtună sau uragan? Este în inima mea adânc rănită, Sunt mereu cu gândul la tine iubită, Am sentimente ce duc spre ireal. Tu ești departe și poate ești fericită, Dar eu cu gândul la tine fugar, Privindu-ți zâmbetul sprințar, Din această fotografie învechită. Mă faci să visez cu gândul hoinar, La acea clipă de nimic umbrită, Dar gândul îmi este iarăși bizar! Căci tu în acea supremă clipită, Mă vei vedea așa cum sunt real, Se poate vei fi mai
230 REACȚIE! de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 2352 din 09 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/364349_a_365678]
-
încins / terminat cu o pasăre...” și-apoi: „eu sui / din stea în stea / raza inimii...” (Spre împărăția luminii) Împărăția luminii - foarte posibil - poate să (ne) rămână închisă, inaccesibilă. Sunt limite peste care doar mintea își cuibărește lăcaș. Ne dorim vultur sprințar printre astre, dar suntem (rămânem) apriori limitați. Gândim infinitul, doar în limitele lui „hic” (aici) și „nunc” (acum). Granițele spațiale și temporale ne transpar - o spune poetul - „înfrigurate...” Cât de sacrală este această finitudine! Merită să trăiești, „total, dar nobil
MISTUIRE CELESTĂ, ÎN VIZIUNEA LIVIEI CIUPERCĂ de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 956 din 13 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364322_a_365651]
-
-mă cu vorbe care să-mi spulbere-ndoieli, Că a iubi aș fii în stare, supusă-s la greșeli? Întreabă-mi nopțile-ntre zile de ce oare te iubesc Susur de ape cristaline-n cascade ce te amăgesc. Sărută-mi zâmbetul sprințar, ce-ascunde al meu gând, Opac pentru acei ce-n van, să-l înțeleagă viața-și vând. Dezmiardă-mi trupul frământat de o tainică chemare, De dorință subjugat și de parfum de lăcrămioare. Supune-mă și fă-m-a ta
TE SIMT de LĂCRĂMIOARA STOICA în ediţia nr. 2241 din 18 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/364370_a_365699]
-
Acasa > Versuri > Cuvinte > POEM LA NAȘTEREA UNUI COPIL Autor: Valeria Iacob Tamaș Publicat în: Ediția nr. 269 din 26 septembrie 2011 Toate Articolele Autorului Dulce-odor, vesel, sprințar, De la ceruri primit dar, Alb ești crin, de rouă strop Și de roze un boboc. Pe fața pământului Giuvaier ca tine nu-i. Rază ești din mândrul soare, Stea prin lume călătoare Luminoasă ca și-o lună, Florilor ești soră
POEM LA NAŞTEREA UNUI COPIL de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 269 din 26 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361373_a_362702]
-
răcoare,/ Doar o oră a trecut. / Soarele pe cer apare, / Vesel, parcă încrezut,/ / Că s-au scuturat toți norii / Și-a rămas pe cer stăpân./ Cum nu vrea ca muritorii / Să-l considere hapsân, / /Împrumută-o adiere / De la vântul cel sprințar / Și-o trimite cu plăcere / Pământenilor, în dar.” Dar nici luna nu este omisă, crăiasa nopții în toate ipostazele: „Stăpâna nopții”, „Unde-i luna?!”, „Eclipsă”, „Luna plină”, „Luna e îndrăgostită”: „O steluță călătoare / Se îndreaptă către Soare, / Să-l invite
SIMFONIA NATURII ŞI FARMECUL COPILĂRIEI de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1433 din 03 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362286_a_363615]
-
din lumea de astăzi în lumea de ieri, în lumea umbrelor, pe care cu discreție o etalează. Asemenea bunului gospodar din aceste locuri și Marian Malciu „ticluiește din cuvinte frumoase” un adevărat covor de frumuseți, adunând în covorul oltenesc ușor sprințar, molcomitatea culorilor din zona Bucovinei. Aproape nimic din ce este frumos, și sunt asemenea locuri cu prisosință, nu lasă să-i scape, le descrie cu entuziasm, uneori exuberant, alteori potolit, chiar așa cum este însăși viața din zonă. Fie că este
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1433 din 03 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362282_a_363611]
-
amintit mereu «stinsul amor». Azi mulți au uitat că iubirea poate avea înălțimea și lumina stelei chiar și în cădere. Balta: „Nu mai sunt înfrumusețată de o «lebădă murindă». îmi ascult colcăielile șoptite ale celor cu inima ascunsă”. Trestia: „Răsărea sprințară iubita dintre multele-mi verticalități. Azi, omul, în general, nu se mai vrea «o trestie gânditoare», vrea o verticalitate doar în a-și atinge ținta.” Părul de aur și obrazul ca mărul: „Purtam în plete flori albastre, flori de tei
IERTARE? de RODICA ELENA LUPU în ediţia nr. 742 din 11 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/361173_a_362502]
-
marea scrutează, chiar dacă eu țărmul visat nu-l zăresc, rămân sa-mi fac cartul de ultimă strajă cu gândul minunii ce vreau s-o iubesc. Lumina îmi este o dalbă fecioară luceferii inimii aruncă văpăi în mine vuiește o mare sprințară și-așteaptă iubirea ochilor tăi. Eu sunt timonierul ce marea scrutează, spre șoapta ce încă noi nu am rostit, lumina îmi este o dalbă fecioară, iubirea mi-i drumul ce-l port spre zenit. Leonid Iacob Referință Bibliografică: la ultimul
LA ULTIMUL CART de LEONID IACOB în ediţia nr. 930 din 18 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364238_a_365567]
-
miresme și culoare să le dai copiilor Și flăcăilor mireasă, zân-a podgoriilor. După ce-ai umplut hambare și-n grădini ai dat târcoale, Pomilor punând rugină de la vârf și până-n poale, Lacrima din cer oprit-ai și prin dansul tău sprințar Mantie de-argint întins-ai sub cupola de cleștar. Ca să speli păcatul lumii și să-ngropi trecuta viață, Ai pus burnița la treabă ș-ai ascuns lumina-n ceață, Vântului ai dat putere să se facă auzit Ca, prin el
TOAMNEI, RĂVAŞ DE IUBIRE de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1051 din 16 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363152_a_364481]