168 matches
-
ține pas cu dezvoltarea înainte a altor ochi omenești. La toate rasele îmbătrînite și decrepite miopia se va găsi des. Nu se pot altoi, pentru că uscătura nu se poate altoi. Sunt stârpituri morale, stârpituri fizice, stârpituri intelectuale, catâri etnici. fizic stârpituri, intelectual catâri, incapabili a pricepe ori a produce un adevăr, moralicește mlaștine infecte de nerușinare și de libertinaj. O! natura nu minte niciodată! Când pune-o viață *-n două picioare - miop, cu privirea ascuțită și vicleană, înclinat a avea o
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
A sfârșit cu vorbele de care ajunsese să-i fie teamă: „Domnule căpitan!... Eu... eu... nu am fost eliberat din lagăr... Eu... am... eu am evadat!” „Aaa! Așa spune, băiete! Apoi pentru ăștia nu ești un erou, să știi! Pentru stârpiturile astea ești un dușman periculos! Pentru mine, însă... ” Căpitanul nu șia terminat vorba. A luat o foaie de hârtie... În timp ce scria, privea din când în când la Costăchel, rămas mut și dezorientat... „Vino cu mine!”s-a trezit luat de
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
în vedere la împărțirea gloriei și a privilegiilor aferente, de unde Rafael deducea că nimerise printre oameni grei, ca și altă dată, rânjea și râdea ca prostul, Milică-tată, m-ai adus unde era de mine, și că, ce băiat de treabă stârpitura asta de rege. Avea un profil delicat-elegant, încoronat de o coamă leonină de un castaniu-strălucitor și privire de un albastru limpede-aprig - figură de rege, dar deopotrivă de june-prim, pe care doar statura pitică l-ar fi împiedicat să se desăvârșească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
desigur, cu pasiunea pentru poezie, care mai încoace i-a permis să-l folosească ca să-i pună pe picioare revista. În doar un an și jumătate, uite-l unde ajunsese. N-aveau decât să se uite cu jind în gura stârpiturii, mă rog, creștem și iar creștem, ne modernizăm, am adus computere, ne extindem, deja avem trei sedii în București și zece sucursale în provincie, din revistă au crescut alte șapte publicații independente, o editură, cât de curând, un canal de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
dar uite-l că din cu totul alt aluat decât acesta, optimist, jovial în draci dacă-i merge ca-n brânză și de bună seamă că deschis compromisurilor de toată mâna, pragmatic, flexibil și maleabil, ca un limbric și o stârpitură ce este, păi, cum dracu’, creștem și dospim până dăm pe-afară... Avea atâtea să le spună despre planurile lui înfăptuindu-se de pe o zi pe alta cu o iuțeală neverosimilă, încât nu mai pomenea nimic despre revistă. Blocada părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
medievist, vecin vechi al familiei noastre, m-a chemat în secret la el, fiind grav bolnav: „Vezi în ce hal sunt! Te rog cu limbă de moarte, să nu mă lași! Cât mai am puteri, măcar să pot curăți lumea de stârpitura asta!“ Vorbea de Ceaușescu, pe care se jurase să-l omoare, așa, cu ultimele lui forțe, ca să scape lumea de o pacoste. Se simțea dator să facă treaba asta și mă găsise pe mine să-i procur o armă, ca să
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
O să fim vreo zece persoane, pentru orice eventualitate... Domnului Îi place grozav puiul În sos de vin. Dar Abraham, să nu uităm, era cetățean al Sodomei și Gomorei și știa la perfecție ce-ar fi putut pregăti, Își scoase ghiarele stîrpitura, Juan Lucas Îl tratase cu asprime, iar nevastă-sa de cum intru pe ușă se apucă să-mi poruncească. Abraham Își scoase ghearele. — Vai, doamnă! Mie-mi spuneți ce-i place lui domnu’! Îi cunosc toate gusturile și toate exigențele. MÎine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și să te obișnuiești cu ea. Altceva nimic, don Juan? — Nimic. Acuma du-te. Condu-l, te rog, Celso. Abraham făcu stînga-mprejur nervos chiar În clipa cînd Julius și Bobby veneau de la școală ca să stea la masă. Amîndoi putură vedea stîrpitura aceea cu niște pantaloni care-ar fi vrut să fie ca ai lui Juan Lucas, strînși prea tare pe șolduri și scoțîndu-i În relief formele rotunde și dezgustătoare. Abraham dispăru. Părea un jucător de tenis frustrat și foarte sărac, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
te gîndești că Julius, care era de față, era primul din clasă la engleză. A doua zi, la ora mesei, Carlos mînca Încîntat fiindcă acum avea pe cine lua peste picior o bucată de vreme și, dacă nu-i convenea stîrpiturii, era În stare să-l și atingă, iar Abraham gătea Încîntat, fiindcă șoferul, negru și fercheș, cu mustăcioara Întotdeauna aranjată, era ispita Întruchipată. Arminda nu-și dădea seama de amănuntele astea. Se completau golurile prin angajarea unor noi servitori, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cum era cu tricoul de tenis și cu părul oxigenat. În sufragerie, arhitectul la modă și soția lui, o Susan mai ștearsă, savurau Încîntați căprioara la cuptor pe care Juan Lucas o califica drept neîntrecută. „Nu știu cum se face, spunea, dar stîrpitura e În mare formă“. — Domnule, Îl Întrerupse Celso, bucătarul m-a rugat să vă Întreb dacă mîncarea e la fel de gustoasă ca la domnișoara Martinez. — Marticorena, corectă Susan, Întorcîndu-se surîză-toare și uitîndu-ise la arhitectul la modă ca să vadă dacă mai era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
gură și Susan, fermecătoare, se uita de sus la arhitect și la soția lui, o să-i invităm din ce În ce mai rar și o să-i chemăm doar pe prietenii buni de tot, o, cum o să savureze rotofeiul Luis Martin Romero bucatele pregătite de stîrpitură... Celso apăru spunînd că Anatolio Îl trimisese pe noul grădinar și că avea nevoie de un furtun ca să ude florile. — Care Anatolio? Întrebă Juan Lucas. — Grădinarul din casa veche, Îl lămuri Julius. — Celso, interveni Susan, spune-i lui Carlos, după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Îi vorbi despre invitație lui Susan, care abia atunci ieșise, prospătă și frumoasă, din cada-piscină. „Ce nume urît, darling“, se mulțumi ea să spună, dar Juan Lueas, care savura fericit o mîncare după rețeta rotofeiului Luis Martin Rornero, preparată de stîrpitura noastră, nu se putu stăpîni. — Probabil că e odrasla coaforului pe care l-am avut la club, spuse. E un prieten vrednic de fiul tău, draga mea. Julius și Cano stăteau pe gînduri mereu, fiecare cu ale lui și În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cu pomeții obrajilor proeminenți, cu fața ce părea că-i fusese ciupita de vărsat și cu o voce spartă de individ neșcolit, un al doilea care a tăcut tot timpul, un ins destul de pântecos, și cel de-al treilea, o stârpitura de om, cu o basca pe cap, cu niște urechi blegi și mari, cu o mustață subțire pe buza, În stil sud-american, și foarte activ deoarece intervenea mereu În ceea ce spunea șeful. Nu după mult timp, am aflat cum Îi
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
aflat cum Îi chema pe fiecare: primul („șeful”) se numea Ghinea și era comandantul lagărului unde urma să fim duși; al doilea (taciturnul) se numea Dobrescu și era ajutor de comandant, iar pe cel de-al treilea Îl chema Stan (stârpitura cu urechile blegi și mari) și era un fel de „locțiitor politic” al comandantului lagărului (cu aceștia trei ne vom Întâlni și mai tarziu, În lagărul de la Valea Neagră-Peninsula)... ...Așa cum eram Încolonați și Încă o dată numărați, Ghinea ne-a ținut
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
afară din baraca, când dau de o patrulă ce tocmai venea din partea de răsărit a lagărului; patrulă era comandata de Popescu-Piticu, care era Însoțit de trei soldați din care unul ținea un câine-lup de lanț. Aud imediat glasul ascuțit al stârpiturii: „Stai pe loc, ca trag!” Mă opresc și aștept... Însoțit de soldați și de câine, plutonierul se Îndreaptă spre mine, aproape În fugă și fără să mai spună nimic Îmi repede un pumn În plină figură, Încât am scăpat felinarul
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
Popescu: „Dați-i, domnule plutonier, ca banditul asta nu-i la prima abatere! Își face de cap!” De fapt, Matei Vasile habar n-avea cine-i „banditul”, dar cum criminal la criminal trage, se simțea obligat să fie de partea stârpiturii. A doua zi am aflat ca Popescu, În acea noapte, măi bătuse și pe alți nenorociți pe care i-a Întâlnit prin lagăr”. ,,Transferul de la Peninsula la Coasta Galeș” a fost asemănător trăit de Cezar Zugravu că și de Alexandru
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
un timp, fără rost din picioare. Ca să și facă de lucru, își scoate din nou capul prin deschizătură. — E și Germanicus cu falnica Agrippina! exclamă la un moment dat. — Falnică pe dracu’! suduie Rufus. Trimite un scuipat între picioare. — O stârpitură cât o coadă de mătură... Pe maștera asta cu chip de om are o pică teribilă. Dacă ar pu tea ar... Nici el nu știe ce i-ar face. Cât a suferit biata prințesă Mariamne din cauza ei! A trebuit scorpia
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
grele pentru mine, replică vesel Gany medes, sper să nu mai zăbovesc mult pe-aici. Fâlfâie din brațe ca o pasăre. — Am să-mi iau zborul spre o lume mai bună și mai dreaptă. — Ba ai să cobori în fundul pământului, stârpitura naibii, răbufnește Rufus. Îi cere germanului să certifice. — Zi și tu! Nici n-ar fi avut nevoie să-și înșele foamea, că din cele cinci banițe de grâu cât primește pe lună putea să vândă o parte, nu? Pusio consideră
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Vă place părul nostru blond. Iar femeile voastre jinduiesc să și-o tragă cu noi pentru că avem mădularul zdravăn, nu blegit, ca al vostru. Unde pui că suntem mari și puternici. Mult mai înalți decât voi, ăștia din sud, adevărate stârpituri cu picioare mici și groase. Dar vă trebuie cavaleri înalți care să-i sperie pe dușmani. De asta, în fiecare an, legatul principelui în Germania Inferior alege cel puțin 70 de recruți noi din floarea tineretului nostru și ne ademeniți
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Cezar Stoicescu ar fi putut desluși o undă de simpatie în privirea iscoditoare a lui Bîlbîie. Ar fi putut dacă nu s-ar fi grăbit, dacă n-ar fi intrat în panică, dacă nu l-ar fi paralizat gîndul că stîrpitura din fața lui însemna sfîrșitul nu doar al carierei sale, ci și al celei mai grozave aventuri din cîte trăise pînă atunci. Iar, pe deasupra, era și destul de întuneric ca să mai poată zări ceva în ochii întredeschiși, a batjocură? Îl înfuriaseră cumplit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
probabil nimic), mă făcea să nu văd cu ochi buni stânjeneala și teama lor. Mă enerva faptul că se gudurau în jurul mitocanului de Arhivar, că-l salutau, plini de respect, ca să-i câștige bunăvoința, deși înțelegeam de ce se purtau așa. Stârpitura știa tot, despre fiecare! Era gardianul trecutului lor, notat conștiincios în hârțoagele îngălbenite, clasat, ordonat, pregătit pentru orice, inclusiv pentru compromiterea celor care nu i-ar fi fost pe plac, de aceea își permitea, viezurele, profitând de rolul lui, să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
talent se relevă la o întrunire socialistă, unde își recită balada. Omenirea îl descoperi, în sfârșit, când amândoi plămânii îi erau deja mușcați de oftică. Orașul Viena îl internă într-un sanatoriu din Tirol, unde acest gigant cu trup de stârpitură, acest schelet mistuit de flacăra geniului scrise întâia și poate cea mai de valoare a sa lucrare; „Trotz alledem”. S-a restabilit datorită îngrijirilor excepționale ce i s-au dat. După ce săvârși vindecarea, cetatea Vienei i-a dăruit vila din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
unui violoncel care spune ceva răspicat și moare ca și mine, amuțit de un singur pizzicat de catastrofă. Audiția să fie încheiată cu valsul din „Cavalerul rozelor” și ca supliment să mi se cânte „Valurile Dunării” vals de Ivanovici, plânge stârpitura, clănțănind din dințișori, înghemuit în polarul beznelor din mine. ă - Nu vreau să-ți văd mutra cenușie, spusesem intendentului, care-l face și pe încasatorul la Crematoriu, plătindu-i cotizația pe zece ani înainte. Avea chipul de culoarea leșiei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Niciodată nu mi-au auzit urechile o blasfemie atât de enervantă. Corul se opri din cântat și privi jignit spre el. — Nu pot să înțeleg ce faci, îi spuse șeful de birou lui Ignatius. Ia mai taci din gură, mongoloidule, stârpitură pocită! — Noi ne întoarcem în fabrică, îi spuse furioasă lui Ignatius purtătoarea de cuvânt a corului, doamna cea îndârjită. Ești un om rău. Nu mă mir că te cată poliția. — Da, da, o susținură și alte voci. — Așteptați o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
și prinse în cătărămi nichelate. - Am să schimb calul ăsta! N-are trap bun! poticnește! - N-ai să schimbi nimic! zise cu dispreț Ada și se uită la el. S-a ramolit de tot! gândi. Ce sunt ochii ăia galbeni? Stârpitură de viță mare. Nobil am vrut, nobil am." Ea, așa costelivă, era foarte trainică. Campioană la tenis, brațul slab azvârlea mingea neobosit, campioană la dans, piciorul celebru de subțire, un os cu piele oacheșă și păroasă, manevra până în ziuă pasul
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]