1,175 matches
-
își lipește urechea de pieptul ei, aceasta tresare, muzica începe să curgă în aer ca mierea în faguri, se lasă în voia sunetelor care răsună în corpul ei ca într-o peșteră.... Bărbatul ei stă zile în șir ca o stană de piatră, ca aerul stătut dintr-o încăpere, stă așa, uscat și părăsit de viață, din când în când își aduce aminte că ar vrea să spună ceva, atunci se ridică și se plimbă prin oraș cu timpul mort după
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
trebuie să afle, e datoria noastră sfântă; și repetă: -trebuie să afle care le este mama lor adevăratăși izbucni în lacrimi. Rafira cu sufletul înghețat la spusele repetate ale Inei privea năucită în toate părțile, negăsind cuvintele potrivite. Devenise o stană de piatră. Câteva momente în biroul comandantului nu se auziră decât respirațiile celor prezenți. Fiecare din ei percepea în felul său cauza în dezbatere, dar se putea desluși că nimănui nu-i era indiferent evenimentul la care participa. Comandantul se
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
brațele pline de flori, intrând vijelioși în casa încărcată de sărbătoare Mihăiță, Vișinel și Alex o căutară asiduu cu ochii pe Ina. Găsind-o, făcură cerc în jurul ei. Băieții îi sărutară mâna, dar ea, lovită de neașteptata surpriză, părea o stană de piatră, care avea totuși puterea să lăcrimeze. Nu putu articula nici un cuvânt, dovedind doar să-și îmbrățișeze băieții, băieții ei dragi pentru care trăise și trăia fiecare clipă cu toată ființa. Alex sparse tăcerea, care era pe cale să se
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
ce părea de nezdruncinat, mai spera că s-ar putea să-l întoarcă din drum. Uneori, bărbații sunt ca niște copii capricioși care, atunci când sunt furioși, refuză cu încăpăținare chiar și bomboanele lor preferate. Deveni pentru câteva clipe ca o stană de piatră, având vaga impresie că s-ar afla la marginea unei nopți de unde încep întrebările și, datorită întunericului care înainta vertiginos spre ea, nu mai putea obține răspunsurile căutate. Tăcerea instalată în încăpere arăta că dialogul se topise și
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
prânz, când dădu cu ochii de Alex. Amândoi se opriră în loc. Olga cobora, Alex urca scările. Se priviră de parcă ar fi vrut să se studieze reciproc, apoi Alex începu să urce câteva trepte, pe când Olga rămase pe loc, ca o stană de piatră, acolo unde o prinsese neașteptatul moment. - Bună-ziua, domnișoară Dragomir! Olga stătu o clipă fără să răspundă imediat la salut. Câtă vreme era domnișoara Dragomir, și nu Olga, lucrurile erau mai mult decât clare. Se hotărî totuși să răspundă
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
urmă din cameră; se pregătea să fie dezintegrat în mii de particule ce urmau să se împrăștie în miliarde de atomi care în câteva secunde ar fi dispărut asemeni steluțelor din focurile de artificii. — Ce-ai rămas așa, ca o stană de piatră? Ești cam palid. Te simți bine? N-am nimic, puțin obosit. — Tu ai văzut cât e ceasul? — Nu. — Obosit de atâta somn; tu ce crezi? — Nimic. Nu ai și tu o părere, măcar așa, de ochii lumii? — Nici măcar
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
pe aceeași bancă, în același loc, la aceeași oră, de către seară, ca la un dublu priveghi, și la o clipă de cucernicie. Să se reculeagă. Să se roage, în sinea sa, pentru iertarea păcatelor nesăbuinței. Rămâne, în continuare, ca o stană de piatră, în mijlocul acelui punct de pe fața globului terestru, invadat de viața care curge, și tot curge, și tot curge fără noimă, fără ca ea să mai sesizeze acest fapt. Vama Era ultima zi din vacanța anului respectiv, și a doua
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
fracturile În spitalul În care lucra, vedete ale cinematografului solicitau internarea Întru dezintoxicare și consiliere, pentru a se putea adăpa din liniștea pe care The G. o genera În jurul său. I s-a spus Unicul Stâlp al Universului sau Marea Stană de Piatră. Fără voia sa, fondase și o religie: grupuri imense de credincioși se strângeau zilnic dincolo de zidurile grădinilor care Înconjurau spitalul, așteptând să-i zărească fie și pentru o singură secundă profilu-i Împietrit. Îl venerau ca pe-un războinic
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
drept, Gustav nu făcea, ca de obicei, absolut nimic, doar privea inert spre nicăieri cu ochii lui ca două butoniere goale, dar audiența a fost incredibilă, milioane de oameni dorind să vadă, din douăzeci și șapte de unghiuri diferite, Marea Stană făcând acest lucru. Apoi, povestea vieții sale a fost ecranizată la Hollywood, cu Sylvester Stallone În rolul principal. Pentru a intra cât mai bine În pielea personajului, actorul s-a antrenat doi ani În sala de forță, iar apoi, pe
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
din cauza valului de indiferență care cucerea societatea. Acești oameni nu aveau cum să stea cu mâinile-n sân: În fond, era exact atitudinea Împotriva căreia luptau. În presa de scandal au Început să apară zvonuri răutăcioase, conform cărora Încremenirea Marii Stane nu consti tuia decât o fațadă. Averea lui era estimată la jumătate din PIB-ul Canadei. Câștigase, se spunea, Nigeria la pocher, disciplină În care figura de nepătruns Îi dăruia avantaje incredibile, oferindu-i aura unui jucător ale cărui intenții
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
soților Ștefănescu și i-am găsit înăuntru, îmbrățișați, pe ea și pe Cezărică; m-am comportat rezonabil, nu vă îngrijorați, am alergat și i-am scuipat pe peretele din stânga bucătăriei, pti-un-doi-trei Alexandra, pti-un-doi-trei Cezărică, doar nu era să fi rămas stană de piatră și să-i las să iasă dintre rochiile, fustele și pardesiele alea și să mă scuipe ei pe mine; pe Cezărică l-am scuipat ultimul, ca să se pună, iar eu să-ncerc s-o conving să intre și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
cu floricele pătat de un roșu violent (sânge? și dacă era vopsea, tempera, acuarelă?), „ieși, Mateiaș, ieși“, intrase, se pare, și celălalt Matei, cel de jos, în baie, o privea pe mama nemișcat, tremura? (dar cine a mai pomenit o stană de piatră care să tremure?), mama era foarte frumoasă, cea mai frumoasă mamă din lume, singura, mama se spăla pe față, mama trebuia să-și schimbe pulovărul, pe Matei l-a scos de acolo Filip, așa e Filip?, tu l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
îi întrebă domnul J.L.B. Matekoni. O fotografie care să ne amintească de prima noastră zi de cumpărături. Copiii se luminară la față imediat. Da, vă rog, răspunse fetița, adăugând: N-am mai făcut niciodată o fotografie. Domnul J.L.B. Matekoni rămase stană de piatră. Fata aceasta, acum adolescentă, nu-și mai făcuse niciodată o fotografie. Nu avea nici un memento din copilăria ei, nimic care să-i amintească de cum arăta. Nu avea nimic, nici o imagine despre care să poată spune: „Aceasta sunt eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
-l văzuse niciodată în Vladia și doar fuseseră și acolo destule motive pentru aprinderea sufletului! Fie numai confruntarea cu Radul Popianu, în noaptea de pomină cînd cu Loteria vieții, ori atunci cînd s-a prăpădit domnișoara Sofie. Nu fusese, desigur, stană de piatră însă așa cum îl vedea, cum îl simțise și nu-l văzuse niciodată. Chiar niciodată. Apoi prințul i-a dat drumul din menghina degetelor sale alb-albastre din cauza efortului, Leonard Bîlbîie s-a frecat încetișor cu podul palmei, se și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Ofta adânc. Recunosc că am fost imprudenta, dar niciodată nu mi-aș fi închipuit că ați putea reuși ceea ce v-ați propus. Era, fără îndoială, o lovitură prea puternică și prea joasă, iar cei trei băieți au rămas ca niște stane de piatră. Cel mai dulce vis al lor, devenit realitate, era de fapt un vis și o realitate care trebuiau împărțite. Nu e corect! se tângui Chimé. Știu, recunoscu față, pe un ton sincer. Am fost îngâmfata și iresponsabilă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
un coleg, apoi să o înfrunte astfel. Ce se întâmpla, îmbătrânea? Nu se mai pricepea să-i cunoască pe copiii din clasă? Deși se aștepta să se repeadă la ea, Luana o văzu pe tovarășa așezându-se. Mută ca o stană de piatră. Vându își ridică pantalonii și reveni în bancă, icnind de durere. Se lăsă o liniște de mormânt. Bobocii clasei I, cu abecedarele deschise, așteptau. Prezența masivei învățătoare, în spatele catedrei, devenise și mai însemnată. Când o auziră vorbind parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
se terminase acolo și că mâine va fi nevoită s-o ia de la capăt, în altă parte. Voia, doar, ca el să-i mai spună un cuvânt, oricare ar fi fost acela. Cum Bariu o privea fix, mut ca o stană de piatră, ea se îndreptă spre ușă. Îmi voi strânge lucrurile... Vă doresc să aveți parte de tot binele din lume. Stai jos, Luana. Nu era convinsă că fusese vocea lui dar se întoarse și se așeză spășită, cu mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
răspuns. Mă frământ zi și noapte, nu mai sunt om, mă înțelegi? Mă înțelegi măcar un pic? Își încrucișă brațele cuprinzându-și șoldurile înguste, se cocoșă de parcă ascundea o durere. Fața toată pliată de riduri îi era imobilă ca o stană de piatră. Nu, nu mă înțelegi, strecură printre buze, n-ai cum. Cum ședea acolo chircită în fotoliu parcă era o șoricioaică bătrână și o clipă Carmina gândi că poate de la ea provenea mirosul de șoarece ce se simțea iute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Ce face? Asta tot încerc să-ți explic. Am luat hotărârea asta în timp ce eram la WC. Mă prind. Eleanor, care aducea pe o tavă suc de portocale și pahare, auzi aceste cuvinte în timp ce intră pe ușă de la bucătărie și rămase stana de piatră. — Ah! exclama Șam, prins pe picior greșit de anunțul lui Adrian. Păi, e grozav! adaugă el, aruncând o privire neliniștita către Eleanor, care-l privea lung pe Adrian. — La ce te prinzi? îl întreba ea. Adrian schița un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
-o uita, un singur chip. Pentru că, după îndelungi căutări, într-o fundătură, o cameră zidită cu piatră de râu, înaltă cât turnurile de veghe din Zagna. Razele roșii erau jucăușe, ca reflexele apei sub soarele în amurg. Noi am rămas stane de piatră, inimile băteau în ritm îndrăcit, tăcerea era de granit, pentru că în fața noastră, ridicat în două labe, uriaș cât un bivol, stătea un șobolan gras și lucios și tocmai sus un cap cu o coroană de aur, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
zise Mioara dar fântâna nu exista pe vremea aceea și Primăria era în altă parte a orașului. Contează? răspunse Mioara-fantomă. Privește. Lia-Babă se uită în album la fotografiile din copilărie! Se miră pentru că poza de luna trecută, cu Mița și Stana, babe ca și ea, se rătăcise între file. Parcă auzea susurul apei, atunci când rugaseră pe un tânăr să le imortalizeze pe peliculă. Cineva mută pozele în album, zise ea în barbă ștergându-și ochelarii cu poala capotului de molton. Adolescentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
secvență de sine stătătoare fără conotații în viitor. Cerul se întunecă, norii grei treceau ca nebunii, alternanța zi-noapte era blitz fotografic, blitz-ul, după câteva străluminări deveni stroboscop, lumina deveni unduitoare, dansând o gavotă. Limpezimea dezvălui pe Lia, Mița și Stana, femei cu... și nu mă mai interesează ce-a urmat! urlă Mioara. Revoc banalul. Vreau ceva plin, copt, gustos. Tu mi-ai arătat searbădul. E apă vie, Mioara. Nimic nu e searbăd, dar nu e apa ta. De aceea ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
broască, de șarpe și de femeie. Abia atunci dînsa, reîntrupată ispititor, Îi va putea arăta cavalerului armele și comorile tatălui ei, sub consemnul ca salvatorul s-o urmeze În adîncuri fără să privească Îndărăt, spre a nu fi preschimbat În stană de piatră. Mulți, nu neapărat ispitiți de spectrul prințesei, au căutat să străbată acele galerii subpămîntene de cîrtiță voievodală hărțuită, hotărîți să iasă undeva la lumină, dar nu s-au mai Întors niciodată. Rețin limpede imaginea cetății, de fapt, un
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
-o el... privindu-ne cu geană umedă. Am pornit Înșirați ca mărgelele pe ață. Toader mergea În față. Eu Îl urmam la câțiva pași buni. Așa era regula. În caz că cel din avangardă simțea vreo mișcare, ridica brațul și ne opream stană de piatră, cu mâna pe automat... După ce ne asiguram că nu e niciun pericol, ne continuam drumul. Din când În când, cel din față trecea În spate. Cei trei militari de la divizie, responsabili cu bandajatul pilonilor podului, veneau la vreo
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
medicul dumnea-voastră, va trebui probabil intervenit. Până atunci, odihnă, evitarea emoțiilor, scurte plimbări, hrană ușoară, dar consistentă. Și infuzii de plante... Ciprian ! Întreab-o pe doamna ta dacă are în casă flori de păducel, dacă nu îi trimit eu de la mătușa Stana care are de toate. Să bea doamna infuzie concentrată, două-trei cești pe zi în înghițituri mici. E destul de neplăcută la gust, puteți să o îndulciți cu miere. Și încă odată : evitați oboseala, evitați stresul. Infuzia de păducel, poate și comprimatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]