325 matches
-
de rugă”, o troiță la răscruci, freamătul bătăii de aripă a unor îngeri intră în recuzita unei lirici cu tentă religioasă. După instalarea la putere a comuniștilor, B., în stihuiri răspândite prin presa vremii, lepădând obida și oțărârea, își îmbracă stanțele în veșmânt convențional, impudic de sărbătoresc, arătându-se voios până la cecitate de atâta „belșug de bine”. „Brigadierul”, „tractoristul” sunt eroii pe care acum îi exaltă, în vreme ce „speculanții”, „sabotorii”, „yankeii” îi reactivează vechile îndârjiri. SCRIERI: Demonii Mehedințiului, Turnu Severin, 1932; Daruri
BOCSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285774_a_287103]
-
în tril de fluier”, B. cântă în versurile sale, din toată inima, „frumusețea, visul și seninul”. Cu unele înnegurări trecătoare, lirica lui se scaldă, voios, în „lumină”, sugerând o mișcare ascendentă. Un simț muzical relevă, fără doar și poate, aceste stanțe de licăr folcloric și „zvon patriarhal”, instrumentând acorduri, și triste și jucăușe, dintr-o „rapsodie vâlceană”. SCRIERI: [Poezii], în Gheorghe Bobei, rapsod și poet, îngr. și introd. Constantin Apostol, Râmnicu Vâlcea, 1973; Din licărul străbunelor izvoare, îngr. și postfață Dumitru
BOBEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285770_a_287099]
-
Trecutul se proiectează ca o poveste în care fundamentală rămâne motivația a ceea ce este individul ca atare în momentul reconstituirii trecutului, al propriului său examen de conștiință. În fine, traducerile reprezintă o altă latură a activității lui C. Nu doar Stanțele lui Jean Moréas, transpuse în românește în 1945 și comentate elogios de Perpessicius printre alții, sau mai vechea traducere în versuri, Domnișoara Felicia sau Fericirea de Guido Gozzano (1933), ci îndeosebi ceea ce critica literară franceză a considerat un moment de
CIORANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286269_a_287598]
-
București, 1995; Poeme, pref. Nicolae Florescu, București, 1999; Eminescu sub fiorul timpului, pref. Nicolae Florescu, postfață Andrei Ionescu, București, 2000; Paiața tristă, tr. și pref. Simona Cioculescu, București, 2002. Traduceri: Guido Gozzano, Domnișoara Felicia sau Fericirea, București, 1933; Jean Moréas, Stanțe, București, 1945; Dante, La Divine Comédie, introd. trad., Lausanne, 1964. Repere bibliografice: I.E. Torouțiu, Superbă inocență!..., „Litere”, 1934, 13; Vasile Damaschin, Caleidoscop intelectual, SE, 1940, 876; Aurel Tita, „Vie de Jacques Amyot”, CML, 1941, 123; Grigore Chelariu, „Teatrul românesc în
CIORANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286269_a_287598]
-
Cu deosebire se cere la asta tratarea artistică a exametrului, după cum am pomenit și mai sus. Declamațiunea se mai nuanțează încă și după cele două mari antiteze: a epopeei antice și a celei romantice. Abstrăgând de la diferința dintre exametru și stanța modernă, epopea antică cere în declamațiunea sa un alt ton fundamental decât cea romantică. Epopea antică e după natura sa mai obiectivă, e mai puțin întrețesută de reflexiune și sentiment, ea dezvoaltă acțiunea înainte-ne mai mult în decurgerea ei
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
semne apăruseră chiar și în tablouri din tinerețe, ca Întoarcerea de la târg, de pildă (datat aprox. 1874, no. inv. 728). La Bacovia, anemierea expresiei și reducția ei la un soi de afazie, la o inhibiție aproape de mutism, așa cum ajunge în Stanțe burgheze, e de fapt rezultatul unei emancipări față de elementele decorului simbolist (asupra faptului acestuia mi-a atras atenția poetul Ștefan Nenițescu). Penuria aparentă și caracterul aproape monosilabic al Stanțelor burgheze nu reprezintă numai efectul unei involuții, ci și al unei
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
soi de afazie, la o inhibiție aproape de mutism, așa cum ajunge în Stanțe burgheze, e de fapt rezultatul unei emancipări față de elementele decorului simbolist (asupra faptului acestuia mi-a atras atenția poetul Ștefan Nenițescu). Penuria aparentă și caracterul aproape monosilabic al Stanțelor burgheze nu reprezintă numai efectul unei involuții, ci și al unei decantări, al unei esențializări inefabile (termenul „involuție” are de altfel și accepția de: trecere de la heterogen la omogen). Prin aceasta nu vreau să spun că Stanțele burgheze ar însemna
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
aproape monosilabic al Stanțelor burgheze nu reprezintă numai efectul unei involuții, ci și al unei decantări, al unei esențializări inefabile (termenul „involuție” are de altfel și accepția de: trecere de la heterogen la omogen). Prin aceasta nu vreau să spun că Stanțele burgheze ar însemna o treaptă superioară față de Plumb și Scântei galbene (după cum încă mai puțin s-ar putea spune că perioada ultimă a lui Grigorescu e superioară celei de după Barbizon). Dar în Stanțe burgheze ajunge la ultima limită un fenomen
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
Prin aceasta nu vreau să spun că Stanțele burgheze ar însemna o treaptă superioară față de Plumb și Scântei galbene (după cum încă mai puțin s-ar putea spune că perioada ultimă a lui Grigorescu e superioară celei de după Barbizon). Dar în Stanțe burgheze ajunge la ultima limită un fenomen de eludare a mijloacelor și „efectelor”, o despuiere extremă al cărei rezultat e pe de o parte vacuitatea și atonia manifestării externe, care nici nu mai e propriu-zis expresie, ci se reduce la
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
admira fără a cugeta. Poetul cu care în adevăr are Bacovia o structurală afinitate este, așa cum tot Svetlana Matta o spune cea dintâi, Georg Trakl.* Iar această afinitate apare mai evidentă în perioada ultimă a lui Bacovia, în special, în Stanțe burgheze, când, emancipat de modelele simboliste, poetul ajunge la acea poezie a stagnării și a implicitului. De altminteri, cartea Svetlanei Matta, de o concizie și o pătrundere cu totul remarcabile, plină de intuiții fulgurante, dar riguros coherente, mergând drept în
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
1967. A fost distinsă cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române (1985) și cu Grand Prix de Poésie de l’Enclave des Papes Valréas. Este sora criticului Constantin Crișan. Poezia scrisă de M. este o meditație tandră, fără ostentație, fără patetism. Stanțele transpun o atitudine contemplativă, uneori ironică în fața ireversibilei curgeri a timpului: „Am lăsat în urmă/ frânghii sângerate de gleznele mele,/ A rămas fumul îmblânzit de dorul cuminte./ Munții, prăbușiți spre a-mi opri pribegia,/ pe care i-am luat/ și
MARINCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288031_a_289360]
-
a misterului marii treceri. Versurile, alunecând uneori într-o ușoară desuetudine, trădează și influențe din Mihai Eminescu, George Coșbuc, Ion Pillat, V. Voiculescu, Nichifor Crainic. Vocea poetului este însă aici mult mai decisă: el stăpânește cu destulă siguranță mijloacele artistice, stanțele au fermitate, suplețe, expresivitate și muzicalitate, acestor calități adăugându-li-se o discretă vibrație interioară; se insinuează ideea unei lumi paralele celei contemplate, o lume a trăirilor nemărturisite, învăluite în duioșie și tandrețe (Ceremonial pentru întoarcere în veac). Placheta Din
FEDIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286975_a_288304]
-
1983, 42; Mihai Iordache, „Vămile cireșului”, „Pagini bucovinene”, 1983, 11; Ioan Pintea, Povestea povestind, TR, 1985, 22; Cornel Cotuțiu, „Mânzul cu stea în frunte”, VTRA, 1985, 9; Adrian Dinu Rachieru, Miorițologie, „Crai nou” (Suceava), 1995, 11 noiembrie; Mircea A. Diaconu, Stanțe rustice, „Crai nou” (Suceava), 1996, 30 noiembrie; Rachieru, Poeți Bucovina, 175-177; Nicolae Manolescu, Oaia năzdrăvană și Hyperion, „Curentul”, 1998, 6 noiembrie; Th. Codreanu, Eminescologie la timpul prezent, „Sinteze” (Bacău), 1999, 4; Liviu Papuc, Din nou Eminescu, CRC, 1999, 7; Al.
FILIPCIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287001_a_288330]
-
intitulat Poezii și proză. Versurile, banale și naive, imnuri mai ales, elogiază evenimente politice de reală importanță (Imn la 24 ianuarie 1859, 24 ianuarie 1860, Imn la țară) și evidențiază, fără calități literare, patriotismul sincer al autoarei. Convenționale rămân și stanțele sentimentale, multe scrise pentru a oferi un text muzicii lui Al.Flechtenmacher. Modelul este Lamartine, din care a tălmăcit Lacul. F. este și autoarea unor vodeviluri care s-au jucat pe scenele bucureștene (Un cap romantic, La sânul mamei, 1875
FLECHTENMACHER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287018_a_288347]
-
la rugăciune, în timp ce kontakion-ul nu este, la drept vorbind, un element al liturghiei ci unul paraliturgic. Forma kontakion-ului se cristalizează în cursul secolului al șaselea și se definitivează o dată cu opera lui Roman Melodul. Un kontakion e format, de obicei, din stanțe cu metrică asemănătoare al căror număr variază de la optsprezece la douăzeci și patru (numit oikoi: un termen folosit în mod analog cu cel italienesc „stanza”), precedate de un scurt preludiu denumit kukulion, cu o metrică diferită. Stanțele formează de obicei un acrostih
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
e format, de obicei, din stanțe cu metrică asemănătoare al căror număr variază de la optsprezece la douăzeci și patru (numit oikoi: un termen folosit în mod analog cu cel italienesc „stanza”), precedate de un scurt preludiu denumit kukulion, cu o metrică diferită. Stanțele formează de obicei un acrostih și adesea reproduc numele autorului. Ultimul vers al preludiului introduce un refren care este repetat apoi cu stanțele care urmează. Stanțele, la rândul lor, au un număr variabil de versuri, de la optsprezece la douăzeci și patru. Kontakion-ul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
mod analog cu cel italienesc „stanza”), precedate de un scurt preludiu denumit kukulion, cu o metrică diferită. Stanțele formează de obicei un acrostih și adesea reproduc numele autorului. Ultimul vers al preludiului introduce un refren care este repetat apoi cu stanțele care urmează. Stanțele, la rândul lor, au un număr variabil de versuri, de la optsprezece la douăzeci și patru. Kontakion-ul era intonat probabil de către predicator în timp ce un cor format din ceilalți participanți la oficiere împreună cu credincioșii cânta refrenul. Oricum, textul unui kontakion este
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cel italienesc „stanza”), precedate de un scurt preludiu denumit kukulion, cu o metrică diferită. Stanțele formează de obicei un acrostih și adesea reproduc numele autorului. Ultimul vers al preludiului introduce un refren care este repetat apoi cu stanțele care urmează. Stanțele, la rândul lor, au un număr variabil de versuri, de la optsprezece la douăzeci și patru. Kontakion-ul era intonat probabil de către predicator în timp ce un cor format din ceilalți participanți la oficiere împreună cu credincioșii cânta refrenul. Oricum, textul unui kontakion este de obicei narativ
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
1967) cu versuri, iar în volum, cu monografia Mihail Săulescu (1970), urmată de o ediție din opera literară a acestuia (Versuri. Proză. Teatru, 1974). O primă perioadă poetică va fi abandonată în favoarea unei abundente producții romanești. Versurile sale cântă în stanțe corecte patria, pământul românesc, pacea, devotamentul femeilor-ostași sau, atunci când e vorba de o tematică mai personalizată, mama care apără/veghează somnul copilului, îndrăgostita care își descoperă vârsta. Romanele semnate de G.-M. impun în primul rând prin darul povestirii, firească
GRONOV-MARINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287368_a_288697]
-
copitele de pământ și clinchetul frâielor,/ Murmurau focurile ce parcă înviau, parcă mureau,/ Departe, la o stână din câmp, alcătuită din taine” (Tata se ducea în câmpia Ardealului). Impunându-și rigori clasicizante, în linia lui Pillat, R. nu rămâne la stanță și sonet, ci compune și în forme fixe proprii poeziei orientale (gazel, haiku). Dar utilizează, pe de altă parte, și tehnici constructiviste, simultaneiste, produce imagini de tip suprarealist („moara mănâncă râul”, „Luceafărul schimbă garda”), scrie versuri în monorimă, inventează caligrame
RAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289147_a_290476]
-
București, absolvit în 1929. Se înscrie și frecventează Facultatea de Drept (finalizată în 1937) și, în paralel, fără să o absolve, Facultatea de Litere și Filosofie la Universitatea din București. În revista liceului, în 1927-1928, publica Psalmi, după ce, cu alte stanțe, fusese prezent, în 1926-1927, în „Universul” și „Lumea copiilor”. În 1928-1929 va scrie în „Dimineața copiilor” și „Foaia tinerimii”. În 1929 Tudor Arghezi îi tipărește câteva poeme în „Bilete de papagal”, în același an semnează în „Falanga” și în „Ritmuri
STANESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289877_a_291206]
-
rugăciune, în timp ce kontakion-ul nu e, la drept vorbind, un element al liturghiei, ci unul paraliturgic. Forma kontakion-ului se cristalizează în cursul secolului al VI-lea și se definitivează o dată cu opera lui Roman Melodul. Un kontakion e format de obicei din stanțe cu metrică asemănătoare, al căror număr variază de la optsprezece la douăzeci și patru (numite oikoi: un termen folosit în mod analog cu italienescul stanza), precedate de un scurt preludiu numit kukulion, cu o metrică diferită. Stanțele formează de obicei un acrostih și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
kontakion e format de obicei din stanțe cu metrică asemănătoare, al căror număr variază de la optsprezece la douăzeci și patru (numite oikoi: un termen folosit în mod analog cu italienescul stanza), precedate de un scurt preludiu numit kukulion, cu o metrică diferită. Stanțele formează de obicei un acrostih și adesea reproduc numele autorului. Ultimul vers al preludiului introduce un refren, repetat apoi cu stanțele care urmează. Stanțele, la rîndul lor, au un număr variabil de versuri, de la optsprezece la douăzeci și patru. Kontakion-ul era intonat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
termen folosit în mod analog cu italienescul stanza), precedate de un scurt preludiu numit kukulion, cu o metrică diferită. Stanțele formează de obicei un acrostih și adesea reproduc numele autorului. Ultimul vers al preludiului introduce un refren, repetat apoi cu stanțele care urmează. Stanțele, la rîndul lor, au un număr variabil de versuri, de la optsprezece la douăzeci și patru. Kontakion-ul era intonat probabil de către predicator, în timp ce un cor format din ceilalți participanți la oficiere împreună cu credincioșii cînta refrenul. Textul kontakion-ului este de obicei
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mod analog cu italienescul stanza), precedate de un scurt preludiu numit kukulion, cu o metrică diferită. Stanțele formează de obicei un acrostih și adesea reproduc numele autorului. Ultimul vers al preludiului introduce un refren, repetat apoi cu stanțele care urmează. Stanțele, la rîndul lor, au un număr variabil de versuri, de la optsprezece la douăzeci și patru. Kontakion-ul era intonat probabil de către predicator, în timp ce un cor format din ceilalți participanți la oficiere împreună cu credincioșii cînta refrenul. Textul kontakion-ului este de obicei narativ și, ca
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]