332 matches
-
al resurselor, o sonda cât era ea de "tare" când instrumentarul rutinier al tăriei zăcea paralizat de disfuncție, o dădea la iveală așa cum nici ea nu se cunoștea, punând-o să sară coarda cu propria-i limită. Și lui îi sticleau ochii în special când coarda trecea pe dedesubtul ei, lăsând-o în afara lumii obișnuințelor, în golful rond al alterității azurii, ca pe o corabie de pe alt tărâm legănându-se la ancoră. "Cârmaciule, lasă veghea și alătură-te chefului nostru", îi
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
O vezi tristă, argintie, N-o-ngrijesc cum o-ngrijam! Acea frunte îngerească, Care-atâți o adora, A-nceput să se-ncrețească; Nu mai este ce era. Acea pieliță ca crinul, Acei ochi ce schinteia, Cele buze ca rubinul, Cea dintură ce sticlea Ca nălucul se trecură: Sunt ca flori ce-au veștjit! N-au lăsat nicio trăsură, Moartea parcă le-a pălit. ... Dar sunt armele zdrobite De ast timp afurisit, De ast timp ce ne trimite Brazdele de îngrozit; De ast timp
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
după care întâlniri pe ascuns între preot și câte o măicuță. Preotul duhovnic Machedon puse ochii pe Agata de cum veni. -Cum te cheamă fica mea-? -Agata Moisescu, părinte. -De azi te vei numi sora Anastasia. -Bani ai, întrebă Machedon duhovnicul sticlindu-i ochii. -Am părinte răspunse Agata, acum sora Anastasia. -Câți? -Douăzeci și cinci de mii de dolari. -Îi dai încoace, să ți-i strâng. -Dar părinte. . . încercă să se opună Anastasia. -Nici-un dar, îi dai și gata hotărî Machedon. Sora
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
să ghicești vârsta acestor oameni, zeci de ani de zile obrazul lor are o vârstă fixă de maturitate indefinisabilă. Poate că băiatul de la înghețată e tânăr de tot și șia pus în gură, în față, din tele de aur carei sticlește tocmai pentru a da obrazului un element de maturitate în plus, poate că dintele de aur și la pus ca o insignă de proprietate, așa cum unii poartă anumite insigne la butonieră care indică anumite lucruri, iar la dânsul, dintele, că
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
suficienți bani pentru ași pune un dinte de aur. În fine, poate că îl are pentru că avea nevoie de el. Întotdeauna mă gândesc cam la aceste lucruri când stau de vorbă cu dânsul și când dânsul răsfrângând buzele lasă săi sticlească în colțul gurii bucățica de metal galben. Dar iată că scriind toate acestea îmi amintesc că în liceu cumpăram vara înghețată și iarna halviță exact de la un asemenea băiat, cu care în orele când plecam din clasă și stăteam zgribuliți
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
din text: Este un băiat mic cu o față perfect indiferentă căreia nui pot atribui în mod exact nicio vârstă. [...] Poate că băiatul de la înghețată e tânăr de tot și șia pus în gură, în față, dintele de aur carei sticlește tocmai pentru a da obrazului un element de maturitate în plus, poate că dintele de aur și la pus ca o insignă de proprietate, așa cum unii poartă anumite insigne la butonieră care indică anumite lucruri, iar la dânsul, dintele, că
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
analoage acelora din poemele lui Adrian Maniu: „...Târau în urma lor iepuri cenușii, mărunți, mirosind a lapte de măr,/ dar sfârtecați de răni cumplite,/ cerbi cu carnea domesticită/ din care sălbăticia s-a scurs,/ ciute de fildeș topit/ și iarăși iepuri, sticlind de spaimă”. În alexandrini, stihuri de factură eminesciană sau argheziană își unesc timbrul propriu cu cel pillatian: „Vezi, dincolo de focuri, un drum cotit te-așteaptă,/ treci printre ramii toamnei. Plini de rugină ramii-s/ și fiecare frunză ce-o vezi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290221_a_291550]
-
Țăranu, Mihai Ilisan și alții. Zâne n-au văzut ei În Poiana lui Filip, dar când să coboare spre Pârâul lui Brici, aud urlete de lupi. Nu după mult timp, apăru și haita. Erau mai mulți de șapte. Ochii lor sticleau trimițând fiori odată cu revărsatul zorilor. Fiecare bărbat a coborât din sanceu și au venit În fața boilor În timp ce haita flămândă se apropia. Atunci Toader din Deal, fratele lui badea Mitru, a tras un foc de armă. Din spatele convoiului s-au mai
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
doi poeți sunt niște acrobați ai versificației, niște profesioniști evoluând la trapezul ingambamentului. Similitudini apar la tot pasul, dar modelul „suprem”, cel mai frecvent calchiat de D., este acela din Duhovnicească: „Deschide ușa. Lasă clanța. / Am orbit tot privind cum sticlește faianța / Și nu te mai văd decât pe tine. / Lasă clanța. N-o mai ține. / Știu, ești așteptat și totuși ești / Mereu aici lângă mine, în București, / Berbece vânăt de carton presat / Cu lavalieră și guler lat”; „De ce te uiți
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]
-
niște respectabili onaniști, domnișorule Cristian. Poate asta și suntem în adâncul sufletelor noastre. D-aia viața nu e bună cu noi mai niciodată, nu e loc de faimă pentru onaniști. Cristi își mai toarnă un pahar de vin. Ochii îi sticlesc de amețeală. — Da, sigur că da, continuă Pribeagu. Am putea să râdem despre cum am încercat să cântăm și am fost dați afară. În șuturi chiar. Aruncați pe Griviței ca niște cârpe. O, da, ce dimineață frumoasă în care să
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
premierele pieselor sale preferate, era apoi la un pahar de vin cu actorii pe care îi iubea, povestind vrute și nevrute, și, din când în când, era întrerupt pentru a da un autograf unei femei frumoase sau unei puștoaice, căreia ochii îi sticleau, îndrăgostită pe loc de Cristi. Sau se plimba cu Tourtal pe străduțele din Montmartre și număra pisicile care le tăiau calea. Și ropotele de aplauze continue care îi țiuiau în urechi, amestecate cu șampaniile spumoase și parfumurile franțuzești scumpe ale
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
La care...se oprește brusc...fixându-mă cu privirea fără a clipi. Mă cercetează de sus până jos. În jurul nostru mulți pacienți așteptând să între în sala de mese. Au rămas înmărmuriți, suflarea le-a înghețat pe buze. Ochii le sticlesc precum ghețușul de afară. Nu înțeleg ce se întâmplă... Mulți îl știu fioros, îi știu de frică. Acum așteaptă deznodământul. Se așteaptă la ce e cel mai rău : o chemare în biroul dânsului și o externare fără nici un drept de
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
scormone, îți tălmăcește gândurile ascunse, te vrăjește, cetește în tine ca dintr-o carte. Când vorbește cu mine, mă străpunge de mă trec toate nădușelile... Numai sălcii o să visez, bolborosește Negrilă, o pădure de sălcii... Isaia râde isteric, ochii îi sticlesc ca la lupii porniți în pradă. N-ai teamă! Îl trimit în iad! Scot eu dracii din el! spune și smulge cu furie pumnalul, schimonosit de ură. Cu aiasta! O gaură în spate! O găurică! Ce-or să se mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
scurte - elegii, „prevestiri”, „inscripții” ori „amurguri” -, alcătuiesc un fel de jurnal de emoții și imagini fulgurante, în care se citește, printre rânduri, aceeași dramă a pierderii fiului: „Acești bulbi sângerii/ trandafirii/ nu mai știu să înflorească/ pe pământul de ape sticlind/ Aud cum cresc lichenii/ în ochiul oglinzilor negre/ și-n încăperea strâmtă unde m-am întors/ văd cum se prelinge pe ziduri/ vorbire străveche,/ nevindecatele răni/ de pe trupul leprosului// Cu fața spre asfințit/ în singurătate/ lunec/ cu treptele casei/ în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290034_a_291363]
-
Sfântul Trudpert și din spre Sulzburg, dinspre apus și dinspre răsărit, din toate păr țile se apropia puzderie de țărani, cu coasele sclipind amenințător În soare. — Câinii blestemați, nici măcar nu se mai ascund! Atât de siguri sunt de victorie! Le sticlesc cuțitele În soare, iar ei se bucură că ne au În mână! izbucni Eglord. — Încă n-au pus mâna pe noi, urlă furios Adalbrecht. Se aplecă peste parapetul zidului și țipă: — N-o să puneți mâna pe noi, mișeilor! Nimeni nu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
eu eram inițiat, căci nici ei, nici părinții lor nu călcaseră vreodată pragul operei și teatrului, ca mine. Nu oare la îndemână, în strada Kogălniceanu, chiar fantoma unui teatru, ruina aceea în care se mai recunoșteau lojile ce vor fi sticlit odinioară de bijuteriile femeilor elegante, și scena devenite movilă de praf și pulbere, unde se vor fi ciocnit cândva spadele, dar și paharele de cristal? De fapt, ovreiașii ăștia devotați formau publicul meu entuziast: spectacolul îl dam eu singur, ca
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
se știe, în urma acestor întâlniri colocviale, colegiale, amicale, am scris Academia de la Pavilion) mi-au rămas în imagine mai ales cei cu o expresie gravă, în aparență, așa voiau ei să fie, gravi, pentru că atunci când surâdeau sau chiar râdeau le sticleau ochii și în cutele feței puteam citi când amabilitatea, voioșia, ironia, când abilitatea de a camufla nemulțumiri, insatisfacții, sentimente ascunse, frustrări, de unde gesturi repezite, nereținute, bruscate. Cât de complicat poate fi omul, ce psihologie demnă de studiu. Până la urmă ochii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
cernoziomul se întinde cât vezi cu ochii. Pământ negru, mănos, de o bogăție fără păreche, pământ pe care se face pânea albă în cantități nemăsurate. E vreme de secetă. Stoluri de cioară și de grauri se învălue în zare. Iazurile sticlesc în bătaea amurgului. Înserează. O seară cenușie coboară. Departe se vede un foc, undeva, în depărtate singurătăți. Și vântul trece șuerând ușor. care păzește la coșere, coșărar = humelnic. calfă Faliboga UN CONAC DE MOȘIE Săvenii e un târgușor în întregime
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
codrul, să salte pietrele! Și Barbu trăgea în adevăr, de ne tăia curmeziș la inimă, și de farmecul cântecului parcă i se ștersese de pe față zbârciturile anilor, parcă întinerise cu o jumătate de veac. Era frumos de văzut cum îi sticleau ochii acestui moșneag, urmaș al unei generații trecute, cum ședea încă drept ca lumânarea, cum îi vibra corpul împreună cu strunele cobzei; era mai ales frumos de văzut cadrul încunjurător de verdeață prin spărturile căruia se întrezăreau dealurile păduratice ale Iașului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
El îmbla ca-n vis... îmbla pe o generație de oameni... un sărman visător sfărâmat de durere, doritor de moarte... El deschise repede ușa de la o treaptă ce ducea sub piramidă, luă făclia... și adânc departe sub piramidă se vedea sticlind un plan negru și strălucit... Parcă un ocean se mișcă mut sub piramidă... El privi în jos... - O, lac! în curând vei cânta la capul meu cântările... El coborî scările jos, mai jos, ca și când s-ar fi coborât în fundul unei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
botine radioase și bumbi de diamant la maneșcă. Prin bolțile ce reprezentau locul ferestrelor lipsinde erau trepte cu oale de flori proaspete și împupite care împleau c-o dulce răcoreală sala, într-un loc era un joc de ape cari sticleau ca [argintul] izbucnind în sus și recăzând în bazinul lor de marmură albă în snopuri înalte de fire de diamant... Angelo ședea în jilțul lui și se uita cu mirare la această zi de primăvară îngropată-n noaptea pământului. Toți
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
până la gleznuțele și piciorușele de argint... Ea surâdea... buzele jîmbate de acest surâs sensual și voluptos lăsau să se vadă dantura întredeschisă ca la o leoaică însetată, obrajii suflați abia cu rumăn făceau gropițe abia desemnate, dispărînde de langoare, ochii sticleau sub genele pe jumătate lăsate și tremurânde, fruntea netedă sălbătăcită sub părul în dezordine care cădea în lungi valuri strălucite ca lemnul de nuc pe umeri și parte pe sânii care-i oprea și-i înfoia în căderea lor. {EminescuOpVII
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
retrăgeau cu tact când le făcea un semn cu degetele pe sub țigară. Ravelstein punea Întrebări colcăind de curiozitate, rostite cu voce joasă și, În timp ce asculta, capul chel Îi era adeseori Îngropat În pernele de piele, ochii uneori dați peste cap, sticlind de atenție concentrată, gura ușor căscată - iar picioarele Încălțate În mocasini, alăturate talpă la talpă. La orice oră din zi și din noapte asculta CD‑uri cu muzică de Rossini, pusă la volum maxim. Avea o extraordinară predilecție pentru Rossini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
schia În jurul casei. Eram supărat pe părinții ei pentru că o aduseseră Înăuntru să‑și vadă bunicul. Era o dimineață de iarnă, sau așa mi se părea mie. De fapt, trebuie să fi fost miezul nopții, dar soarele făcea zăpada să sticlească. Am sărit peste rezemătoarea patului, fără să‑mi dau seama că eram atașat la tuburi și ace și pungi de plastic care conțineau tot felul de mixturi intravenoase. M‑am uitat la picioarele mele goale pe podeaua Însorită de parcă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
la Anul Nou: Na,na, na Martine na Te-am adus din Spania. De joci bine măi Martine Ți-oi da miere de albine Un țânc mai mititel se băgă și el să se ițească printre doi băieți mai mari sticlindu-i a curiozitate ochii, până unul dintre ei îl repezi brusc de căzu drept în fund în noroiul galben și cleios al toamnei târzii. Vălmășagul vocilor creștea necontenit. - Mai sus piciorul nea Lupău - Ne Lupău, dă și din cap așa
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]