824 matches
-
Românilor, știuse s-o releve, cu un înțeles de invulnerabilă spiritualitate, de protecție majoră, împotriva demoniacului. De aceea simțim că asemenea locuri ne pot sta pavăză, franc și destoinic, pentru că frumusețea lor nu izvorăște doar dintr-o logodnă anume a stihiilor; intră în ea, inseparabil, materia sufletească a unei istorii care înseamnă destin asumat laolaltă, convergență morală. Fecior al unor pămînturi rezemate în soclul aceluiași podiș moldav, nu prea departe de urbea lui Ilie Boca, onorat de admiratori inimoși printr- un
Locuri care ne iubesc by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/4451_a_5776]
-
formule de viață, așa cum apare expresiv în Melancolie. Poezia Strigoii, deși pune în temă moartea, biruitoare până la urmă, cosmicitatea viziunii, forța intelectivă a acestei viziuni: învingerea morții de către sublimitatea iubirii de dincolo, din postviață totul ne înalță emoțional, spiritual deasupra stihiei negative, Albia modelatoare a liricii lui Rabindranath Tagore a fost diada din viziunea Indiei pe de o parte panteismul, ideea că totul este în Unul, iar pe de altă parte, kama, iubirea care asigură monada universală. Exaltarea bucuriei cuprinde, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
antirațională în cultură și în viața de fiecare zi. Poezia este o necesitate cosmică pentru om. Necesitate sacră. Reamintim cuvântul definitiv al lui Hölderlin "numai poetic merită omul să trăiască pe pământ". În rest nu trăiește, este viețuit de toate stihiile antispirituale, antiumane, antiviață ale infernului modern și postmodern care a proclamat bezmetic lupta furibundă împotriva tuturor valorilor, inclusiv împotriva noțiunii de om. Nu știm cât a fost poluat și spațiul cuantic de haosul malign, deși este posibil ca acest spațiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
timpurilor. Prin sortilegiul cântului, el întemeiază o neolume pe care să o poată locui: o Casă a Omului. Poezia sublimă a arhaicului (Benedetto Croce) ritm și melodie -, avea caracter incantatoriu, un ritual magic cu rolul de a conjura zeii și stihiile, iar pe de altă parte, de a se insera în ritmurile cosmice, adresându-se esențialelor necunoscute: moartea (Ghilgameș, Miorița), nașterea lumilor (Rigveda), teleologia faptei umane (Bhagavad Gita) etc. Ca atare, poezia era sacră, sens care se va regăsi la poeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Neliniște și catharsis Un vers frumos te-nalță când inima ți-e grea. Hafiz Neliniștea este intrinsecă, structurală, nu doar psihologic, ci ontologic omului. Apare sub două hipostaze: existențială și metafizică. Cea dintâi are cauză moartea, cealaltă misterul, drama cunoașterii. Stihia neliniștii în existența umană a fost recunoscută și discutată filozofic de la presocratici și până la Heidegger, care îi dedică capitolul final din Sein und Zeit. Heraclit pare a se fi aflat printre primele profunde conștiințe mărturisitoare ale neliniștii ontologice: Moarte este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poetul se plânge că, deși și-a deschis ochii cunoașterii către toate adâncurile, deși cu întreaga creatură și-a ridicat rănile în vânt. "nici o minune nu se împlinește". Și totuși, "cu cuvinte simple ca ale noastre s-au făcut lumea, stihiile, apa și focul". Atunci de ce rugile noastre, cuvintele poetului nu izbutesc să împlinească nici un miracol ? În poezia Din adânc, răzbate strigătul spaimei de moarte: poetul își întreabă mama, cea care a fost la început mormântul său, de ce acum îi este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
posibilul uman. Imaginează o lume care nu a fost niciodată, care nu ar fi fost cunoscută dacă poetul, muzicianul, pictorul, sculptorul, arhitectul nu at fi existat. Poezia este piatra filozofală a omului. Are magia de a ne vindeca de sclavia stihiilor și a deschide calea spre libertatea radicală. Căci dacă filozofia vorbește despre ființare, poezia este ființare; filozofia speculează despre libertate, poezia eliberează. Amintim cuvântul lui Hafiz: "Un vers frumos te-nalță când inima ți-e grea./ Tu zboruri fără număr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
asemenea lebedelor în zbor extatic din viziunea lui Tagore. Poezie și imposibil Tu m'attendais depuis l'éternité, Et maintenant qu'as-Tu fait de ma chance? Seigneur, ne fus-je que la conscience De l'absolue impossibilité ? 1942 Imposibilul este stihia care domină lumea: este imposibil ca nimicul să nu existe, este imposibil ca ceva să nu existe și este imposibil ca existentul să dureze, să nu se întoarcă în neant. Ființarea este o încercare sisifică, tragică, pe toată întinderea veșniciei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mi???... cel Întâi ?i sigur " [...] Punctu-acela de mi?care, mult mai slab că boaba spumii, E st?panul f??? margini peste marginile lumii... De-atunci negura etern? se desface În fă?îi, De atunci r?sare lumea, lun?, soare ?i stihii... De atunci ?i pan? ast?zi colonii de lumi pierdute Vin din sure v?i de chaos pe c???ri necunoscute ??i În roiuri luminoase izvorând din infinit Sunt atrase În via?? de un dor nem? rginit". („Scrisoarea I") Luna
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
ia parte" Schopenhauer), o Întâlnim În poemul cosmogonic „Scrisoarea I", În care este evocat momentul genezei când, din neclintita ?i „eternă pace a lumii" s-au n? scut, În valuri de lumin? spulberând „negura etern?" a Haosului, „lun?, soare ?i stihii", „colonii de lumi pierdute", universul Întreg, În care „noi, copii ai lumii mici / Facem pe p?mântul nostru mu?unoaie de furnici". În nesfâr?ițele orizonturi cosmice, omul e doar o „clip? suspendat?" În imensitatea timpului, o fiin?? microscopic? pulbere
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
netulburat pe deasupra crestelor agățate de cerul contorsionat. Tunetele se împlântau fără milă în versanții năpârliți, iar fulgere cu zeci de gheare ascuțite torturau retina, scrijelind prin dâre lungi de roșu întreg decorul care dădea senzația că se chircește înfricoșat în fața stihiilor. O răbufnire de orgoliu atmosferic, încă o dovadă evidentă din care ești obligat să tragi concluzia rapidă că, atunci când alămurile celeste declanșează sarabanda infernală, tot ceea ce îți rămâne de făcut este să bagi capul între umeri și să aștepți încheierea
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
ci a naturii. Față de epocile anterioare în care soldatul încerca să-și potențeze omenescul, să și-l evidențieze și prin intermediul uniformei, contemporaneitatea a creat tipul de soldat ce se apropie tot mai mult de un mecanism de ucis, de o stihie a naturii; vrea să fie destin, ceea ce i-ar aboli orice vină. Chelul se vede întotdeauna ca având păr! Instinctual își alege acele poziții în oglindă care îl arată sieși ca având păr, ca fiind situat în zona normalității în ceea ce privește
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
frâng.../ Sub nori pleșuvi ce harta strâng/ Se'nchide palma peste umbre." (Chiromanție (într'un amurg pe Negoi)). Frumoase poeme de dragoste, amestecînd jind trupesc cu năluciri de îngeri, sînt cele două Ademeniri, Cântec pentru dezbrăcare și Fata din dafin: "Stihia'ți pură, albă, se arată:/ Calc nori și îngeri, goală li te rump/ Lung să-ți sărut și să cuprind de-odată/ Tot adevărul trupului tău scump." (Cântec pentru dezbrăcare). Comentariul acestor doruri întîrziate e acela pe care poetul lor
Aspre căi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7191_a_8516]
-
dispersării, producând o permanentă încărcare energetică. Un corp fizic are o inerție a sa în fața coroziunii timpului. Scoarța pământului rezistă imploziei celor ce viețuiesc pe ea. O casă cu oamenii ei rezistă furtunii, în timp ce furtuna încearcă să îi transforme în stihie. Piatra vrea să rămână piatră, cu contururile și duritatea ei de piatră și cu măcinarea, lăuntrică, lentă și infinită; fluviul să fie curgere și aluviune; trupul să își forțeze celulele să producă etern ca el să poată fi în continuă
Inteligența creatoare by Liviu Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/7203_a_8528]
-
proprie poeziei "naive" cedează în favoarea celei dislocate, proprie ramificațiilor insațiabile ale poeziei "sentimentale". Aidoma acelei limbi de balaur infernal din frescele vechilor noastre mînăstiri, apare o fîșie a teritoriului damnării umplută de obiecte derizorii și de mici vietăți ce semnalizează stihia supremă a morții: "dintr-o dată o accelerare a omenescului / țărmul deschide gura larg și trimite o limbă de pămînt / ce taie orașul acvatic în două / secționînd apa ca pe un ochi infinit / spintecînd și pescarul cu tot cu barca sa / din trupul
Între natură și artificiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7222_a_8547]
-
așa le-am apucat de la părinți, în aceeași măsură credem că adevărata cunoaștere ține de o experiență căreia nu-i pasă de autoritatea trecutului. Drama se ivește atunci cînd, punînd în balanță folosul pe care ni-l aduc cele două stihii - tradiția și știința -, realizăm că cea de-a doua este pe cît de adevărată pe atît de nemîngîietoare, și că, în loc de consolări și speranțe, optica ei ne oferă imaginea absurdă a unui univers din care orice urmă de providență a
Războiul nevăzut by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9776_a_11101]
-
fost o minciună, că științele sînt feste jucate de agitatori academici și că adevărurile tradiției nu pot fi clintite din loc. Din păcate, răsturnarea nu se ivește, și atunci, din nevoia de a nu deznădăjdui, inventăm soluții de împăcare a stihiilor. Cartea lui Basarab Nicolescu chiar asta este: o încercare de a împăca gîndirea tradițională cu cea de tip științific. Exemplele prin care autorul ilustrează cele două tabere căzute în vrajbă sînt Jakob Böhme și mecanica cuantică. La prima vedere, ai
Războiul nevăzut by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9776_a_11101]
-
a reconstrui lumea la o altă scară și într-o altă ordine. Prins între două tentații la fel de puternice, aceea de a face din artă un fel de elogiu al energiilor primare și al substanțelor ingenue și aceea de a raționaliza stihia și de a codifica amorful pînă la dobîndirea unei vieții de sine stătătoare a formei, Max Dumitraș sfîrșește, previzibil pentru temperamentele insațiabile și pentru caracterele neliniștite, prin a ceda amîndurora. Astfel, discursul lui artistic devine unul integrator și totalizator, atît
Max Dumitraș sau despre sculptura Zen by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9825_a_11150]
-
audienței: de cît de mult ești cunoscut în afara breslei tale depinde cît de bun ești în breasla ta. Și astfel, recunoașterea nu mai e o consecință a consensului din interiorul unui mediu cultural, ci un rezultat al constrîngerii exercitate de stihia mediatică. Prestigiul profesional pălește în fața faimei publice. Cota de pregătire este umbrită de cota de televiziune. Urci în ierahie nu dacă ești bun în domeniul tău, ci dacă ești suficent de prezent pe micile ecrane. Potrivit lui Bourdieu, această confuzie dintre
Intruziunea mediatică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9286_a_10611]
-
și te-oi momi în lumi de taină, plăpânda fericire-adăpostind, în care-am lepădat, cândva, împreună, scântei de năluciri și vis trăit. ne-om minuna cu sufletul la gură de calmul trupului alint, crescut din lunecări de zgură și din stihii de ape răscolite. vom străluci părelnici și sfioși și vom pieri în destrămare ca mireasma. o, ce neașteptat sfârșit și prea frumos. plâns de nai din verdele ofilit nu crește vara, din soare oxidat lumina nu mai curge. în ochiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
ale căror acțiune și mitologie România respiră sincopat în aceste zile, refac, cu o teribilă acuratețe, această lume polară a lui Corneliu Baba; individual, minerii sînt niște ființe triste, disperate și îngrijorate patetic în fața zilei de mîine, în vreme ce absorbiți de stihia convoiului, dirijați abil de profesioniști ai diversiunii și susținuți fățiș de neobosita propagandă naționalist-comunistă ei ilustrează cea mai cumplită întrupare a primitivismului, a aroganței și a sălbăticiei. învățați atîta vreme că ei făuresc istoria, că ei sînt avangarda societății și
Marșul spre București și fuga din atelier by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9553_a_10878]
-
înspăimîntătoare ale femeii gravide peste care am fost aruncată în fîntîna din Piață. Nici fuga pe la spitale ca să-i căutăm pe colegii de la Filologie, Filosofie, Matematică, Istorie, Fizică, Arhitectură bătuți cumplit, desfigurați, greu de recunoscut. Nici vuietul străzilor pornit ca stihiile împotriva noastră, a libertății, a celor care au mișcat primele rotițe ale sistemului democratic. Nici sîngele împrăștiat pe pereți, nici smocurile de păr ce pluteau pretutindeni în clubul de la Litere. Nici aroganța cu care Petre Roman, prim-ministru, îmbrăcat impecabil
Mai bine golan! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9557_a_10882]
-
decît tot pe aceia care l-au născut, l-au înnobilat atîția ani cu o devoțiune impresionantă. Ce se petrece, oare, cu noi? Nu știu de ce, dar simt că mi se face frică. Simt cum îmi răsună în urechi vuietul stihiilor istoriei care au călcat, care au strivit încercările de a privi cerul înstelat de deasupra noastră și care s-au străduit să lase să pogoare legea morală în noi. Simt cum se înfulecă hălci din istoria recentă, hălci din mine
Mai bine golan! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9557_a_10882]
-
amenință în strigătul strident al unui cuc ce înalță țipătul tuturor neputințelor din noi. Accentele muzicii din Oaș, mai aspră, imprimă un tip de emoție dincolo de verb. Privesc zbuciumul fragmentat al Vavei Ștefănescu și freamătul fustelor învîrtite nervos de bărbați. Stihii ale timpului meu. Prizonieri ai întunericului. Uneori, și sunetele o iau razna. Sînt dizarmonice, chinuitoare. Se topesc, se rup. Sau înnebunesc de-a binelea și repetă, la infinit, parcă, același cîntec, aceeași temă. Vocile bărbaților și femeilor se armonizează tulburător
Prizonierat și alienare by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9549_a_10874]
-
ambiguitate și de polarizare, cuvântul-cheie e semnificativ și pentru că se definește prin negație: ca absență a tulburării, a zgomotului sau a vorbirii. Prin metaforizare, violența căpăta în discursul public imaginea - care se substituia analizei și informației concrete - unei forțe (monstru, stihie): "Violența s-a lăsat din nou, după o pauză incredibil de scurtă, peste capitala României. O violență oarbă, ieșită din străfundurile istoriei și din străfundurile pământului" (În fața violenței, în Dreptatea, 29.06.90, 1); Din această junglă a presei a
Tema violenței by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9708_a_11033]