1,700 matches
-
empatic, de orice cititor, înainte ca o elementară logică să disocieze între analgezic și coroziv. Lectura e clar direcționată, visceralul o ia înaintea limbajului. O subtilitate, în cele din urmă, cu măcar două tăișuri, de vreme ce asemenea slalomuri nu pot păcăli stilistica. Tușele groase, de videoclip ,black metal", în care sunt trasate deopotrivă sintagme și imagini, sufocă - prin uzură - sinceritatea afișată a cărții: ,sfântul altar se crăcănează drept pe mijloc țeasta ți se crăcănează drept pe mijloc", ,mă îngrop adânc în mortarul
Poemeintrauterine by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Imaginative/11165_a_12490]
-
aparținînd lui I.L. Caragiale". Dar ,o analiză la text conduce către paternitatea mai degrabă a lui Alceu Urechia", întrucît ,nici una din povestiri nu se ridică la clasicitatea maestrului, dar tinde să-i semene"; ,nerămînînd loc pentru o analiză grafologică, aceea stilistică infirmă autenticitatea caragialiană". Subscriu fără ezitări, minus ipoteza privitoare la ,paternitatea mai degrabă a lui Alceu Urechia", pentru motive ce vor reieși în continuare. Cei care l-au cunoscut pe Vasile A. Urechia în anii din urmă ai vieții lui
Caragiale și vițelul turbat by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/11097_a_12422]
-
VIA}A UNUI OM. Jos: ILUSTRA}II DE N. GRANT. Negru pe roșcat. Vizibil și sever. Traducerea o semnează Margareta Miller-Verghy, în Bucurestiul belle-époque: 1915. (Delavrancea). Patru anotimpuri pentru un secol de viață... Primul capitol e-o foaie cu flori. Stilistice: "văzduhul întreg era plin de frunzișoare cari plutiau, săltau, se învîrtiau, ca mii de fluturași eșiti la joc în bătaia soarelui." De compoziție: "sub unul din acești arbori, ședeau un flăcau și-o fată mare. Și pentru dînșii era Primăvară
Poveste pentru Cella by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10370_a_11695]
-
o anumită acțiune formativă a limbii neolatine asociată unei mari aspirații, începînd mai cu seamă din perioada modernă, spre cultura și spre civilizația occidentală, iar oscilația, de natură formală și expresivă, se manifestă și ea în conscecință: adică între o stilistică a semnului, a realului sublimat în hieroglifă, și o retorică a lumii obiectuale și a raporturilor figurative. Așa cum alfabetul însuși poate fi martorul unor zbuciume interioare ale spiritului românesc, în lentul său parcurs de la chirilica bisericescă spre grafia latină și
"Te făcuși vornic, mișele" by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10545_a_11870]
-
Pentru sala de expoziții el lucrează la fel de liber, de imprevizibil și, la rigoare, mînat de aceleași elanuri insurgente ca și cel occidental, dar o dată pus în fața unui program eclezial, în fața unei provocări a sacralității, el rememorează subit litera erminiei și stilistica transcendenței. În aceste condiții, chiar dacă formal arta românească modernă este una perfect integrată în ideologiile și în experiențele europene, în esență ea trăiește - și în cazurile fericite ea trăiește fertil - " în coduri morale diferite și chiar în paradigme spirituale diferite
"Te făcuși vornic, mișele" by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10545_a_11870]
-
noi e împotriva noastră" tinde să își consolideze eficacitatea dincolo de retorica sforăitoare, prea adesea incoerentă a "democrației" biruitoare în urma colapsului sistemului comunist. Stînga și dreapta au fost, în secolul XX cele două motoare cu viteză diferită ale omenirii (în interiorul lor stilistica a fost destul de largă, pînă la variantele extreme comunismul și fascimul) și destui sînt și astăzi cei convinși că politica nu poate fi gîndită în afara termenilor acestui binom maniheist. Firește la nivelul vieții politice (chiar și în peisajul autohton postrevoluționar
Fascinația terțului inclus by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10569_a_11894]
-
din perspectiva celor direct implicați. Dincolo de înțelesurile general-umane, cartea Florinei Iliș mai are o miză cel puțin la fel de importantă: povestea. Fiecare dintre personaje este pus să spună propria varianta a poveștii în care se află. Rezultă de aici o varietate stilistica, de tehnici narative și de modalități de abordare ideatica, data, în principal, de trecutul cultural diferit al celor patru personaje. Conștient de miza epica a confesiunii sale, Darie își trasează cu bună știință limitele poveștii: "...cred că ar trebui să
Exotism postmodern by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10553_a_11878]
-
comun. Atât de bine scrie autorul, încât ideile susținute de el devin mai pregnante și mai autentice decât ale multor altora; iar adevărurile personale ori personalizate - mai importante decât adevărul strict. Lectura cărții îi provoacă cititorului un fel de vertij, stilistica amuțind spiritul critic sau făcându-l, în orice caz, somnolent, abulic, benevolent. Suntem în plină magie discursivă a unui sofist (Andrei Pleșu e mai degrabă un discipol al lui Eugen Ionescu, decât al lui Constantin Noica), lansând câteodată teze inacceptabile
Colecționarul by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10573_a_11898]
-
suites et partitas, Concerto italien (et concertos pour clavier[s] et orchestre), Clavier bien tempéré, Variations Goldberg, L’art de la fugue sont autant d’univers lucidement appréhendés.” footnote> 3.2. Stilul „antropomorfic” sa semn al atitudinii organice A doua „specie” stilistică este una radical diferită, dată fiind energia ei evolutivă, care „fisurează” sau, mai precis, „defoliază” din interior și, deci, „stratifică” sau „fragmentează” derularea omogenă, compactă și imperturbabilă a vieții și creației (precum cazul lui Bach) -stilul „antropomorfic” al muzicii lui
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
aici despre un „comportament” stilistic diferit în cadrul fiecărei perioade a creației, fiecare etapă fiind incitată ca urmând unui „salt” calitativ, unei „mutații” cu sensul de „ruptură”. Structurat în imaginea „vârstelor” omenești, pe care le putem recepta drept „stiluri” diferite, „biografia” stilistică a lui Beethoven reflectă la modul fidel mutațiile trăite de către compozitorul însuși pe parcursul evoluției lui personale, aceasta fiind reprezentată la modul mediat prin structura și etosul lucrărilor muzicale corespunzătoare cronologic evoluției „biografice” a compozitorului. Concepția celor trei stiluri beethoveniene apaține
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
Rimski-Korsakov) se observă trecerea de la Pasărea de foc (1910) spre un modernism tot mai evident în următoarele două, „Petrușka” (1911) și „Primăvara sacră” (1913). 3.3. Stilul-„catenă” ca semn al unei ontologii tehniciste A treia formă evolutivă a tipologiei stilistice ca model de formulare, practicare și asumare, o identificăm în imaginea evolutivă a creației lui Arnold Schönberg (1784-1951) și Igor Stravinski (1882-1971). Opțiunea pentru aceste două modele (considerate reprezentative sau privilegiate), în detrimentul altor imagini conceptuale este realizată pornind de la câteva
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
potențial „receptacul” al mai multor tipologii stilistice concatenate. Spre exemplu, ceea ce la Beethoven corespunde câte unei „vârste” în limitele unui singur program estetic unitar - idealul clasicismului -, la Stravinski suportă o mutație atât de puternică, încât acestor imagini ale fiecărei „vârste” stilistice beethoveniene ca etapă constitutivă a creației, le corespunde la Stravinski câte un program estetic-stilistic, fiecare cu un propriu set de idealuri. Cu alte cuvinte, dacă în cazul lui Bach durata și, implicit (pentru perioada Barocului), durabilitatea stilului corespundea cu durata
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
fi vorba și despre etape succesive de re-inventare ale unor definiții stilistice tot mai eficiente, mai încăpătoare și mai permeabile la o multitudine tot mai mare de tipologii antrenate într-un continuu proces de diversificare. În acest sens, o „etichetă” stilistică diferită marchează cu toată claritatea un „teritoriu” istoric diferit în interiorul căruia relațiile între fenomene se articulează într-o ordine evident diferită de „teritoriile” aflate sub dominația altor „etichete”. Fiecare context istoric poate fi tratat în termenii specifici pe care îi
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
valorice specifice fiecărui context istoric și a dinamismului evolutiv al acestora. Însă le implică mai degrabă în calitatea lor de referenți canonici. Iar relaționarea referenților canonici cu tipologiile stilistice funcționează pe principiul de convertor, deoarece schimbarea statutului unei structuri din stilistică în canonică - ceea ce înseamnă o „transpoziție” la un statut superior și, în același timp, o „modulație” (reformulare) funcțională - determină nevoia completării nivelului structural stilistic golit astfel. Canonicitatea definind câmpul unor potențiale alegeri în plan stilistic, există două posibilități: (a) compozitorul
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
them absolutely seriously.” footnote>. Această sintagmă a lui Schnittke - stilul unificat -, pe lângă faptul că descifrează la modul adecvat intenția „ascunsă” a compozitorului, ne orientează și înspre termenul corespunzător metodei componistice și creației acestuia. Iar cuvântul unificat nu presupune particula poli-(stilistică) decât în calitatea lui de termen subordonat unei concepții ideale meta-stilistice și pe care o putem racorda într-un mod potrivit la realitate prin termenul hiper-stilism sau hiper-stilistică. Titulatura uzuală adoptată în definirea muzicii lui Schnittke apare ca fiind viciată
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
sau o continuare "ineficientă" a proiectului modernist (Habermas). footnote>, în pofida "distorsiunilor" de interpretare pe care le induc o sumă de imagini privind caracterul emergent, dublul discurs al implicării deconstructive, fragmentarea că incoerenta asumată și refuzul legitimării în termeni de identitate stilistica sau participare la consensul valoric-estetic în accepțiunea lui modernista. Oricât de diferită de modelele istorice anterioare ar fi ideologia și estetică postmodernă, această diferență nu poate, în principiu, să reprezinte o disfuncționalitate funciară a discursului, precum și a imaginarului artistic postmodern
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
unui sau altui compozitor doar într-un mod selectiv și se prezintă a fi mai degrabă „mozaicate” decât „monolitice”. Este o cu totul altă situație față de aceea a clasicismului vienez sau al romantismului austro-german, perioade istorice definibile printr-o omogenitate stilistica incomparabil mai avansată, aceasta determinată și de către preexistenta unui program ideologic<footnote Este evident, însă, ca până și în cadrul clasicismului vienez lucrurile se prezintă într-un mod diferențiat atât la nivelul etosului (ca răspuns la întrebările ce și cum este
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
din care se pune și problema apartenenței minimalismului american la postmodernitate, chiar dacă și cu mici diferențe graduale. În ambele situații termenul-cheie îl reprezintă fenomenul de stil, iar întrebarea este dacă un artefact muzical definibil cu claritate în termenii unei apartenente stilistice poate fi atribuit postmodernității? Că și canonul, că lista a referenților valorici, în istoria muzicii occidentale stilul se prezintă că o structură metanarativă - totalizatoare, determinanta și coercitiva, deci prin definitie modernista și implicată în postmodernitate doar în calitate de referent și în
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
lor de inserții mimetice sau ca elemente ale unui joc intertextual (că la Berio) însoțite de doză implicită de ironie ca semn devalorizant sau re-semnificant. La Schnittke fenomenul compresiei stilistice ajunge în punctul culminant și final deopotrivă în întreaga istorie stilistica a muzicii occidentale, punând în balanță o legitimă interogație cu privire la utilitatea stilului și soarta acestuia în muzică generațiilor viitoare de muzicieni. Însă asumarea programatica a tehnicii polistilistice, dar și formularea, cu implicită identificare, sub egida unui determinativ de structură stilistica
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
stilistica a muzicii occidentale, punând în balanță o legitimă interogație cu privire la utilitatea stilului și soarta acestuia în muzică generațiilor viitoare de muzicieni. Însă asumarea programatica a tehnicii polistilistice, dar și formularea, cu implicită identificare, sub egida unui determinativ de structură stilistica ridică o legitimă întrebare privind apartenența muzicii lui Schnittke la postmodernitate, mai ales în situația în care cazul curentului minimalist relevă într-un mod radical problemă compatibilității între gândirea stilistica și mentalitatea postmodernă soluționând-o într-un mod negativ. Minimalismul
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
formularea, cu implicită identificare, sub egida unui determinativ de structură stilistica ridică o legitimă întrebare privind apartenența muzicii lui Schnittke la postmodernitate, mai ales în situația în care cazul curentului minimalist relevă într-un mod radical problemă compatibilității între gândirea stilistica și mentalitatea postmodernă soluționând-o într-un mod negativ. Minimalismul american ridică aceeași problemă a determinantei stilistice că un criteriu de identificare. Aparținând ultimei avangarde moderniste, în opinia lui Kyle Gann minimalismul se prezintă drept un ultim nou stil identificabil
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
muzicii lui Schnittke la postmodernitate, mai ales în situația în care cazul curentului minimalist relevă într-un mod radical problemă compatibilității între gândirea stilistica și mentalitatea postmodernă soluționând-o într-un mod negativ. Minimalismul american ridică aceeași problemă a determinantei stilistice că un criteriu de identificare. Aparținând ultimei avangarde moderniste, în opinia lui Kyle Gann minimalismul se prezintă drept un ultim nou stil identificabil în istoria muzicii<footnote Kyle Gann, New Musical Currents Since Minimalism, Bard College, Fall 1998, în: Robert
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
la) începutul sfârșitului unei tradiții (vechi) de patru sute de ani a muzicii umaniste, sfârșitul 'Renașterii', minimalismul reprezentând o ultima suflare, un sfârșit al sfârșitului acesteia. După acest colaps, continuă Meyer, urmează sfârșitul istoriei muzicale: fără orientări principale (mainstreams), fără progresie stilistica, doar o perioadă indefinibila a unei staze fluctuante pe a cărei durată vor apărea mai multe stiluri, artiștii vor avea libertatea de a se deplasa liber între ele, iar criteriul succesului va fi elegantă și nu originalitatea<footnote Robert Fink
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
de secesiune națională (Transnistria, fostă Republică Iugoslavă), precum și a războaielor "petroliere" (cele două războaie ale Alianței Nord-Atlantice cu Iracul și războaiele Rusiei cu Cecenia), proliferarea terorismului internațional. Emergentă noii ordini mondiale. Deceniul "Anything goes". Formularea ideii de ieșire din istoria stilistica a muzicii occidentale (Leonard Meyer, John Adams, Michael Nyman, Kyle Gann, Rhys Chatham, Robert Fink), aceasta fiind văzută că succesiune de concepții stilistice organizate în imaginea unei progresii liniare. Iminentă unor posibilități alternative de definire a fenomenului muzical precum parametrismul
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
muzică începând de la anul 1000 și (astfel - n.n.) stiluri de epocă precum Ars Antiqua, Ars Nova, Renașterea, Barocul, Clasicismul și Romantismul au devenit concepte familiare. Blume a argumentat convingător în ceea ce privește coerentă interioară a Clasicismului și Romantismului drept o singură perioadă stilistica, iar aceste epoci ajung să depindă, deci, de schimbări stilistice semnificative sau radicale (care au loc - O.G.) la intervale de aproximativ 150 de ani [...]”, (în: New Grove Dictionary of Music and Musicians, 2006). Periodizarea propusă reflectă, cu o minimă
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]