785 matches
-
copacii tăi, Simfonii îți cântă vântul,iar izvoarele povești Și la baltă din poiana Feți-Frumoși ajung calări, Brotăceii țin isonul,licurici întrezărești... Tu te-ai cufundat în vise,eu în doruri m-am aprins, Plângi când vezi că-ți cad străjerii, Plânsul tău l-aud în șoaptă și în suflet m-a cuprins, Unde caut flori de tei?Unde se aprind bujorii? Referință Bibliografica: PĂDUREA MEA / Cristiana Iliuță : Confluente Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2304, Anul VII, 22 aprilie 2017. Drepturi
PADUREA MEA de CRISTIANA ILIUȚĂ în ediţia nr. 2304 din 22 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382893_a_384222]
-
Te iubesc, cînd ninge, ca un om de nea, Plouă pe noi fulgii ca-ntr-o sărbătoare Și lumina iernii cade dintr-o stea. Ninge fără grabă, cu răbdarea ceții, Parcă alb pămîntul vrea să fie-n veci Pentru noi, străjerii preacinstiți ai vieții, Care-o să ne facem prin omăt poteci. Te-a adus ninsoarea fără nici o veste, Te-ai întors cu fulgii ca de nicăieri, Tu, durere veche, greaua mea poveste, Adormită-n șoapta marilor tăceri. Poate că ne
PROASPÃTA NINSOARE de DRAGOȘ NICULESCU în ediţia nr. 2192 din 31 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383053_a_384382]
-
la bătaie patriotismul alor mei, insuflat și mie, văd visul meu împlinit, o Românie Mare care mi-a asigurat o copilărie fericită, ceea ce nu-i puțin. M-am născut într-o Românie Mare, am apucat vremea Regatului României, am fost Străjerul Regelui, am visat să ajung Cercetaș, am scăpat printr-o minune divină din Pohodul na Sibir. N-am pierdut speranța în reinstalarea Monarhiei în frunte cu Mihai I, am fost prezent la protestul adolescenților din curtea Liceului Gojdu din Oradea
BORIS DAVID (III) de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 1515 din 23 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383015_a_384344]
-
Acasa > Stihuri > Anotimp > DRAGOBETE Autor: Gheorghe Vicol Publicat în: Ediția nr. 2232 din 09 februarie 2017 Toate Articolele Autorului Visat de băieți și fete Este mândrul Dragobete, Cu ochii cum este cerul, Al iubirii e străjerul, Și părul precum pământul Și liber cum este gândul, Frumos de nu se mai poate! E viteazul din cetate, La brâu cu o mică goarnă, Sunând alt sfârșit de iarnă. Baba Dochia-l privește Cu mult drag și se fălește Că
DRAGOBETE de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 2232 din 09 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383124_a_384453]
-
Povestea magului călător în stele și, de ce nu?, Avatarii faraonului Tla. Iată, în cele ce urmează, sintagme poetice a căror forță de sugestie este dincolo de orice îndoială: ,, La umbra umbrei veșnicește Ana’’; Mi s-a uscat de dorul tău cerneala’’; ,,Străjerul nopții moartea mea vestește’’; Atunci, cutremurat, mă duce gândul/ La Inorogul meu, cel din Câmpie,/ De veghe stau icoanelor, țin rândul/ Căzuților martiri din Poesie’’; La fel și tu, iubire din poveste,/ De vrei să mă lovești, nu da de
DAN LUPESCU despre albumul liric… FiinD. 365 + 1 Iconosonete de THEODOR RĂPAN [Corola-blog/BlogPost/92450_a_93742]
-
oare ca un tată pentru concitadinii săi? Sângele lor nu era și al lui? Trebuia să acționeze fără preget, fără să menajeze pe nimeni, urmând tot ceea ce Îi sugerau rațiunea și conștiința. Își făcu apariția În portic, făcându-i semn străjerului care supraveghea chiliile. — Secretarul Prioratului este? Convocați-l de Îndată la mine, porunci el. În loc să se grăbească să se supună, bărbatul Îl fixa făcându-i semne din ochi. — Mai adineauri a venit unul, Manetto, când dormeați. Iar domnia ta dormi adânc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Își concentreze atenția asupra nici unuia. Ideea că Bonifaciu organiza o universitate la Florența, pe care mai apoi ar fi urmat să o domine prin intermediul acoliților săi, Îl Îngrijora. Ieși În cadrul ușii, chemându-l din nou, cu un gest grăbit, pe străjerul care se rezemase de o coloană a claustrului. Acesta Îi adresă o privire plictisită, pufnind ostentativ Înainte să se urnească. Două misiuni În intervalul a numai câteva minute trebuie că erau prea inoportune pentru unul ca dânsul. Dante Îl așteptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
iute ca gândul. Ba chiar mai grabnic, dacă e cu putință. Și trebuie să fie cu putință, pentru tine, dacă vrei să rămâi sănătos, șuieră el, lipindu-i un șut În timp ce omul se rotea pentru a scăpa de mânia lui. Străjerul se grăbi să facă semn din cap că da, Încă năucit. — Firește... firește... la porunca dumitale. — Cheamă doi polițai ca să mă Însoțească de Îndată la Santa Croce. Bărbatul Încuviință din nou din cap, În timp ce Își freca obrazul. Poetul Îl văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Întregii creștinătăți. — Dar voi sunteți loviți de boli imunde... Cum e cu putință să vi se Îngăduie să cerșiți nestingheriți, sub privirile cetățenilor onești? Întrebă poetul. — Nici unul dintre noi nu e cu adevărat Însemnat de bolile pe care le vădește. Străjerii o știu prea bine și se mulțumesc să adune În fiecare zi câte un pumn de bănuți ca să ne lase În pace. Crede-mă, messer Alighieri, noi, tâlharii, suntem Într-o bună tovărășie În cetatea florinului. Dante lăsă să Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cu țâfnă, enervat de impertinența lui. Repertoriul acela de fraze gata făcute pe seama călugărilor Îl deranja. Numai cine, asemenea lui, Îi frecventase cu asiduitate le putea cunoaște până la capăt perfidiile și virtuțile. Virtuți puține, perfidii nenumărate. Bargello abia ieșise când străjerul Îl anunță pe Dante că un necunoscut cerea audiență. — A spus cine e? — Nu, dar afirmă că te cunoaște. Poetul simți cum i se Încordează mușchii maxilarului. Iarăși infamul acela de Manetto, cu pretențiile lui. Privi În jur nervos, căutând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
autorizați să Îl urmeze pe Înaltul prelat Între zidurile cetății, și care acum transformaseră Santa Maria Novella Într-un fel de avanpost al forțelor lui Bonifaciu, o gheară a leului Înfiptă În stâna cu miei. Își convocă repede „familia“, doisprezece străjeri de cartier care Îi fuseseră atribuiți pentru apărare și pentru a face față unor eventuale probleme de ordine publică. — Ce naiba se petrece, messer Alighieri? strigă unul dintre ceilalți priori. E o revoltă? Unde ne este garda? — Nimic care să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
sporeau, ca și când toți locuitorii Florenței și-ar fi dat Întâlnire sub Încartiruirea vicarului papal. Pe ultima bucată de drum Îi veni greu să mai Înainteze. Escorta sa era nevoită să Își deschidă drum cu forța prin mulțimea de clerici, negustori, străjeri Înarmați și mai cu seamă cerșetori, care țipau scoțându-și la iveală mizeriile, și printre cete de copii care fugiseră de pe la meșteri sau din prăvăliile taților lor. Dinaintea unei prăvălii de stofe, proprietarul, rezemat cu brațele Încrucișate de ușorul ușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
un grup de negustori lombarzi, corpolenți și organizați. Aceștia urcau deschizându-și drumul ca niște lăncieri care atacă rândurile dușmane. Luându-se după aceste furii, Dante izbuti În cele din urmă să ajungă la capătul de sus al scării, În spatele străjerilor Înarmați care Îi interogau pe postulanți, spre a le da drumul să treacă dincolo de o ușă joasă, ori spre a-i respinge potrivit unor criterii misterioase. Păreau să fie la ordinele unui arbaletier echipat cu o armură impunătoare, masiv precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de curvă, sau diseară o să dormi la Stinche. Omul se uită la el așa cum te uiți la un nebun. Apoi păru să Își dea seama, În sfârșit, de straiele lui fastuoase. Zăbovi cu privirea peste Însemnele prioratului, În timp ce unul dintre străjeri se apleca să Îi șoptească ceva la ureche. Poate că Îl recunoscuse, ori poate că observase escorta de polițai aliniați la intrare. Acum, omul era perplex, dar Încă nu părea să aibă intenția de a ceda. Apoi, cuprins parcă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
zări abia prima treaptă, era sigur că ducea la malul râului. Alergă Într-acolo, evitând cu puțin o ghioagă țintuită care Îi trecu pe lângă tâmplă, În timp ce o mână Încerca să Îl Înșface de braț. Izbuti să se sustragă din prinsoarea străjerului Împiedicat de greoaiele zale din fier, avântându-se pe primele trepte ale scării, pe când celălalt, sub imboldul propriului său elan, se Împleticea printre picioarele tovarășilor săi, care se opriseră la marginea rampei Întunecate, prăvălindu-i la pământ. Cei trei urmăritori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Strânse grăbit hârtiile În mantie și alergă spre intrare. Trecu pe dinaintea cufărului fără să-l Încerce măcar un gând la averea pe care o lăsa nepăzită. 20 În aceeași zi, pe la miezul nopții Dante aprinse una din torțele pe care străjerii le lăsaseră În preajma portalului. Tenebrele din jur rezistau cu Îndărătnicie, cedând doar Într-un cerc restrâns din jurul lui. Străbătând același traseu Îngust care trecea pe lângă prăpastia din criptă, lumina se așternu pentru o clipă peste masca funebră a lui Ambrogio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Și se făcea că veniră să-și încerce norocul pe rând, următorii: din Englitera, înalt prudent și pistruiat, lordul Harrington, care pusese la picioarele prințesei modelul cu totul și cu totul din aur al Turnului Londrei, în vârful căruia un străjer luneca făcând rondul și strigând la capătul micului traseu: „Fiiiive o’clock teeeeea!” Din Castilia s-a repezit într-o suflare Don Felipe Gonzales de Cierta Soledad, aducându-i prințesei o cămașă intimă de purpură pe care stătea zugrăvit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Podeaua era de granit, gri lucios, și holurile înguste cu multe lifturi din fier forjat. Tavanul era atât de înalt că nici nu puteam să îl văd. Laura Archer dispăruse. M-am uitat în jur. La biroul recepției stăteau doi străjeri în uniforme de culoare verde închis și cu niște pălării care le acopereau jumătate din față. Jumătățile de jos ale fețelor erau mai puțin primitoare decât ale celor de la biroul de emigrări. Unul din paznici era angajat într-o conversație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
-n el ți-ai putea reflecta chipul ca-n fundul unei fîntîni, căci asta este tot deșertăciune. Deșertăciunea deșertăciunilor. SLAVĂ CELUI MORT PENTRU PATRIE CÎND În zorii acelei dimineți de aprilie - era ziua stabilită prin decretul Împăratului pentru execuția sa - străjerii intrară În celulă, tînărul Esterhazy stătea Îngenuncheat cu mîinile Încleștate a rugă. Capul Îi era ușor aplecat, iar lumina ce cădea pieziș Îi dezvăluia gîtul lung cu osatura șirei spinării care se pierdea În cămașa de in fără guler. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
celulă, tînărul Esterhazy stătea Îngenuncheat cu mîinile Încleștate a rugă. Capul Îi era ușor aplecat, iar lumina ce cădea pieziș Îi dezvăluia gîtul lung cu osatura șirei spinării care se pierdea În cămașa de in fără guler. Pentru o clipă străjerii se opriră locului, considerînd conversația contelui cu Dumnezeu un motiv Întemeiat ca să uite, pentru moment, preceptele riguroase ale ritualului spaniol. La fel și preotul, se dădu Înapoi, Încordîndu-și mîinile Împreunate a rugă; palmele Îi transpiraseră lăsînd urme evidente pe coperțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
La fel și preotul, se dădu Înapoi, Încordîndu-și mîinile Împreunate a rugă; palmele Îi transpiraseră lăsînd urme evidente pe coperțile albe ale breviarului: mătăniile cu boabele cît măslina se bălăngăneau În tăcere. Doar cheile de pe uriașa verigă din mîna unui străjer clincăniră de două-trei ori, alandala. „Amin“, șopti tînărul terminîndu-și ruga de dimineață. După care adăugă cu glas tare: „Iartă-mă, părinte!“ În acel moment, ca la comandă, bubuită tobele, lugubru și monoton ca ploaia. Un ofițer husar cu chip rubicond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
prețuită nu numai o existență onorabilă, ci și o moarte onorabilă - era să-și păstreze demnitatea care se pretindea unui Esterhazy În astfel de momente. Își petrecuse noaptea În stare de veghe, dar cu ochii Închiși, cu respirația stăpînită, Încît străjerul, cu ochiul lipit de vizetă, s-a putut Încredința cum condamnatul dormise buștean, de parcă-l aștepta nunta, nu moartea. Chiar și el, Într-o scurgere ciudată a timpului, auzise deja cum acel ofițer povestise la popotă: „Domnilor, tînărul Esterhazy a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cazemata imperială. „Mă voi arunca la picioarele lui“, Îi șopti ea. „SÎnt pregătit să mor, mamă!“ zise el. Ea Îl Întrerupse tăios, poate prea tăios: „Mon fils, reprenez courage!“ Atunci, pentru prima oară, Își va Întoarce ușor capul În direcția străjerilor. Vocea ei era acum șoptită și se Îngemăna cu foșnetele volanelor de mătase. „Voi sta În balcon“, zise imperceptibil. „Dacă voi fi În alb Înseamnă că am reușit...“ „Ba dimpotrivă, veți fi În negru, presupun“, zise el. Dezmeticindu-l din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Înțelese, după scena din fața sa, care acum se Însuflețise, și care pînă atunci fusese Încremenită Într-o muțenie totală, că se citea sentința, după care ofițerul făcu sul documentul; preotul se aplecă spre el și Îl binecuvîntă cu semnul crucii; străjerii Îl luară de brațe. Nu le va Îngădui să-l Înșface, ci va sări sprinten În picioare și abia atunci cei doi ulani Îl vor flanca. Dar brusc, nici nu trecu bine pragul celulei, fu copleșit de credința că totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
tabere, excursii, întreceri sportive. Tot ei au fost inițiatorii, la noi în țară, imitând pe alții, muncii voluntare, în folosă obștesc. Carol al II-lea, regele care a vrut să-și subordoneze mișcarea legionară, a creat organizația copiilor și adolescenților „Străjerii” și a reactivat, subordonând-o, mișcarea „Arcașii”-lor. De asemenea, a fost inițiată pregătirea fizică a tineretului sătesc, în cadrul mișcării premilitarilor, fiind pregătiți de învățători, sau alți „gradați” din sate. Marea masă a poporului a făcut, atunci ca și acum
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]