341 matches
-
și răgușita a unui corb: "Cua, Cuak "sau" Cuarc". Acest strigat este scos în zbor sau dintr-un loc înalt. Stârcii de noapte trăiesc în Europa, Africa, Asia și America în zonele mlăștinoase sau inundate, lângă râuri largi, zone cu stufăriș sau la malul lacurilor cu trestie sau cu papura. Subspecia "Nycticorax nycticorax hoactli "trăiește doar în insulele Hawaii, în afară de insula Lănaʻi. Subspecia "Nycticorax nycticorax falklandicus "se gaseste doar pe insulele Falkland, trăind în condiții climatice extreme. Ea este mai mică
Stârcul de noapte () [Corola-website/Science/334972_a_336301]
-
Brașovului. Prima atestare documentară este la 1909. Se spune că imediat după 1700 un baci, pe care îl chema Lungu, a întocmit această așezare, după ce a venit cu oile la păscut pe aceste meleaguri și a constatat iarba bună și stufărișul. Inițial acesta a poposit pe plaiurile secelene, actualul oraș Săcele, imigrând spre nord și stabilindu-se pe partea stângă a malului Râului Negru. Cu timpul așezarea a ajuns la 48 de familii numindu-se “Bacitelec” sau Cătunul Baciului. Doar pe la
Băcel, Covasna () [Corola-website/Science/300370_a_301699]
-
vânt pe dealurile din preajma satului, erau 11 fântâni, 24 de parcele de vii și livezi, 26 de cai, 202 de vite cornute mari; 2273 de desetine de pământ arabil, 202 desetine de stejăriș și 48 de desetine de luncă inundabilă, stufăriș. La 13 martie 1835 datele istorice indică că staroste al satului era Constantin Vulpe. În 1883 se deschide prima școală frecventată de circa 20 de băieți, predarea era efectuată de preotului Vasile Lupu. Conforma statisticilor din 1878 populația satului constituia
Brînza, Cahul () [Corola-website/Science/305141_a_306470]
-
submersă (plancton - format din plante microscopice ce plutesc în apă și alge), plutitoare și amfibie, pe care o întâlnim de regulă în apele bălților. De-a lungul unor gârle și canale străjuiesc coloane de sălcii. O fitocenoză specifică Deltei este stufărișul, ce acoperă suprafețe întinse până la linia orizontului, oprindu-se ca un perete verde în jurul ghiolurilor, al japșelor, pe marginile gârlelor și canalelor. În apele cu adâncime mică, rizomul stufului se găsește în nămolul de pe fund. În apele mai adânci masivele
Vegetația Deltei Dunării () [Corola-website/Science/313171_a_314500]
-
rotari, fierari. Datele de după recensemântul din 1552 nu le cunoaștem exact, acestea au fost întocmite deja de încasatorii turci de impozite. Din păcate trupele turcești, prin incursiunile lor, tot mai des jefuiesc, devastează, ard satele. Populația se refugiază când în stufăriș, când în munți. După dominația turcă, măsura ravagiilor se face simțită prin satele părăsite, localități transformate în pustiu, ruine de biserici acoperite de buruieni. Comuna Biharia a supraviețuit lumii turcești. Biharia a suferit și în timpul luptei de libertate a lui
Biharia, Bihor () [Corola-website/Science/300846_a_302175]
-
fost văzute o serie de animale sălbatice precum: vulpea, iepurele, căprioara, porcul mistreț. Vegetația luxuriantă existentă în perimetrul rezervației propriu- zise constituie un excelent camuflaj pentru cuibărit și clocit. Ochiurile deschise de apă în mijlocul bălților sunt înconjurate de fâșii de stufăriș. Salciile și florile sălbatice în special trandafirii sălbatici completează peisajul de vis.
Mlaștinile Satchinez () [Corola-website/Science/304602_a_305931]
-
hrană până la înălțimi de 5500 m. Păsările din această specie pot trăi în locuri diferite, de exemplu pășuni, tufișuri, pâlcuri de copaci sau la liziera pădurilor. De asemenea preferă apropierea apelor; pot trăi și în regiuni de smârcuri sau în stufăriș, mai rar în păduri. Preferă locurile deschise luminoase, ca parcuri, grădini sau terenuri agricole. Coțofana se hrănește și cu hrană vegetală, dar mai ales animală, hrana constând din insecte, larve, viermi, păianjeni, melci, ectoparaziții de pe vaci și oi. Pasărea consumă
Coțofană () [Corola-website/Science/315278_a_316607]
-
porumbul se usucă și frunzele încep să facă zgomot la adierea vîntului, fazanul iese și caută ierburile uscate, grupurile de mărăcini, desurile, etc. Toamnă cînd cîmpul este dezgolit fazanul se retrage din nou la adăpostul pădurii, iar în lipsa acestuia în stufărișuri, culturi de protecție și orice vegetație care îi poate oferi adăpost. Manifestă o slabă fidelitate față de locul unde a crescut.
Fazan () [Corola-website/Science/308521_a_309850]
-
masculi, cenușiu-verzui la femele și picioarele brun-cenușii. Masculii sunt mai mari decât femelele. Se hrănește de obicei cu vegetale: semințe, grăunțe, cereale, ierburi etc.; destul de des și cu lipitori. Își face cuibul pe sol în ierburi, în apropierea apelor, în stufăriș; cuibul este o adâncitură cu ceva plante, puf și câteva pene. Ponta este depusă de la mijlocul lui aprilie până la începutul lui mai. Ouăle, în număr de 8-10, sunt de culoarea smântânii până la brun-ruginii. Incubația durează 21-23 de zile. Clocitul începe
Rață cârâitoare () [Corola-website/Science/329292_a_330621]
-
continent, a putut conserva numeroase specii de plante ierboase specifice stepei dobrogene, constituind locul de cuibărire a unor păsări și habitatul unor reptile și insecte. Vegetația insulei este abundentă, fiind formată din specii de plante ierboase pitice specifice stepei dobrogene (stufărișuri și rogozuri), precum și din plante acvatice (în special nuferi). Insula Popina reprezintă un loc de popas important pentru păsările migratoare. Primăvara, în această zonă cu vegetație xerofilă și joasă poposesc, venind din alte zone mai calde, păsări de mlaștină (codobaturi
Insula Popina () [Corola-website/Science/305938_a_307267]
-
Nr.5 din 6 martie 2000" (privind aprobarea "Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate") și reprezintă zona de confluență a râului Nera cu Dunărea (luciu de apă, bălți, mlaștini, turbării, cu tufărișuri, păpurișuri și stufărișuri) cu floră și faună specifice zonelor umede. Rezervația dispune de mai multe tipuri de habitate, astfel: ape stătătoare oligotrofe, lacuri eutrofe cu un conținut important de substanțe minerale dizolvate în apă, suprafețe acoperite cu papură și stuf și ape cu
Balta Nera - Dunăre () [Corola-website/Science/328358_a_329687]
-
rezultând un roman nou intitulat "Nada Florilor" (1950), în care personajul principal, băiatul Iliuță Dumitraș, este inițiat atât în tainele pescuitului, cât și în acelea ale mișcării socialiste. Acțiunea romanului se petrece în anul 1888 într-un falanster organizat în stufărișul unei bălți, unde se refugiaseră anterior mai mulți răzvrătiți împotriva ordinii sociale capitaliste. Romanul adaptează povestirile pescărești ideologiei realist-socialiste, vrând să evidențieze susținerea populară de care s-ar fi bucurat mișcarea revoluționară de sorginte comunistă la sfârșitul secolului al XIX
Împărăția apelor () [Corola-website/Science/334879_a_336208]
-
specii de copaci iubitori de umezeală cum ar fi sălciile și plopii. Flora acvatică și palustră însumează circa 60 de specii de plante superioare, din 23 familii și 27 genuri. Cel mai numeros gen este "Potamogeton" - 15 specii, răspândite sunt stufărișurile ("Phragmites australis") și păpurișurile ("Typha latifolia", "Typha angustifolia"). Pinofitele sunt reprezentată de o singură specie în flora spontană - Cârcel ("Ephedra distachya"). În parcuri, fâșii forestiere au fost plantați pini, molizi, tui, jneapăni, anterior nespecifice pentru Moldova. O distribuție redusă prezintă
Republica Moldova () [Corola-website/Science/296551_a_297880]
-
doar populații regionale de cuibărit în Spania, Franța, Germania de sud, Austria, Italia și în Peninsula Balcanică: Grecia, Ungaria, România, Bulgaria și o răspândire mare în Polonia de sud până la Marea Neagră. Stârcul roșu clocește în colonii în întinderi mari de stufăriș, dar și în tufișuri. Hrană și-o caută principal în stufăriș. Datorită degetelor sale lungi de la picioare poate apucă foarte bine stuful. Stârcul roșu este o pasare călătoare. Migrarea spre Africa începe din Europa centrală în luna august și se
Stârcul roșu () [Corola-website/Science/334963_a_336292]
-
Austria, Italia și în Peninsula Balcanică: Grecia, Ungaria, România, Bulgaria și o răspândire mare în Polonia de sud până la Marea Neagră. Stârcul roșu clocește în colonii în întinderi mari de stufăriș, dar și în tufișuri. Hrană și-o caută principal în stufăriș. Datorită degetelor sale lungi de la picioare poate apucă foarte bine stuful. Stârcul roșu este o pasare călătoare. Migrarea spre Africa începe din Europa centrală în luna august și se termină în octombrie. Sporadic se pot găsi exemplare și în decembrie
Stârcul roșu () [Corola-website/Science/334963_a_336292]
-
bioregiunea continentală a platformei moldovenenești în bazinul superior al Prutului și reprezintă lacul artificial creat printr-un baraj pe râul Prut (în amonte de hidrocentrala omonimă), în partea nord-estică a României (la granița cu Republica Moldova); și zonele limitrofe acestuia (bălți, stufăriș, păpuriș, zone împădurite, pajiști). Adesea, aici vin pescari și arheologi (în zona Ripiceni). Situl dispune de trei clase de habitate de tip: "Ape dulci continentale" (stătătoare, curgătoare); "Culturi cerealiere extensive" (inclusiv culturile de rotație cu dezmiriștire) și "Pajiști ameliorate"; ce
Lacul Stânca - Costești (sit SPA) () [Corola-website/Science/325739_a_327068]
-
protejate") și este inclusă în Parcul Național Delta Dunării (rezervație a biosferei) aflat pe lista patrimoniului mondial al UNESCO. Aria naturală reprezintă o zonă umedă (depresiuni de altitudine medie, depresiuni inundabile cu specii vegetale hidrofile, ochiuri de apă, canale, gârle, stufăriș) inclusă în complexul lacustru "Șontea - Furtuna". Rezervația găzduiește și asigură condiții de cuibărit și hrană pentru mai multe păsări migratoare, de pasaj sau sedentare, cu specii de: țigănuș ("Plegadis falcinellus"), stârc roșu ("Ardea purpurea"), stârc galben ("Ardeola ralloides"), stârc cenușiu
Lacul Nebunu () [Corola-website/Science/329876_a_331205]
-
hectare. Aceasta este inclusă în aria de protecție specială avifaunistică - Dealurile Homoroadelor; sit ce aparține rețelei ecologice europene - Natura 2000 în România. reprezintă o zonă umedă (luciu de apă, heleștee și bălți) ce adăpostește o gamă diversă de plante hidrofile (stufărișuri și păpuriș) și asigură condiții de hrană și cuibărire mai multor specii de păsări migratoare de baltă; dintre care unele protejate la nivel european prin "Directivei Consiliului European 147/CE" din 30 noiembrie 2009 (privind conservarea păsărilor)) sau aflate pe
Popasul păsărilor de la Sânpaul () [Corola-website/Science/325434_a_326763]
-
Se sfâșia amurgul în pomii de mărgean. / Izbea în zare vântul de fier, ca un ciocan, / Și se zbăteau arțarii aprinși, ca să se stingă... Atunci, luându-mi pușca și roibul fără chingă, / pornii spre Olt în goană... De-aici, din stufărișuri, / mi se părea că toamna mă cheamă cu tăișuri / de strigăte de lișiți și gemete de plopi... Din văgăuni, din mlaștini, din bălării, din gropi, / ieșea, adâncă, seara, vuind, ca o bulboană"...» (Ov. S. Crohmălniceanu, "Literatura română între cele două
Baladă () [Corola-website/Science/297136_a_298465]
-
de pasaj care tranzitează Munții Carpați. Rezervația dispune de mai multe tipuri de habitate, asfel: lacuri (luciu de apă), cursuri de apă, mlaștini și turbării, terenuri arabile cultivate și necultivate, fânețe și pășuni. Rezervația naturală dispune de elemente floristice (păpuriș, stufăriș, vegetație ierboasă) și faunistice (păsări, mamifere, reptile, pești) specifice zonelor umede. La nivelul ierburilor sunt întâlnite rarități vegetale cu specii de: bulbuc de munte ("Trollius europaeus"), odolean ("Valeriana simplicifolia"), ligularia ("Ligularia sibirica"), șapte-degete ("Comarum palustre"), trifoiște ("Menyanthes trifoliata"), mlăștiniță ("Epipactis
Complexul piscicol Dumbrăvița () [Corola-website/Science/324078_a_325407]
-
și o interdependență cu apele subterane din vecinătate și, în general, cu mediul subteran limitrof al lacurilor și bălților, care face obiectul preocupărilor gospodăririi apelor stătătoare. Pe de altă parte, vegetația din unele zonele umede, cum sunt diferite forme de stufăriș, au un efect pozitiv asupra calității apelor. Aceste plante extrag din apă unele substanțe poluante. În multe zone de coastă, vegetația din zonele umede are un efect de protecție a litoralului de efectele negative ale mării sau oceanelor. Gospodărirea apelor
Gospodărirea apelor () [Corola-website/Science/304106_a_305435]
-
în formă de secere, iar al lopătarilor este drept și spre vârf turtit și lățit în formă de lopată. În timpul zborului țin gâtul și picioarele întinse. Trăiesc în colonii simple și mixte. Cuibul și-l fac în arbori sau în stufăriș. Depun de regulă câte 5 ouă. Hrana constă din nevertebrate ce se găsesc în mâlul apelor; consumă îndeosebi lipitori. Puii iau hrana din gâtlejul părinților. Familia treskiornitidelor conține 2 subfamilii: ibișii ("Threskiornithinae") și lopătarii ("Plataleinae"), 13 genuri, 32 specii. Țigănușii
Treskiornitide () [Corola-website/Science/316849_a_318178]
-
mai multor forme negative de relief, liniare sau în formă de arc (cum este cazul în zona vestică a satului, numit „la Dos”), în care apă provenită din izvoare sau/și precipitații a dat naștere la bălti cu trestie și stufăriș, inclusiv formarea așa-zisului lac din Dos, cu o adîncime de circa 12-15m. Formă alunecărilor este semisferica, conica sau turtita, cu dispunere liniară față de linia de desprindere. Ele sunt prezente în zona de sud-vest a satului, în zonele numite „La
Aruncuta, Cluj () [Corola-website/Science/300316_a_301645]
-
circa 250 hectare, care asigură pășunatul necesar la circa 2500 ovine și 500-600 cornute mari. În perioada 1700-1920 la nivelul satului au existat 3 mari ferme, din care două zootehnice și una de cultură vegetală și pescuit. În localitate există stufăriș, care se poate preta pentru lucrări artizanale. Resursele de apă pe plan local asigura condiții de irigare a circa 30 hectare, la Ciurgău și Șes, existând un bazin cu apă prin cădere, folosit, dar abandonat după 1989. Populația este îmbătrânita
Aruncuta, Cluj () [Corola-website/Science/300316_a_301645]
-
fiind o pasăre rară. Masculul are spatele cafeniu, pieptul albicios; pe bărbie și gușă are o pată albastră. Pasărea duce o viață foarte ascunsă de vederea omului. Gușa albastră trăiește în regiunile joase cu întinderi mari, inaccesibile, de mlaștină cu stufăriș. În România în anul 1968 a fost descoperit prima oară locul ei de cuibărit din delta Dunării. Pasărea își face cuibul ascuns în vegetația umedă, la marginea plaurului cu iarbă. Prin luna mai femela depune 5-6 ouă alb-verzui, cu puncte
Gușă albastră () [Corola-website/Science/316921_a_318250]