206 matches
-
conceptului de G. R. Hocke), care, deconcertând prin asociațiile insolite și dezinvoltura (auto)producerii textului, provoacă realul să ia chipul anamorfozelor memoriei. Compozițiile sunt muzicale, contrapunctice, folosind laitmotivul. Decupajul în contingent alternează cu plăsmuirile imaginației deformante, normalitatea / anodinul cu fantasticul, suavitatea arcadică cu violența expresionistă, utopia cu demistificarea ei amară sau ironică - adevărat „bâlci cosmic”, observă Radu G. Țeposu, constatând „incoerența ontologică” a lumii acestor texte. O tensiune între poli opuși, între materie și spirit, îmbrățișare și ironizare a cosmosului există
DUMITRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286914_a_288243]
-
noi, Roberta!, București, 1989; Eroare de iarnă, București, 1990; Interior, București, 1998. Repere bibliografice: Ion Dodu Bălan, „Ard săniile”, RL, 1982, 24; Marcel Duță, Candoare și luciditate, SPM, 1983, 39; Marcel Duță, Poezie și devoțiune, ARG, 1983, 12; Victor Niță, Suavități romanțioase, FLC, 1985, 10; Cornel Mihai Ionescu, Paradoxele creației, RL, 1985, 15; George Muntean, Itinerarii nordice, RL, 1987, 25; Monica Pillat, „Cumințenia zăpezii”, ST, 1987, 7; Popa, Ist. lit., II, 544. A.N.
MICLESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288105_a_289434]
-
bucovinean, ștergar”). Regionalismele (burdujel, malaiște, lăicer, calamăr), interjecțiile și exclamațiile naiv admirative („Măi și măi, crește aurul în clăi” sau „Ce muiere, măi, și luna”) sunt destul de rare, iar „tonul țărănesc silit” (G. Călinescu) are rostul de a întrerupe aglomerarea suavităților. Și în versificație tiparul folcloric face loc unor rafinate experimente („Pe ogor de malaiște,/ Sună boabele ca niște/ Bani de aur în chimir” sau „Năruie-te, năruie,/ Lutule, pe anii mei,/ Lună, codrilor de tei,/ Dăruie-te, dăruie”). Prin „stampe
LIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287795_a_289124]
-
pur decorativ monoton și uscat, în schimb critica salută în Grădina lui Teocrit (1928) o „revenire la matca primei personalități” (Perpessicius). În forma fixă a sonetului se închid grație și senzualitate, capacitate de evocare și meditație, prospețime de expresie și suavitate de simțire; o apropiere de Duiliu Zamfirescu, poet al idilelor cu figurație păgână, nu pare lipsită de temei. R. nu își limitează activitatea literară la aceea de poet. El traduce Cântarea Cântărilor (1925), poezii de Goethe, piese de Sigbjörn Obstfelder
ROMANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289309_a_290638]
-
De un imagism viu, versurile alcătuiesc un tablou antropomorfic care, prin asociațiile neașteptate, îl amintesc uneori pe Ilarie Voronca. Dar lirismul autentic iese la iveală atunci când Ș. renunță la excesul de imagini, decantând versul de arabescurile metaforice. Exuberanța, vitalitatea, uimirea, suavitatea, elanul juvenil rămân caracteristice pentru lirica acestui „adolescent pe viață”, cum s-a autodefinit. SCRIERI: Pe o vârstă de băiat, București, 1970; Aripa mea de soare, București, 1975; Desculți pe cer, Iași, 1976; Frumosul în piele de tigru, București, 1983
STEFURIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289915_a_291244]
-
afară e văzută în oglinda diafanului, sufletul pare sorbit de „vârtejuri diafane”, vertebrele trupului tânăr luminează ca niște faruri cosmice și, pe aceste câmpii aeriene, îndrăgostiții aleargă cu mâinile transformate în spițe solare. O stare incantatorie și o aglomerare de suavități inefabile, o beție albă a simțurilor caracterizează aceste „jocuri de-a sfiala”: „spune-mi, dacă te-aș prinde-ntr-o zi/ și ți-aș săruta talpa piciorului / nu-i așa că ai șchiopăta puțin după aceea / de teamă să nu-mi
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
propria-i icoană, iar laptele se face glas și umbră. Un spațiu narcisiac, în care sămânța leagă pământul de gurile cerului, privirea devine cordon ombilical ce leagă materia de semințele ei și unde fructul, miezul, măduva, lacrima roditoare, sfiala agresivă, suavitatea egofilă ori maternă, tremurul, energia domolită în peisaje mentale și senzualismul surdinizat cu voluptate reprezintă treptele vindecării de sine prin nevindecarea lucrurilor. Cam așa s-ar exprima critica tematistă, „richardiană” despre debutul lui U. Vindecările indicau preferința pentru microcălătoria în
URICARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290378_a_291707]
-
cultivă uneori estompa, încețoșarea contururilor, umbratilul: „În astă-seară / umbrele altfel coboară. // Pasul lor moale. // Când răsare luna / sosesc câte una. Nu le auzi, parcă e toată / lumea de câlți sau de vată”. După definiția lui Eugen Simion, poetul, „bolnav de suavități” și aflat în perpetuă transă, descoperă minunea mai ales acolo unde semenii săi nepoeți nu văd nimic ieșit din comun. De altfel, a revela miracolul cotidianului și al obișnuitului, a „insolita” banalul este o veche misiune a poeților. U. o
UTAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290395_a_291724]
-
această filosofie a miracolului se stinge în exclamația șoptită, care se vrea însă cât mai cuprinzătoare și mai esențială. Tiberiu Utan își are locul și nota lui originală, provenită dintr-o sensibilitate aparte pentru universul mic, plin de transparențe și suavități. Tonul elegiac al versurilor și atitudinea delicată ce se poate ghici în spatele lor au fost puse în legătură de comentatorii primei sale culegeri (Chemări, 1955) cu lirismul lui St. O. Iosif. [...] T. Utan este un timid și poezia este pentru
UTAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290395_a_291724]
-
volumul Piața Tien An Men II (1991), inspirat de episodul Piața Universității. Acum, ca și în cărțile ulterioare - Manevrele de toamnă (1996), Insomniile bătrânului (2000), Vizita maestrului de vânătoare (2002) -, S. urmărește o fuziune între alegoria morală și pamfletul vitriolant. Suavitatea caligrafică face loc formelor rugoase, microarmonia devine reportaj postapocaliptic, iar seninătatea se lasă inundată de fluide biloase: „Manevrele de toamnă vor arăta / cât de supli suntem în rezolvarea problemelor vitale / vor arăta că știm să extragem esențe subtile din haosul
STOICA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289952_a_291281]
-
cu un univers gata să se descompună, cu cetăți pustii, unde foarte rar figurile legendare ale copilăriei - domnița din basme, îngerii nopții - mai vizitează imaginația. În 1968 poetul revine cu placheta Sosesc romantic, deosebită în esență, dar păstrând delicatețea și suavitatea sentimentului, precum și dezinvoltura stilului. Trăiește acum din amintiri, cu vaga impresie că timpul începe să îl apese, dar, programatic, își temperează efuziunile, reușind să evite sentimentalismul. Cu ciclul Corăbii romane, poetul „sosește” mai degrabă simbolist decât romantic. Dacă până acum
RAICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289118_a_290447]
-
în societățile întocmite rațional, într-o „desfășurare liberă a puterilor sufletești”. Poezia, definită, după Goethe, ca un „simțământ viu de a cuprinde lucrurile din lume după toate împrejurările lor, și puterea de a le reproduce sau răspica cu grație și suavitate”, trebuie să se afle în slujba unor înalte idealuri sociale și naționale. M. considera, încă de la 1844, în Câteva reflexii asupra poeziei noastre și în Duplică (Asupra poeziei), că a sosit „minutul criticei” și, după exemplul revistelor din Principate, făcea
MURESANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288311_a_289640]
-
cu sensuri polivalente, al căror ultim mister poetul pare a-l proteja. Sugestia muzicală, simbolul întrețin tonul surdinizat, atmosfera vaporoasă, dar și obscura ambivalență a figurilor. Ciclul Fecioara în alb pare un cânt de slavă închinat unei iubite de o suavitate boticelliană (La creatura di bianco vestita era titlul dat de P. versurilor în „România jună”). Dar imaginea fecioarei se încarcă de semnificații mai adânci, purtând nostalgia unei purități inaccesibile și aproape inumane: frumosul absolut („Pe când deasupra aplecată, / În semn de
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
spasmodic femela” (Aripă zburând pălmuită), poetul își povățuiește contemporanii, cu o ironie crudă, să evite măcar naufragiul moral definitiv, să nu se abandoneze blazării absolute. Stilistic, principalul caracter particularizant al structurărilor de tip modern rămâne violența. Știind să vehiculeze și suavități (câteva dintre sonetele de dragoste au o fluiditate aproape simbolistă), predicatorul „iubirii pe tunuri” preferă discursul impetuos, formularea brutală, caustică, cuvântul strident, expresia flagelantă, imaginea scandaloasă. Nici un poet român, de la Aron Cotruș încoace, nu îl întrece, și nici măcar nu îl
PAUNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288731_a_290060]
-
veacuri prelungi/ Alarhos - trup fără trup, nume fără nume”). Lirica primește treptat accente melancolice, evocatoare, erotismul filtrându-se în forme calofile. Sonetul, cultivat cu pasiune, are incantații melodice delicate, etalând imagini brodate parcă în fir de mătase, cu o anume suavitate a versului ce riscă să eșueze în dulcegărie („Chiar tu erai liana înălțată/ pe gâtul cerului înlăcrimat/ cu geana ochilor încercănată/ sub care-n scurta vară-am înnoptat” - I.). M., „un scutier al iluziei”, desfășoară un lirism al decantărilor sentimentale
MOCANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288198_a_289527]
-
o posibilă amenințare, și, ca atare, a preferat retragerea, de fapt, recluziunea. În volumele Endymion și Vrăjitorul apelor (1942), se simt, așa cum s-a remarcat, influențe din lirica blagiană, dar și din poezia romantică germană din sau cea rilkeeană. Delicatețea, suavitatea, sensibilitatea, uneori exacerbată sunt doar câteva dintre caracteristicile versurilor lui C., extrem de cizelate, de „lucrate”, fără ca ideea să piardă însă din profunzime. Predominant rămâne sentimentul de solitudine; în absența divinității (căreia nu îi cere, patetic, semne palpabile de existență, precum
CALEDONIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286012_a_287341]
-
iubirii pure, realizat însă prin exploatarea aceleiași recuzite simboliste. Ca într-o taină desprinsă de timp, pătrunsă doar de vise, decorul cu „îngeri” ai serii și „melodii albe”, în care „liniștea e de mătase brumată”, și evocarea iubitei moarte simbolizează suavitatea, evanescența trăirii. Într-o viziune originală, ușor hiperbolizată metaforic, este figurată făptura celei care nu mai este: „Vine încet și lin/ trupul tău: ninsoare”, „Ți-a rămas un fulg de nea necules / pe potecile gurii”, „Sufletul tău, fluier de mătase
BALTAZAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285593_a_286922]
-
văduvele și înșelatele din telenovela de la 18.00, au rețete alfabetice de ceaiuri pentru slăbit, copiază recomandări paranormale pentru îngrijirea tenului și aparatul de radio, în surdină, le aduce mereu postul „Romantic“. Cum poți să-i urăști, bănuindu-le atâtea suavități? Cum poți să te enervezi, din deznădejdea zilnică a timpului pierdut, când vezi cât de calm li se trece ziua în care nu fac nimic? Și nesfârșitele ceasuri de bârfă. Taclale la „o țigare“, cu mesaje schimbate de la un etaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
strălucitor și multă-multă lumină în jur și în sufletul meu, stau și admir frumusețea colțului de rai în care mă aflu, rai făcut cu mâinile mele. Admir și savurez mirosul puternic al ultimelor zambile la care se adaugă o altă suavitate a parfumului floral al cireșilor, vișinilor, merilor, perilor și prunilor la care se va adăuga curând și cel al viței de vie, iar spre sfârșitul lui aprilie și începutul lui mai neîntrecutul parfum al miilor de lăcrămioare ce apar de sub
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
atunci moartea se gândi că nu ar mai avea ce să facă dacă vaporul scufundat nu ar mai putea urca niciodată cântând acel cânt evocativ al apelor scurgându-se pe flancuri, cum trebuie să fi fost, alunecând cu o altă suavitate șopotitoare pe trupul unduit al zeiței, cel al amphitritei În ceasul unic al nașterii sale, ca s-o transforme În cea care Înconjoară mările, căci aceasta este semnificația numelui pe care i l-au dat. Moartea se Întreabă unde o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
legene, și faldurile, înfiorîndu-se, adumbreau și luminau mereu alte peșteri submarine, în timp ce el vorbea ca în vis, cu o voce - i-au spus mai târziu - din altă lume, căci nu semăna cu nici o voce omenească, și, deși de o incomparabilă suavitate, îi paralizase pe toți, evident, nu numai vocea, ci și cuvintele pe care le spunea, pentru că nu înțelegeau întotdeauna prea bine ce voia să spună, înțelegeau, doar, că el, Ieronim, oricând se poate furișa aici, în fundul peșterii, în adâncul mării
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
lor / nu-și mai amintesc amănunte despre suflet, / despre claritatea lumânării, despre / timpul și despre spațiul de atunci, / despre abominabilul mers muzical, despre / măreția nemișcării, despre plânsul / în țărâna aripilor, / despre respirația zero. Între anluminurile care înnobilează volumul, încărcate de suavitate sunt cele în care este ipostaziată femeia, fie ca Dalilă, căreia bărbatul i se oferă benevol victimă (în somn înfășurat în gleznele ei. / punându-mi părul pe butuc), fie ca „pământ” râvnit (un bărbat se ascunde într-o femeie. / prin
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
nu este curat și untdelemnul / păcătoșilor / plutește pe deasupra, croncănind, acestea sunt câteva dintre stările antinomice care îl fortifică sau îl descompun pe dinăuntru. Cu volumul O lume paralelă (1989), lirismul poemelor lui Liviu Ioan Stoiciu sporește, revelându-se în grația, suavitatea, sacrul chiar ascunse printre înfățișările firii. Mame arhaice au rămas în copilăria spre care privește din piscul vârstei, la amiază, când caută vestigii ale unei realități dispărute, iar poemul Cerând iertare părinților aduce ecouri din Cântarea Cântărilor: Atâta cât luna
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
lor... Niciodată nu am luat în glumă astfel de îndemnuri (chiar dacă ele sună de obicei stupid, aproape grotesc în urechile sarcasmului juvenil, copleșit de insurgența radicalismului gerontofob, impetuos asumat), convins fiind că văzutele atârnă de cele nevăzute, că inefabilul, diafanul, suavitatea și imponderabilul determină volumele, substanța și greutatea, că, vorba Chinezului, „forma vasului de pinde de golul din el“ și că, deci, ascuțimea simțurilor rotunjește armonia gândirii și cumințenia făpturii. Pe urmă - le-am mai spus frumoșilor mei (acneici) adolescenți cărora
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
las: mai pun o dată CD-ul. Ceea ce vă doresc și dumneavoastră. 24 mai 2012 EPILOG Șir de plecări Ce bine ar fi fost dacă, odată citind titlul de mai sus, regia v-ar fi insinuat auditiv Șir de cocori, mândra suavitate a lui Dan Andrei Aldea, cel care ne a dăruit neuitatul „om bun, deschide-ne poarta / dă ne o coajă și nu ne goni / și-n schimb îți vom alina tristețea / cu vesele cântece și ghi dușii“! Era fundalul sonor
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]