146 matches
-
au ele acest caracter de viață și majestate? Prin ce mijloace au putut să dobândească această putere încântătoare ce deșteaptă admirațiunea și entuziasmul? Cari sunt principiile și regulele ce au urmat ca să ajungă la un asemene grad de perfecțiune și sublimitate?" răspunsurile la aceste întrebări ar putea fi echivalate cu justificările clasicilor francezi, privind importanța modelelor și a imitației anticilor. De altfel, în partea a V-a a articolului autorul discută despre principiul imitației, înțelegându-l exact în sensul clasic care
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
de unde obsesiva invocare a ochiului) și non-vedere. Senzații termice opozitive alternează între "foc și gheață". De o parte nălucirea cuvântului nenăscut încă, de alta apelul la fondul folcloric milenar, la structuri consacrate. Somn și trezie, luciditate și tresăriri ale inconștientului, sublimități și dezvrăjire acestea prind în raza lor vibratilă însăși viața, alcătuind o lume personală, făcând ca în individual să se oglindească generalul. Sub o platoșă amăgitoare, la Nichita Stănescu, personaj profund scrutător, coabitează râsu' plânsu'; nu însă la un regim
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ele, nu reproduce, nu acționează în modul unui ca și cum, ci produce conexiuni și tensiuni, deschideri conjuncturale spre toate zările: "Nu am lopeți nici cârmă". Vedeniile navigatorului halucinat introduc finalmente în lumi născânde, în Cercul vrăjit, primordial; ca la alți romantici, sublimitățile lui se concretizează în auroral și celest. Variațiuni pe tema poeziei se succed în Alte 11 chipuri de a vorbi tăcerea (din Marea înfățișare, 1977): "Poezie, memoria pietrei"; "Poezie, hohotul marelui Logos"; "Săgeată străpungând eonul, imensă piatră, Diamantul"... Apăsătorul Veac
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
tău stâng. Tâmpla ta de argint strâmbă este Asemenea icoanelor vechi, Ieronim, Tâmpla mea cu desene frumoase Strâmbă începe să fie și ea Și țeapănă-n oasele roase. În strategia vizuală a poetei acționează pluriform mirajul, însă nu în direcția sublimităților; aproapele și departele întristează, deopotrivă, atât în Apa morților, în Asemenea ielelor, cât și în alte priveliști. La Sadoveanu, fenomenul reveriei treze era definit astfel: "Mirajul acesta al depărtărilor în bărăganuri are în popor un nume trist: apa morților (titlu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
sintaxa și mobilismul lor, sensurile inițiind în mister și suprareal, fulguranțele, petele de culoare suprapuse platitudinii. Nimic mai rebarbativ decât mimesis-ul. Fotografiile ne înjosesc amintirile stricându-le / ca murăturile în borcane" (Odaie cu semnal de alarmă), în timp ce sufletul tinde spre sublimități, căutând programatic revelații în universal. În esență, se năzuiește spre înalt și demiurgic, aspirând spre o poezie inventivă, transorizontică, amplitudinară, poezie care să imprime latențelor ceva din logosul primordial. Un poem în zece trepte, Podul lui Edvard Munch, se constituie
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
case după perdele, în timp ce "nebunii", un Don Quijote multiplicat în sute de mii de exemplare, înfruntau gloanțele lui Ceaușescu. Paradoxul e că l-au răpus. După care, revenindu-și din frică, au deschis firme, au intrat în politică, au dat eroicei sublimități "nebunești" din decembrie '89 gust de "vodevil prost". "Piața Universității", fenomen la care Octavian Paler a luat parte, i-a confirmat întrutotul destinul lui Don Quijote. Tocmai fiindcă a eșuat, ea a generat o valoare, o legendă, spre disperarea detractorilor. Poliția
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
indignată a abuzului la care am fi expuși, dacă nu ne-am apăra dinainte printr-un exces de abuz luat drept virilitate. Adevărata virilitate este însă forța rațional și autentic valori-ficatoare a spiritului și forța sublimantă a acceptării, a cărei sublimitate constă tocmai în rezistența lucidă în fața tentațiilor perverse, atît a celor de resemnare, cît și a celor de agresiune cu orice preț. Indignarea este trăsătura comună tuturor vanităților culpabile și tuturor acuzațiilor tînguitoare și agresive. Ca și înțelepciunea mitică, prudența
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
nu se prăbușească. Alături de el, această nouă Ana, punându-și nurii la temelia moralei comuniste prin demascarea îngrozitorului vampir de inocențe romano-daciene, având în suflet dramele corneliene și aspirația de a sluji învățământul din cătune, la munte și la șes. Sublimitatea sugestiei subliminale a gestului mă face liric, așa încât nu pot rezista ispitei de-a scrie un poem dedicat acelei fapte eroice și o machetă pentru statuia ei într-un parc dintr-o țară africană vizitată de soțul ei "în delegație
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
de a se fi pierdut în sterile jocuri intelectuale, de a-și fi irosit harul și viața în aporii. Auzind această arie a calomniei, junele narator fu cu atât mai atras de persoana unchiului său, dar și subit pătruns de sublimitatea magică a matematicii, dornic să-i exploreze paradisul conceptual. Astfel pregătit sufletește, intră în dialog cu Petros care nu ezită să facă elogiul modelului de matematician înrudit mai curând cu poetul și compozitorul, dovedind prețul pe care-l pune pe
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
fiind ca tot și toate să rămâne mantie mocnindăn ființa noastră, dar - în neuitare. Sfântă neuitare! Trecutul juvenil, ca și prezentul maturității, se întrețes printro reproducere indirectă, între un el, vocea auctorialăși o ea (ca voce a conștiinței pure), prin sublimități la o distanță de jumătate de veac și folosirea, cu obstinație, a unor sintagme care se doresc eliberatoare de încărcătură emoțională (Am fost odată la Roma). Scriitorul Petre Barbu simte plăcerea de a străpunge timpul realității, fantazând, precum în Mi-
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
le-a împărțit, le-a dat la săraci (cf. 2Cor 8,9), pentru ca astfel dreptatea sa să rămână pentru totdeauna (Ps 111,9). Apropiindu-se de pământul viziunii, pe muntele ce îi fusese arătat (cf. Gen 22,2), adică pe sublimitatea credinței, a oferit ca jertfă Domnului trupul său, ce odinioară îl înșelase, ca o fiică unică, asemenea lui Iefta (cf. Jud 11,1), punându-se sub focul carității, mortificându-și trupul prin foame, sete, frig, goliciune, multe privegheri și posturi
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
Stăniloae protestează vehement subliniind centralitatea ortodoxiei ca polul spiritual al românismului: "o conviețuire de două mii de ani ne dă dreptul la o convingere aproape aprioristă că sufletul românesc a fost frământat și răscopt în mustul ortodoxiei" (Stăniloae, 1939, pp. 67-68). Sublimitatea expresivă a metaforei mustului în care s-a răscopt ortodoxia nu compensează totuși excesul de a întinde ortodoxia și românitatea la o existență bimilenară. Posedați de ideea că ființa românească este străbătută de duhul ortodox în care rezidă miezul spiritual
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
Stăniloae protestează vehement subliniind centralitatea ortodoxiei ca polul spiritual al românismului: "o conviețuire de două mii de ani ne dă dreptul la o convingere aproape aprioristă că sufletul românesc a fost frământat și răscopt în mustul ortodoxiei" (Stăniloae, 1939, pp. 67-68). Sublimitatea expresivă a metaforei mustului în care s-a răscopt ortodoxia nu compensează totuși excesul de a întinde ortodoxia și românitatea la o existență bimilenară. Posedați de ideea că ființa românească este străbătută de duhul ortodox - în care rezidă miezul spiritual
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
obsesia superlativului și nici a privi către ceilalți de sus. Ceea ce se cere e să fii cuplat mereu la „polul plus“, să trăiești contingența având mereu în minte orizontul care o depășește și o cuprinde. De la o asemenea problematică a sublimităților la peisajul nostru politic și mediatic picajul e, poate, prea mare. Dar meschinăria unghiului de vedere, bălăcăreala la prețuri mici, agitația noroioasă a multor politicieni și gazetari sar în ochi. Îți vine să le spui, mai prietenos sau mai răstit
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
se îngăduie s-o facă. Comportamentul lor capătă, cu timpul, o tentă demiurgică. Ambianța imediată devine neîncăpătoare pentru eul lor dilatat până la nebuloasă. „Modelul“ lor existențial este ceea ce li se pare a fi un soi de boierie nonșalantă. Aspiră la „sublimități“, cum râvnește arendașul la statura stăpânului. Sunt - vor să fie - „domni“, adică ce n-au apucat niciodată să fie. Iar a fi domn înseamnă, din punctul lor de vedere, a lovi nerăbdător cu biciul în cizmă, a ciupi galant posteriorul
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
la mari mijloace, la inves tiții supradimensionate, la gesturi spectaculoase. De multe ori, un cadou discret, o modestă depanare finan ciară, mobilizarea unei comunități de întrajutorare, a unei rețele instituționale binevoitoare - pot face minuni notabile, incomparabil mai potrivite decât orice sublimitate retorică. Iar când nu suntem în situația de a ajuta în chip nemijlocit, când ne lipsește capacitatea materială și operativă de a contribui direct la corijarea împrejurărilor nefavorabile, atunci rămâne să punem la lucru resursele noastre de compasiune. Tăcerea înțelegătoare
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
descoperire, revelare. Doar că, în vreme ce revelația „clasică“ scotea la lumină o plus realitate, un nimb, revelația TV pune în valoare o minus realitate. Supra-realul televizat e mai puțin decât realul. E realul în versiunea lui strict vizibilă, fără subterane și sublimități: o suprafață multicoloră și indiscretă, care se consumă fie isteric, fie somnolent. Există, totuși, televiziuni rele și televiziuni mai puțin rele. Există, chiar, și televiziuni bune. Cât despre mine, trebuie să admit că, oricât aș bombăni, mă uit nepermis de
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
că blocul din care am scăpat arde. Dacă se întâmplă să fiu invulnerabil la kitsch, nu mă pot preface că nu-l văd și nu pot renunța să-l semnalez celor încă educabili. Argumentul „metafizic“: „Realul“ nu se reduce la sublimitățile vieții și ale culturii. Promiscuitatea există și are drept de cetate în perimetrul gazetăriei. E adevărat. Există și mirosul de cadavru, există și voma bețivului și râsul prostesc, și înjurăturile și exhibiționiștii și pedofilii, și tâlharii și sadicii. De mitocănime
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
despre Marele Arhitect și Marele Anonim, grupate în Arcul reflex noetic, vorbesc despre orizonturi interferente în acțiune. Eseistul cu voluptăți de constructor subiectiv se simte un personaj liber. Călător prin halouri cosmice, dar și prin Eul neliniștit, poet operând cu sublimități, cu halucinații de timp și spațiu și savurând asemenea unui Paul Valéry grandoarea Ideii, Liviu Pendefunda ilustrează în modul lui Barbu "modul intelectual al Lirei". Vizionarismul său în variațiuni cu tente ermetice (greu accesibile) cantonează, inevitabil în mister; incifrat, criptic
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
sine înalță nivelul conștiinței prin contagiune calitativă, demonstrând că un complex noematic particular cheamă o anumită configurație noetică și, în spatele ei, o adecvată reconstrucție supraveghetoare. Orientându-se după materia vizărilor sale, conștiința se îmbogățește și, sub înrâurire tematică, absoarbe întreaga sublimitate a unei armonii obiective după o lege a interacțiunii care păstrează sensul tare al relației de reprezentare, care definește oglindirea într-o paradoxală condiție mimetică din chiar sinea procesului creator. Fenomenul original al profilului creator reclamă, astfel, o conștiință reflexivă
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
lumii apusene. De aceea, dominanta individuală este adesea un rezultat al unei opțiuni strategice, și nu o obligativitate condițională de orice gen ar fi ea. Dacă reflexivitatea predomină, însă, intelectul și întreaga personalitate sunt înclinate spre autocultivare pentru sine, la sublimitatea unui drum efectuat în lumina unui scop pur spiritual, vertical, necontaminat. Întors spre interioritate, omul se redescoperă mai autentic și își deschide singur calea către propria esență, către transparență de sine, către identitate cu un model supraordonat și atestator. Configurația
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
de soțul ei, îi curgeau lacrimi: femeia de partid dispăruse; regăseai o femeie sensibilă și tandră, care celebra virtutea în stilul lui Fénelon. N-am cunoscut-o destul de bine pe Doamna Roland, prin urmare nu știu dacă îndreptățea în practică sublimitatea teoriilor sale. Îmi spunea, vorbindu-mi despre unirea dintre inimile virtuoase, lăudând energia pe care o in spiră: „Răceala francezilor mă uimește. Dacă aș fi fost liberă și dacă soțul meu ar fi fost dus la moarte, m-aș fi
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
frumuseți imposibil de redat în artă. Iată cerul înstelat într-o seară de august, când e mai strălucitor și mai misterios ca oricând. Nici un fel de artă n-a fost și nu va fi în stare să redea ceva din sublimitatea acestui spectacol. Și cu toate acestea, câte suflete nu încremenesc în vraja negrăită a contemplării lui! Am putea să înmulțim oricât aceste exemple. Dar e suficient pentru a demonstra absurditatea esteticii moderne, care ofensează cu asemenea idei magnifica frumusețe a
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
o birui, pentru a o „informa”, adică pentru a o modela, silind-o să îmbrace luminoasa formă a viziunii. Lupta cu rezistența materiei și truda legată de ea sunt mărturisite aproape de toți creatorii de frumusețe, care văd marea distanță dintre sublimitatea viziunii și insuficiența mijloacelor de expresie. Din acest punct de vedere ei se aseamănă cu scriitorii mistici care se plâng de sărăcia cuvintelor când vor să descrie lumina inefabilă a contemplației supranaturale. Frumusețea operei realizate stă în conformitatea ei cât
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
nu suntem înzestrați cu aceeași capacitate. Darurile lui Dumnezeu sunt felurite și diferă de la ființă la ființă, de la om la om. Adevărul acesta de doctrină se verifică în varietatea naturală, pe care o experimentăm în jurul nostru. Sofianismul lumii create, adică sublimitatea înțelepciunii divine, nu se poate înțelege numai din măreția unitară a cosmosului, dar și din infinita varietate a părților lui, care împreună alcătuiesc armonia universală. Căci întocmai ca în opera de artă, varietatea părților proporționate între ele dă unitatea și
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]