188 matches
-
seama, pașii îl poartă spre un sipet înscrustat cu bare solide. Benzile de metal, asemănătoare sau diferite, formează un desen plăcut privirii. Izbește brusc, necontrolat, cu pumnul strâns în lucrătura damaschinată. Armătura fină îi zdrelește pielea. Durerea îl face să suduie. De unde putea să vină arta asta de a răsuci metalul în fel și chip decât de la niște barbari? Barbarii din Damasc. Suspină apoi. Sunt însă mult mai pricepuți decât cei din Egipt, Grecia și Italia, adunați la un loc. Tatăl
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Tiberius Nero și cu fiu-său... Își plesnește mirat palmele. — Ia te uită! Drusus poartă pretexta! Păi, l-au pus să prezideze jocurile, nu știai? — Când l-am însoțit pe principe, el nu sosise încă, se scuză călă rețul. Rufus suduie, scârbit: — Mama lui de pilos, că nu-i cu nimic mai breaz decât ne bu nul de Agrippa Postumus, pe care l-au surghiunit anul trecut. Scuipă în lături: — ăla se juca de-a pescarul, ăsta face pe derbedeul. Își
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
tește apoi. Pusio se foiește, subit rușinat. Tropăie, un timp, fără rost din picioare. Ca să și facă de lucru, își scoate din nou capul prin deschizătură. — E și Germanicus cu falnica Agrippina! exclamă la un moment dat. — Falnică pe dracu’! suduie Rufus. Trimite un scuipat între picioare. — O stârpitură cât o coadă de mătură... Pe maștera asta cu chip de om are o pică teribilă. Dacă ar pu tea ar... Nici el nu știe ce i-ar face. Cât a suferit
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nimic. Între timp, mânia lui Ganymedes dispare. Reia cu o figură maiestuoasă: — Chiar principele a numărat tare, pe degete, împreună cu spectatorii, galbenii care-mi erau azvârliți pe un platou de argint. — Și ce-ai făcut cu ei, mă, prostule? îl suduie Rufus. I-ai băut și i-ai cheltuit pe curve, în loc să pui și tu ceva deoparte. A, nu, s-avem iertare, nu pe curve, se apără Ganymedes. Îl ia pe Pusio drept martor: — Ce, am eu aerul unuia care plătește
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
degete întinse a ordonat pericolului să se în depărteze de mine, îi încredințează pe ceilalți. Dacă ați băga la cap ce vă-nvăț eu, n-ați mai avea nevoie de amulete ridicole și de farmece stupide ca să vă protejați viața, suduie Rufus printre dinți. Avansează repede spre centrul încăperii, fără să le dea timp celor dinăuntru să-și revină din mirare. Da’ tu pe unde mama mă-tii umbli? se năpustește la el Vittelius. Dă cu ochii de german și reproșul
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
flușturatic, apoi repetă că fuseseră tratați grosolan de către străini și îl ocărî pe Velasco spunând că era vina lui. Pesemne că Velasco nu le-a spus nimic despre planurile Sfatului și nici despre gândurile Stăpânului. N-are rost să-l sudui pe Velasco, zise Matsuki arborând expresia lui atotștiutoare dintotdeauna. Eu știam de la bun început. — Ce știai? — Ce e în sufletul lui Velasco. Ia gândiți-vă! Lui nu i-ar conveni ca lucrurile să meargă ca unse. Pentru că n-ar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Deodată, dorința de a se întoarce înapoi în vale îi cotropi sufletul. Îl privi pe Nishi pizmuitor. Tanaka se arătă și el în grădina interioară. Arunca pietricele în iaz, pesemne furia încă nu i se domolise. — Și deșteptul ăla... îl sudui el pe Matsuki. Însă nici el nu părea hotărât. Se așeză fără vlagă pe un scaun din grădină și, zărindu-i pe samurai și pe Nishi, spuse: — Hasekura, orice-ar zice Matsuki, n-avem nici o altă speranță să răzbatem dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
-le că se pot pricopsi cu un tablou "mai real ca realul", cu care puteau să-și minuneze logodnica, familia sau vecinii din sat. Neîncrezători și suspicioși, gospodarii se codeau, împingându-se unul pe altul, până când, câte unul mai îndrăzneț, suduind cu năduf de "paștele și grijania, care te-a plimbat cu sania", zvârlea căciula în țărână și câteva parale în cutia de tablă a fotografului și se lăsă răstignit la soare, în jilțul de lemn din fața aparatului. Fotograful îi prindea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
-le că se pot pricopsi cu un tablou "mai real ca realul", cu care puteau să-și minuneze logodnica, familia sau vecinii din sat. Neîncrezători și suspicioși, gospodarii se codeau, împingându-se unul pe altul, până când, câte unul mai îndrăzneț, suduind cu năduf de "paștele și grijania, care te-a plimbat cu sania", zvârlea căciula în țărână și câteva parale în cutia de tablă a fotografului și se lăsă răstignit la soare, în jilțul de lemn din fața aparatului. Fotograful îi prindea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
s-a deschis o noapte înaltă, o noapte a cerului și a stelelor. (Nopțile cu lună sunt ale pămîntului.) La podul Ozanei, badea Vasile a oprit pentru motive variate: să-și odihnească și să-și adape caii (și să-i suduie că vor să bea amândoi odată din găleată), să le dea puțin fân furat de peste șanț și să-și facă mai ușor o țigară, să caște în liniște, să șuiere la cai, și să se dea și el puțin la
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Măi stăpâne, tare se frământă oile... Și ungurul nu zice nimica, iese, ascultă plângerea oii și bătaia clopotului, ș-odată își dă jos cojocelul din spate, și se pune pe dânsul cu pumnii și cu picioarele... Bătea în cojocel și suduia cumplit... Și numai ce prinde un om dintre cară a se văita: Valeu! valeu, jupâne Mogoș, nu mă omorî, că-ți dau laptele înapoi... Tu ești? grăiește ungurul. Tu iei mana oilor? Și se duce la carul românului... și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și i-o îndoi lângă cealaltă. Cu harapnicul îi legă pumnii; apoi gemând de mânie, îl puse pe vătaf la pământ, se lăsă greu pe el și scoase buzduganul de alamă. - Faliboga icnea și-și rotea înspăimântător ochii în orbite. Suduia înăbușit și suflarea lui de dușmănie era încărcată de miros tare de băutură. — Ce vrei? strigă cu ochii tulburați Lepădatu, plecat asupra lui. Picături de ploaie luceau pe ghioaga de alamă. —Măi Niță, măi băiete, nu mă omorî! gemu deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
le smulgea din măturoi le risipea repede în vânt; după aceea smulgea din tureatca ciubotei harapnicul și-ncepea să bată în buiestrașul cel alb, pe care de zece ani își făcea slujba. Îl întorcea cu capul spre curte și-l suduia: — Hai, boală, acasă, mânca-te-ar lupul cel bătrân! Asta era vorba lui; și-n urmă-i oamenii zâmbeau și-și făceau cu ochiul. Calul pornea la umblet, și când ajungeau aproape de curte, pe-o cărare de dindos, vătaful își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Neagră. S-a tras pe furiș în lungul trunchiului și, cât am clipit, a prins veverița. I-a rupt gâtița, i-a supt sângele și pe urmă sta și o cronțăia. Eu mă uitam și l-am lăsat. Dar îl suduiam în gândul meu. Ce rău i-a făcut lui o veveriță? — Nu i-a făcut nici un rău, Onule; dar veverița de ce mâncă ouăle și puii de prin cuiburi? Asta este! își aduse aminte Onu. Era și în el, uneori, neliniștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aparent fără ieșire în depășirea cărora personajele - de un realism evident - își pun în lucrare calitățile, altfel nebănuite: inteligență, iscusință, încredere, stăpânire de sine, risc mental supravegheat. Ba chiar și umorul, fără de care românul nu concepe viața. El râde și suduie și la necaz și la bucurie, de te și minunezi cum de a reușit el să biruie Istoria, la facerea căreia a pus, atât cât a putut și s-a priceput, umărul. Un umăr de nădejde, ca un stâlp de
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
bătut o dată de s-a căcat pe el. Poate mai vrea și acuma. Ții minte, băi otreapă, că te strigau copiii Căcâcea?” Oamenii nu-i dădură drumul lui Cap de Șobolan, ba chiar Îl târâră de-acolo câțiva pași. A suduit ce-a suduit și, când a văzut că nimeni de pe drum nu se uită la el cu ochi buni, a plecat În ale lui cu pas Întins, cu capu-nainte și legănându-și mâinile a hotărâre de nestrămutat. Unii se temură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
s-a căcat pe el. Poate mai vrea și acuma. Ții minte, băi otreapă, că te strigau copiii Căcâcea?” Oamenii nu-i dădură drumul lui Cap de Șobolan, ba chiar Îl târâră de-acolo câțiva pași. A suduit ce-a suduit și, când a văzut că nimeni de pe drum nu se uită la el cu ochi buni, a plecat În ale lui cu pas Întins, cu capu-nainte și legănându-și mâinile a hotărâre de nestrămutat. Unii se temură că nebunul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ar fi scos-o cu un clește și s-ar fi ușurat pe ea, după care ar fi azvârlit-o la câini. Privit de afară, trebuie să fi fost un spectacol al naibii de pasionant: Oaie, cu mutra lui de urangutan roșcaliu, suduind de unul singur și lovind cu sălbăticie În camionul ce zăcea cu roțile În sus. De asemenea priveliște trebuie să se fi bucurat Directorul, care Își revenise și Încerca să-l potolească pe turbat. Înăuntru, În șanț, Îngrădiți de obloane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Ectoraș fusese cel care, În copilărie, o Înjurase la telefon de nenumărate ori. Cu o zi În urmă, Coana Marița Îl văzuse pe Vieru trecând prin dreptul curții ei. Deși tânărul Îi spusese cu mult respect sărut mâna, femeia Îl suduise peste gard și-l blestemase ca, pentru toate necurățiile pe care le Îndurase de la el În urmă cu ani buni, să dea peste el o mașină, să-i frângă toate oscioarele, să-i verse mațele, să-i zdrobească boașele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
troiță sau o biserică. Așa îl descoperi Dante Negro. Îngenuncheat dinaintea unei icoane, concentrat în rugăciune, cu fața îngropată în palme. PAGINĂ NOUĂ 30 Ceva mai devreme, Iancu văzuse căruța de poștă cu surugiul beat stând pe maldărul de fân, suduind tare cele patru gloabe și clătinându-se în goana lui nebună pe ulițele pustii. Chiar dacă primise ceva de acasă, știa că trebuia să mai aștepte o zi sau două până când se îndurau să-i dea scrisoarea. Acum, în sfârșit, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Mănenii noștri la pește cum s-ar duce la coasă ori la cules via. Moș Iacob bombăne, Încearcă să facă ordine-n comună, cu cetățenii ei - n-are cu cine. Îl aud cum intră Înapoi, În ograda lui. Dondănind și suduind. Dă trei-patru ocoluri În ogradă, apoi Îl aud - are alt glas, dacă nu l-aș cunoaște bine, aș zice că-i al unui „cetățean” de adineauri. Așadar, Moș Iacob Împușcă chemarea: - Măi fimeì’! Domnică, un’e eș’? Ian vină, de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Trei șprițuri rapide, zis Te tai! devenea complet, complet imprevizibil. În bine, dar, mai ales, în rău! Părăsit iar, tradus pe față, regresat sub condiția unui paria, cu privirea umedă, Vieme se ghemuiește și se-nchircește iar, la marginea patului, suduind și scâncind încetișor, zgribulit. Ca un câine orfan... Fă cărțile, Frate! Hai! Ardem un poker! își freacă Dănuț palmele. Boss, lasă smiorcăiala, șamane și vino și tu, a treia mână. Treci aici, Masturbici! Treci la ședință. Nu fii manevralgiu, că
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
nu te-ai pripit? îi zise acuma cumnată-sa Florica. ― Ba dacă te-ai fi grăbit și ai fi luat-o de când ai îndrăgit-o, biata fată n-ar mai fi ajuns de batjocura cațaonului! făcu învățătorul compătimitor. Nicolae bufni, sudui și în cele din urmă rugă pe frate-său să ajute cumva pe Chirilă, că nu se poate să rămâie așa asemenea fărădelege. Florica sări indignată: ― Ionel, să mă asculți pe mine și să nu te bagi, că de câte ori m-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
aburi. Se făcu o clipă de tăcere uimită, parcă mulțimea s-ar fi dezmeticit dintr-o aiureală. Trifon, aproape rușinat, deschise gura să recunoască: ― Apoi... Îi curmă brusc șovăirea glasul lui Petre Petre, înveninat de imputare aspră: ― Dar dumneata de ce sudui copilul, nea Cristache?... Pentru că I-au bătut boierii? Și deodată fierberea izbucni din nou, ca flăcările dintr-un jăratic scormonit la timp. Trifon, care n-apucase a închide gura, continuă acum înfuriat: ― Apoi tălică se vede că tot spre ciocoime
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
nu, te plesnesc să mă ții minte și să nu mă mai înveți tu pe mine ce și cum! strigă Ignat Cercel mânios din ogradă, către nevastă-sa, care-l cicălea mereu din tindă: ― Apoi ție ți-e ușor să sudui, că umbli toată ziulica de ici-colo, dar eu ce să mă fac cu copilașii ăștia, bărbate, ce să mă fac? Și cu ce să le astup gura? Că de unde am putut am cerut, și m-am împrumutat, și m-am
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]