205 matches
-
pe terasă, cu mâna În părul tău. Împreună, dar diferiți. Amanți de nouă ani, căsătoriți de patru, visurile lor nu locuiesc Întotdeauna sub același acoperiș. Djahane devorează timpul, Omar Îl degustă. Ea vrea să domine lumea, e ascultată oricând de sultană, care e ascultată oricând de sultan. Ziua, uneltește În haremul regal, interceptează mesajele care pleacă și vin, bârfele de alcov, făgăduielile de giuvaeruri, mirosul de otravă. Se aprinde, se agită, se entuziasmează. Seara, se lasă În voia fericirii de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
casa unui prieten din cartierul cupolelor, este făcut În curând prizonier, asemenea tuturor conducătorilor ismailiți, numai Hasan reușește să scape, traversând noaptea un canal subteran. Nizam a câștigat, desigur, dar, din cauză că și-a bătut joc de sultan, ca și de sultană, și-a Înveninat iremediabil relațiile cu curtea. Dacă Malik Șah nu regretă faptul de a fi cucerit atât de ușor cele mai cunoscute cetăți din Transoxiana, el suferă În amorul său propriu pentru că s-a lăsat folosit. Merge până la a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
provincii. În tot imperiul, n-are alt rival În afară de Nizam, iar În acel an de grație 1092 este pe cale să-l doboare. Satisfăcută, Chinezoaica? Nici pomeneală? De Îndată ce rămâne singură sau Împreună cu Djahane, confidenta ei, plânge - lacrimi de mamă, lacrimi de sultană - blestemă soarta nedreaptă, și nimeni nu se gândește s-o Învinuiască. Cel mai mare dintre fiii ei fusese ales de Malik Șah drept moștenitor, participa la toate călătoriile, la toate ceremoniile. Tatăl era atât de mândru de el Încât Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
imperiale, ele spun, de acum Înainte, „armatele lui Terken Hatun”. Vorbind despre Isfahan, ele precizează că aceasta este capitala lui Hatun. În privința numelui sultanului-copil, el avea să fie aproape uitat, nu va fi amintit decât ca „fiu al Chinezoaicei”. Împotriva sultanei se ridică, totuși, ofițerii din Nizamiya. Pe lista lor de condamnați, Terken Hatun se află pe cea de-a doua poziție, imediat după Malik Șah. Fiului celui mai mare al acestuia din urmă, Barkyaruk, În vârstă de unsprezece ani, Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
intra aici ca un biruitor, Îți voi fi soață, toată puterea se va afla În mâinile tale”. Argumentul ține, emirii vin În graba mare, din Azerbaidjan, ca și din Siria și, dacă nu reușesc să ridice asediul capitalei, Îi Înlesnesc sultanei luni În șir de răgaz. Terken reia legătura și cu Hasan Sabbah. „Nu-ți făgăduisem oare capul lui Nizam al-Mulk? Ți l-am pus pe tavă. Astăzi Îți ofer Isfahanul, capitala imperiului. Știu că oamenii tăi se află În număr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
la față, vor căpăta aur și arme, și vor putea predica ziua În amiaza mare.” Într-adevăr, după atâția ani de persecuții, sute de ismailiți ies la lumină. Convertirile se Înmulțesc. În anumite cartiere, aceștia alcătuiesc străji Înarmate În sprijinul sultanei. Cu toate acestea, cea din urmă viclenie a lui Terken este, probabil, cea mai ingenioasă și mai Îndrăzneață: emirii din anturajul ei se prezintă, Într-o zi, În tabăra dușmană, anunțându-l pe Barkyaruk că au hotărât s-o părăsească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
toate acestea, cea din urmă viclenie a lui Terken este, probabil, cea mai ingenioasă și mai Îndrăzneață: emirii din anturajul ei se prezintă, Într-o zi, În tabăra dușmană, anunțându-l pe Barkyaruk că au hotărât s-o părăsească pe sultană, că trupele lor sunt pregătite să se revolte și că, dacă el accepta să-i Însoțească și pătrundea, pe neașteptate, Împreună cu ei În cetate, emirii puteau să dea semnalul unei răzvrătiri: Terken și fiul ei aveau să fie uciși, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
picioare. — Eu, eu nu mă resemnez! Mă aflu În palatul acesta, Înconjurată de trupe care-mi sunt credincioase, Într-un oraș care, de-acum Înainte, Îmi aparține, am să lupt până la capăt și, dacă mor, o voi face ca o sultană. — Și cum mor oare sultanele? Otrăvite, Înăbușite, sugrumate! Sau la naștere! Pompa nu te poate scăpa de mizeria omenească. O lungă clipă se privesc În tăcere. Djahane se apropie, așază pe buzele lui Omar un sărut pe care-l dorește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
și de inteligentă, dar acest „noroc“ nu avea absolut nici o valoare pentru el. Ceva mai departe o vedeam pe sărmana Diane, incomod ghemuită sub frunzișul socului, iar în spatele ei silueta neagră a părintelui Bernard ba apărea, ba se ascundea, poalele sultanei fluturându-i în vânt. Întreaga scenă avea o notă ridicolă și patetică totodată. Veniserăm cu toții, probabil, să-l „supraveghem“ pe George, deși preotul fusese mânat, fără îndoială, și de scopul de a o ocroti pe Diane. Încolțise și în mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
plecat, cadână, din fața mea? se încruntă Eugen amenințător, fulgerând-o cu privirea. - Ha, ha, ha! Nu se pune de data asta că ai zâmbit! Te-am văzuuuuut!, chicoti Iuliana, bătându-și pumnii sub nasul „sultanului” pus pe șotii. - Ferește-te, sultană! Nu se va repeta slăbiciunea mea, promise el, încercând să o îmbrățișeze. Atentă, intuind intenția lui, fata se strecură abilă pe sub brațele lui și alergă la baie, trăgând ostentativ ușa după ea. După un minut sau două, deschise încetișor ușa
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
o îmbrățișeze. Atentă, intuind intenția lui, fata se strecură abilă pe sub brațele lui și alergă la baie, trăgând ostentativ ușa după ea. După un minut sau două, deschise încetișor ușa pentru a-și arăta doar capul și strigă: - Unde ești, sultane? Aha, erai aproape... Uite ce este! Eu nu mă încui în baie, pentru că..., pentru că mă tem... Va fi ușa descuiată, dar nu ai voie să intri. E clar? - Cum dorești, sultană dragă, dar să știi că nici nu am avut
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
a-și arăta doar capul și strigă: - Unde ești, sultane? Aha, erai aproape... Uite ce este! Eu nu mă încui în baie, pentru că..., pentru că mă tem... Va fi ușa descuiată, dar nu ai voie să intri. E clar? - Cum dorești, sultană dragă, dar să știi că nici nu am avut această intenție criminală... Ai fi dorit să intru, să mă sperii de tine și să cad din picioare mort? - Vaaaai! Te omor când ies de aici, răule! Au râs amândoi zgomotos
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
ce fuseseră vreodată date la București. Automobilul rula încă în buricul viitorului Centru politico-administrativ și, o dată cu păcănitul roților moderat descentrate, se depăna și vocea insinuant-artistă a Guzganului: "Yagdar nu știe ce e îndurarea... Cunoaște poveștile multor bărbați... Ar putea fi sultană... Are o soră, o soră pe care de mică a învățat-o să fure. Este tânăra Gina Ghiță cu domiciliul în comuna Ciorani. Ea s-a deplasat în satul Fulga și a intrat pe fereastră. Nu a desfășurat până acum
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
rafinamentului literar, cu care, de curând, fusese, cât de cât, împropietărit și în care nu scăpa ocazia să se bălăcească. - Cunoaște poveștile multor bărbați... îl acompanie discret și îngrijorat acela care se dădea în vânt după calcule. - Ar putea fi sultană!... țâșni, ca o soluție, din gura celui grăsan, continuarea. 312 DANIEL BĂNULESCU Prin 1988, așa după cum "Partidul Comunist era inima țării", Cenaclul literar UNIVERSITAS devenise centrul ocult al Bucureștiului. Partidul Comunist Român era peste tot. Cenaclul UNIVERSITAS se ținea o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fețe, Ploaia verii pe timp lin” și: „Dar n-atingeți nicidecum Pe frumoasa mea Ioană, Pe românca macedoană, Floare cu plăcut parfum, ......................................... Are-n meși piciorul ei, Nud, alb, mic ca o Diană Sub al piersicii tulei, Sub șalvarii de sultană!”... Aceste grațioase făpturi beau pînă la fund cupa desfătării, dar, Încă o dată, Bolintineanu evită să ne introducă În „cămara de misteri”. Reputatul lui senzualism este destul de decent. La vedere rămîne doar expresia celei mai clare pudori. Să se observe, În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a acceptat Însă, se pare, schimnicia; Îndată după moartea poetului s-a dus după alt bărbat, Încâlcind astfel prevederile testamentului. Anton Pann bale, dealtfel, recordul În ce privește onomastica feminină. Înaintea Ecaterinei, citim În acrostih numele Saftei, Lucsandrei, Parasehivei, Marioarei, Anicăi, Ninei, Sultanei, Elencăi, Liuței, Uțicăi. O poezie este Închinată unei femei pe numele de Ralu, alta se adresează Nicăi, diminutiv, probabil, de la Anica dinainte, dacă n-o fi, cumva, vorba de altă persoană. Unele nume (nume simbolice) se repetă Într-o epocă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
oacheșe, în care Hagienuș crezu a recunoaște pe Sultana, fata lui Manigomian. Fata dispăru precipitat. Prefăcîndu-se a nu fi observat nimic, Hagienuș întrebă de Saferian. Arhitectul răspunse că acela va veni de jos, el însuși o luă apoi pe urmele Sultanei. Mai târziu, din aceeași direcție sosi greoi, sprijinit pe brațul unui servitor, Saferian Manigomian, căruia bineînțeles Hagienuș se feri a-i face vreo aluzie la cele văzute. El era un om discret, malițios, care se bucura când întîlnea pe cineva
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ținută solemnă. Câteva ciocănituri precipitate în ușa de la intrare îl făcură să se îndrepte spre vestibul, deși mirat că Doru intra prin față în loc să vină din interior. Deschise ușa și, plin de surpriză, se trase doi pași înapoi, perplex, în fața Sultanei. - Dumneata, bâigui el, la mine, așa de dimineață? Ce s-aîntîmplat? Niciodată Sultana nu îndrăznise a-l căuta acasă. Costumul ei, discret și elegant (un tailleur de stofă neagră foarte moale, siluetând liniile trupului planturos, dar zvelt, o crizantemă artificială la
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
spre un țel foarte îndepărtat. Observând asemenea fenomene de oscilație, Ioanide nu-și putea reține impulsia de a controla forța sugestiei lui, și cu cât gestul era mai indiferent și pur experimental, cu atât efectul se dovedea mai infailibil. Cazul Sultanei era mult mai simplu și mai complex totodată. Fata lui Saferian era o pasională frenetică, asupra căreia moartea unui logodnic produsese o depresiune nervoasă, convertită după un an în exaltare erotică. Medicii prescriau călătoria sau, în lipsă, o discretă libertate
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
fu în stare să-și învingă obișnuința și bătu ușor cu mâna obrazul fetei, care, deloc scandalizată, stătu într-o crispată așteptare. Atunci Ioanide, mai mult amuzat, petrecu mâna peste mijlocul ei, ceea ce avu drept efect o năprasnică reacție din partea Sultanei. Aceasta, anticipând, se lăsă cu ochii închiși în brațele lui Ioanide, consternat de prea repedele succes și profitând de el din decență. Fata îl căută și în oraș, îi scrise, îl găsi, însă Ioanide, după o scurtă fază de intimitate
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
căpăta cearcăne în jurul ochilor. I se găsi un mic revolver sidefat în noptieră. Ioanide și Saferian, fără multe explicații, prin aluzii, înțeleseră situația. Lui Saferian îi venea greu să facă mărturisirea, la urma urmelor era mai nimerită o legătură a Sultanei cu un om inteligent ca Ioanide, ea ar fi putut fi salutară. Ar fi evitat orice semn că are vreo cunoștință de asemenea raporturi. Numai gândul unei astfel de propuneri rușina pe Manigomian, ca fiind o jignire pentru prietenul său
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pe Manigomian, ca fiind o jignire pentru prietenul său, căruia îi acorda o mare stimă. Pe de altă parte, Ioanide găsea brutală retragerea sa bruscă din joc și considera cu o confrățească simpatie îngrijorările lui Saferian față de starea psihică a Sultanei. A continua jocul era penibil, a-l înceta - o primejdie. De aceea, patern și curtizanesc totodată, Ioanide urma să întrețină unele mici speranțe în Sultana, s-o amuze, lăsîndu-se tutuit, în șoaptă, cu pericolul (de fapt cu grijă evitat de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Furiile prin voința Cerului intraseră în casa lui Hagienuș. Gaittany trase un hohot de râs, iar Smărăndache, mai răutăcios decât toți fără voia lui, denumi pe Hagienuș Regele Lear. De acum înainte nimeni nu-i mai zise altfel. Despre plecarea Sultanei Ioanide află de la Saferian, cu oarecare satisfacție de a vedea rezolvată de la sine o problemă spinoasă, însă acasă, pe masă, găsi o scrisoare de la ea. Arhitectul ezită de a o deschide, cum făcea nu rareori când voia să-și prezerve
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
și dădea amănunte din care rezulta că ofertanții erau bine informați asupra lui Ioanide; acesta nu mai puțin o dădu la o parte, ca un simplu joc de imaginație, asemeni scrisorilor de comerț din manuale. Avu intenția de a scrie Sultanei și începu astfel: "Ce te leagă pe tine de Romînia? zici tu..." Când făcea însă asta, alte preocupări veniră pe capul lui Ioanide, și scrisoarea rămase nescrisă. La urma urmei, e tot nebună", spuse Ioanide pentru sine și aruncă hârtia
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
tineri care să încerce un atac brutal. Dezamăgirea era amară. Întâi Sultana avea un limbaj așa de cult și ponderat, încît după câteva fraze ale ei agresorul se demoraliza. Afară de asta, imprudentul găsea un obstacol în chiar orientarea pasională a Sultanei, care totdeauna era în altă parte. Sultana nu se supăra de temeritatea lui, îi mărturisea, cu spontaneitatea ei caracteristică și cu predilecția pentru vorbele mari: "Iubesc G. Călinescu pe altcineva". Ioanide își dădea seama perfect că, dacă Sultana ar fi
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]