499 matches
-
furat el mușcă». «Numai acolo unde Statul Încetează, Începe omul care nu este superfluu: Începe cântecul necesității, melodia unică și căreia nimic nu i se poate substitui. Acolo unde Statul Încetează, nu vedeți voi acolo-jos, frații mei, arcul-În-cer și punțile supraomului?»”. Mihail Bakunin - alt reprezentant al poziției critice față de rolul statului - scria: „Statul este o instituție istorică tranzitorie, o formă trecătoare a societății”. El atribuia originea Statului, În religie, prin care Înțelegea superstiția primitivă cea mai grosolană, scriind că: „Statele mici
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Tito, Rankovici, Djilas și Pjade propovăduiesc că lupta de clasă s-a stins încă din timpul războiului, cănd întregul popor lupta împotriva ocupanților.” Interesantă ni se pare insinuarea privitoare la intenția ideologilor iugoslavi de a crea un mit despre „Tito - supraomul”, „eliberator al poporului” etc., ce ar fi destul de apropiat de „Hitler - fuhrerul infailibil”, „făuritorul revoluției național-socialiste”, „trimis al providenței” ș.a.m.d. Un ziarist american l-ar fi fotografiat la una din numeroasele sale reședințe de vară, în cele mai
Despre „titoism”. Cu aplecare specială asupra prezenţei sale în presa Gorjului by Gheorghe Nichifor () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91558_a_93007]
-
a spus: Nu, nu spune nimic, că nu ești în stare decât să repeți același lucru. Știu. Și nu mă pune să îmi imaginez nimic. Că deja mi-am imaginat tot ce se putea imagina. Nu te aștepta să fiu supraom. Nici n-am măcar de gând să încerc. Și-așa mă simt mult prea lovită, mai copleșită decât credeam. N-a izbucnit în plâns, căci lacrimile, asemeni unei neguri subite, și la fel de tăcute, i-au apărut în ochi. Acest lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
se producă cât mai repede. Se aplecă spre el nerăbdător. Întrebările îi stăteau pe limbă. ― Altul dintre motivele care mă fac să spun adevărul ― se bâlbâi Prescott ― este cel că am încetat să mai cred că cineva chiar și un supraom, ar mai putea influența în vreun fel operațiunile planetare în curs de declanșare. Organizația a fost mult prea prudentă în ce te privește. Ceasul lui Goyssen arăta 4 și 12 minute. Conform ritmului accelerat al timpului care acționa asupra sistemului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
rătăcit În meniu. Moby Dick ar trebui să fie un fel În meniu În sine. Pentru că atît prînzurile, cît și cinele militare sînt compuse În principal din legume fierte. Supremul zice că de la vitaminele lor o să devenim un fel de supraoameni, o să ajungem să vedem În Întuneric, așa că n-o să mai avem nevoie nici de becuri. Unitatea are o politică strictă: În primele zile, cele două cicluri de soldați nu se amestecă, așa că, de bine, de rău, sîntem feriți de „tratamente
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
principiilor etice, el nu auzea niciodată nimic din aceste nobile transmiteri ale soției; dacă s-ar fi oglindit vreodată în apele acelor vorbiri, nu s-ar fi recunoscut în nici un fel, ar fi rămas chiar uimit de existența unui asemenea supraom al abnegației, al eticii și-al dreptății. Războiul se terminase de un an și ceva dar timpul nu mai reușea să reintre în matca lui dinainte, răsuflarea întretăiată în 1941 nu-și mai revenea, lucrurile nu se mai reașezau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
școlile acestor popoare tinere se îndeasă o mulțime de individualități; este chiar o plăcere să privești la exuberanța cu care se prezintă aceste individualități - pare că al lor este cerul și pământul, pentru că ele au servit drept modele pentru tipul supraomului cântați de atâția poeți și filosofi. Și cu toate acestea cu ce se aleg aceste popoare tinere de pe urma individualităților exuberante trecute prin școală? Cu faptele anarhice, dacă nu sălbatice ale absolvenților acestor școli. Puterea vocației nu stă în individualitate ci
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
ale tuturor oamenilor etc. Recent Trotski a scris că în societatea socialistă ,,omul de rând va ajunge la nivelul lui Aristotel, Goethe sau Marx. Noi culmi vor fi atinse plecând de aici". Paradisul socialist va fi tărâmul perfecțiunii, populat cu supraoameni fericiți. Întreaga literatură socialistă abundă de asemenea absurdități". Ludwig Von Mises, Liberalismul în tradiția clasică, Editura Universității ,,Alexandru Ioan Cuza", Iași, 2012, p. 38. 55 Mises arată: ,, Ideea fundamentală a acestor mișcări - pe care le putem cataloga drept fasciste, după
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
admira pe cei înțelepți. Măcar de-ar putea fi unul! Și este dezamăgit că „un spirit capabil de elanuri cinice de o rară anvergură s-a putut lăsa ispitit de o viziune atât de neghioabă” (III, 299) precum aceea a supraomului. Activismul implicat într-o astfel de viziune și entuziasmul pe care l-a generat i se par lui Cioran de prost gust, în discordanță oricum cu cinismul a cărui apologie el o face. Cum vom vedea, înțelepciunea pe care și-
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Constată: „Ceea ce sunt, ceea ce știu, totul își are obârșia în bolile mele. Ele m-au învățat să fiu diferit” (I, 321). Altundeva, admiră lecția lui Nietzsche, care, măcinat de boli, „ființă plăpândă și extrem de vulnerabilă” (II, 293), a gândit teoria supraomului. Ce-i drept, există momente în care teoria aceasta, a supraomului, i se pare expresia unui entuziasm fals: „Nietzsche s-a lansat cu supraomul Ă o tâmpenie. E de-a dreptul o pată pe reputația lui. Când te gândești că
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mele. Ele m-au învățat să fiu diferit” (I, 321). Altundeva, admiră lecția lui Nietzsche, care, măcinat de boli, „ființă plăpândă și extrem de vulnerabilă” (II, 293), a gândit teoria supraomului. Ce-i drept, există momente în care teoria aceasta, a supraomului, i se pare expresia unui entuziasm fals: „Nietzsche s-a lansat cu supraomul Ă o tâmpenie. E de-a dreptul o pată pe reputația lui. Când te gândești că un spirit capabil de elanuri cinice de o rară anvergură s-
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
lui Nietzsche, care, măcinat de boli, „ființă plăpândă și extrem de vulnerabilă” (II, 293), a gândit teoria supraomului. Ce-i drept, există momente în care teoria aceasta, a supraomului, i se pare expresia unui entuziasm fals: „Nietzsche s-a lansat cu supraomul Ă o tâmpenie. E de-a dreptul o pată pe reputația lui. Când te gândești că un spirit capabil de elanuri cinice de o rară anvergură s-a putut lăsa ispitit de o viziune atât de neghioabă!” (III, 299). Oricum
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
convențiilor; dar în adâncul ființei lui era vizitat de o manteia păgână care-l făcea să presimtă, ca și Sadoveanu al nostru, misterele universului; din adâncul ființei lui îi veneau impulsurile acelui daimon care face dintr-un simplu muritor un supraom. Altfel; și Goethe a exprimat un număr considerabil de platitudini, bineînțeles, niciodată în forme atât de inocent hazlii cum nu rareori i s-a întâmplat bardului nostru. Dar „mediocritatea fără precedent” a lui Goethe nu are în ea însăși absolut
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
cacofonia). Citează totdeauna din memorie, ca în conversație și, firește, de obicei aproximativ. Cei patru au un fond de nihilism, de care se mântuiau fiecare prin câte o iluzie sau poate un ideal. Nietzsche prin mitul „eternei reîntoarceri” și idealul supraomului (care nu e bestia blondă, ci omul demonic goetheean), Barrès prin „energia națională”, Montherlant prin stoicism și însingurare, Cioran prin limbaj. De nimic nu era Mihai Ralea mai departe decât de nihilism și de fiecare dintre cele patru soluții. Valoarea
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
mișcare nocivă, care poate fi o bună intenție a unui mijloc de deviere generală. Toate valorile pe care le acceptam păreau numai clipe ale suportabilității interne. DOAMNA WURM: Dar. doamnă Grollfeuer...! DOAMNA KOVACIC: Dar dacă dumneavoastră trebuie să fiți un supraom așa de complicat, atunci ar fi trebuit să vă căutați niște extraoameni spirituali care v-ar fi putut aduce o satisfacție liniștită. DOAMNA GROLLFEUER: Doamnă Kovac, dumnea-voastră ați fi putut fi o buruiană la marginea unei oarecare străzi... și ați
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
un erou cu „foi de viță în păr”. Din păcate, Ejlert Lörborg nu se închină doar lui Bacchus, fratele lui Febi, ci și, într-o anumită măsură, mai simplilor săi colegi nordici. De aceea totul evoluează aleatoriu, iar visul despre supraom se termină într-un banal banchet și o tristă sinucidere. Într-un asemenea ambient, nici existența Ariadnei nu poate continua. În noul roman al lui Eliade, Noaptea de Sânziene, mitologia joacă un rol principal. Deseori sunt invocate arhetipuri mitologice și
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
învingă, mântuind, la rândul său, umanitatea de pericolul la care era expusă. Ca și în celelalte exemple prezentate, filmul abundă în scene de violență, întregul vacarm al acțiunii fiind temperat, poate, doar de caracterul moralizator al acțiunilor întreprinse de eroul "supraom", ale cărui capacități extraordinare devin un ideal pentru oricare dintre spectatorii acestuia. Totodată, multitudinea de detalii reale ale lumii contemporane ca și aproape omniprezenta desfășurare a acțiunilor unor astfel de filme pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, eroii salvatori fiind, bineînțeles, americani -, au
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
și nici de ponderea pe care o pretind virtuțile lui Aristotel. Omul puternic și creator are de partea sa adevărul și dreptatea. Prin aceasta însă dispare și valoarea diferențiatoare a virtuților și a trăsăturilor de caracter, iar în opoziție cu supraomul creator rămâne doar „omul fără calități”. După Nietzsche ideea de virtute nu a mai fost promovată cu vigoare, ea persistând însă în mediile oficiale ale secolul XX, subteran, ca factor important al existenței oamenilor ce se manifestă în viața de
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
considerată de sorginte divină - la fel ca în vremea lui Platon - dar, uneori și demonică. Vremea romantismului începe să erodeze raționalismul triumfător al Secolului Luminilor. Apare inconștientul, rolul major al visului, forța iraționalului, a misticului, atotputernicia omului, evoluția ideii de supraom. Către sfârșitul secolului al XIX-lea apar curentele „personaliste”, de inspirație religioasă. La Școala din Boston, Bisericii Metodiste Americane, Bowne (1847-1910Ă dezvoltă un personalism protestant, în cadrul căruia s-au mai remarcat Brighton și Knudsen. Ulterior, prin Renouvier se afirmă personalismul
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
prin natură. Desăvârșirea sau îndumnezeirea creștină nu e posibilă decât prin har. Ascetul aduce un material pregătit în puritate pe cât e cu putință naturii omenești luminate de credință; dar Dumnezeu însuși e cel care făurește din acest material capodopera sfințeniei, supraomul creștin sau omul îndumnezeit. Supremul artist, care a creat lumea prin Cuvânt, o ridică din păcat și o recreează prin harul Duhului Sfânt, în profunda umilință a omului, care colaborează de bunăvoie la această dumnezeiască lucrare. Noul Adam și noul
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
lui Șatov de a-și fi regăsit soția. Pe o hârtie ce va fi găsită după moartea sa, vrea să deseneze o figură care să "le" dea cu tifla. E copilăros și iute la mânie, pătimaș, metodic și sensibil. E supraom prin logica și prin ideea sa fixă, dar e om în toate celelalte privințe. Totuși, el e acela care ne vorbește cu calm despre propria lui divinitate. Nu-i nebun sau, atunci, Dostoievski însuși e nebun. Zbuciumul lui nu se
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
cultului în context național: "i) întîi, este incompatibil cu ideologia pe care conducătorul o invocă; ii) cultul este contemporan cu subiectul său; iii) pierdere totală a sensului și măsurii; iv) caracteul instituțional al cultului; v) transformarea conducătorului din erou, în supraom, apoi în idol. Cultul lui Ceaușescu este o sinteză a două modele: din punctul de vedere al formei, poate fi apreciat ca național, amintind manifestările precedente ale mitului șefului; fondul (conținutul și maniera în care în care acest conținut este
[Corola-publishinghouse/Science/84992_a_85777]
-
căci, decretând "moartea lui Dumnezeu", filosoful german nu ajungea până la moartea Zeului, ci înlocuia o valoare cu altă valoare, pe Dumnezeul creștin cu zeii precreștini, preferându-l îndeobște pe Dionysos aureolat de Apollo, zeu în care vedea vitalismul anunțător al Supraomului, căci omul post-dionisiac ar fi fost vlăguit de mila creștină. Nietzsche trăia față de creștinism o idiosincrasie nebuloasă, datorată, în bună măsură, teologiei scolastice supraviețuinde. Într-un fel, Heidegger va urma un traseu similar cu al lui Nietzsche, căci în deconstrucția
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
regres față de homo mensura, încât Alexandru Mușina nu greșea subliniind "sarcina mult prea dificilă pentru omul concret". Mușina procedează chiar la o identificare a omului concret, chiar așa cum l-a numit Bacovia. Or, omul concret bacovian este antiteza absolută a Supraomului nietzschean, omul lipsit de orice transcendență, trăind într-un "gol istoric" și într-un vid sufletesc, pândit de nebunie. Omul concret se dovedește a fi subomul iar nu Supraomul. Proprio motu, omul concret este o incarnare a nimicului. Nemaifiind nimic
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
a numit Bacovia. Or, omul concret bacovian este antiteza absolută a Supraomului nietzschean, omul lipsit de orice transcendență, trăind într-un "gol istoric" și într-un vid sufletesc, pândit de nebunie. Omul concret se dovedește a fi subomul iar nu Supraomul. Proprio motu, omul concret este o incarnare a nimicului. Nemaifiind nimic dincolo de lume, omul concret dobândește o autarhie postulată de filosofiile materialist-ateiste. Paradoxal, postmodernismul, în pofida tuturor așteptărilor, este o ducere la bun sfârșit a materialismului marxist-leninist, dar cu iluzia că
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]