255 matches
-
și eliminarea conflictelor, ci și generarea și menținerea lor (evident, în anumite limite). Or, dacă problematica negocierii și conflictului în sine se „învârte”, după cum se exprimă unii autori, în jurul identităților sociale neegale ca putere definite ca subgrup și ca niveluri supraordonate, atunci cheia rezolvării satisfăcătoare a conflictelor o reprezintă nu creșterea puterii identității sociale asupra subgrupului, ci recunoașterea și permiterea exprimării celor două părți în soluționarea cu succes a conflictului. Chiar dacă într-o primă fază lupta este asociată cu identitățile diferite
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
permiterea exprimării celor două părți în soluționarea cu succes a conflictului. Chiar dacă într-o primă fază lupta este asociată cu identitățile diferite ale subgrupului, într-o a doua fază încep să capete sens identitățile distincte în termenii identității sociale superioare, supraordonate. Acesta reprezintă ceea ce Haslam (2001, p. 206) numea pluralism organic - care constă în promovarea unei identități supraordonate ce-și alimentează propriile identități subordinate. După opinia noastră, cele de mai sus reprezintă o pledoarie în favoarea negocierii de tip câștig-câștig, în detrimentul celei
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
este asociată cu identitățile diferite ale subgrupului, într-o a doua fază încep să capete sens identitățile distincte în termenii identității sociale superioare, supraordonate. Acesta reprezintă ceea ce Haslam (2001, p. 206) numea pluralism organic - care constă în promovarea unei identități supraordonate ce-și alimentează propriile identități subordinate. După opinia noastră, cele de mai sus reprezintă o pledoarie în favoarea negocierii de tip câștig-câștig, în detrimentul celei de tip câștig-pierdere. Strategii, tactici și tehnici de negociere Scurte delimitări conceptuale Termenii strategie și tactică au
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
interpreta poate să însemne fie a ajunge la reconstituirea - pe plan abstract - a întregului plecînd de la o acumulare de elemente, de fapte, fie a obține semnificația reală a unui element, a unui fapt de detaliu prin raportarea sa la întregul supraordonat. Există prin urmare: un drum în sus al interpretării, de la colecția de fapte către întreg, precum și unul în jos, de la întreg către faptul izolat semnificativ. Ca tip de demers logic, primul drum urmează căile raționamentului inductiv, pe cînd al doilea
GHID PENTRU CERCETAREA EDUCAŢIEI by NICOLETA LAURA POPA, LIVIU ANTONESEI, ADRIAN VICENTIU LABAR () [Corola-publishinghouse/Science/797_a_1743]
-
le-au fost începutul împărățiii lor și cum le-au fost împărățiile și cum le-au fost și sfârșitul”. În orice pedagogie - iar în vremea lui N.B. lângă pedagogia monarhică, care era una de tip special, trebuie așezată cea religioasă, supraordonată primeia, supraveghind, în fapt, orice fel constituit de educație - imitarea era principiul capital. Era o lecție fertilă a timpului vechi, fie el păgân - Antichitatea elină și cea latină operând frecvent propunerea unor existențe exemplare, fie creștin - când personajele din Sfânta
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
ierarhică a cunoștințelor Așa cum cere principiul didactic al sistematizării și continuității, conținutul învățării la fizică trebuie sistematizat ierarhic, de la simplu la complex; structurarea are ca bază relația de implicație, de la premize spre concluzii, de la condiții spre consecințe, de la subordonat la supraordonat. Învățarea ierarhică este cerută de interdependența elementelor caracteristice ale fenomenelor, de structura lor internă, de gradul de complexitate al acestora. Nu se poate învăța în mod conștient un conținut dacă nu au fost în prealabil însușite alte cunoștințe pe care
Învăţarea şcolară by Burlacu Gabriela Rodica () [Corola-publishinghouse/Science/1242_a_1884]
-
un tip de învățare care apelează la evenimentele interne de obicei cunoscute sub numele de gândire. Două sau mai multe reguli deja învățate sunt combinate într-un anumit mod pentru a produce o nouă capacitate, care depinde de o regulă „supraordonată”. Încă din ordinea de prezentare apare un criteriu de complexitate graduală, care dispune variatele tipuri de învățare de-a lungul unei scale ascendente de ierarhizare. Studiile lui Skinner au impus și un alt tip de învățare: învățarea prin descoperire (prin
Învăţarea şcolară by Burlacu Gabriela Rodica () [Corola-publishinghouse/Science/1242_a_1884]
-
b. Cel mai rău om este acela care nu poate fi bun nici când este fericit. (N. Iorga Cugetări) (ii) denominativă - N2 denumește entitatea exprimată prin N1: (8) El se cheamă / se numește Ion Popescu. (iii) categorizantă - N2 exprimă specia supraordonată în care se include N1 (sau clasa referențială căreia îi aparține N1) ori clasa / categoria căreia îi aparține N1: (9) a. Balena este (un) mamifer. b. Ion este profesor. (iv) ecuativă - N1 este echivalent cu N2: (10) a. George Bacovia
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
după propriile principii (echivalență/ analogie/ similitudine). Este expresia interacțiunii dintre două concepte asociate în aceeași sintagmă /structură terminologică, cu scopul de a impune un concept nou. Se formează prin interacțiune atât metafore generice, cât și metafore specifice/ individuale. Metaforele - generice supraordonate, având o sferă largă de cuprindere generează numeroase subansambluri de metafore specifice care mențin parțial, caracteristicile conceptului supraordonat, în baza unei relații logice. Metafora generică stabilește relații ierarhice, identifică conceptele metaforice cu sferă restrânsă, ca aparținând aceleași clase subordonate. "Pnoumoconioză
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
cu scopul de a impune un concept nou. Se formează prin interacțiune atât metafore generice, cât și metafore specifice/ individuale. Metaforele - generice supraordonate, având o sferă largă de cuprindere generează numeroase subansambluri de metafore specifice care mențin parțial, caracteristicile conceptului supraordonat, în baza unei relații logice. Metafora generică stabilește relații ierarhice, identifică conceptele metaforice cu sferă restrânsă, ca aparținând aceleași clase subordonate. "Pnoumoconioză" (cf. fr. pneumoconiose, n.f.) este o metaforă-generică formată prin interacțiune: constă în fuziunea dintre două modele preconceptuale distincte
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
relație paradigmatică, considerând-o un echivalent al relației de incluziune între clase, din domeniul logicii. În procesul de cunoaștere, relația de hiponimie se stabilește în baza unui raport binar între clasa unităților- referenți, sensuri- și un hiperonim, adică, "între termenul supraordonat sau al cărui sens este inclus în sensul unuia sau mai multor termeni, numiți hiponime (sau cohiponime)" (DSL, 2005). Una dintre proprietățile logice ale relației de hiponimie este tranzitivitatea. Se dau sintagmele terminologice: 1) fosetă duodenală superioară; 2) fosetă duodenală
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
sunt două exemple de hiponime care au două hiperonime, și anume, "fosetă", "duoden"; tot două hiperonime are și hiponimul "fosetă mezenterico-parietală Waldeyer", respectiv, "fosetă" și "mezenterico-parietală" Hiponimele care au două sau mai multe hiperonime, păstrează trăsăturile conceptuale ale tuturor claselor supraordonate. Cea de-a doua trăsătură privind hiponimia, ca relație paradigmatică de sens este incompatibilitatea. Hiponimele medicale (spre deosebire de sinonime) sunt unite printr-o relație de incompatibilitate. "Hernie paraduodenală", "hernie paracecală", "hernie supravezicală" sunt doar câteva exemple de hiponime care se exclud
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
referențiale. Elementele conexe ale sintagmelor terminologice, formate în baza unui hiperonim de sursă greco-latină pot fi indici ai specializărilor și/ sau superspecializărilor, indici ai direcției ("metafore orientaționale"), dintre care: mediană, laterală, supraombilicală, subombilicală etc. Caracteristica de concept general, de termen supraordonat a hiperonimelor din domeniul medical este marcată prin definiție Ø, în numeroase lucrări de terminografie, dată fiind dificultatea de a da o definiție unui concept ierarhizant (Nici timpul, nici spațiul nu ne-au permis să cercetăm definițiile lexicografice date de
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
separare, rană; deschizătură), element asociat în context, cu afixoidul nominal/ cognitiv - celio (cf. gr. κοίλος, -η, -ον adj. (koilo-, koilos-,,scobit, concav, profund) corelat cu gr. κοιλία, -ας// κοιλίη, -ης s.f. (burtă, stomac, vintre, cavitate). - Tomia este unul dintre sufixoidele supraordonate, al cărui sens este redistribuit în compuse tematice hiponimice, de tipul: lobectomia, enterotomia etc. Sunt distribuții contrastive, în care verbul matricial menține sensul general și/ sau contextul lingvistic, în funcție de care se realizează opozițiile hiponimice cu referenți în sistemul anatomic. Iată
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
tematice hiponimice, de tipul: lobectomia, enterotomia etc. Sunt distribuții contrastive, în care verbul matricial menține sensul general și/ sau contextul lingvistic, în funcție de care se realizează opozițiile hiponimice cu referenți în sistemul anatomic. Iată și hiponimele celui de-al doilea termen supraordonat al compusului (celiotomie), respectiv - celio: * hepatectomie: cf. gr. ήπαρ,- ατος hepar s.n. (hepato-, hepar, hepatos- ficat) + gr. έκτομή, -ης s.f. (ektome- "amputare, castrare; excizie); * hemihepatectomie: cf. gr.ήμι, prefix (hemi- pe jumătate) + gr. ήπαρ,- ατος hepar s.n. (hepato-, hepar, hepatos-
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
unilaterală, asimetrică" (DSL: 252) cu hiponimele hepato-, entero-, duodeno- etc., datorită faptului că doar hiponimele pot fi incluse în hiperonim: se admite dacă enterotomie este un tip de operație a intestinului, atunci enterotomie este parțial, o celiotomie, deoarece sensul termenului supraordonat este inclus în sensul hiponimului. Nu este posibil însă ca - dacă enterotomie este o componentă de sens în celiotomie- acest termen hiponimic să fie substituibil cu celiotomie. Raportul logic trebuie să fie de incluziune între clase. Contexte de utilizare a
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
precădere, nominal-cognitivă, de substanță. Este riguroasă tocmai prin concizia formulării, informația fiind transmisă în mod clar, chiar dacă se menține în limitele abstracte ale științei. Spre deosebire de discurs, unde hiperonimul este utilizat, de regulă în titlu/ subtitlu/ paragraf, în definiția terminografică, termenul supraordonat este indicat direct ("Segmentectomie - Ablația unei părți limitate// Enterectomie - Extirparea chirurgicală a unor formațiuni din intestin..."). Majoritatea hiperonimelor sunt nume, substantive postverbale etc., în definițiile terminografice, asemenea hiponimelor. În discurs există substantive dar mai ales verbe cu incluziune în sensul
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
vedere: cuprinderea și denumirea disciplinei care are drept obiect producțiile transfrastice cu o anumită semnificație socială. Se poate, prin urmare, afirma că, dacă textul este rezultatul discursului (acesta fiind activitatea de realizare a lui), atunci știința care studiază discursul este supraordonată aceleia care studiază textul, așa cum a sugerat Jean-Michel Adam, din perspectiva faptului că discursul cuprinde și contextul, iar nu numai cotextul, iar, dacă se are în vedere faptul că, de obicei, acțiunea de a face ceva și rezultatul ei sînt
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
o coeziune de informații care antrenează o coeziune de enunțuri și o relație semantică între cuvinte. Întrucît gîndirea procedează de la general spre particular și singular, deducția realizează, în principiu, integrarea unui element într-o mulțime, care reprezintă extensiunea unui element supraordonat. Din punct de vedere semantic, acest proces logic se concretizează în cuprinderea în sfera unui semn lingvistic (cuvînt) a sferei altui semn (de exemplu, "librărie" este cuprins în sfera lui "magazin"), situație în care se stabilește o relație semantică de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
vorbitorului, dar nu numai în formă sentimentală și volitivă, ci și în formă intelectivă și rațională. Funcțiile limbii, pe care le-a identificat Roman Jakobson, au fost stabilite prin analiza procesului comunicativ, ceea ce presupune, în principiu, că există o funcție supraordonată lor, funcția comunicativă, în sfera căreia ele pot fi considerate specii. În acest caz, se atribuie de fapt limbii doar o funcție instrumentală, de coeziune și de coordonare pentru comunitatea care o vorbește. În realitate însă, limba este mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
o metodă de construcție a cunoașterii, inducția este implicit o metodă de construcție a științei și, desigur, și a științei limbii (lingvisticii). În acest mod, sînt vizate înseși taxinomiile ce se pot opera în cadrul unei limbi istorice, fiindcă toate noțiunile supraordonate sînt rezultatul inducției în raport cu cele de la nivelurile inferioare. Astfel, stilurile individuale se unesc prin trăsăturile lor comune într-un stil funcțional, dar, în vreme ce fiecare stil individual este realizat ca atare și este concretizat în texte, discursuri și enunțuri, stilul funcțional
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
o sumă de modele, scheme, un sistem, impus prin tradiție, care operează ca un șablon și există posibilitatea ca exact aceeași structură să fie repetată sau ca aceleași opoziții, diferențe să se întrebuințeze de mai multe ori. Apoi, la nivel supraordonat, o sumă de recurențe ar distinge tipurile, grupurile de limbi (romanice, germanice etc.), care ar constitui de fapt alte stereotipii funcționale. La nivelul vorbirii, al discursului, se manifestă mai multă libertate în raport cu sistemul, libertate care ține seama însă de norme
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
semnătură. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN SUPRADESTINATAR. Conceptul de "supradestinatar", introdus de M. Bahtin, trimite la o terță persoană implicată în realizarea unui act comunicativ, într-o interacțiune verbală, persoană care se suprapune destinatarului mesajului sau - dintr-o perspectivă inclusivă - este supraordonată acestuia. La un prim nivel al analizei, M. Bahtin consideră că autorul unui enunț presupune, mai mult sau mai puțin conștient, existența - pe lîngă destinatarul mesajului - și a unui supradestinatar, conceput ca o terță instanță discursivă, superioară (asociată unui plan
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
baza unor reguli compoziționale de tip secvențial, demers destul de dificil datorită constatării faptului că, într-o tipologie textuală globală, este aproape imposibil de aplicat o grilă unică secvențelor textuale eterogene; totuși, se poate aprecia că există o dominantă (discursiv-)textuală supraordonată la care tind secvențele microtextuale inclusive adiționate sau inserate ierarhic, macrotextul fiind diagnosticat în ansamblu ca narativ ori descriptiv. Practica interpretativă demonstrează însă mai degrabă o eterogenitate sau o cvasieterogenitate a textelor, întrucît secvențele descriptive și dialogice se transformă uneori
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de reglare; caracterul emergent și independența relativă față de elementele componente; Îmbinarea analizei structurale cu analiza concret - istorică; analiza structurii interne pe baza metodei blocurilor funcționale complementare, și nu prin reducție la elementele substanțiale, energetice sau informaționale. Personalitatea este o dimensiune supraordonată, cu funcție integrativ - adaptivă a omului, care presupune existența celorlalte dimensiuni - biologică și fiziologică, dar nu este nici o prelungire, nici o imagine proiectivă a conținutului acestora. „Prima naștere a personalității” se leagă de momentul cristalizării „conștiinței de sine”, care presupune și
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]