419 matches
-
inutil să Își mai bată capul. Oricare dintre ceilalți cinci priori putea fi În serviciul cardinalului. Călugărul făcu o grimasă. — Biserica nu nutrește nici o preocupare pentru destinul oamenilor care se Înfruntă În cetatea voastră. Și nici nu cere revocarea nici unui surghiun: În curând, mâna noastră va fi cea care va Închide sau va deschide porțile Florenței, iar toți cei drepți vor fi rechemați În patrie. Nu, nu acesta e motivul care mă aduce la dumneata. Atunci, care este? — Îți cer să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
deranjeze un prior. Dar ceva din privirea omului Îl făcu să intuiască cât de gravă era situația. Poate că ar fi făcut bine să nu subestimeze primejdia. Dacă ciocnirea dintre Albi și Negri ar fi explodat Înainte ca dispoziția de surghiun a căpeteniilor facțiunilor să fi dat vreun rezultat, toată Florența ar fi fost azvârlită În haos, autorizându-l pe Bonifaciu să intervină, eventual recurgând la ajutorul regelui Franței, mereu În așteptare să Își umple cuferele cu florini. Trebuia să evite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îi separa de Ponte Vecchio. Uneori alergând, atât cât i-o Îngăduiau puterile, cu scurte pauze spre a-și recâștiga suflarea. — Se cunosc motivele ciocnirii? Întrebă Dante În timpul unui astfel de răgaz. — Cineva a răspândit zvonul că s-a proclamat surghiunul Împotriva șefilor de facțiuni. Cei din familiile Cerchi și Donati au coborât Înarmați, fiecare pentru a-i apăra pe ai lor și pentru a lovi În adversari. Poetul strânse pumnii de mânie. Unul dintre priori vorbise. Iar cuvintele lui nesăbuite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
permitea să Îi discute opțiunile. Acum, ar fi trebuit să Îl convingă și pe el, după ticăloșii de ceilalți priori? Își reținu anevoie mâna, care se ridicase deja asupra feței Înroșite a omului. Dar neliniște creștea și În sinea lui. Surghiunul acela colectiv fusese ultima tentativă de a salva o situație deja disperată. O mișcare hazardată, În speranța că se va repeta miracolul din urmă cu treizeci de ani, când Florența supraviețuise ciocnirii dintre guelfi și ghibelini care o devastase. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ascultând În tăcere. Se mărgini să Își Încrucișeze brațele peste piept. — Dar În acele crime nu simțeam gustul pasiunii. Purtau semnul unei alte umbre, mai zise poetul. — Care? — Durerea. Durerea unui suflet smuls de pe propriul său pământ, aruncat În frigul surghiunului. Aceasta este, poate, cea mai mare durere, ce nu cunoaște leac. Venețianul Își plecase capul, parcă pentru a se apăra de acele cuvinte. — Știi ce am făcut. Dar știi și de ce? zise el ridicându-se brusc, cu un aer sfidător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
slab, frânt de angoasă. Rostea cuvintele anevoie, trăgându-și suflarea de emoție, asemenea cuiva nevoit să se exprime Într-o limbă prea puțin cunoscută, cuprins de groaza că nu va fi Înțeles. — Lasă-ne să ne Întoarcem. Dumneata pricepi durerea surghiunului. Te-am auzit. Chipul de aramă strălucea În lumina torței, scăldat În lacrimi. Dante surprinse o mișcare ușoară a lui Veniero, care Își recăpăta simțirea. Acum Își deschisese larg ochii și Îl fixa. Dar privirea parcă Îi trecea prin trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Vulture, aruncând un os unui câine mare, ciobănesc, ce adăsta prin curte - și cu cât e schimbat mai des, cu atât tristețea e mai mare, căci tristeții sale i se adaugă tristețile mai mici ale supușilor ce-l urmează în surghiun. Să trecem la altele mai vesele, cinstind astfel această masă de la care nu văz să lipsească vreun lucru. Frumos și adevărat ai grăit - zise Barzovie-Vodă, aruncând și dânsul un os grasului de câine ce latră mulțumit de două-trei ori. — Iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
a unei presimțiri catastrofe. Ce jertfe va trebui să dăm ca să desăvârșim lucrarea? Putea-va fi ea oare vreodată încheiată? Eroii ne sunt pe drumuri și, fără voia noastră, nu-i mai putem aduce acasă, silindu-i la un etern surghiun. De departe, din loc neprielnic, Metodiu și Iovănuț ne fac semne înspăimântate cu mâna și dac-ar fi mai multă liniște, le-am auzi, poate, glasurile: Nu ne lăsați! Duceți-ne acasă! I-ar consola oare strigătul nostru șoptit, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
calea cu o propunere: ori domnul Racikovski va accepta colaborarea cu poliția („la urma urmei, porumbelul meu drag, poliția nu este mai prejos decît cauza revoluționarilor, În chestiunea atașamentului față de Rusia“), ori... Racikovski nu va sta mult pe gînduri. Între surghiunul În Siberia („Siberia, castraveciorul meu, este romantică pînă și la Dostoievski, sper că sînteți de acord cu mine. Dar dacă Îmi permiteți, Siberia este reconfortantă doar dacă citești despre ea la căldurică, sub plapumă“) și perspectiva unei călătorii la Paris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
carte să fi produs o puternică Înrîurire nu doar asupra fostului pictor-amator, autorul faimoasei cărți Mein Kampf, ci și asupra spiritului unui anonim seminarist gruzin despre care vom mai auzi. În lumina pîlpîitoare a lumînării, În nopțile lungi ale troienitului surghiun siberian, pe cînd afară vuia viscolul, cuvintele Conspirației acționau, probabil, asupra lui mai viu decît Evanghelia. Astfel că un Îndreptar menit să instruiască un prinț renascentist - prin reîncarnarea filozofiei lui Joly, deformată de oglinda lui Nilus - va deveni un breviar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
mir, de parohie, erau datori cu plată de 4-5 lei pentru întreținerea școlilor, sumă care era vărsată în mâna episcopului sau mitropolitului. În caz de abatere de la normele morale, sociale, era judecat după dreptul canonic: putea fi caterisit, trimisă în surghiun la o mănăstire sau supusă la alte interdicții. În cazul în care era depus, scosă din preoție, poporul spunea că este răspopit. Acestea erau cazuri rare și, după câte cunoaștem, nu s-au întâmplat în satele comunei Filipeni, deși nu
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Cine este acum șeful Credincioșilor? El este Întâiul de care vorbești? Sienezul scutură din cap. - Călăuza Credincioșilor a fost multă vreme prietenul nostru, Guido Cavalcanti. Și poate că ar mai fi și acum, dacă n-ar fi fost lovit de surghiunul pe care ți-ai pus și tu sigiliul, replică pe un ton arțăgos. Dar acum, călăuza e cu mult mai sus. Asta măcar o știu cu siguranță. Dante Își luă capul În mâini. Toate elementele acelei enigme se Învârteau În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se opri din nou, parcă așteptând o confirmare. Însă Dante rămăsese nemișcat, Înghețat pe poziție. - Credincioșii Iubirii... Se pare că există și un șef al grupului, prietenul dumitale Guido Cavalcanti. Sau poate fostul prieten? Știu că l-ați trimis În surghiun și mă Întreb de ce. Și apoi alții, numai figuri originale. Precum Francesco d’Ascoli, astrologul. Un eretic, o călăuză oarbă pentru alții asemenea lui. Sau acel Cecco Angiolieri, care acum a ajuns În orașul vostru, după ce a fost oaspete prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
două fețe. Priorul nu era sigur că Înțelesese, dar, Înainte să poată spune ceva, celălalt reluă: - La nouă ani ai cunoscut prima iluminare, la optsprezece mușcătura hulpavă a luxurii. La treizeci și șase vei avea parte de disperare și de surghiun. Vei muri În pribegie, departe de țară, de o moarte lipsită de mângâierea speranței. Asta Îți prezic eu. Dante ascultase ultimele cuvinte cu buzele strânse, În timp ce perplexitatea și furia Îi năvăleau În suflet. - Dar dumneata, Marcello? Unde e scrisă moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cea din urmă oară vecernia, vecernie mută, vecernia de apoi. În lungile mante, cu paloșul la coapsă și cu crucea pe piept și afară de scarlatul tocurilor, înveș-mîntați, împanglicați și împănoșați numai în aur și verde, verde și aur, așteptam ca surghiunul nostru pe pământ să ia sfârșit. O lină cântare de clopoței ne vestea că harul dumnezeiesc se pogorâse asupra-ne; răscumpărați prin trufie aveam să ne redobândim înaltele locuri. Deasupra stranelor, scutarii nevăzuți coborâseră prapurile înstemate și una câte una
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
judecător nomad, fără cuscriri ilustre, a lui tată-meu, îl arunca din Câmpulung, mai departe decât mi-e astăzi Brazilia și Alaska, la 700 de km, undeva, în lunca Siretului, aproape de gara Gălbeni. Dar locurile care se vesteau aspre, de surghiun, se dovediră o foarte blândă țară. Giganți înfloriți în arnici, cu plete și umbre de nuc sub pălărie; boi înceți cu coarne zvelte și divergente, ca veritabilii căpriori ai văzduhului; jidovi împietriți în giubele, rumegând interminabile algoritmuri în seri, pe
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
român nu a auzit aceste minunate versuri? Teritoriul unei țări se poate reduce, poate chiar să ”dispară” luând alte denumiri, poate fi „înghițit” de țări hrăpărețe, dar limba rămâne, evident, daca locuitorii teritoriului respectiv nu sunt exterminați. Rusificarea forțată și surghiunul românilor acestei părți fără noroc a României, nu au reușit să elimine limba română decât parțial. Românii moldoveni de pește Prut au dat o lecție de dragoste de limbă și de eroism românilor olteni, bănățeni, munteni, dobrogeni, bucovineni etc. Stabilirea
LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 971 din 28 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364352_a_365681]
-
2013 Toate Articolele Autorului moș crăciun, mai știi matale, acum vreo 20 de ani... ptiu! s-au dus pe nesimțite, peste 4 cincinale!... clica ceea de nebuni, (ei ciobani și noi cârlani) cum te duse pe pustie multă vreme în surghiun? tare mi se face sila, când mă-ntorc prin cele vremuri... te clonau cu moș gerilă! cum trece timpul, te cutremuri! astăzi mi se face milă, (că-s milos de felel meu), dar teamă mi-e, că nu greșesc; l-
TEAMĂ MI-E, CĂ NU GREȘESC! de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 1077 din 12 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363291_a_364620]
-
contura noi culmi ale neantului și generațiile viitoare vor fi înțesate de tentaculele tenebre ale aceleiași lumi abisale 26. După ce am adunat atâta izolare îmi este aproape cu neputință să cred că se vor găsi suficienți mizantropi care să sfarme surghiunul ticăloșiei încropită în noi, ce ne-a prins pașii în necuvântare, regăsindu-ne din ce în ce mai mult printre necuvântătoare. Căci distanța dintre înțelepciune și instinct se măsoară cu introspecția rătăcirii. Cum se explică că am nimerit toți într-o junglă? Și de ce
ÎNCOTRO ROMÂNIA? ÎNCOTRO CULTURA EI! de MARIA COZMA în ediţia nr. 230 din 18 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/361217_a_362546]
-
CONFLUENȚE LITERARE ISSN 2359-7593 AFIȘARE MOBIL CATALOG DE AUTORI CĂUTARE ARTICOLE ARHIVĂ EDIȚII ARHIVĂ CLASAMENTE CLASAMENTE DE PROZĂ SELECTEAZĂ LUNAR TRIMESTRIAL SEMESTRIAL ANUAL JUBILIAR RETROSPECTIVA DE PROZĂ A SĂPTĂMÂNII RETROSPECTIVADE PROZĂA SĂPTĂMÂNII Acasa > Strofe > Valori > CEZARINA ADAMESCU - POEMELE SURGHIUNULUI SUFLETESC Autor: Cezarina Adamescu Publicat în: Ediția nr. 2176 din 15 decembrie 2016 Toate Articolele Autorului Virgil Ciucă Aduceți Basarabia acasă Fundația-Editura Scrisul Românesc Craiova, 2016 Scriitor român din Diaspora americană, Virgil Ciucă s-a impus în literatură prin spiritul
POEMELE SURGHIUNULUI SUFLETESC de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 2176 din 15 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368389_a_369718]
-
în fiecare poem. Dorul și nostalgia întoarcerii îl definesc pe deplin pe acest autor în deplina putere a creației, care a rămas demn și vertical, în pofida tuturor încercărilor vieții. --------------------------------- Cezarina ADAMESCU 13 Undrea, 2016 Galați Referință Bibliografică: Cezarina ADAMESCU - POEMELE SURGHIUNULUI SUFLETESC / Cezarina Adamescu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2176, Anul VI, 15 decembrie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Cezarina Adamescu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului. Abonare la
POEMELE SURGHIUNULUI SUFLETESC de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 2176 din 15 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368389_a_369718]
-
a pășit, Leon Armeanul spre icoane ca un turbat s-a năpustit... Și alegând ca Patriarh pe Teodosie din lume Stricând toate cele Sfinte, reguli, norme și cutume, Pe Nichita, ca dușman, în temniță l-a închis, Torturat...și în surghiun, 6 ani a fost trimis... La al 7-lea Sinod a fost Mărturisitor Pentru icoane, Îngeri, Sfinți, TATĂ, DUH, Mântuitor ! Obosit, la bătrânețe, dar și slăbit de suferință S-a retras în liniște, în Schit, o Candelă-n Credință ! În
CUV.NICHITA de PAULIAN BUICESCU în ediţia nr. 1552 din 01 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367550_a_368879]
-
Acest Manu primise sub păstrare 16 pungi de argint și 48 de țechini, pe care Domnia Sa, Vodă Brâncoveanu îi dăduse spre păstrare înainte de a fi mazilit. În ciuda rugăminților pe lângă împăratul Germaniei, cu care întreținuse o strânsă corespondență după eliberarea din surghiunul otoman, prin care cerea restituirea averii rămase în Transilvania, de la Jupân Manu, Doamna Maria, soția răposatului domn, nu primise niciun răspuns. Foarte aproape de palat se aflau și casele preotului din Sinope, om de încredere al noilor principi, ce mărgineau orașul
MĂRGELELE DIN CHIHLIMBAR (ROMAN ISTORIC) de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366889_a_368218]
-
mai târziu mama. Cu vreo șase luni înainte de a muri - avea pe atunci șaptesprezece ani împliniți - începuse să-și facă mereu drum pe la un suflet stingher de la noi din târg, pare-mi-se un deportat politic, trimis din Moscova în surghiun pentru că era liber cugetător. Mare cărturar altminteri, înțelept între înțelepții Universității din Moscova. Omul acesta îl îndrăgise pe Markel și-l primea cu inima deschisă. Seară de seară aproape, fratele meu se ducea la dânsul, și așa a petrecut toată
CEL MAI PROFUND FRAGMENT DIN ISTORIA LITERATURII EPICE UNIVERSALE de FLORIN T. ROMAN în ediţia nr. 2107 din 07 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350249_a_351578]
-
înțelept între înțelepții Universității din Moscova. Omul acesta îl îndrăgise pe Markel și-l primea cu inima deschisă. Seară de seară aproape, fratele meu se ducea la dânsul, și așa a petrecut toată iarna, până când l-au chemat înapoi din surghiun, ca să ia în primire o slujbă de stat la Petersburg, ca urmare a cererii lui, fiindcă avea sprijinul unor obraze de soi. Intrasem în postul cel mare, dar Markel nu voia defel să postească, se certa cu toată lumea din casă
CEL MAI PROFUND FRAGMENT DIN ISTORIA LITERATURII EPICE UNIVERSALE de FLORIN T. ROMAN în ediţia nr. 2107 din 07 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350249_a_351578]