264 matches
-
arată că privilegiul acela era doar un drept teoretic al suzeranului, care trebuia însă întărit și de domnitorul muntean. Ideea este susținută și de Constantin C. Giurescu, el considerând că brașovenii au cerut de fapt doar o garanție suplimentară din partea suzeranului ungar. Totuși, el consideră însă că abia în urma campaniei împotriva tătarilor din anii 1343 - 1345, Basarab intră în stăpânirea șesului Brăilei și al Ialomiței, precum și a teritoriului de la nordul gurilor Dunării, care-i va prelua numele. În 1321 geograful arab
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]
-
în special din comerțul cu străinii, căci local tranzacțiile - chiar și cele de anvergură - se făceau prin troc (schimb în natură).. Aceste monezi (florini, dinari, perperi) ajungeau mai mult în visteria domnească, iar o vreme fuseseră necesari plății tributului către suzeranul ungar. Negustorii ardeleni aveau la dispoziție trei drumuri comerciale: Brașov - Bran - Rucăr - Câmpulung (unde plăteau tricesima) - Giurgiu, Brașov - Pasul Buzău - Brăila și Sibiu - Turnu Roșu - Calafat. Aceștia vor fi avut și ei privilegiile lor, ca mai târziu, căci actul lui
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]
-
Cazacu revine și propune identificarea lui Basarab cu personajul aflat mai la stânga, îmbrăcat în tunică verde și având pe cap o căciulă țuguiată care pare a semăna cu ”șapka Monomaha” - însemn al puterii care îi va fi fost oferit de suzeranii săi mongoli. Nu s-a păstrat nici un act emis sau vreo monedă bătută de Basarab, iar stema sa nu este menționată în altă parte. Aceasta nu înseamnă, potrivit heraldiștilor români că voievodul muntean, și chiar înaintașii săi, nu ar fi
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]
-
căsători. Uitase de făgăduiala de a lua de soție pe Alice, sora regelui Franței, alegerea sa oprindu-se, la îndemnul lui Eleanor de Aquitania, asupra unei principese de Castilia. Lui Richard I nu-i păsa de jignirea ce o aducea suzeranului său, în plus, pentru ca paharul amărăciunii sorbit de Filip al II-lea August să fie plin, nu voia să restituie nici zestrea Alicei. La protestul regelui Franței, Richard a răspuns că părăsește cruciada, amenințare bine aruncată, căci Filip al II
Cruciada a treia () [Corola-website/Science/314756_a_316085]
-
tot de leu. Ca și cum nu erau de ajuns cele înfăptuite, fălindu-se cu isprava sa, el a arborat steagul englez pe zidul orașului. Era o altă jignire adusă lui Filip al II-lea August, deoarece un vasal nu putea, în fața suzeranului său, să-și ia asemenea libertate, fără să pară o insultă. Dar culmea a fost că regele Siciliei, Tancred, s-a împăcat repede cu situația și a început să uneltească în taină cu Richard pentru a-l izola pe Filip
Cruciada a treia () [Corola-website/Science/314756_a_316085]
-
poate urmările ar fi fost grave pentru regele Franței dacă veșnic impulsivul Richard nu ar fi intrat în conflict cu vasalii săi din Franța. În anul 1199, el se afla la castelul Chalus din Limousin, aparținând unui nobil al cărui suzeran Richard I era, și unde se aflase că s-a descoperit o comoară care, potrivit dreptului feudal, îi revenea. Seniorul de Chalus nici nu voia să audă de așa ceva. A urmat o încăierare între oștile celor doi pretinși proprietari ai
Cruciada a treia () [Corola-website/Science/314756_a_316085]
-
în trecut despre drepturile noastre ab antiquo, fie cu, fie fără cuvânt, totuși marile puteri europene ne considerau parte ca pe niște vasali ai Turciei, parte ca pe niște epitropisiți ai Europei, și răspunderea pentru faptele noastre era adeseori ale suzeranului, dar și mai adesea ale epitropilor, așa încît părtinirea părințească a unuia ne scăpa adesea de supărul poate mai puțin părințesc al celuilalt din ei. Legați de-o împărăție pusă sub epitropie din cauza bătrâneții ei, noi, popor tânăr de ciobani
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
s-adună toți boierii bucluc[c]ii la Mazar Pașa să răstoarne domnia, ba d. Cămpineanu găsește o prăpastie între tron și țară, care se umple numaidecât c-un portofoliu, ba fagăduiești nației suverane că te ții grapă de turcul suzeran, c-ai să desființezi toate dările și armata, și în urmă declari război turcului și pui peste dări rechiziții și peste oaste paraoaste, ș-apoi când vine vrun creștin mai așezat și zice: Ia stați rogu-vă, mie-mi pare
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
comerț a Domnilor vechi, încheiate după capitulațiunile lui Mircea cel Bătrân și a lui Bogdan cel Chior, deplina libertate de a stabili dreptul de cetățenie și de așezare în țările lor, o libertate mănținută contra osmanilor chiar, adecă contra poporului suzeran, dovedesc că nici un amestec nu putea avea loc din partea străinătății. Abia în epoca fanarioților se-ncheie tractatul de comerț de la Passarovitz, care formează începutul acelor tractate de [2nos]2[nobis] [... ] prin care se stabilește când dreptul de așezare a străinilor
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
conducerea lui Pandulf Cap de Fier de Capua, principele longobard de Capua. Cu toate acestea, în 963 doar conducătorii municipali sunt menționați în textul privilegiilor. În 976, împăratul german Otto al II-lea și papa Benedict al VII-lea erau suzeranii recunoscuți ai Gaetei. Era vorba de o răsturnare completă de situație, dat fiind că asumarea titlului ducal de către împăratul occidental venea să o înlocuiască pe cea a basileului de la Constantinopol. Gaeta a decăzut ca importanță în a doua parte a
Ducatul de Gaeta () [Corola-website/Science/324585_a_325914]
-
încercările prin care trecuse în perioada 1538-1540, și dovedind multă abilitate diplomatică, a căutat să nu mai fie confruntat ce doi inamici în același timp, inaugurând o nouă politică externă: a păstrat pe față relații prietenești cu sultanul, protectorul și suzeranul său, în timp ce în secret căuta să sprijine orice acțiune antiotomană ce părea să aibă sorți de izbândă (cum a fost cea a principilor germani, sub conducerea markgrafului Ioachim al II-lea de Brandenburg, pentru eliberarea Budei, din toamna anului 1542
Petru Rareș () [Corola-website/Science/299144_a_300473]
-
scaunul Moldovei, fie că aceștia erau boieri moldoveni, pribegi în Polonia, fie că erau nobili poloni de la hotarul Moldovei. Dar, în afara acestor considerente, există un motiv mai important care ar fi trebuit să influențeze în mod precumpănitor atitudinea lui Ștefan. Suzerani recunoscuți de toți voievozii Moldovei, regii poloni, în conformitate cu moravurile medievale și mai ales în situația „specială” în care se afla Ștefan cel Mare în anii 1457-1458, nu ar fi tolerat încălcarea acestei suzeranități și ar fi putut riposta. Dar, în
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
cinstim după meritele lor”. Negustorilor poloni li se acordau aceleași libertăți ca și până acum. Ștefan accepta suzeranitatea regelui polon, promițându-i ajutor împotriva tătarilor. Se observă o restrângere a obligațiilor pe care le contracta de obicei domnul Moldovei față de suzeranul său: ajutorul militar nu se acordă împotriva tuturor, sau aproape tuturor dușmanilor regatului. Cea mai mare concesie, pe care a făcut-o Ștefan în tratatul de la Overcăuți, a fost aceea prin care se angaja să recunoască boierilor, care-1 slujeau pe
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
cel mai puțin periculos pentru independența sa politică. Cât va însemna această suzeranitate polonă, care este conținutul său real se va vedea cu prilejul jurământului de la Colomeea. Prin apropierea de Polonia, Ștefan urmărea consolidarea poziției sale în interior: recunoscut de suzeranul tradițional ca domn legiuit al Moldovei, nici boierii pribegi, nici pretendenții la scaunul Moldovei, nici adversarii dinlăuntrul Moldovei n-ar fi putut unelti cu sprijin polon împotriva sa. Mai mult decât atâta, asigurarea liniștii la hotarul de nord al țării
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
care l-a determinat pe Matei să-l oploșească la curtea sa pe pribeagul moldovean ar fi fost, după Bonfinius, cronicarul lui Matei și omul de curte al acestuia, faptul că Ștefan a refuzat să-l recunoască pe Matei ca suzeran. Deteriorarea relațiilor cu regatul ungar a fost interpretată fără nici un temei și ca o înrăutățire a relațiilor dintre Ștefan cel Mare și Vlad Țepeș. Încercarea lui Ștefan cel Mare de a cuceri Chilia în 1462 a fost privită ca un
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
în istoriografia noastră un motiv de lungi explicații, pentru a se demonstra că, prin ele, independența și considerația de care se bucura voievodul Moldovei, n-au fost știrbite cu nimic. Dar asemenea acte scrise, în jurisdicția relațiilor dintre vasal și suzeran, contează foarte puțin. Esențial în raporturile dintre senior și vasal era numai jurământul de credință depus de vasal în fața seniorului. Prezența fizică a vasalului, îndeplinirea gesturilor rituale prin care vasalul jura credință seniorului erau singurele care contau în relațiile feudale
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
incursiunea din 1469, se poate ca tătarii să fi făcut și una în 1471. Pentru întărirea hotarului de răsărit al Moldovei, Ștefan cel Mare ridică cetatea Orheiului. La 1 aprilie 1470 este menționat în documente, Gangur, pârcălabul acesteia. Între trei suzerani! După lupta de la Baia urmează o perioadă în care relațiile dintre Ștefan și Matei continuă să rămână încordate. Prinderea și uciderea lui Petru Aron, în 1469, lichidează una din cauzele dușmăniei moldo-ungare, creând condițiile unei apropieri dintre Moldova și regatul
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
împreună cu cetatea Mangopului, să se opună turcilor. Domnul era dispus să plătească o mare sumă de bani ca despăgubire pentru daune făcute unor negustori genovezi, numai ca să se realizeze o alianță antiotomană. Recunoscând suzeranitatea regelui polon, genovezii vor urma politica suzeranului, care se afla în relații bune cu Poarta, deși „din martie, se știa că turcii vor ataca cetățile din Crimeea”. În timp ce se pregătea flota, oastea otomană se concentra sub comanda sultanului la Adrianopol. Domnul a cerut ajutor regelui polon: să
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
o singură concesie: nu se mai intitulează „domn prin grația lui Dumnezeu”, ci numai voievod și „dominus terre Moldaviensis”, adică stăpânul țării, a cărui autoritate nu-i este conferită de un rege (principe) față de care se află în relație de suzeran - voievod. În ochii lui, documentul din iulie avea sensul unei alianțe politice și militare. Relațiile dintre cei doi aveau la bază lupta comună antiotomană. De altfel, în timp ce regele Poloniei insista ca Ștefan să se prezinte în fața sa, pentru a depune
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
noastre”, iar la momentul potrivit, Ștefan va fi ajutat să-și recapete scaunul. Există o deosebire fundamentală între ceea ce-i cerea lui Ștefan cel Mare regele Cazimir și ceea ce se mulțumește Matei. Cazimir vroia ca Ștefan să-l recunoască drept suzeran, iar Ștefan o făcuse în scris. Atât nu era de ajuns. Conform regulilor după care se conducea societatea feudală, devenea vasal, în adevăratul sens al relațiilor vasalice, atunci când vasalul se prezenta în fața suzeranului, punea genunchiul pe pământ, spunea jurământul de
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
vroia ca Ștefan să-l recunoască drept suzeran, iar Ștefan o făcuse în scris. Atât nu era de ajuns. Conform regulilor după care se conducea societatea feudală, devenea vasal, în adevăratul sens al relațiilor vasalice, atunci când vasalul se prezenta în fața suzeranului, punea genunchiul pe pământ, spunea jurământul de credință, după care seniorul îl ridica și îl săruta. Matei îl numește pe Ștefan aliat și nu-i cere să se prezinte în fața sa pentru a presta jurământul de credință, așa cum a făcut
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
omagiul vasalic, în care intra jurământul personal (corporale juramentum). Domnul a amânat prezentarea în fața regelui, deși acesta se apropiase de granița Moldovei, pentru a primi jurământul de credință. În ierarhia feudală, jurământul de credință ca vasal este un contract bilateral, suzeranul și vasalul asumând obligații ce trebuiau respectate de ambele părți. Încălcarea lor de către una din părțile contractante anula raporturile dintre suzeran și vasal. Când, după 1484, Ștefan cel Mare s-a adresat regelui Ungariei și regelui Poloniei solicitându-le ajutor
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
Moldovei, pentru a primi jurământul de credință. În ierarhia feudală, jurământul de credință ca vasal este un contract bilateral, suzeranul și vasalul asumând obligații ce trebuiau respectate de ambele părți. Încălcarea lor de către una din părțile contractante anula raporturile dintre suzeran și vasal. Când, după 1484, Ștefan cel Mare s-a adresat regelui Ungariei și regelui Poloniei solicitându-le ajutor, numai Cazimir s-a arătat dispus să-l sprijine cu bani și oameni. Dar, pentru a-i veni în ajutor voievodului
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
militar, prin abilitatea diplomației sale, Ștefan a reușit să asigure independența deplină a Moldovei până la 1485. Vasalii regelui Cazimir, știind că Ștefan cel Mare și regele polon nu stabiliseră raporturi de vasalitate reală, au refuzat să ia armele la cererea suzeranului lor, pentru că, neexistând asemenea raporturi, regele nu era obligat să-l apere pe voievodul moldovean. Scrisorile trimise de Ștefan și promisiunile lui repetate, dar mereu neîmplinite, de a depune personal jurământul de credință în fața regelui polon, nu aveau nici un efect
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
ajutat să-și recapete țara. La rândul său, Ștefan se obliga să-l sprijine pe rege cu toată puterea lui, împotriva oricărui dușman al regatului. Și, ceea ce nu promisese Ștefan până acum nimănui, voievodul se obliga să nu caute alt suzeran „să nu aibă, să nu recunoască și nici omagiu să nu facă” altcuiva. Ceea ce însemna, de fapt, renunțarea la alianța cu Matei Corvin. Lupta de la Catlăbuga În timp ce Ștefan cel Mare se afla la Colomeea, primește vestea că turcii au intrat
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]