981 matches
-
chiar după 1879) au format un aspect esențial al chestiunii orientale. Începând cu secolul al XVIII-lea, soarta politică a țărilor române a fost strâns legată de rezolvarea chestiunii orientale, adică a existenței, a viitorului statului otoman. Aflându-se sub suzeranitatea Porții, soarta Principatelor Române era legată în plan internațional de cea a Imperiului Otoman. Pe de altă parte, date fiind așezarea geografică și statutul lor juridico-politic, ele au dobândit un loc aparte și bine definit în evoluția chestiunii orientale. Principatele
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
istoricul A. D. Brukner socotea că actul recunoștea Moldovei independența „în realitate desăvârșită”. Și S. Jigarev și A. Z. Mișlaevski vorbesc despre independență sub protecție și alianță. Stephan Fisher-Galați observă și el că tratatul asigura „o virtuală independență pentru Moldova sub suzeranitatea finală a țarului”. Așadar, dacă ar fi să definim actul de la Luțk, am înclina să-l denumim diploma de protecție care garanta Moldovei integritatea teritorială și deplina autonomie. În felul acesta au calificat actul lui Dimitrie Cantemir și surse străine
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
dus-o la extrem. „Cum se vede, nota N. Iorga în 1910, din purtarea lui Constantin Vodă față de Imperiali și față de regele saxon al Poloniei, el nu voia, nu putea, având grija sa și a țării sale, să primească o suzeranitate creștină, care nu s-ar fi dovedit întâi deplin și statornic binevoitoare. Față de ruși, el n-a fost nici mai bun, nici mai rău - mai Iuda pentru a întrebuința cuvântul țarului însuși - decât față de alți creștini, pe care, în teorie
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
Brâncoveanu, analiză despovărată de preconcepții, a condus-o pe istoricul sovietic L. E. Semenova, căruia i se alătura recenzentul ei bulgar, istoricul S. Dimitrov, la o încheiere în consonanță cu realitatea: Constantin Brâncoveanu a aspirat sincer la eliberarea Munteniei de sub suzeranitatea otomană, de unde și acțiunea lui de a dobândi sprijinul Rusiei și a i se alia; fără să existe un tratat formal încheiat cu Petru I, domnitorul a avut intenția să se atașeze armatei ruse; dar, după declararea războiului, el a
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
conținut sunt relevante și agravante pentru Principate, iar principala explicație constă în aceea că rescriptul pornește de la o stare de fapt: prezența trupelor țariste pe teritoriul Moldovei și Munteniei, un teritoriu cucerit. Neîndoielnic că s-a produs o substituire de suzeranitate fără un statut clar și în detaliu precizat, ca în 1711. În practică, războiul victorios al Rusiei îi îngăduia instituirea propriei administrații și prepararea condițiilor unei eventual iminente sau viitoare anexiuni. Or, un asemenea act depindea, după cum vom vedea, nu
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
autohtone au adoptat, din motive diferite, o conduită filootomană. Cei dintâi își vedeau amenințate privilegiile unui regim pe care-l întruchipau, ceilalți - neîncrezători într-o eliberare fără o servitute cu limite imprevizibile. Fapt este că majoritatea românilor spera în abolirea suzeranității otomane și într-un viitor mai bun, „creștinește” ocrotit. Domnitorul Munteniei, Grigore al III-lea Ghica, a fost cel care, la îndemnul francezilor, a contribuit mult la declanșarea războiului prin rapoarte false către Poartă, a îngăduit cu o complicitate binevoitoare
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
mitropolit, și doar de nouă clerici și 25 de boieri. Memoriile, cererile scrise și orale ale celor două deputății sunt neclare pentru cel ce-și propune o definire juridică precisă a termenilor. Ambele delegații au cerut răspicat abolirea totală a suzeranității otomane. Au folosit cuvintele de supușenie, supunere, credință către țarină, jurământ, care nu contravin însă formulelor uzitate între vasal și suzeran și, deci, nu li se poate atașa semnificația supușeniei (cetățeniei) de stat în sens modern. Moldovenii au invocat „acoperămîntul
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
tot ceea ce se întîmpla în această parte a Europei ne interesa mai puțin decât ceea ce se trata în Orient și în partea septentrională”. Într-adevăr, în joc erau destinele politice ale Imperiului Otoman și Poloniei. Or, Principatele Române, aflate sub suzeranitatea Porții, situate între Polonia și Imperiul Otoman, devenite principalul teatru al operațiunilor militare, concentrau și bună parte din „operațiile” diplomatice. Era neîndoielnic că viitorul Moldovei și Munteniei nu atârna numai de Rusia și Poartă, ci și de atitudinea celorlalte mari
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
otomană. Polonia și Imperiul Otoman erau cele două mari puteri, mari prin întindere și populație, dar structural în descompunere, care formau obiectul imixtiunilor și expansiunii vecinilor. Regele și diferitele grupări ale șleahticilor nu renunțaseră cu desăvârșire la vechile iluzii de suzeranitate asupra Principatelor Române. Cum însă prima salvarea propriului stat, polonezii au fost nevoiți să vadă în Moldova și Muntenia una din piesele menite să servească acestui scop suprem al lor. Poarta Otomană refuza categoric orice modificare a situației Principatelor, a
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
asupra Principatelor Române. Cum însă prima salvarea propriului stat, polonezii au fost nevoiți să vadă în Moldova și Muntenia una din piesele menite să servească acestui scop suprem al lor. Poarta Otomană refuza categoric orice modificare a situației Principatelor, a suzeranității sale. Dar războiul a obosit-o foarte repede, au urmat înfrângeri (Cahul), flota rusă din arhipelag stânjenea aprovizionarea capitalei (aprovizionarea din Principate fusese tăiată), Rumianțev amenința să-și împingă trupele până la Adrianopol, revolta lui Ali bei închisese toate resursele furnizate
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
și fost principala misiune a emisarilor lui Adam Czartoryski, trimiși în Principatele, începând cu 1846: Mihail Budzynski, P. Butkiewicz etc. În mai 1847, Budzynski elaborase și un memoriu privitor la români, avansând idei interesante și realizabile: scoaterea Principatelor Române de sub suzeranitatea Porții și a protectoratului țarist, plasarea lor sub protecția celor cinci mari puteri, unirea Moldovei cu Țara Românească sub un singur prinț ereditar, o constituție etc. În vara aceluiași an, partida lui Czartoryski a elaborat un voluminos raport politic, cuprinzând
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
pe neașteptate, românii au soluționat problema care a derutat înțelepciunea colectivă a Europei”, iar V. N. Vinogradov nota că pare ciudat cum două mici principate, Moldova și Muntenia, au reușit să se unească în condițiile în care se aflau sub suzeranitatea Porții, care se opunea Unirii din toate puterile, și sub garanția a șapte mari state europene, fiecare urmărind țelurile ei proprii; dar istoricul explica „ciudățenia”, chiar aparentă, prin trăsăturile distincte și pozitive ale epocii și voința manifestă a poporului român
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
a dreptului internațional în exercițiu teoretic atunci și practicat ca atare. Sub Cuza Vodă am încheiat acorduri internaționale cu fond administrativ, nici vorbă de „egalitate” cu Puterile, nu ne puteam lipsi nici de abilitările Curții suzerane decât prin „efracție”, deși suzeranitatea dobândise mai mult un caracter formal, dar de nimeni contestat, nici măcar de români (o suzeranitate limitată de înseși puterile garante). Iată însă că profesorul Constantin C. Angelescu propune o altă formulă pentru sistemul constituțional de după 24 ianuarie 1859, căreia ne
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
încheiat acorduri internaționale cu fond administrativ, nici vorbă de „egalitate” cu Puterile, nu ne puteam lipsi nici de abilitările Curții suzerane decât prin „efracție”, deși suzeranitatea dobândise mai mult un caracter formal, dar de nimeni contestat, nici măcar de români (o suzeranitate limitată de înseși puterile garante). Iată însă că profesorul Constantin C. Angelescu propune o altă formulă pentru sistemul constituțional de după 24 ianuarie 1859, căreia ne raliem fără rezerve. El demonstrează că dubla alegere n-a dus la o uniune personală
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
știrile din presă. El este cel dintâi dintre istoricii moderni români care a acordat însemnătatea cuvenită schimbării de poziție a Turciei față de țările române în urma eclipsării Rusiei de după 1853, dezvăluind apariția în 1855, în actele diplomatice, a cuvântului suveranitate în loc de suzeranitate și a tendințelor care se ascundeau sub acest joc de cuvinte. Nici un istoric până la Iorga nu a înfățișat cu atâta profunzime țelurile nemărturisite ale Austriei în sud-estul Europei în acea perioadă, în acel sud-est al Europei „bun pentru viitoare protectorate
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
plămădită din gândirea și acțiunea marelui om de stat Kemal Atatürk. Jugul otoman era în decădere pe vremea sultanului Abdul Hamid și, după războiul cu Italia, a fost pierdută, odată cu prestigiul, și puterea dominantă din Africa septentrională și Balcani, unde suzeranitatea turcă cuprindea și Bosnia și Bulgaria. Pentru a înțelege și mai bine motivele acumulării de tensiuni în zonă, trebuie să recurgem la datele istorice, la informările transmise de reprezentanțele diplomatice românești, la arhive. Imperiul Otoman era zguduit de acțiuni cu
[Corola-publishinghouse/Science/1455_a_2753]
-
nu a însemnat desprinderea din sânul romanității imperiale. Abandonarea provinciei, în 275, nu a fost un eveniment semnificativ, ci anul 602, când Imperiul a părăsit limesul danubian. Între 275-602, Dacia din nordul Dunării s-a aflat în continuare sub dominația (suzeranitatea) politică, economică și culturală a Imperiului, cu toate consecințele sale. Autoritatea romană, sub forma armatei, a economiei monetare și a tutelei politice s-a întors în Dacia; de fapt, ea nu a părăsit această zonă până în anul 602. Orașele Daciei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Grecia (Procopius). În scurt timp, în 561-562, în regiunile carpato-dunărene și-a făcut apariția o nouă populație nomadă-avarii, conduși de khaganul Baian. Apariția lor în această zonă a dus la schimbări de ordin politic-unele popoare au intrat sub directa lor suzeranitate (slavii), iar altele au fost silite să-și limiteze acțiunile împotriva Imperiului, precum hunii, bulgarii, anții. După venirea avarilor, în regiunile din nordul Dunării de Jos mai acționau doar sclavinii (slavi) care reiau atacurile împotriva Imperiului, mai ales după 567
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și Tisa chiar-de atunci, slavii care au trecut sub stăpânirea francilor începură să numească pe regi și împărați, "crai" sau "cral". Populația romanică și cea slavă din fosta Dacia (nordul Dunării), supusă înainte avarilor, trece acum, după 803, sub dominația ("suzeranitatea") statului bulgar, în aceleași condiții în care mai înainte aparținuse avarilor. Un scriitor bizantin spune explicit că "avarii fiind învinși de franci, Krum și bulgarii i-au luat în robie pe cei rămași", adică rămășițele avare alungate peste Tisa de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de vite. Drumul sării ardelene trecea prin Ungaria, Rusia sud-carpatică și Slovacia. Și alte izvoare contemporane, precum vechiul Chronograf rus, tratatul regelui englez Alfred și Constantin Porfirogenetul, amintesc de vecinătatea Moraviei cu Bulgaria, ceea ce înseamnă că, în secolele IX-X, dominația (suzeranitatea ) bulgară se întindea peste întreaga Dacie până la Tisa. Viața Sf. Naum, ucenic al Sf. Chiril și Metodiu, povestește despre supunerea Moraviei Mari, la începutul secolului al X-lea, de către unguri (vezi mai jos), adăugând apoi "cei pe care nu i-
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
barbare și, afară de colțul unde străbat hunii, după 375, nu se produc noi invazii, în timp ce stratul gotic aflat în nord se revarsă în sudul Dunării. Ei lasă în urmă o vagă autonomie peste care se întinde, alături de pretențiile Imperiului, numai "suzeranitatea" de caracter mongolic fiscal a hanului turanian din Panonia. Această stare de lucruri va dăinui, cu o Dunăre păzită de romani pe ambele maluri, până la apariția altor cete turanice, care fac același lucru ca și hunii, ei nu aduc nici o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în regiunea Bihorului, unde se întindea stăpânirea voievodului Menumorut, va fi existat o altă episcopie. Reședința sa se afla la Biharea, în apropiere de Oradea, și tot acolo rezida episcopul său. Anonymus, în Gesta Hungarorum, afirmă explicit că Menumorut invoca suzeranitatea împăratului bizantin, în tratativele cu solii cu Arpad. Din relatarea sa se deduce că voievodatul din Bihor avea legături strânse, pe toate planurile, cu Bizanțul. Supoziția că la Biharea a rezidat un episcop ortodox se sprijină și pe faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Galiciae et Lodomeriae rex" (rege al Haliciului și Vladimirului) de către Andrei II (1205-1235), implicarea Ungariei a fost tot mai pronunțată. Ea s-a amestecat tot mai mult în problemele interne ale țărilor (cnezatelor) rusești, ceea ce a avut ca rezultat recunoașterea suzeranității ungare asupra cnezatului Haliciului. Pentru protejarea hotarelor de est și sud ale regatului, Andrei II a adus, în 1211, pe teutoni în sud-estul Transilvaniei. După îndepărtarea acestora, în 1225, regalitatea ungară a continuat politica de dominație politică la sud și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
confesională. Între 1204-1235, expedițiile ungare s-au succedat fără întrerupere în teritoriile cnezatelor Haliciului și Vladimirului, la acestea adăugându-se eforturile de a le aduce sub ascultarea bisericii apusene. Ca o consecință a acestor acținui, cneazul Daniel avea să recunoască suzeranitatea regatului ungar. Dar în teritoriile baltice locuite de populații încă păgâne, penetrația politică și confesională catolică începuse încă de la sfârșitul secolului al XII-lea. Pe urmele negustorilor germani, instalați la gurile Dvinei, au apărut clericii catolici care au imprimat un
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
doar tribut (dare globală) în bani sau produse. Atitudinea statelor vasalice față de Hoardă nu a fost una imuabilă, ci a cunoscut schimbări, după conjunctura politică a timpului, în următoarele secole. Teritoriile sud-dunărene, după 1241, au avut puțin de suferit de pe urma suzeranității mongole, ele plăteau doar tributul. Existența prestațiilor tributare, la mijlocul secolului al XIII-lea, poate fi dedusă din însemnările de călătorie ale lui Guillaume de Rubruck și documentele cancelariei ungare.8 Teritoriile românești extra-carpatice și formațiunile politice existente, unele dependente de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]