175 matches
-
Nu-mi doresc câtuși de puțin să fiu sănătos așa. Se duse cu mașina la Dedham Glen, să-i ceară părerea Barbarei. Trecuseră mai multe luni de când Mark fusese internat aici și totuși Karin se aștepta oarecum să-l vadă târșâindu-se pe hol și răstindu-se la ea. Se așeză pe canapeaua plastifiată din fața celei de la recepție și începu să se aranjeze neliniștită, așteptând-o pe Barbara. Când Barbara trecu, în sfârșit, pe acolo, fața ei se crispă de surpriză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
pentru că mi-a plăcut un nume asemănător, Strala..." Era și asta o cale. Oricum bună, mai bună decât să stea aici, în această cameră cu lumină puțină cu "cei care contau". Astfel, brusc motivat, se îndreptă puțin de spate, își târșâi puțin picioarele și, adresându-se purtătorului de cuvânt, zise: - Ai un nume care să te distingă de acești - arătă cu mâna spre ceilalți Troog de la masă - de acești prieteni ai tăi? Ochii mari se holbară. Gura mică rosti: - Toți avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
fu cuprins de o moliciune dureroasă. Nu mai avea putere nici s-o țină de degete. Rima îl susținea mergînd de-a lungul drumului. O ura. își dorea să se întindă pe jos și să doarmă, așa că-și mască pașii tîrșîiți într-un mers liber și se gîndi cu răutate: „O să se sature repede să mă tîrîie după ea“, dar Rima nu se plînse și menținu ritmul multă vreme. în cele din urmă, simțindu-și capul gol, Lanark se prefăcu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
vaca lui Nicu, în groapă, ca un lințoliu. După ce se convinse că nu mai e nimic demn de atenție prin buzunarele băiatului, îi mai dădu vreo doi ghionți și-i spuse răgușit să spele putina cât mai iute. Nicu plecă târșâindu-și pașii și se ascunse după primul colț. Hoțul nu se dădea dus, se așezase pe bancă și scosese sticla. Începură să vină oamenii, care-l priveau bănuitori, apoi stația se umplu, așa că bețivul plecă cu coada-ntre picioare, dintr-
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Ridică un colț al mușamalei și se șterse la ochi. Dacă nu pleci, îi spuse Ignatius lui Mancuso, care își agăța barba la loc, voi chema poliția. — El e poliția, prostule. — Toată situația asta e absurdă, constată Ignatius și plecă târșâindu-și picioarele. Mă duc în camera mea. Trânti ușa și luă o foaie de însemnări de pe podea. Aruncându-se peste pernele de pe pat, începu să mâzgălească pe hârtia gălbuie. După aproape treizeci de minute în care se trăsese de păr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
cărțile de telefon, care acum stăteau răvășite într-un sertar de-al ei. Domnul Gonzalez tocmai se pregătea să cerceteze zona de activitate a domnișoarei Trixie ca să-și găsească tușiera dispărută, când ușa biroului se deschise și bătrâna domnișoară intră târșâindu-și pantofii cu talpă de cauciuc pe podeaua de lemn. Purta în mână o altă pungă de hârtie care părea să conțină același asortiment de stofă și sfoară, și în plus tușiera care, fiind deasupra, ieșea puțin în afara pungii. Începuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
crezut că este Gloria. — Du-te la loc și vezi-ți de cifrele tale, îi spuse domnul Gonzalez. Trebuie să trimitem evidența aceea la bancă înainte de prânz. — O, da. Trebuie să trimitem evidența, fu de acord domnișoara Trixie și porni târșâindu-și picioarele spre toaleta doamnelor. — Domnule Reilly, n-aș vrea să te grăbesc, spuse prudent domnul Gonzalez, dar observ că ai un teanc întreg de hârtii pe birou care nu au fost încă înregistrate. — A, hârtiile. Da. Dar când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Pants așa cum ești. Îmi pare rău. — Sunt pensionată? întrebă domnișoara Trixie, plină de speranță. — Nu! se răsti domnul Gonzalez. Vreau numai să te duci acasă și să te schimbi. Locuiești doar la capătul străzii. Hai, grăbește-te! Domnișoara Trixie plecă târșâindu-și picioarele și trânti ușa. Se întoarse apoi din nou ca să-și ia sacoșa pe care o lăsase pe podea și ieși trântind încă o dată ușa. La sosirea lui Ignatius, cu o oră mai târziu, domnișoara Trixie nu se întorsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
dai Când mă ferești de polițai. N-aud ce spui, strigă domnișoara Trixie, apucându-l de braț. E vreun spectacol cu cântăreți deghizați în negri? — Du-te de-ți mută fundul veștejit deasupra toaletei! strigă Ignatius sălbatic. Domnișoara Trixie plecă târșâindu-și picioarele. — Ei bine? îl întrebă Ignatius pe domnul Gonzalez, întorcându-le pe cele două doamne astfel încât șeful de birou să poată vedea literele de pe cealaltă parte a cearșafului. — Ce înseamnă astă? întrebă domnul Gonzalez, citind stindardul. — Refuzi să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
discutând cu calm și Înțelepciune. Fuseseră vremuri În care această convingere proprie o făcuse să se simtă singură Într-o familie atât de temperamentală ca a ei. Dikran Stamboulian a făcut ce i s-a spus și s-a Îndreptat târșâindu-și picioarele spre un scaun liber, molfăindu-și capetele mustății. Întreaga familie era stânsă În jurul unei mese vechi de mahon Încărcată cu mâncare, deși nimeni nu părea să mănânce. Gemenele mătușii Varsenig dormeau liniștite pe canapea. Un văr Îndepărtat, Kevork
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
nevoie de alt nume, l-a consolat mătușa Varsenig pe unchiul ei. Fără Îndoială c-o face dinadins... — Trebuie s-o salvăm pe Armanoush, i-a Întrerupt bunica Shushan, matroana familiei. S-a ridicat de la masă și s-a Îndreptat târșâindu-și picioarele spre fotoliul ei. Deși era o bucătăreasă extraordinară, nu avusese niciodată o poftă prea mare de mâncare iar În ultima vreme, se temeau fetele sale, găsise o modalitate de a se ține În viață nemâncând nimic altceva decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Și-a pierdut orice urmă de Încredere În sine și a Început să transpire. Cineva i-a luat florile din mână, altcineva i-a luat haina. Arătând ca un păun jumulit acum, că Își dăduse haina jos, s-a Îndreptat târșâindu-și picioarele spre living și s-a aruncat pe primul scaun pe care l-a zărit. Toți ceilalți stăteau pe aproape, formând un fel de semilună În jurul lui. Au schimbat câteva cuvinte despre vreme, despre educația lui Matt (era la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
crezi că era bolnavă, fiindcă mintea ei părea la fel de limpede ca o oglindă venețiană lustruită de curând. În dimineața asta era greu să te pronunți. Era prea devreme ca să te pronunți. — Bună dimineața, Petite-Ma!a exclamat Asya pe când Își târșâia picioarele Încălțate În papucii de culoarea lavandei spre masă, după ce În sfârșit se spălase pe față și pe dinți. S-a aplecat spre bătrână și a sărutat-o zgomotos pe amândoi obrajii. De când era mică, dintre toate femeile din familia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
și bunica, doar ca să fie expulzați Într-o noapte de soldații care intraseră În casă; chiar și când s-a trezit mergând În mijlocul a mii de armeni storși de puteri, Înfometați, bătuți, păziți de soldații călări; chiar și când Își târșâia picioarele de-a lungul unui covor lung și gros de noroi, vomă, sânge și fecale; chiar și atunci când nu știa cum să oprească plânsetul surorii lui celei mici, Shushan, și când, Într-o zi, În mijlocul unei Învălmășeli, a dat drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
culcă. Nu uita că noaptea propria ta minte Îți e străină. Nu vorbi cu străinii. — Da. Mătușa Feride a Încuviințat din cap și pentru o clipă a părut o fată emoționată de o poveste. Acum vizibil liniștită, s-a Îndreptat târșâindu-și picioarele spre camera ei. De Îndată ce s-au deconectat de la internet, Armanoush s-a uitat la ceas. Era timpul să-i telefoneze mamei ei. Săptămâna asta o sunase În fiecare zi la aceeași oră și de fiecare dată Rose o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
cameră. — Deci, spuse pe un ton animat femeia roșcată, domnul doctor mi-a spus că tatăl dumneavoastră își pierde mințile. Avem o mulțime de persoane în aceeași stare, așa că o să aibă tovarăși pe măsură. În clipa aceea, doi bătrâni intrară târșâindu-și picioarele și ținându-se de mână ca doi școlari întârziați. Nu pe-aici, le făcu observație intendenta. Întoarceți-vă în camera comună, vă rog. Cel din față se opri și se uită lung la ea, legânându-se înainte și înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
În oglindă și Îmi mai scapă un geamăt, căci femeia strălucitoare de aseară a fost Înlocuită de un monstru cu fața umflată de somn. Cam așa arată trecerea de la sublim la ridicol. Înghit două tablete de Nurofen, după care Îmi tîrșîi picioarele spre bucătărie ca să fac niște cafea. La zece și jumătate, izbutesc În sfîrșit să mă Îmbrac și sînt pe cale să mă duc la Polish, pentru un mai mult decît necesar cappuccino și un croasant cu migdale, cînd sună telefonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Janinei o obseda. „N-a venit la Înmormântarea lui taică-su...” Trecea dintr-o cameră-n alta, ținând uneori, uitată În mână, o cratiță sau o cârpă de spălat pe jos. „Înmormântarea lui taică-su... Înmormântarea lui taică-su...” Papucii târșâiți pe gresie scoteau un soi de scrâșnet. Bruno se ghemuia În pat, Îngrozit; Își dădea seama că toate astea vor sfârși rău. Uneori, În halat și cu bigudiuri În păr, bunica se pornea Încă de dimineață. „Algeria este Franța...”; apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
s-o fac ! Nu pot ! Am nevoie de timp... — Saman... Îmi pliez telefonul, închizându-l. Mă simt slăbită. Îmi plesnește capul. Trebuie să beau niște apă. Dar la pub nu pare să fie deschis, și nu văd nici un magazin. Îmi târșâi picioarele pe șosea până când ajung la doi stâlpi înalți sculptați, decorați cu capete de lei. Uite o casă. O să sun la ușă și o să cer un analgezic și un pahar cu apă. Și o să întreb dacă nu există nici un hotel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
să respiri ? Jemima nu-și clintește nici un mușchi. Lissy și cu mine ne uităm una la alta. — Jemima ! spune Lissy alarmată. Poți să respiri ? — Oarecum, spune aceasta Într-un final. O să fie bine. Foarte Încet, cu corpul total rigid, Își tîrșîie picioarele pînă la geanta Louis Vuitton, aflată pe un scaun. — Și ce faci dacă ai nevoie la budă ? zic, fixînd-o. Sau dacă te invită la el acasă ? spune Lissy cu un chicot. — E doar a doua noastră Întîlnire ! Nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
pretindeau că aurul trebuie Înmânat numaidecât. Englezii preferau valuta forte. Unul dintre negociatorii germani era evreu. Când Lloyd George și‑a pierdut răbdarea, i‑a cășunat pe acesta: a ticluit o uimitoare imitație ovreiască a omului; chircindu‑se, gheboșându‑se, târșâindu‑și picioarele, scuipând, sâsâind s‑urile, proiectându‑și posteriorul În afară, parodiind mersul unui evreu cu platfus. Toate acestea au fost descrise de Keynes prietenilor săi din grupul Bloomsbury. Ravelstein nu avea o părere prea bună despre intelectualii din grup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
șină și a auzit locomotiva venind. Viața se va Întoarce curând, iar eu Îmi voi recupera locul În trenul vieții. Moartea se va retrage la postul ei din trecut, În marginea peisajului. Marea dorință a pacientului este să se cațăre, târșâind, târându‑se, șchiopătând, Împingându‑se Îndărăt la viața de dinainte de boală și să se baricadeze, să se fortifice În vechea lui poziție. Dacă aș fi murit, aș fi fost, desigur, dezlegat de promisiunea, făcută cu ani Înainte, de a scrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
destul de bine... Fac cinste! Scoate o sticlă de șampanie.) De mult o țin pentru așa ceva. ARTUR: Pfuuu! O facem lată! GUVERNATORUL (Toarnă.): Acu’ îi am la mână... Începuseră să mi se urce în cap... Mă scormoneau până în adâncul inimii, se târșâiau prin fața mea, nu-și mai lustruiau bocancii... Nu mai aveau nici un dumnezeu! Noroc! ARTUR: Noroc! GUVERNATORUL (Scoate plângerea.): A căzut la țanc... Închipuiește-ți, se lipeau cu fața de geam și se uitau cum mănânc, cum dorm, cum mă spăl pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
sonorul. Nu știu cum suporți să te uiți la televizor, îi spune Paul Cantuniari. Eu l-am dat pe al meu. ─ Vroiam doar să văd cum a mers. Foarte bine, deci? ─ Strună. Hai să cinstim un pahar atunci, zice Aurora și își târșâie papucii pe coridor până în bucătărie. Motanul se freacă de picioarele ministrului de externe. Bizar, cugetă, vag, ministrul. Nu mi-ai spus povestea până la capăt, spune el când amfitrioana se întoarce purtând o tavă cu două păhărele și un clondir. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
acum. Și spune-le celorlalți că, dacă ajung acolo Înaintea mea, să izoleze perimetrul. Să nu lase pe nimeni să se apropie de cadavru. Câte dovezi erau oare distruse chiar În timp ce vorbeau ei, țigări aruncate pe jos, urme de pantofi târșâiți pe caldarâm? Fără a mai spune altceva, Închise telefonul. Lângă el, În pat, Paola se foi și se uită În sus cu un singur ochi, celălalt fiind acoperit de-un braț gol pentru a-l feri de intruziunea luminii. Scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]