1,062 matches
-
cu subînțeles. Și dacă ei nu înțelegeau ce voia să le transmită? Dacă era doar vina lui că nu reușise să se facă mai bine înțeles? Trebuia să se gîndească și la posibilitatea asta. Politica e o armă cu două tăișuri pe care, dacă nu te pricepi s-o mînuiești cum trebuie, ai șanse mari să te automutilezi. Termină cu naivitățile tale despre cum ar trebui să arate o revoluție adevărată, auzea și acum vorbele Bătrînului bîzîindu-i în urechi, așa ceva nu
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
și pe care veșnic și-l apăsa și mângâia în încercarea fără sorți de izbândă de a-l face să pară acvilin - uitat acum și lăsat în pace, îi dădea ceva din înfățișarea unui animal încordat, fapt care mai atenua tăișul inteligenței ei. Acum, în atmosfera încărcată de arome, fața ei se desena în umbre și linii curbe. Ne-am privit drept în ochi timp de câteva minute. Această privire lungă, calmă, ca o hrană pentru suflet, era o experiență pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
formă de romb. Mâna ei palidă ținea mânerul cu fermitate. M-a cuprins o puternică dorință să-i iau sabia, dar ceva mă reținea. Am atins lama, mi-am trecut mâna de-a lungul ei, urcând spre mâner și încercând tăișul: era înfiorător de ascuțit. Mâna mea s-a oprit. Aveam senzația că lama e străbătută de un curent electric și a trebuit să iau mâna. Fără să-mi mai dea nici o atenție, Honor Klein luă sabia și o puse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Își ridică degetul când apropie o ceașcă cu ceai de buze. Odată ambele testicule rezolvate, cleștele a fost extras. Însă, În timp ce chirurgul curăța instrumentul cu un prosop de la brâu, mi-am dat seama că nu folosise un clește, ci foarfece. Tăișul minuscul din vârf lucea lipicios de sânge... Odată foarfecele curățate, doctorul așeză o duză de metal În gaura puncționată, și introduse prudent sonda bipartită. Îndreptă capetele În sus și Într-o parte. Trebuie să fi fost dureros, pentru că pacientul Începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
vi se pare atât de interesantă reproducția aceea după Rossetti? Am ridicat din umeri din nou. Într-adevăr, e mai prudent să nu spuneți nimic, domnule Knisch. Dar permiteți-mi să vă reamintesc că tăcerea e ceva complicat. E cu tăiș dublu. Zâmbetul Îi dispăru de pe față. Să luăm, de pildă, telefonul anonim, pe care l-am primit vineri seara. Nu mă deranja atât ce s-a spus, ci tocmai ce n-a fost spus. De ce n-a vrut să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
în perpetuă erecție. Henry James și Mihail Bakunin, celălalt mare bărbat fără sculă al secolului al nouăsprezecelea care îmi vine în minte. Bakunin pe baricade, la 1848, cu arma în mână. Bakunin la ședința inaugurală a Internaționalei Întâi, izbind cu tăișul baionetei în pupitru și retezând pe veci organul revoluționar; de-acum n-avea să-și mai puncteze frazele dând cu bărbăția în tribuna de lemn. Die Lust der Zerstörung ist zugleiche eine schaffende Lust! Hai, dragă, așa e, cum zici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
auzi scrîșnetul unei cazmale izbindu-se de ceva dur. Atenție! exclamă domnul Prentice. Omul cu cazmaua se opri din săpat și-și șterse fața, nădușită cu tot frigul din zori. Apoi scoase Încet cazmaua din țărîna moale și-i cercetă tăișul. — Sapă mai departe! De-aici! Îi porunci domnul Prentice. Încetișor de tot. Și nu prea adînc. Ceilalți săpători stăteau și se uitau, deși se vedea cît de colo că le era silă. — Aici e! strigă omul care săpa, lăsînd cazmaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
trimită candidații la confruntări directe în care să dea seamă de ce au făcut sau intenționează să facă, a provocat frustrări, a lăsat impresia de lașitate, de aroganță, de iresponsabilitate.” În opinia aceluiași autor, „TV-ul este o armă cu două tăișuri. Întrucât, pentru foarte mulți români, este ca o mască de oxigen, puterea se poate, în general, folosi de el pentru a pompa gaz ilariant, pentru a manipula, pentru a deturna atenția. Însă, tot pentru că televiziunea înseamnă așa mult pentru oameni
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
În sfîrșit, infernul de la Capul Furtunilor și a Înaintat În Pacific, pornind Încă o dată În căutarea strașnicului șuierat al balenelor. A scos atunci harponul din Învelitoarea lui de piele, l-a ascuțit pînă a reușit să se bărbierească bine cu tăișul lui și a Început să-și folosească din nou brațul amorțit de frig, străbătînd puntea cea lungă de la prova la pupa, azvîrlindu-l cu mișcări largi și Înfigîndu-l, cu precizie aproape matematică, În mijlocul unei scînduri groase atîrnate de farul pupa. Fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
mic rezervor de apă și Își umplea butoiașul cu ajutorul ibricului și al pîlniei. Nu-l auzise venind și tresări speriat cînd Îl văzu apărînd ca picat din cer, chiar lîngă el. Deschise gura să strige, dar amuți terorizat cînd simți tăișul ascuțit al unui cuțit atingîndu-i beregata. - O vorbă numai și te scurtez de-un cap, l-a anunțat Oberlus pe un ton care nu admitea replică. Întinde mîinile. Celălalt ascultă pe dată, mut Încă de groază, iar Iguana, cu mișcări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
după multă vreme contactul familiar cu lemnul de pe punte, prin intermediul căruia i se părea că percepe pînă și ultima zvîcnire a vieții vaporului. Iar vaporul acela dormea. Tot astfel dormea și santinela, care muri În somn, decapitată cu precizie de tăișul ascuțit ce-i retezase gîtul În partea din față, În timp ce trupul Îi rămăsese În aceeași poziție, cu capul dezarticulat poate puțin mai Înclinat spre piept. Apoi, fără grabă, Iguana Închise și blocă tambuchiurile de pe puntea-platformă, asigurîndu-se, ca un perfect cunoscător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
spate, cu mușchii Încordați, gata să sară și simulînd lovituri de pumn pe care nu se hotărau să le dea, conștienți amîndoi de faptul că prima greșeală pe care ar fi făcut-o ar fi fost, fără Îndoială, și ultima. Tăișul de oțel străpunse șfichiuitor aerul, șuierînd, se Întoarse la fel, printr-o abilă și rapidă mișcare a Încheieturii mîinii, iar pilotul portughez făcu un pas În spate, ridicînd securea, pregătit să o azvîrle spre adversar cu toată puterea. Iguana făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Cu capetele Înălțate pe perne moi, zăceau În car ca‑ntr‑o corabie, deslușind scârțâitul molcom al roților amestecat cu cântări și gemete. Vrând să‑și mijească pleoapele sub care se prefirase lumina, va fi săgetat de o durere precum tăișul lamei de oțel a briciului pe pupilă, după care va privi În jur, În stânga și‑n dreapta, apoi la chipurile lui Ioan și Malhus, confrații săi, chipuri stinse, ca și al său probabil, dar toți trei cu ochii pironiți la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
atât de tânără și soții Alexe exercitau asupra ei o atracție explicabilă, o dominare netă, nu se gândea decât arareori să le pună la îndoială cuvântul și, în seara respectivă, prezența poetului, felul lui inchizitorial de a pune întrebări cu tăiș clar, limbajul său lipsit de cuvinte alese și tonul prea ridicat, îi zdruncinaseră puțin credința. E drept, recunoscu într-un târziu Alexe, omul mai face și lucruri bune și asta derutează de multe ori, așa se explică și entuziasmul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
subțire și delicată încât și numai o privire aruncată ar fi putut-o străpunge. S-a mai observat și că, în locul celor două săbii purtate de obicei în luptă, fiecare luptător avea doar una, o sabie cu mâner, însă fără tăiș. Acești luptători erau fiii lui Isamu: Kenshin, Nibori și Susumu; erau însă de nerecunoscut pentru că lunga lor absență și mulții ani de învățături îi schimbaseră simțitor. Cei trei intrară în camera cu suluri a lui Isamu și se luptară cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de noapte, de zi, de boală, de ranchiună, de dor, de renunțare, de abnegație pentru patul urieșesc, de abstinență sexuală, de răzbunare pe singurătate, pe bătrânețe și apele ei urât mirositoare, toate închise într-un loc numai de ea știut. Tăișul obraznic de lucios al satârului și, implicit, spaima gâturilor miilor de păsări retezate de-a lungul timpului le va lua cu sine. Nemișcarea covorului, timpul stătut de sub podele, cleiul uscat și murit de zeci de ani intre cepurile taburetelor, amintirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
și antifrumos, din lupta lor cu mine reieșind o alta mai explozivă de culoare și sunet, ceea ce Mama nu avea. Și gândeam modalitățile de a o pierde. Se ridică însă întrebarea precum dracila din pământul arțăgos, dornică de a supraviețui tăișului de oțel: dacă anihilarea ei ar fi determinat cauza sfârșitului meu, nu cumva ecranul fără imaginea filmului ar fi fost la fel de mort ca timpul însuși care i-a dat viață? Am prelungit deci starea de spectator în sala goală a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cu subînțeles. Și dacă ei nu înțelegeau ce voia să le transmită? Dacă era doar vina lui că nu reușise să se facă mai bine înțeles? Trebuia să se gîndească și la posibilitatea asta. Politica e o armă cu două tăișuri pe care, dacă nu te pricepi s-o mînuiești cum trebuie, ai șanse mari să te automutilezi. Termină cu naivitățile tale despre cum ar trebui să arate o revoluție adevărată, auzea și acum vorbele Bătrînului bîzîindu-i în urechi, așa ceva nu
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
duce; ce trece peste semnul umerilor moarte se cheamă. Durerea face parte din fiecare. O dispoziție naturală este durerea, menire de a fi printre alte dureri, o abandonare plăcută peste cărbuni aprinși, un zbor orizontal către săgeata arcașului, sărut pe tăișul cuțitului, durerea. Dacă totul este atât de simplu, de ce omul încearcă să-și definească amarul în raport cu cineva, în raport cu sfinții, cu eroii, cu personajele fantastice, dar nu cu sine? De ce se preface a-și anula durerea prin iluzie? Dacă Iisus a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
el peste degete, crezînd că voiam să i-l iau. Spre iarnă, mă du mirisem: vederea se ascunsese, plecase de tot. În schimb, rămăsese undeva În mine, nu mi dădeam seama unde, vara aceea În nesfîrșită scăpătare, străpunsă uneori de tăișul razei de la marginea mării, ultimul fulger care-mi trecuse pe di nainte, tîrÎnd cu el Întreaga lume. Căci, de atunci Încoace, totul a fost să fie Închipuire. În vara lui ’65, la Eforie Sud, m-am Întîlnit nu numai cu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
lumină ademenitoare care te tot Îndeamnă să treci dincolo... Persia lui Zarathustra pretinde că lumina aia e de fapt o fată de o frumusețe răpitoare, cu toate florile seducției În floare, chemîn du-te la ea peste o punte cît tăișul de sabie ce despică aerul de deasupra abisului. Iar lumina aceea Încarnată În femeie te ispitește, o simți că te așteaptă, te iubește. Pe unii lama spadei nu-i taie și, cu tălpile zdrențe, ajung de cealaltă parte. Pe mine
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
care-l visează Grigore: o Biserică pașnică întreținând o relație de iubire cu Cristos, după chipul Mariei Magdalena. Cine, mai bine decât fosta păcătoasă, poate simboliza iertarea și împăcarea, după vremurile tulburi în care fiecare și-a trecut vecinul prin tăișul sabiei?16 Dincolo de explicația social-politică, ingenioasă, dar care nu poate epuiza sensul acestui coup de force al marelui papă, merită să ne întrebăm dacă imaginea respectivă nu aștepta cumva, de câteva secole bune, în subconștientul creștinătății. În fond, Maria Magdalena
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sânge rău degeaba, că dacă toți ar învăța carte, unde-am ajunge?... Am rămâne fără cămașă și n-ar mai avea cine să ne dreagă pingelele!... Așa că ascultă încoace la mine... Meseria, mă, e brățară de aur!... Vorbele cu două tăișuri ale secretarului general restabiliră liniștea și Ceaușescu, așezându-se înapoi pe scaun, scoase un carnețel din buzunar și începu să mâzgălească nervos ceva în el. La rându-i, Gheorghiu-Dej își puse ochelarii și reciti documentul pe care i-l înmânase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
trei, în fine, disprețuiau din tot sufletul brutalitatea, demagogia și prostia cultivate de regimul comunist. Bucureșteanul Paulică Dobrescu era de felul său un tip cam zeflemist și foarte vesel, vorbăreț și glumeț, mare amator de bancuri și vorbe cu două tăișuri, gata oricând să treacă cu cea mai mare naturalețe de la lucrurile cele mai serioase la năzdrăvănii juvenile și din amfiteatre ori săli de seminar, în salonul zugrăvit și dichisit de la Carul cu Bere, localul său preferat. Desigur, s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
postură nu tocmai favorabilă, Gheorghiu-Dej făcuse precaut un pas înapoi, cedând funcția supremă în partid lui Gheorghe Apostol. Chiar dacă tot el rămânea de facto conducătorul, mișcarea sa politică putea fi înțeleasă drept un semn că vremurile se mai îmblânziseră. Ca și cum tăișul ferocei lupte de clasă se mai tocise întrucâtva și de acum înainte regimul avea să lase țara să mai răsufle, să-și mai vină în fire... Unii reveniseră pe neașteptate de prin pușcării, iar arestările se mai răriseră și ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]