298 matches
-
Simona Vasilache Din tot ce facem, cititul e, probabil, ocupația cea mai puțin sezonieră. Așa că nici o dungă nu desparte lecturile din la rentrée de taifasurile iernii sau de tărăgănatele zăbave ale verii, trecute cu o carte în mîini. Toată împărțirea pe care-am putea-o face se reduce, atunci, la a spune că sînt cărți pentru care îți trebuie timp, și altele, din a căror poveste sari fără punte
De citit la cald by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10389_a_11714]
-
ta, în a celorlalți. Să nu mă pripesc. Iau abacul și socotesc pe bilele albe și negre. Mi-a rămas intactă o speranță incurabilă, credința nestrămutată în ridicarea unui curcubeu benefic deasupra mlaștinilor aparent nesfîrșite. Mai exact: implicarea în desfășurarea tărăgănată, cu opinteli inestetice, suișuri searbăde, coborîșuri abrupte... așezarea umărului, a trupului în muncă, da, în munca de-a înălța "curcubeul" amintit, visat... Nimic, nici reveria nu-i fără efort! Să-mi ordonez gîndurile, bucățile de "pricepere". Să-mi curăț, să
Editura Timpul asurzitor by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/16664_a_17989]
-
stabilirea unui contrast fertil între amploarea versului și vivacitatea replicilor. Poetul a adoptat ca vers de bază alexandrinul românesc trohaic în varianta lui lungă, de 15-16 silabe. Pentru a face verosimil dialogul personajelor, el fragmentează de cele mai multe ori amplul vers tărăgănat, prezentîndu-l sub cele mai fanteziste forme. Reușita acestei procedări constă în imbricarea armonică a fragmentelor de emistih și de vers conform replicilor rostite. Inovatorul procedeu apare utilizat, într-un fel involuntar-programatic, încă de la primele replici ale piesei, de la prima scenă
Franțuzul, naționalist valah by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6061_a_7386]
-
Aaa!, tu erai, dragă? - Da, eu eram - a răspuns el, descumpănit, și-a privit-o mai atent. Aproape blondă, bluză și fustă, sandale fără toc. Cam neglijentă, poate. - Nu te-am mai văzut de-atâta vreme... - continuă ea cu vocea tărăgănată. Era opt sau nouă, sau, poate, zece. Era întuneric, deja, și cald. Pe lac, câteva felinare rare. Probabil, ultimele bărci. - Tot acolo lucrezi? - făcu ea. - Tot acolo. Mergeau pe marginea lacului, încet, mână în mână. Ea aștepta. Seara era sfârșite
Proză by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/12358_a_13683]
-
s-a auzit țipătul subțire, sfîșietor, îndepărtat. al unei locomotive cu tenderul doldora de cărbuni, lăsînd să se bănuiască pe undeva o linie ferată credincioasă, un terasament de piatră sfărîmată cu tîrnăcopul, cu scaieți și volbură printre traverse, un tren tărăgănat alene pe șinele liliachii, topite între buloane romantice. vagoane pline de oameni tulburi, somnoroși, uituci, necunoscuți. Apoi. apoi lucrurile s-au precipitat. se pare că existase o încăpere. se închegase brusc o odaie luminoasă, mobilată suav de raze late de
A fost deocamdată ca niciodată by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12231_a_13556]
-
Marian Victor Buciu Romanul este pentru Virgil Duda (1939), cu expresia celebră, "genul tărăgănat", pentru că vrea să exprime totul abia după ce înțelege, cu lentoare aprofundată, totul. El păstrează subiectul, intriga, conflictul. Acesta trebuie echilibrat între forțe echivalente, a căror abordare exclude simplificarea maniheistă, satira, pamfletul. Pentru că ele ar substitui, într-un mod fatalmente eșuat
Proza lui Virgil Duda by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/12519_a_13844]
-
să cresc, mă gândeam eu, am să-mi cumpăr o pipă mare și neagră care să fumege vârtos, am să-mi las barbă ca a lui și am să citesc toată ziua din ceasloave groase. - Tată-mare, îi spuneam cu glas tărăgănat, ca în vis, o să mă înveți și pe mine turcește? - O să te învăț, îmi răspundea el. Când o să mai crești nițel o să te învăț. Glasul lui era domol și eu, așezat lângă el, mă gândeam la minunea tutunului și încercam
ISMAIL KADARE - Cronică în piatră Vremea nebuniei by Marius Dobrescu () [Corola-journal/Journalistic/4789_a_6114]
-
de peste zăplazul din stânga. Întorcândumi privirea într-acolo, am răspuns: - Pe maestrul Tudor Arghezi. Și, poate că am mai spus și cum mă cheamă și că vin din partea Editurii de Stat pentru Literatură și Artă. Nu mai știu. Pe măsură ce omul glasului tărăgănat, în falset, se apropia de zăplaz, au apărut, rând pe rând, întâi un basc negru, umbrind o parte a frunții; o pereche de lentile prinse-n rame negre; nasul; o mustață tunsă scurt, țepoasă; și lambinarea gulerului alb al cămășii
G. Pienescu: „Colaborarea cu Tudor Arghezi (...) a fost una din marile împliniri ale vieții mele“ by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/5824_a_7149]
-
rece, epistolară și birocratică; iar tovarășe Arghezi - de-a dreptul aberantă. Tocmai atunci, când eram încurcat printre cuvinte și formule protocolare, m-a ajuns din capătul celălalt al mesei întrebarea: - Domnule, dumneata ai venit să taci sau să vorbești? Rostirea tărăgănată, aparent molatecă, făcea tăișul ironiei dureros. M-am uitat în ochii lui. Privirea-i licărind rece m-a hotărât: trebuia să plec. Imediat! Rămânând în starea de mutism emoțional în care mă crispasem, mi-aș fi agravat situația ridiculă. Dorisem
G. Pienescu: „Colaborarea cu Tudor Arghezi (...) a fost una din marile împliniri ale vieții mele“ by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/5824_a_7149]
-
întristat de mine însumi, am început să-mi strâng lucrurile de pe masă și să le pun în servieta ridicată de jos, pe genunchi. În clipa în care mă pregăteam să o închid, m-a ajuns iarăși vocea lui, rostind tot tărăgănat, în falset, dar într-o altă tonalitate, care m-a făcut să îmi ridic pleoapele și să mă uit iarăși în ochii lui. Privirea-i mi s-a părut, de astă dată, adiată de o lumină tandră. - Ai auzit? m-
G. Pienescu: „Colaborarea cu Tudor Arghezi (...) a fost una din marile împliniri ale vieții mele“ by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/5824_a_7149]
-
de autor ca să nu ne rătăcim în ediții. Iată, de pildă, banalul dialog din „Scrisoarera III": „- Tu ești Mircea? - Da'mpărate!" Sunt ediții care au :" Da, 'mpărate!" (în sistemul ortografic de după 1953, cu această cacografie: „Da,-mpărate!").Faceți diferența: vorba tărăgănată, cu virgula gramaticală, indică un răspuns spășit, umil. În sistemul celor două apostrofuri din vremea scrierii lui Eminescu, chiar poetul ezită: în „Convorbiri" are „Da'mpărate!", cu apostroful larg ce indică pauză în rostire (forme disjuncte) - dar în „Timpul"reia
Eminescu și virgula by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/6785_a_8110]
-
ațipea ceva neliniștitor, atîta patimă înfrînată, atîta trufie aprigă și haină învrăjbire se destăinuiau în trăsăturile feței sale veștede, în cuta sastisită a buzelor, în puterea nărilor, în acea privire tulbure între pleoapele grele. Iar din ce spunea, cu glas tărăgănat și surd, se desprindea, cu amărăciune, o adîncă silă." E un chip nobiliar, adus în roman parcă dintr-o pînză a Renașterii italiene. Că e vorba de un portret apusean, confirmă imediat Povestitorul în fragmentul deja citat ("De o sobră
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
statúri de toată lumea (re)cunoscute, iar reînvierea unei epoci și a unor personalități nu e refugiu și nici protest deghizat. Textul rememorează/„oglindește” vieți și istorii umane, fie ele dintr-un trecut îndepărtat ori din contemporaneitate. Romanul e încă gen tărăgănat, înaintând, în cercuri largi, pe creasta vorbelor. Verbalizarea, ca funcție cvasi-magică, are trecere la un Moromete, de pildă, care domină adunarea insinuând, ca un orator abil, că știe mai mult decât spune și e silit de auditoriu să spună mai
Forme „ceptive“ ale prozei contemporane by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5780_a_7105]
-
a juca roluri de epocă, vezi și Princepele lui Eugen Barbu. Sau, în variantă poematică, Levantul lui Cărtărescu. O specie rafinată sunt extraceptivii - încolăciți în labirintul textului lor germinativ, gata oricând să piardă legăturile cu realul. Vezi la Ștefan Agopian tărăgănata degustare a unei clipe eterne, cu mlădieri mătăsoase, grele, cu o oboseală distinsă - minitexte cu umbre în lumina schimbătoare a lumii și a vorbelor, prelungiri și devieri de forme și înțelesuri, într-un loc dereticat de vorbe care își ajung
Forme „ceptive“ ale prozei contemporane by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5780_a_7105]
-
Marea lovitură, Mafia sau Nașu' rade tot orașul puțin; foarte puțin suspense, cîteva mici aventuri, poante răsuflate ori numai de prost gust, un happy-end ce de-acuma nu mai constituie nici o surpriză) combinate fără ingeniozitate, poveste plată fără viață, ritm tărăgănat, kitsch la puterea "n" - astfel se poate rezuma filmul fără grija de a fi omis ceva notabil, fără regrete cum că am fi comis o nedreptate. Odată ce pătrundem în teritoriul dramelor oferta devine mai bogată: vom întîlni drame psihologice ar
Dramele și comediile zilelor noastre by Miruna Barbu () [Corola-journal/Journalistic/14702_a_16027]
-
începînd cu femeile și bărbații apți de muncă și continuînd cu familiile lor, compuse din bătrîni de pînă la 95 de ani și din copii de toate vîrstele (unul din ei născut abia cu două zile înainte). După un drum tărăgănat, de două săptămîni, zăvorîți în vagoane de animale, deportații a fost depuși în cîteva gări din Bărăgan, de unde camioanele i-au purtat în 18 puncte diferite ale deșertului din stepă. Lăsați sub cerul liber au trebuit să-și pregătească pentru
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/5124_a_6449]
-
recules, s-au adunat pentru a celebra, după ritul ortodox, sfânta memorie a morților de la Mărășești. În timp ce cădelnițele se leagănă și împrăștie fumul - miros greu de tămâie - sunetul argintiu al clopotelor mici accentuează monotonia arhaică a rugăciunii cântată grav și tărăgănat, de către pontifii orientali, un suflu sfânt trece pe deasupra oamenilor, dă viață acestei ceremonii care îi apropie pe cei viteji și pe lași, pe morți și pe cei vii. Dar care sunt morții și care cei vii aici?... În fața celor decorați
Memoriile Mariei Cantacuzino Enescu by Elena Bulai () [Corola-journal/Journalistic/15802_a_17127]
-
Vasile Demetrius era internat în spital, Arghezi a venit să-l vadă pe fugă, iar la înmormântare, a rămas în curte, fără să rostească o vorbă de mângâiere soției și fiicei îndoliate. Spunea lucruri uluitoare, te fascina cu vocea lui tărăgănată, dar te și nimicea într-un fel". Interesante pagini consacră scriitoarea boemei literare și altor confrați, revelând același talent portretistic, ce conferă o și mai mare autenticitate Memoriilor. Astfel, Eugen Ionescu era ,urâțel foc, mic, plin de mișcare și nerv
între bunăcredință și conformism (I) by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/10908_a_12233]
-
poate viețui cineva în asemenea condiții? Și totul s-a stricat de la zi la zi. Acum e un ins uitat de Dumnezeu, îmi spun în sinea mea. Ca și cum mi-ar fi auzit gândurile, gazda ține să mă corecteze, cu voce tărăgănată și stinsă: — Nu uitat, ci îngăduit. Îngăduit de Dumnezeu. Tresar, mi se face frică: Vai, ce arătare! mă pomenesc reflectând și repede îmi reprim gândurile, nu cumva să mi le deslușească din nou. De la început am avut bănuiala că profesorul
Punct și de la capăt by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Journalistic/2732_a_4057]
-
dispunea decât de-o gloabă răpciugoasă, care saluta publicul cu capul împodobit cu un pompon fost roșu; un câine matematician ce-l înmulțea pe 2 cu 2 și aduna 6 cu 4; un clovn cu coleretă jegoasă, în sfârșit, cântând tărăgănat acest catren: „La donna è mobile,/ Trei automòbile/ Se duc la gară/ Cu sare-amară...” Ceea ce, însă, m-a dat gata („adrenalinic”, cel puțin) va fi fost, cu doi ani înainte, marele Stroschneider, Doktor Alexander. Dușan Petrovici, ca și François Pamfil
Șerban Foarță by Lucia Negoiță () [Corola-journal/Journalistic/5914_a_7239]
-
cărui elogiu îl făcuse cu mult înaintea lui Copeau, cel ce, cu o metaforă inspirată, îl asemuise unei „pagini albe”: Claude Régy își mai amintește și astăzi cum, în acest spațiu de o extremă sobrietate, Gérard Philipe înainta cu pași tărăgănați, în timp ce vorbele rostite de el căpătau o sonoritate aparte, un soi de puternică reverberație. Vilar, căruia nu-i plăcea Racine și care îl prefera pe Corneille, rămâne jansenistul prin excelență al teatrului francez. El a crezut ca nimeni altul în
Jean Vilar, o legendă by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/4342_a_5667]
-
îndepărtându-se încet spre bulevard. Ajunge abia acum până la ei forfota de noapte a Caii Moșilor, zgomotele de pahare și de tacâmuri ale crâșmelor ce se întind de aici încolo pe kilometri; din depărtări, se aude că prin vata, muzica tărăgănata ce anunță începerea serbării, primele ore ale nopții. În cartierul rezidențial, cu vile ascunse în verdeața și blocuri elegante, viermuiala de vară se presimte la câteva sute de pași mai încolo - în drumul spre ieșirea din oraș, în mahalaua largă
Douã romane by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/17449_a_18774]
-
pe care, de fapt, nu l-am simpatizat niciodată pentru că era profitor, hrăpăreț și prost crescut, trăgînd chiulul pe cît putea și lăsînd tot greul muncii sale pe seama mea, o să-l complimentez entuziast în legătură cu reușita lui în viață. Vorba lui tărăgănată mă enervează la culme și astăzi, ca și felul cum își punctează fiecare cuvînt prin ridicarea în sus a proeminentului arătător al mîinii lui drepte; iar tot luxul amețitor de amănunte pe care mi le servește despre nefericirile abătute asupra
Elogiul ipocriziei by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/15872_a_17197]
-
și fostul meu coleg ne va găzdui peste noapte. Vom avea ocazia să cunoaștem pe unul dintre cei mai de seamă oameni de pe aceste locuri. Bărbatul cu părul cărunt la tâmple, dar cu fața rumenă și luminoasă, îmbrăcat îngrijit, vorbea tărăgănat, dar cu o voce sonoră, cu inflexiuni plăcute. Au mai urcat un delușor cu cărări înguste și umbroase, au coborât o vale și, în fine, au ajuns în Răstolțu-Mare. Toți auziseră despre Ioniță Scipione Bădescu numai lucruri minunate, că era
ANTOLOGIE:poezie by Tudor-Alexandru Trif () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_695]
-
Simona Vasilache Pentru roman, cînd atîrnă greu la ponoasele personajului, uitarea e-o nenorocire. În poezie, aproape au contraire, pare un portativ de galeșă romanță. Melodia tărăgănată și scîrțîită a vreunei caterinci. E - schimbînd instrumentul... - coarda pe care o ciupește Bogdan O.Popescu în recentul volum Mașinăria de uitare, apărut la editura Național. Sînt versuri de chemare, amestecate, și mai bune, și mai dulcege, cum se nimeresc
Iubirile unui uituc by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11360_a_12685]