670 matches
-
tabăra. — Cum? Încă unul?! Du-te-vino-urile repetate între tabăra primcipală și Muntele Oiwa îndurerau inimile războinicilor. De o jumătate de zi, Katsuie simțea că i se apropia sfârșitul. În timp ce aștepta întoarcerea celui de-al cincilea emisar, abia mai putea sta pe taburetul de campanie. Tabăra se afla într-un templu din Kitsunezaka, iar acum Katsuie rătăcea în tăcere pe coridoarele clădirii, privind spre poarta templului. — Shichiza încă nu s-a întors? îi întreba el de nenumărate ori pe slujitorii apropiați. E deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
se răspândească valuri. Curios lucru, Hideyoshi se întorcea din Mino. Dar lui Genba nu-i prea venea să creadă; încă mai avea expresia neabătută cuiva care presistă în convingerile lui. — Tsushima! Du-te și verifică! Cu acest ordin, își ceru taburetul de campanie, abordând intenționat un aer stăpânit. Cu siguranță, înțelegea sentimentele subtile ale vasalilor săi, care se uitau să vadă ce i se citea pe chip. Osaki reveni repede. Călărise până la Shimizudani, apoi la Hachigamine, după care își continuase drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Ora Dragonului. Se luptaseră pe malul lacului Yogo, dar armata clanului Shibata fugise din nou, regrupându-se în zona Moyama și a Trecătorii Sokkai. Acolo, aveau tabăra Maeda Inuchiyo și fiul său, cu drapelele fluturând pașnic. Foarte pașnic. Așezat pe taburetul său de campanie, Inuchiyo observase calm, fără îndoială, împușcăturile și scânteile care se răspândiseră peste Shizugatake, Oiwa și Shimizudani, începând din zorii zilei. Inuchiyo comanda o aripă a armatei lui Katsuie, ceea ce-l punea într-o poziție foarte delicată, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
dar apoi se întoarse și-și privi frații mai tineri, care păreau să-l urmeze. — Nu e nevoie să veniți. Voi doi adunați niște oameni și pregătiți-vă să opriți inamicul. Hideyoshi n-o să piardă vremea. Genba se așeză pe taburetul de comandant din îngrăditură și așteptă. Curând, apăru Inuchiyo. — Am auzit cu regret ce s-a întâmplat, spuse el, cu compasiune. — Fără regrete, izbuti Genba să-și forțeze un zâmbet amar. Cu o gândire atât de mediocră, era firesc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
înainte să treacă noaptea. Așa cum era de așteptat, singurul loc calm din mijlocul agitației era camera privată a generalului comandant, Ikeda Shonyu. Cu al doilea său fiu, Terumasa, alături, închina cești cu sake. Atât tatăl cât și fiul stăteau pe taburetele de campanie, așteptând ora plecării. În mod normal, când era anunțată pornirea trupelor, se sufla în cornuri, erau bătute tobele, steagurile se desfășurau și armata începea să-și croiască maiestuos drum prin orașul castelului. Cu acea ocazie, însă, călăreții fură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
încât cine-l vedea s-ar fi putut îndoi că trecuse prin toate extremele și purtase bătălii în care își însuflețise trupele fără nimic mai mult decât expresia din ochi. — Cine e? Naomasa? Intră, intră. Închizând „Analectele”, Ieyasu își răsuci taburetul în loc. Cei doi țărani raportară că, în aceeași dimineață, câteva unități din armata lui Hideyoshi plecaseră din Inuyama și se îndreptau spre Mikawa. — Bravo vouă, îi felicită Ieyasu. Veți fi răsplătiți! Fruntea lui Ieyasu se înnegură. Dacă era atacat Castelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
comanda de a-și desface merindele, generalii și soldații se așezară să-și ia masa de dimineață. Se aflau în Pădurea Hakusan, numită astfel datorită apelei Hakusan, care se înălța pe culmea unei mici coline din apropiere. Hidetsugu își instală taburetul pe colină. — N-aveți apă? îl întrebă tânărul pe un servitor. Mie nu mi-a mai rămas deloc în gamelă și mi s-a uscat de-a binelea gâtlejul. Luând gamela, își turnă pe gât ultimul strop de apă. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
deodată auziră strigăte învălmășite la poala colinei. Tocmai se întrebau despre ce era vorba, când un mesager de la Nagayoshi veni în fugă spre ei: — Am fost atacați prin surprindere! Ne-au luat pe la spate! strigă omul, în timp ce se prosterna în fața taburetului de campanie al lui Shonyu. — Cum adică, v-au luat pe la spate? întrebă Shonyu. — O trupă inamică a urmărit ariergarda Seniorului Hidetsugu. — Ariergarda? — Au executat un atac neașteptat din ambele flancuri. Shonyu se ridică brusc în picioare, în momentul când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
lui Shonyu fusese împușcat, trântindu-și călărețul la pământ. Inamicii îl înconjuraseră, dar Shonyu îi tăiase drum cu disperare și reușise să urce spre culme. — Nu mai am nevoie de nici un cal. Pune-mi aici scaunul de campanie. Pajul instală taburetul în spatele lui, iar Shonyu se așeză. — Aici iau sfârșit patruzeci și opt de ani, murmură el de unul singur; privindu-l pe paj, contină să vorbească. Ești fiul lui Shirai Tango, nu-i așa? Îmi închipui că tatăl și mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
primise propunerea lui Hideyoshi și se întâlnea aici cu el, Nobuo nu-și putea găsi liniștea. Care erau adevăratele intenții ale acelui om? Când Hideyoshi îl văzu pe Nobuo stând cu toată demnitatea de care era în stare, își părăsi taburetul și, complet singur, porni în grabă spre dânsul. — A, Senior Nobuo! dădu el din ambele mâini, ca și cum ar fi fost o întâlnire neașteptată și complet întâmplătoare. Nobuo rămase uluit, în timp ce servitorii din jurul lui, care arătau atât de impunători cu lăncile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
o iapă bătrână care se uită în golul cel mare al câmpiei și nu mai vroia nimic...Mă dusei peste ea să văd ce face, cu veselia care mă năpădise reprimată, dar care nu se stingea. O găsii așezată pe taburetul din fața oglinzii de toaletă, cu un ruj în mână. Și-l dădu peste buze, se contemplă, își supse gura... Buzele reapărură, se uită, îi plăcură sau nu, operă iar cu rujul, de astă dată desenîndu-și o gură de vampă... "Cum
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
i-o și spun, dar mă abținui din instinct în ultima clipă) să mă port ireproșabil cu ea, orice mi-ar face. Într-o zi vrui să dau un telefon, dar telefonul nu mai era la locul lui, pe un taburet lângă fotoliu, și văzui un fir pe sub ușa dormitorului. Îl luase cu ea, să n-o mai stingheresc în convorbirea ei al cărei interlocutor o făcea să arate atât de transfigurată. Dormeam împreună ca doi dușmani... Ziua se retrăgea lângă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
eu un medicament și am venit să beau un pahar cu apă, a zis mă-sa. Du-te la bucătărie, zice. Se duce la bucătărie, că ea acolo își petrecea viața. Își amenajase ea, așa, două scaune fără spetează, două taburete, punea două scânduri peste ele și își întindea oasele, se simțea ea acolo bine, fiindcă își crescuse copiii în două camere, patru copii, și acum cu o singură fată nu-și mai găsea loc în casă... nu vrea să deranjeze
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
era și el mai tânăr, fusese odată "bicarbonizat" pe un stâlp cu secerile acelea la picioare... Zăcuse prin spital... "Trăim încă bine, noi ăștia de la marginea orașului, zise dom' Chiriță așezîndu-se voios pe pământ, ca un țăran, în timp ce eu ofeream taburetul meu doamnei. Până or să ajungă la noi blocurile (că așa am auzit, că or să ne dărîme) mai durează, nu e chiar pentru mine, mai putem și noi să bem un pahar la iarbă verde." " Unde n-ar veni
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
nu e bărbat, zise atunci blonda, e un muieratic... Îl miroși dinainte..." "Și dacă îl miroși?" "Nu-l iei!" "Eu mă duc să mă întind, nițel", zise bunica și se ridică sprintenă și nu știu de ce vru să ia și taburetul cu ea, dar în loc să-l ia se așeză încet lângă el și se întinse moale în iarbă. Păru însă mulțumită că găsise această soluție mai comodă și își trase picioarele sub poalele halatului, își puse tâmpla pe braț și adormi
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
și care între timp născuse un băiețel, trebuia să aibă acum trei ani), îi șoptește ceva soțului ei. Acesta dădu din cap, se ridică, intră în odaia tampon dintre a mea și cea a gazdei și se întoarse cu două taburete, pe care ne invită să luăm loc. Absent și în același timp atent, de fapt nici absent dar nici atent, domnul Cucu spărgea alune, mesteca necontenit și părea că ascultă, mai degrabă că suportă clămpăneala soției lui fără să se
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
deștept și, mai ales, președinte de Senat? - Ehe! Ce știm noi?, îl completez eu. - Dar, mai ales, ce nu știm!, o întoarce repede afurisitul de Haralampy. - Bine, dragu' meu, te-am înțeles... Gata! Altă știre la telejurnale... Haralampy sare de pe taburet, mă prinde de umeri și urlă zgâlțâindu-mă: - Nu se poate, mă bade! Așa ceva nu există să existe! Auzi? Antohi, turnător? Femeile se cutremură privind speriate spre televizor de unde, venind dinspre clădirea "Presei Libere", se aude un fel de geamăt
În grija Sfântului Sisoie? by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/10283_a_11608]
-
ca un fulg, Îi luminează fața. Scoate-ți pantofii și așează-te pe sofa. Wakefield se supune. O simte pe Zelda urmărindu-l din priviri În timp ce-și scoate pantofii și șosetele. Cel puțin sînt curate. Reverendul trage un taburet și Îi prinde În palme piciorul drept; Îl uimește atingerea ei ușoară, caldă. Piciorul are bătături; a urcat munți, a bătut caldarîmul orașelor, a supraviețuit spinilor și mușcăturilor și scîrnei tropicale și iată-l acum ținut În mîinile moi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
e-mail, dar nada. Capitolul 6tc "Capitolul 6" Helen bocănea la bătrânul Amstrad, care își avea lăcașul în hol, deasupra căruciorului de stewardesă, astfel că, dacă voiai să trimiți un mail, trebuia să deschizi ușile căruciorului și să stai pe un taburet, cu genunchii înghesuiți în suporturile pentru mâncare. —Cui îi scrii? am strigat. Și-a băgat capul pe ușă, s-a strâmbat dând cu ochii de ciucuri și a spus: —Nimănui, scriu ceva, știi, un scenariu TV. Despre un detectiv. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
britanici. În Birmania, Începuse o mică afacere de export de evantaie din pene, pene smulse de la minunatele și variatele feluri de păsări care trăiau pe acel tărâm tropical. În scurt timp, afacerea lui includea și alte obiecte de lux exotice: taburete din picioare de elefant, veioze din maimuțe Împăiate, covoare din blană de tigru și tobe din două cranii umane care produceau un sunet nemaiauzit. Multe articole rămâneau nevândute, dar marja de profit era suficient de mare ca Phineas să devină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
mare decât celelalte. Și s-ar fi și așezat pe el dacă Moff nu i-ar fi aruncat o privire grăitoare s-o lase pe Vera să se așeze. Curând alte scaune fură scoase pentru oaspeți: butuci și mai multe taburete joase așezate aproape de televizor. — Ne-am Întors, strigă femeia de la televizor cu accentul ei australian. Supraviețuitorii lui Darwin, numărul unu În această lume a păsărilor kiwi și a wombaților. —Numălunu! Numălunu! scandară copiii. Australianca se aplecă mult spre cameră până când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
puțin sigur. Într-un final ajunse și În vârf, la o pagodă din sticlă albastră și argintie. Se Înveseli văzându-i pe cei doi câini. Apropiindu-se, o văzu și pe Saskia. Stătea pe un scaun dintr-un rând de taburete Înalte așezate cu fața spre o panoramă a Împrejurimilor. Nu zâmbea, remarcă el și-l trecură fiori reci pe șira spinării. Cadavre, câinii găsiseră părți din cadavre. Echipa de filmare Îl urmări până ajunse lângă Saskia. —Ai vreo veste? Întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
vapor, care te întâmpinau în filme sau fotografii. Își făcea apariția într-un pulover subțire, bleu, prin care-i curgeau sânii și se plimba desculță pe parchet, cu cârpele și sticluța de spirt. Când ștergea geamurile, se ridica pe-un taburet alb, îi observai călcâiele negre și gambele puternice, încordate. Doamna Ioana apuca fiecare obiect, îl ștergea de praf, de pete, de pufi, de orice ar fi avut, după care îl punea la loc sau într-un alt loc, care i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
unor lumi diferite, care se intersectaseră doar din Întâmplare. - Pot să-l văd? - Desigur. Oană intră În salonul verde, amenajat acum ca o cameră de spital. Era o cameră spațioasă, cu ferestre largi ce dădeau spre Canal Grande, cu numeroase taburete și scaune elegante, așezate În jurul unei canapele pe care era Întins contele Matteo Frassetti. Această amenajare menținea eleganța și aerul aristocratic al palatului, dar căpitanului i se păru absolut nepotrivită. Nu de eleganță și de musafiri avea nevoie rănitul, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
domnule, o săptămână... Sâmbăta după-masa și duminica nu erau anchete. Luni dimineața iar au Început; luni, marți, miercuri, joi, da’, domnule, banalități... Îți punea o Întrebare și spunea: „No, gândește-te!”. Și el ieșea afară. Și eu stăteam acolo, pe taburetu’ ăla... Și venea: „No, te-ai gândit?”. Zic: „La ce?”. „Hai, nu fă pe prostu’!”. Și chestii din astea... Domne, efectiv să mă Întrebe despre manifest, să mă Întrebe despre ceva... da’ absolut nimic. Nimic! Generalități din acestea, că ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]