1,408 matches
-
fiind, zice, bănuiesc că a futut-o până a terminat-o și după aia a făcut atac de cord. Pun pariu pe cinci dolari, zice, că o s-o taie și o să-i găsească aer în inimă. Măcar a apăsat pe tasta de redial, întreb, ca să vadă care a fost ultimul număr pe care l-au format? Și Nash zice: — N-aveam cum. De la hotel nu merge. Eu vreau mai mult în schimbul celor cincizeci de dolari pe care i-i dau, zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
pe gât cu un ecuson de plastic pe care scrie „Symon“. Îi spun că multe vieți atârnă de găsirea acestei cărți. Iar el zice: Nasol. Îi spun că, la drept vorbind, viața lui atârnă de găsirea cărții. Bibliotecarul apasă o tastă și spune că o să cheme poliția. — Stai, zice Helen, și își pune mâinile pe blatul biroului, fiecare deget sclipind încărcat de smaralde tăiate pătrat, de safire irizate șlefuite rotund și de diamante negre cu defect tăiate în hexagon. Zice: — Alege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
și-ncepe să îndese prin fanta îngustă bărbatul și femeia rupți în bucăți. — Confunzi cu mâna tăiată din Palm Corners, zice Helen. Pender Place e cu fantoma de doberman care mușcă. Îl rog pe omul de la telefon să aștepte. Apăs tasta roșie de așteptare. Mona dă ochii peste cap și zice: — Fantoma care mușcă e în casa spaniolă, cum ieși de pe Millstone Boulevard. Începe să scrie ceva cu o cariocă roșie, în așa fel încât cuvintele să se desfășoare în spirală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
căzute, pantofii noștri, alături de ceaslov. Capitolul 38 La sediul agenției imobiliare Helen Boyle este încuiat și, când bat în ușă, Mona strigă prin geam: — E închis. Nu sunt un client, strig. Stă la calculator și scrie ceva. La fiecare două taste se uită la monitor, apoi din nou la tastatură. Pe monitor, sus, cu litere mari, scrie „Curriculum Vitae“. Stația de interceptare a poliției transmite un cod 912. Scriind în continuare la calculator, Mona zice: — Nu știu ce mă reține să nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
prima oară peste cuvintele mașină de scris, nu aveau și explicație atașată, cum se Întîmplă cînd un anume lucru e cît se poate de familiar și de evident, și tot ce-am priceput a fost că e o chestie cu taste pe care zboară uneori degete grațioase de femeie. La Început, am crezut că trebuie să fie vreun soi de instrument muzical și am fost destul de mirat de lipsa de armonie a țăcănitului său intermitent. CÎnd, În cele din urmă, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
și schițe ale diverselor modele, și le-am văzut chiar la lucru, În filme. Verdictul era categoric : prea mari, prea grele. CÎnd ești mic de statură, nu e suficient să fii un geniu. Chiar dac-aș fi putut apăsa pe taste, poate sărind pe ele de la Înălțime, n-aș fi putut niciodată să bag coala pe tambur - șobolanii nu sînt prea buni la manevrat butoane - sau să acționez brațul metalic ce făcea carul să revină cu un zdrăngănit În poziția inițială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
mesaj la secretara facultății. Studenții care vor să li se înapoieze referatele, să se adreseze asistenților sau să meargă la biroul facultății. Ascultă să vadă dacă se aude vreo voce din cameră, dar nu se auzea nimic. Auzi doar zgomotul tastelor, semn că doctorul Ranta era acolo. Când ciocăni și întredeschise ușa, el îi aruncă o privire tăioasă. — Da, Mma, o întâmpină. Ce doriți? o întrebă în engleză Mma Ramotswe îi răspunse în setswana. — Aș dori să stau de vorbă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
cu picior, trona un fotoliu Îmbrăcat În plus vișiniu. Lângă el, pe un taburet, se afla un patefon. În spatele lor, se vedeau un pat de alamă fără somieră, un paravan pictat, un lavabou și o mașină de scris cu câteva taste lipsă. Rame vechi de tablouri, cărți, o icoană, o candelă. Și Încă multe alte obiecte greu de identificat la o repede ochire. Deoparte, la fel de stingheră ca și pălăria neagră din cuier, zăcea banca pe care se odihnise Svejk În arestul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
să-l odihnească” sau „Să-i fie țărâna ușoară”! Judecând după numărul de pahare golite În această Împrejurare, cei mutați la cele veșnice ar fi trebuit cu adevărat să se odihnească În văzduh. Printre paharele care urcau și coborau ca tastele unei uriașe mașini de scris din sticlă roșie, se vedea când revelionul, când priveghiul. Consolarea supremă adresată celor chemați la Domnul era cuprinsă În aceeași cugetare Încurajatoare: „La toți ne vine rândul” cu variațiuni: „De asta nu scapă nimeni” și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
și „delete“ pe tastatura de-acolo. Ai înțeles? — Ce-o să faci? — Te-am întrebat dacă ai înțeles? Din nou tonul acela tăios. — Scuze, am spus. Da, am înțeles. — Bine. Fidorous apăsă cu degetele pe două tastaturi diferite. — Acum. Am apăsat tastele. În difuzoare se auzi o singură notă asurzitoare. Simțeam că-mi vibrează măruntaiele din cauza ei; ferm, egal și total. — Do central, strigă doctorul acoperind zgomotul. E prea puternic pentru ei, îi aruncă afară din... Nota se opri. — ... tuneluri, țipă doctorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
zgomotul. E prea puternic pentru ei, îi aruncă afară din... Nota se opri. — ... tuneluri, țipă doctorul, luat prin surprindere de tăcere. — Îi aruncă afară din tuneluri, repetă el, mai încet, încercând să-și recapete calmul. Am încuviințat, luând degetele de pe taste. Doctorul își verifică ecranul, apăsă câteva taste. — Așa. Cred că s-a rezolvat. — Excelent, am zis, nevrând să par la fel de confuz pe când eram. Fidorous se uită la mine un moment, apoi își îndreptă atenția la monitor și începu să tasteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
aruncă afară din... Nota se opri. — ... tuneluri, țipă doctorul, luat prin surprindere de tăcere. — Îi aruncă afară din tuneluri, repetă el, mai încet, încercând să-și recapete calmul. Am încuviințat, luând degetele de pe taste. Doctorul își verifică ecranul, apăsă câteva taste. — Așa. Cred că s-a rezolvat. — Excelent, am zis, nevrând să par la fel de confuz pe când eram. Fidorous se uită la mine un moment, apoi își îndreptă atenția la monitor și începu să tasteze. Eu am rămas lângă tastatura unde mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
face noc-noc cu coada în ușa de la intrare. Își cere drepturile. Musafirele lui, Gipsy și Dunguța, au rămas, ca țărăncile, în spate. Nu-i chip să mă ocup de musafira mea pînă nu-l hrănesc, că-mi dărîmă ușa. Apăs tasta radioului și o voce parcă transpirată umple livingul: "Domnișoară, nu pleca, hai să bem orice, cafea nu plecaaaa... în noaptea grea din părul tău să mă..." Am aflat, îi spun după ce reinstaurăm dialogul, că o femeie americană s-a căsătorit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
înainte de căderea seminței din ciocurile păsărilor, dar păsările erau, de fapt, cioclii adunați în stol în jurul viitoarelor stârvuri omenești. Ei scrijeleau pe ziduri necrologuri, sentimentele aveau epitetul deja versificat, titlul de pe prima pagină al ziarelor de mâine aștepta demult pe tasta computerelor, conceput cu mult timp înainte de a se fi petrecut, așa cum producția de grâu din vara viitoare era deja vândută. Dacă totul era prevăzut, înseamnă că scopul vieții era plăcerea chinului, iar Raiul nu există, tărâmul în care scopul existenței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Gândul acesta nu mă făcu superstițios, însă îmi aduse în memorie faptul că individul formase un număr și că cineva ridicase receptorul. Dacă sunam acum pe cine-o fi fost să fie, ștergeam pe veci unica posibilitate de a apăsa tasta redial ca să aflu cui îi telefona. Nu era un mister prea mare: trebuie să-și fi sunat mecanicul. Or formase numărul din cap: știe cineva pe dinafară coordonatele garajului său? Nu era imposibil, chiar dacă nu era nici pe departe cazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
garaj? Îmi fu ciudă pe mine pentru această reflecție machistă. Da, o femeie mecanic, de ce nu? Te puteai gândi și că i-a telefonat soției lui ca să-i ceară numărul de la garaj. În cazul acesta, era suficient să apăs o tastă ca să anunț o doamnă că e văduvă. Rolul acesta mă îngrozi. Respinsei responsabilitatea. Apoi curiozitatea puse stăpânire pe mine. Aveam dreptul să mă uit prin actele de identitate ale necunoscutului? Nu mi se păru prea elegant. Îmi dădui seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
atac de cord. Vedeam deja titlurile ziarelor: „Dramă a singurătății urbane. A trebuit să treacă o jumătate de an pentru ca cineva să se intereseze de soarta domnului Bordave”. Trebuia să mă hotărăsc să plec. Mă mai reținea o ultimă chestiune: tasta redial a telefonului meu. Știam că este un risc idiot. Mai știam și că, dacă n-aș apăsa pe această tastă, aș fi tentat să revin în apartament, ca un asasin. Dintre două rele, trebuia să-l aleg pe cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
să se intereseze de soarta domnului Bordave”. Trebuia să mă hotărăsc să plec. Mă mai reținea o ultimă chestiune: tasta redial a telefonului meu. Știam că este un risc idiot. Mai știam și că, dacă n-aș apăsa pe această tastă, aș fi tentat să revin în apartament, ca un asasin. Dintre două rele, trebuia să-l aleg pe cel mai mic. Era ultima oară că foloseam telefonul lui Baptiste Bordave. Ultimul om care formase un număr era fostul Olaf Sildur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
un robot? Opt. Nouă. Ce aș prefera? Să răspundă cineva cu respirația tăiată? Zece. Unsprezece. Deveneam necuviincios. Închisei telefonul și răsuflai, calm și dezamăgit. Părăsind definitiv apartamentul, băgai de seamă că memoria mea reținuse muzica celor zece note pe care tasta redial le provocase: cele zece note ale numărului necunoscut. Asta nu mi-ar permite să aflu numărul, însă era o pistă a cărei amprentă o păstram. Mă așezai la volanul Jaguarului și închisei telefonul mobil al lui Baptiste Bordave. Ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
și krug. -Cum procedați ca să le reperați? Malițioasă, mă duse în fața unui tablou de bord, acoperit cu butoane și cu etichete ce repertoriau șampanii și ani. -Când apeși butonul pentru șampania aleasă, sticlele se luminează. De exemplu, roederer 1982. Apăsă tasta. Apărură mai multe sticle, într-un nimb verde-jad. -Dacă apeși toate tastele deodată... Bazinul deveni și mai feeric, oferind privirii o suprapopulație portocalie de veuve-clicquot, strălucirea albastru pal de dom-pérignon, insulițele violete de krug. -Un sistem de ventuze ține sticlele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
tablou de bord, acoperit cu butoane și cu etichete ce repertoriau șampanii și ani. -Când apeși butonul pentru șampania aleasă, sticlele se luminează. De exemplu, roederer 1982. Apăsă tasta. Apărură mai multe sticle, într-un nimb verde-jad. -Dacă apeși toate tastele deodată... Bazinul deveni și mai feeric, oferind privirii o suprapopulație portocalie de veuve-clicquot, strălucirea albastru pal de dom-pérignon, insulițele violete de krug. -Un sistem de ventuze ține sticlele în picioare, la distanță unele de altele. Bazinul este lung și îngust
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
ceva remarcabil. E la fel ca peștele acela japonez, fugu, care înseamnă pentru sashimi ceea ce înseamnă ruleta rusească pentru jocurile de societate. Mă întorsei la repertoar. Mâncând, îmi uitasem ucenicia într-ale notelor muzicale. Trebui să reîncep să apăs pe taste, cu aerul unui debil mintal care a descoperit un joc nou. Brusc, telefonul sună. Panicat, n-am știut ce atitudine să adopt. Sfârșii prin a ridica receptorul pentru ca sunetul insuportabil să înceteze. Era Sigrid. -Scuză-mă, Olaf. Ai noutăți despre soțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
atâta osteneală degeaba. Trebuia să fie acel Georges Sheneve de care încercase să dea Olaf înainte de a muri în salonul meu. Am tras aer în piept și am format muzica funebră. Sună multă vreme. Ultima oară, soneria fusese declanșată de tasta redial a telefonului meu. Știam deja că nu are robot. Am început să sper că nu va răspunde nimeni când cineva ridică receptorul. Era o femeie. -Alo? -Bună ziua, doamnă. Vă rog frumos, aș putea să vorbesc cu Georges? N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
le aștern pe coli de hîrtie. Le as cult Într-o limbă aproape română. Dacă aș redacta În italia nă, engleză, spaniolă sau franceză, ele mi-ar vorbi fără cusur. Scriu pe claviatura unui ordinator obișnuit, unde Însă fie care tastă se prezintă vocal sub tușeu, În chiar clipa proiectării semnului ei pe ecran. Apoi, la o altă apăsare pe taste, textul astfel cules se rostește singur pe sine de la un capăt la altul sau pe fragmente, după gust și aflările
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
engleză, spaniolă sau franceză, ele mi-ar vorbi fără cusur. Scriu pe claviatura unui ordinator obișnuit, unde Însă fie care tastă se prezintă vocal sub tușeu, În chiar clipa proiectării semnului ei pe ecran. Apoi, la o altă apăsare pe taste, textul astfel cules se rostește singur pe sine de la un capăt la altul sau pe fragmente, după gust și aflările omului În treaba cu pricina. Vasăzică, scrisul gravat În memoria ordinatorului, trimis prin poșta electronică sau postat pe internet, e
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]